260 matches
-
de organizare socială, nivel de trai, grad de cultură și civilizație). Dacă acestea vin din imediata apropiere a individului (obiectele, persoanele, contextual situațional), ele vin din mediul proximal; dacă vin de la distanță, ele constituie mediul distal. Din perspectiva problematicii dezvoltării ontogenetice, este extrem de important de subliniat că accentul nu se pune pe simpla absență sau prezență a factorilor de mediu, ci pe măsura, maniera și rezonanța interacțiunii dintre acei factori și individul uman. Un factor de mediu prezent dar indiferent subiectului
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
mediului, a formelor și mijloacelor în care se prezintă, a fost necesară o operaționalizare a conceptului. În felul acesta s-a născut o categorie teoretică ce începe să se dovedească din ce în ce mai fructuoasă în cercetarea mediului social ca factor al dezvoltării ontogenetice, noțiunea de “nișă de dezvoltare”. Acest termen a fost introdus de Super și Harkness (1982) și desemnează totalitatea elementelor cu care un copil intră în relație la o vârstă dată. Analiza definirii acestui concept permite o serie de sublinieri: teoretic
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
fiind activitatea specializată, specific umană, care mijlocește și diversifică raportul dintre om și mediu sau (societate), favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societății și a societății prin intermediul omului. Educația are rolul de a diminua imprevizibilul și de creștere a controlului în ceea ce privește dezvoltarea ontogenetică a individului. Devine educație (și apoi autoeducație) orice act personal, interpersonal, transpersonal care facilitează interacțiunea subiect - obiect cu finalitate transformatoare. Prin urmare, educația apare ca un liant între potențialitatea de dezvoltare (“propusă” de ereditatea individului) și oferta de posibilități a
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
și chiar de dinamică generală a personalității. METODA GENETICĂ ȘI COMPARATĂ Această metodă pornește de la ideea unanim acceptată potrivit căreia psihicul este un fenomen apărut în cursul evoluției generale, determinat de acțiunea mediului sociocultural și cunoscând astfel o dezvoltare atât ontogenetică, dar și istorică, filogenetică. Metoda genetică și comparată constă în urmărirea unui subiect sau a unui lot de subiecți pe o durată mai mare de timp, suficientă pentru a pune în evidență transformările așteptate sau încheierea unui ciclu evolutiv. De
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
mai târziu în elementele reformei protestante continuarea influenței sintoismului, iudaismului, islamismului și în general a universalei credințe dezvoltată de tradiție. Dumnezeu nu poate fi reprezentat. Și dacă simbolistica sacrului din templu este atât de bogată și reflectă istoria filo și ontogenetică a omului îmi permit să adaug câteva cuvinte despre influența mediului în care ne dezvoltăm personalitatea umană, inteligența și credința asupra iconografiei care ne îmbogățește existența. Căutând acest fir al Ariadnei experiența omului în raport cu natura, cu locul său în univers
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
un stadiu al creației la un altul, dar pe treptele subterane apare un antagonism între creaturile embrionice care se dezvoltă în mitul Navajo 346. Aceasta duce la separarea lor și trecerea spre un alt nivel, parcă ar apare în evoluție ontogenetic și filogenetic un pasaj în labirintul unui clopot și trecerea devenită necesitate de a trece într-altul. Când ritualul prezintă un antagonism între generații, el arată dorința copiilor de a-și defini locul activ în contrast cu pasivitatea părinților. Dualismul și antagonismul
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
matricea maternă corpul nostru ce urmează a fi este format din trei feluri de celule. Unele constituie mezodermul ce formează mușchii și oasele, altele organele interne (endodermul) și al treilea fel (ectodermul) conduc la formarea pielii și sistemului nervos. Deci ontogenetic pielea se dezvoltă din aceleași celule cu sistemul nervos. Deci pielea poate fi privită ca un alt creier sau o extensie a creierului. Receptorii săi senzoriali atestă de fapt această supoziție. Pielea este atât de copleșită numeric de nervi și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
temporal drept, nedominant este aria de creație poetică. Tranferul informației spre ariile motorii de exprimare ale hemisferei stângi se face prin corpul calos, pe care Carl Sagan îl consideră responsabil de cultura și civilizația omului. Conștiența precede vorbirea filo și ontogenetic, iar scrisul simplifică experiența vieții. Pe de altă parte există o corelație pe care o întâlnim în viața cotidiană și o considerăm normală, aceea dintre necesitastea ascultării muzicii, a poesiei, a incantațiilor religioase și schimbările fiziologice asociate lacrimilor. Substratul neurologic
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Psihopedagogia specială în domeniul științelor "Nu toți copiii au o dezvoltare corespunzătoare cu nivelul vârstei. Sunt și copii cu un nivel mai înalt sau mai scăzut al dezvoltării în conformitate cu etatea cronologică. Multe dintre aceste cazuri se pot ivi pe parcursul evoluției ontogenetice, unele pot apărea și pot fi depistate încă de la naștere, iar altele sunt dobândite. De cele mai multe ori, intrarea copilului în școală, solicitarea complexă ce decurge din activitatea de acolo, poate reprezenta momentul depistării unor probleme care, până atunci, au fost
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
toate funcțiile generale și motivaționale ale limbajului. Cunoscând momentul apariției handicapului, putem să ne dăm seama de profunzimea muțeniei, dar și despre implicațiile acesteia asupra proceselor psihice. Tulburările de auz și funcțiile limbajului La copilul surd din naștere, primele funcții ontogenetice ale limbajului (funcția fiziologică, funcția afectivă, funcția ludică) se dezvoltă normal. Cea dintâi alterare apare la funcția practică de confirmare, urmată de utilizarea reprezentativă, în vreme ce utilizarea didactică nu mai funcționează deloc, dacă nu se folosesc metodele specifice surdopedagogiei. În privința funcțiilor
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
atât fiziologia fonației, cât și cea a aparatului respirator, mecanismele neurofiziologice ale întregului proces, precum și date despre aparatului auditiv pentru a se înțelege deficiențele sau scurtcircuitele din controlul audio-fonator. La fel de important pentru specialist este să studieze și să cunoască evoluția ontogenetică a limbajului uman, elementele de maturație și elementele de învățare, funcțiile ontogenetice ale limbajului. După Constantin Păunescu și colaboratorii 123, "lipsa, apariția târzie sau imperfecțiunile vorbirii vor avea trei feluri de cauze: • deficitul de ansamblu sau de personalitate, care se
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
întregului proces, precum și date despre aparatului auditiv pentru a se înțelege deficiențele sau scurtcircuitele din controlul audio-fonator. La fel de important pentru specialist este să studieze și să cunoască evoluția ontogenetică a limbajului uman, elementele de maturație și elementele de învățare, funcțiile ontogenetice ale limbajului. După Constantin Păunescu și colaboratorii 123, "lipsa, apariția târzie sau imperfecțiunile vorbirii vor avea trei feluri de cauze: • deficitul de ansamblu sau de personalitate, care se răsfrânge, în mod secundar, asupra limbajului și vorbirii (oligofrenia, autismul infantil etc.
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
prin: ▫ detectare, discriminare, intensificare, interpretare; ▫ înțelegerea noțiunii ca simbol; ▫ înțelegerea obiectului în lipsa sa; ▫ cunoașterea propriului corp; ▫ percepția unor noțiuni abstracte; ▫ perceperea spațiului și a timpului. După cum se vede, o seamă dintre aceste momente respectă întocmai drumul formării comunicării, al funcțiilor ontogenetice ale limbajului 188. Preluând metodica folosită de Sokoleanski, Dorin Damaschin indică aproximativ aceleași etape: • cunoașterea nemijlocită a obiectelor și fenomenelor lumii obiective; • însușirea gestului (gesticulației); • elaborarea și folosirea semnului dactil; • scrierea și citirea; • vorbirea 189. Nici în îndrumările metodice mai
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
îndeplinesc criteriile pentru autism. În plus, și alte afecțiuni cu simptome similare pot să se asocieze cu autismul. Se mai pot adăuga și numeroase alte semne: • tulburări de comunicare: paradislalii, cuvinte înlocuite, construcții gramaticale bizare (unele tot din cauza persistenței funcției ontogenetice ludice a limbajului); • tulburări de învățare: alexii, agrafii; • tulburările percepției:starea de prizonier al unor senzații (de sunet, de văz, de gust etc.), răspuns la un semnal unic (pentru o vreme); • tulburări ale conduitei: autoagresare, mișcări bizare (uneori asociate cu
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
descris. Și nu se mai vorbește nici despre o altă Helen Keller sau despre o altă Olga Skorohodova... 186 Mădălina Prundea, Evenimentul Zilei, 02-12-2005. 187 http://www.nou-nascuti.ro/agenda medicala.html?id=1576 09.04. 17.30. 188 Vezi funcțiile ontogenetice ale limbajului în Schwartz, 2004. 189 Dorin Damaschin, 1973, pp. 246-247. 190 Articole.famouswhy.ro/integrarea copiilor cu deficiente senzoriale multiple/ 191 Norbert Sillamy, 1996, p. 38. 192 Daniel Marcelli, 2003, pp. 307-308. 193 Henri Piéron, 2001, p. 44. 194 Ibidem. 195 www.invingemautismul
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
prin a fi în sau a folosi o stare a eului mai mult decât alta. În termenii analizei tranzacționale, personalitatea se structurează ca urmare a stratificării celor trei stări ale eului, care au emoții și cogniții proprii, rezultate ale determinării ontogenetice și sociale. Existența stărilor este independentă de vârsta subiectului; și un copil are un Părinte, într-o formă oricât de simplă și incompletă, ca urmare a internalizării interdicțiilor părintești. Starea eului Părinte, după cum arată Prutianu (1998), este caracterizată de percepții
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
ca realități nonumane sau supraumane, încărcate cu facticitate extramundană inertă. Semnalarea se impune întrucât procesul reificării are loc ca o construcție mentală teoretică, dar și la nivelul preteoretic, în practica de zi cu zi. Date etnologice și psihologice sugerează primatul ontogenetic al reificării lumii sociale, iar dereificarea pare a fi o achiziție mai târzie a istoriei omenirii și a mentalității indivizilor (Berger și Luckmann, 1967). Obiectivitatea valorilor implică și discutarea suportului lor material. Un posibil răspuns este a trata relația axiologică
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
O atare rezolvare se referă însă la evaluarea, la valorizarea realității înconjurătoare, și nu la valori ca principii de sine stătătoare. Desigur, raportul dintre valorizare și valori este complex, și cu greu sunt posibil de demarcat cei doi termeni, atât ontogenetic, cât și filogenetic. Afirmația că „primordialitatea aparține deci valorii, procesul valorificator având a ține seama de aceasta și fiindu-i subordonat” (Pascadi, 1970, p. 22), ține mai mult de o axiologie formală. Totuși, după cum lasă ușor să se înțeleagă considerațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
referă la ele ca subzistând în sine, independent de conștiință, și ca impunându-se în mod obligatoriu, oricare ar fi împrejurările în care este angajat individul (p. 75). Realismul moral-axiologic pare a fi un stadiu necesar al evoluției filogenetice și ontogenetice. Socializarea secundară este legată de diviziunea socială a muncii și de distribuirea socială a cunoștințelor. Ea presupune internalizarea cerințelor, informațiilor, valorilor promovate de diferite instituții specializate. Dacă în prima socializare individul asimilează „lumea socială de bază” (deși o anumită lume
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
noțiuni tot mai bine definite. Convingerile și motivațiile urmează însă o cale mult mai anevoioasă și probabil că nu toți indivizii ating pe deplin faza imperativului moral interior. Piaget însuși arată că heteronomia și autonomia sunt nu numai două stadii ontogenetice, ci și două tipuri de morală întâlnite printre adulți. Iar Kenigston consideră că există tineri care nu depășesc până la 24 de ani faza preconvențională și că imensa majoritate a lor rămân cantonați în cea convențională. Aceste aprecieri sunt cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
dezvoltării întregului sistem axiologic personal. 1.4. Portretul bio(psiho)constitutiv și sistemul propriu de valoritc "1.4. Portretul bio(psiho)constitutiv și sistemul propriu de valori" Între biologic și axiologic există strânse legături, atât în sens filogenetic, cât și ontogenetic. La nivel grupal, valorile au apărut și s-au cristalizat printr-o subtilă dialectică a nevoilor individuale cu cele generale. Pornind de la aserțiunea că nu trebuie să opunem în cazul ființei umane socialul biologicului, întrucât omul este un animal social
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
factori sociali și culturali care îngrădesc instinctul agresivității, dar ei subliniază că la om lipsește condiția inhibativă înnăscută în a-l tempera. O altă abordare de natură biologistă mizează pe importanța factorului înnăscut și în dezvoltarea filogenetică, și în cea ontogenetică. În această viziune se consideră că: a) dispoziția de agresivitate este genetic moștenită la ființele umane; b) diferențele de vârstă și sex în intensitatea agresivității apar mai proeminent în pubertate, în sensul că fetele apar mai puțin agresive decât băieții
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
capabile de a Înțelege anumite exigențe, așteptări și reguli, și de a acționa pe baza acestei Înțelegeri”195. Conștiința este În fiecare dintre noi o structură complexă și individualizată. Este dificil de precizat momentul În care conștiința apare În procesul ontogenetic al ființei umane. Nu mai puțin dificilă este și surprinderea momentului afirmării simțului moral, În cadrul acestui proces. Ceea ce este Însă În afară de orice discuție este că momentul manifestării responsabilității morale este actul constitutiv al conștiinței morale, condiție a afirmării ca
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
de cromatină, condensarea sa în cromozomii eucariotelor și inactivarea nespecifică a genelor. Nonhistonele au un rol important în reglajul specific diferențiat al genelor. Prezența lor determină tipul genelor ce vor fi transcrise în anumite celule și țesuturi, la anumite etape ontogenetice. GENOMUL Noțiunea de genom a fost introdusă în anul 1920 de catre Hans Winkler pentru a desemna ansamblul de gene dintr-un organism. Natura genelor era la acel moment o enigmă. Acest lucru a fost elucidat în anii 1940-1960, când s-
Prelegeri academice by ION I. BĂRA, ALINA BELŢIC, CSILLA IULIANA BĂRA () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92373]
-
ultima răsuflare a vieții. Ea nu are deloc libertate de mișcare: corpul ei este "înțepenit""538. Privit în acest sens, "Ping" este expresia unei reduceri atît în termeni de conținut, cît și formale, adică o regresiune din punct de vedere ontogenetic, precum și dintr-unul istorico-literar. Pentru ea nu se poate găsi nici un loc în diagrama cercului meu tipologic, decît dacă ar fi un punct aproape de centrul cercului unde se intersectează axele celor trei determinanți ai procesului narativ, adică persoană, perspectivă și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]