531 matches
-
pus pe reconstrucția universului dintr-o nouă perspectivă: cea a omului. Omul devine centrul universului, iar geneza lumii se realizează în jurul capacităților sale de a cogita. Este adevărat că în acest caz nu avem de-a face cu o construcție ontică a lumii, ci cu una gnoseologică. Omul devine creatorul lumii prin propriul său "Cogito", Meditațiile devin astfel "Geneza" pentru gnoseologie. Consecințele operei sale au fost bine conștientizate în epocă fiind considerată deschizătoare de noi drumuri. Totuși nu au fost observate
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
aceasta adevărul este obiectiv și lumea certitudinii de asemenea. Dumnezeu este considerat susținătorul lumii cunoașterii. El devine din Creator doar susținător al lumii, punctul de sprijin al creației. Noul univers al cunoașterii este creat în șase zile ca și universul ontic descris în Geneză. Pentru a sintetiza acest modalitate de reconstrucție putem folosi următoarea schemă: Ziua biblică Meditațiile 11 Pământul era fără formă și gol. Despărțirea luminii de întuneric, a zilei de noapte. Descrierea ambiguității existente în lumea cunoașterii. Separarea certitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cu pas toate celelalte existențiale. Pentru a-și întări această modalitate de construcție a ego-ului Descartes apelează la un suport exterior: Dumnezeu, această fiind primul dintre cogitatele externe a cărei existență o afirmă. Existența acestuia a determinat implicit și statutul ontic al celorlalte cogitate ce se integrează într-o lume a certitudinii. Această nouă lume este fundamentală pentru știință, deoarece prin caracterul său egotic, poate fi și cunoscută. Dacă după primele meditații opinia care se detașa era aceea a unui agnosticism
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
large, dynamic and interactive cognitive complex. These images are developed as a result of I-world interactions and are not limited to visual or audible perception, but they are built on an entire social, cultural, cognitive and educational framework. A lively ontic complex independent of individual will is developed from the convergence of individual imaginations. Within this context the dyad individual-society turns into the triad individual - society - imagination where each entity are closely related to each other (symbiosis), but any other entity
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
explored as a whole, where two authors are mainly analyzed, Francis Bacon (idols) and René Descartes (skepticism), followed by methodical censorship analysis. The metaphysical censorship is also important that reorders the universe re-postulating the man at the center of the ontic and epistemic structure by Meditationes de Prima Philosophia. Rethinking the cosmos and the struggle between geocentrism and heliocentrism plays an important role in structured elements of censorship, being one of the most important elements thereof, both by the change in
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
optzeciști apărute către sfârșitul anilor ’80 și mai ales în anii ’90, precum și în contribuția unor promoții mai noi. Caracteristice o. în poezie sunt considerate renunțarea la gravitatea modernistă, refuzul înfiorării patetice sau a tonului înalt, de vaticinație pe teme ontice, respingerea exprimării măiestrite și promovarea tonului familiar, colocvial, ironic și autoironic; biografismul truculent și colorat, dublat de magnificarea hâtră a derizoriului, sordidului sau a insignifiantului prin recuperare manierist-cărturărească, de fapt ironică, mitologizarea burlescă a cotidianului prin recurs la procedeele culturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
secolul al XIX-lea filosofia istoriei, potențată intens de HEGEL, semnala conștiința individuală doar ca un element al Fenomenologiei Spiritului Filosofia științei, care s-a dezvoltat mult în secolul XX odată cu „teoria teoriilor științifice”, a adus în prim-plan realitatea ontică și dinamismul istoric al științelor, în corelație, pe de o parte, cu limbajul supraindividual, iar pe de altă parte, cu oamenii individuali, care sunt atât creatori cât și utilizatori ai științei. Una dintre cele mai celebre teorii din acest domeniu
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
românesc, umanitatea de univers. Opera este percepută în structuri, „sensibilul”, „inteligibilul” și „imaginarul” fuzionând în logos. Este valorizată gândirea mitică a poetului, prin apelul la logica dinamică a contradictoriului (Ștefan Lupașcu). Imaginarul subordonează sensibilul și inteligibilul, integrând și polii antinomici ontic (principiul) - antropologic („formele”). Sub semnul lui Aristarc anticipează Istoria... printr-o serie de studii cum ar fi cel despre „metafora «drumului»” la Ion Creangă, teatrul comic al lui I.L. Caragiale (o analiză structurală temperată), Ioan Slavici (abordat din perspectivă psihanalitică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
precursor al aporeticului și antinomicului din propria sa gândire pe Ion Heliade Rădulescu, autorul teoriei echilibrului între antiteze, cu punct de plecare în filosoful francez Pierre Joseph Proudhon (1809-1865), dar prelucrată în chip original de pașoptistul român, în spiritul dualității ontice din gândirea populară. Însă marele precursor care a transfigurat esențial antitezele lui Heliade (nehegelian) este Eminescu, din păcate rămas necunoscut lui Ștefan Lupașcu. Propoziția eminesciană antitezele sunt viața, care ne introduce într-un univers vădit nehegelian, cu consecințe onto-gnoseologice fundamentale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Crucifix (1993), este marcată de o viziune interiorizată, de efuziuni lirice și un discurs metaforic fluent. Volumul de rondeluri Ne caută o veste (1995) are o formulă lirică ce îmbină meditația sentențioasă gravă cu simbolurile și alegoriile ce țin de ontic. Rondelurile, având unele afinități cu cele ale lui Al. Macedonski, se caracterizează prin formule gnomice, prin rigoarea, sobrietatea și exactitatea expresiei lirice, prin bogate referințe la arii largi de cultură sau la religie. Același lucru se poate afirma despre cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287116_a_288445]
-
expunere". întrebarea vine din negativitatea experienței noastre care contrazice tradiția, prejudecata, inerția ideologică. Descoperim mereu că 126 totul e altfel decât credeam. Tot astfel, răspunsul vine singur când îl meriți; totul e să fii pregătit pentru el pentru că înțelegerea este ontică. Procesul hermeneutic se produce pe teren lingvistic. "Limba vine la rostire", spune Gadamer. Limba este mediul universal în care înțelegerea se înfăptuiește de la sine iar subiectivitatea nu are ce căuta aici. Hermeneutica filosofică nu elaborează o tehnică; ea este o
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
trecut spre prezent, devenind semnificantă prin contopirea orizonturilor. Cu ceea ce a filtrat intervalul, ne îmbogățim orizontul nostru prin orizontul celuilalt. Orizontul vechi este compatibil cu al nostru, întrucît suntem pe aceeași linie de tradiție. Tot ceea ce se petrece aici este ontic. Consecința afectează statutul de metodă a hermeneuticii: nu există reguli fundamentale pentru înțelegere care să fie universale prin inter- sau trans- subiectivitate. Chiar dacă formulăm astfel de reguli, ele nu duc la rezultatul dorit. Gadamer numește această reorientare a hermeneuticii de la
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
dar și ocultarea, ascunderea. Dialectica vederii și ascunderii ține de acțiunile eroului, de epifaniile sale, de ocultările sale. Acest complex spectacular implică mai totdeauna „pedepsirea'' eroului care a Îndrăznit să tulbure ordinea mitică. Luceafărul va avea de suferit o traumă ontică fiindcă a Îndrăznit să privească și să răspundă tentațiilor unui alt tărîm, unei alte mitologii. La nivelul regimului diurn intervine „complexul supravegherii” al ochiului care explorează și scanează realitatea. În fond Cătălina nu este altceva decît mitemul „comorii ascunse” vegheată
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
și strălucirea atribute dintotdeauna greu de formalizat pe structuri kreofage. Incubația lui Hyperion s-ar putea să fi existat doar În mintea fetei și atunci avem deschis comentariului un discurs confabulatoriu dar care ne-ar putea salva pe noi În ontic. Dacă poema nu este decît viziunea schizoidă a unei fete atunci cel puțin suntem mîntuiți ca ontologie pentru că eroi fondatori care au suferit de percuțiile acestei boli noosomice au existat din toate timpurile . La vida en sueno. De aceea probabil
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
și înfățișare constituie aici resortul oricărei meditații autentice asupra lumii. Interpretul contemplator pleacă în demersul său de la confruntarea cu ascunsul, cu situaționarea în ascundere. El intenționează spargerea acestui baraj și înaintarea spre câmpurile extinse dincolo de fermitatea rezistenței unui asemenea zid ontic și gnoseologic. Nu există act interpretativ și înfățișare de sens primordial fără prezența ascunderii ce trebuie străpunsă analitic, înfrântă și anulată. Așadar, interpretul contemplator privește lumea cu ochiul meditației sale și încearcă rostuirea unui portal prin care să foreze și
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
spre izbăviri sufletești. Lucrarea de față reunește cinci demersuri interpretative ce sunt motivate de această aspirație spre împlinirea actului de înfățișare, de scoatere din rezerva ascunsă în lumina vederii generale a unor sensuri ce susțin aspecte umane cu înalt potențial ontic și spiritual, a unor fundamente ce stau ca temelie câtorva experiențe reprezentative pentru ascendențele și prăbușirile umane. Se încearcă aici dez-ascunderea și înfățișarea unui număr limitat de baze metafizice dintre cele pe care sunt întemeiate fenomene și realități precum resemnarea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
disipată asemeni unei amintiri care se uită ușor pe sine, alonecând dincolo de orice evocare ce ar mai putea să o activeze. Uitând paralizant chiar și amintirea propriei ființări, voința umană devine, în astfel de situații, o ne-voință, un gol ontic ce-și privește înfrângerea precum un spectator urmărește o reprezentație teatrală dramatică a cărui protagonist el este. Asemeni acestei nave dispuse imprevizibilei derive, sinele meu este aruncat în torentele unui naufragiu de ordin spiritual la întâlnirea cu suferința sfredelitoare a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
precum un coșmar în care este captiv. Realitatea exfoliată spațio-temporal în preajma evenimentului funebru el o resimte ca fiind situată la depărtare cosmică. Zgomotele vieții trecute, prezente și viitoare îi sună drept slabe ecouri abia perceptibile. În aceste clipe de vidație ontică, amintirea, actualitatea și expectativa sunt total neglijate. Nu importă aici decât hăul în care el simte cum alunecă trepidant. Senzația de asfixire a conștiinței se instaurează și spectrul pierderii de echilibru interior își aruncă primele raze de nefast răsărit. E
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ea are meritul de a indica că unul dintre momentele fundamentale pe care le experimentăm ca oameni în decursul propriei evoluții prin lume este momentul problematic, vicisitudinea, clipa dificilă, secvența de incurcătură existențială. Așadar, obstacolul își poate asuma această ținută ontică de împrejurare complicată ieșindu-ne spre a ne întâmpina în traectul destinului nostru. Intrarea într-o astfel de secvență-paradigmă primejdioasă înseamnă introducerea de sine pe solul unei zone dublicitare, înșelătoare, confuze și structural-întortocheate din punct de vedere al tranzitării, o
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
de a gândi existența ca o hartă, iar labirintul ce-l înfrunt drept un perimetru din această hartă. Astfel, nu mai știu unde mă aflu la nivelul întregii mele ființări și nu mai recunosc nici situația dată drept un labirint ontic. Doar mă revolt într-un acces de furie muribundă de-zorientat, dezancorat de solul propriului ego. Această întunecare și plutire nervoasă, agitată, în derivă, mă duce ferm spre izbucnirea unei înfricoșări spasmotice a imposibilității de regăsire a sinelui, de confirmare a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
special, așa cum o fac cei care se tem de ea, ancorându-se în exuberanțele efemere ale vieții. El nu este preocupat de moarte, acordându-i o atenție sporită, fixându-și analitica conștiinței asupra acestui proces și investindu-l cu importanță ontică. Dimpotrivă, el cheamă moartea, așa cum un magnet cheamă alt magnet, fizico-mecanic, mașinal, printr-o atracție de morbiditate comună. Pentru el nici moartea nu este importantă și tocmai în acest sentiment fatal constă aducerea în preajmă a morții, apelul spre ea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
normal să vii acum, neîntârziat la mine. Normalitatea deprimantă recunoscută și evocată aici este o stare de fapt la care a ajuns viața sinucigașului, o stare rezultantă, o condiție existențială dezvoltată sub imperativul lui așa trebuia să fie, un produs ontic de încheiere ce reprezintă finalul de frază a vieții, epuizarea discursului de ființare materializat brutal prin punerea punctului necruțător, prin efectuarea anatomică a suicidului. Se poate spune, că aici se relevă un proces dialectic în care sinucigașul, fost revoltat și
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
spirituală. Respingerea menținerii în atitudinea de resurecție înseamnă și a înțelege această aparență, faptul că o astfel de revoltă doar pare ceea ce nu va fi nicicând: un act de răsturnare pozitivă a destinului. Cel care reușește separarea de această ispită ontică realizează că perseverarea în revoltă nu aduce o răsturnare benefică a sorții, ci o înrăutățire substanțială a ei, înțelege că soarta se modulează în favoarea noastră prin voința fiecăruia de acțiune, nu de revoltare. Astfel, eliberarea de revoltă și neatingerea stadiilor
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cu greutățile vieții, iar aceste greutăți nu sunt decât apăsările traumatizante, dar și posibil perfecționante ale situațiilor limită, complicate, dificile. Atunci când ești împovărat cu o greutate a vieții, ești împovărat cu o greutate, cu o presiune strivitoare a unui labirint ontic în care intri. Iar atunci când îți descarci o povară a vieții, eliberându-te de ea, cobori, întru ușurare, de pe ființa ta greutatea unei situații labirintice din care ieși. Faptul că vei parcurge o situație complicată, un labirint existențial, poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
de situație, imperative care se reduc la triada noțională: timp, distanță și viteză. Divinitatea nu însoțește mișcându-se pe sine și parcurgând o distanță într-un anumit timp. Deasupra și dincolo de aceste coordonate, zeul se raportează la imanent drept zonă ontică inserată în transcendență, călătoria spațio-temporală a omului, fiind pentru el, asemeni unei insule frivole așezate în vastități oceanice cu centrul pretutindeni și nicăieri. Despre această însoțire divină a omului pe drumul destinului său o mare parte din tradiția și textele
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]