129 matches
-
variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul expresiei, prin morfeme discontinue: perfectul (compus) indicativ perfect am, ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s - prezumtiv rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s - prezumtiv rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele se înscriu în morfeme discontinue: Viitorul anterior Conjunctiv, optativ, prezumtiv perfect voi, vei fi etc.... (a)t(s) să fi.... (a)t(s) aș fi, ai fi etc.... (a)t(s) voi fi, vei fi etc.... (a)t(s) voi fi cânt-at să fi cânt-at aș fi cânt-at va
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul poate fi sinonim cu optativul perfect: „Poate că nu voiai sa vii la plimbare.” (D. Zamfirescu) • Ca timp relativ, în raport cu un verb-predicat al unei propoziții condiționale sau cu o construcție condițională, poate dezvolta sensul de potențial: „Dându-mi din ochiul tău senin / O rază diandins
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stabilește între conjunctiv, pe de o parte, și viitorul anterior al indicativului și potențial-optativul perfect, pe de alta: (eu) să fi cântat/ voi fi cântat aș fi cântat Auxiliarelor voi, vei etc. (de la viitorul indicativului) și aș, ai etc. (de la optativ perfect), conjunctivul le opune același morfem să. Observații: Exprimarea opoziției conjunctiv/indicativ la persoana a III-a prin dezinențe, personale, face posibilă la această persoană gramaticală, absența conjuncției-morfem să: „Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei luneVântu-n trestii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Să taci, tâlharule!... Să taci!...Să taci!...” (L. Rebreanu) „Străin și făr’ de lege de voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce.” (M. Eminescu) Observații: În strânsă legătură cu valoarea de imperativ a conjunctivului prezent se află valoarea optativă, cu deosebire frecventă în limba vorbită (este o caracteristică a stilului oral), în enunțuri exclamative, în diferite urări: „- Să trăiești! cu români ca tine n-am teamă!” (I.L. Caragiale) „Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se prețuiască
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dacă voia...” Când, în structura sintagmei, intervin mai multe elemente de disociere, adverbul de negație ocupă primul lor, adverbul modal, ultimul: „Trebuia să nu-l fi crezut.”; „Să-l mai fi strigat o dată..” 3. MODUL POTENȚIAL-OPTATIVtc "3. MODUL POTEN}IAL‑OPTATIV" Acțiunea verbului este prezentată ca o posibilitate, care se va transforma sau nu în realitate. Acțiunea poate fi privită dintr-o perspectivă statică, a caracterului ei potențial, sau dintr-una dinamică, a trecerii de la potențial la real. Pe de altă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exterior desfășurării acțiunii verbale sau poate fi implicat în mod direct (sau cel puțin interesat) în desfășurarea acțiunii verbului. În funcție de toate aceste elemente de natură semantică, modul potențial-optativ dezvoltă trei ipostaze fundamentale: a. de potențial b. de ireal c. de optativ Potențialultc "Poten]ialul" Subiectul vorbitor privește relativ detașat, din afară, acțiunea verbală, considerată în potențialitatea ei. Acțiunea este prezentată ca potențială doar, nedevenită și nedevenind reală, nu pentru că nu ar putea deveni reală (așa stau lucrurile la perfect, dar atunci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
totdeauna de una din locuțiunile conjuncționale, ca și cum, ca și când, de parcă: „Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost...” (M. Eminescu) Optativultc " Optativul" Subiectul vorbitor este direct interesat în desfășurarea acțiunii verbale; realizarea acțiunii este dorită de el: „Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează...” (M. Eminescu) În limba vorbită, dorința se exprimă cu o intensitate specială, în propoziții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în desfășurarea acțiunii verbale; realizarea acțiunii este dorită de el: „Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează...” (M. Eminescu) În limba vorbită, dorința se exprimă cu o intensitate specială, în propoziții exclamative, în a căror structură optativul verbului-predicat este precedat de conjuncția de: „Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Observații: Optativul caracterizează structura sintactică a enunțurilor imprecații. Enunțul prezintă, de regulă, aceeași structură: optativ urmat de conjunctiv: „- Ție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În limba vorbită, dorința se exprimă cu o intensitate specială, în propoziții exclamative, în a căror structură optativul verbului-predicat este precedat de conjuncția de: „Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Observații: Optativul caracterizează structura sintactică a enunțurilor imprecații. Enunțul prezintă, de regulă, aceeași structură: optativ urmat de conjunctiv: „- Ție, omule... așa ți-i a zice, că nu șezi cu dânșii în casă toată ziulica să-ți scoată peri albi, mânca-i-ar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în a căror structură optativul verbului-predicat este precedat de conjuncția de: „Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Observații: Optativul caracterizează structura sintactică a enunțurilor imprecații. Enunțul prezintă, de regulă, aceeași structură: optativ urmat de conjunctiv: „- Ție, omule... așa ți-i a zice, că nu șezi cu dânșii în casă toată ziulica să-ți scoată peri albi, mânca-i-ar pământul să-i mănânce, doamne iartă-mă!” (I. Creangă) Conjunctivul urmează, în majoritatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctiv: „- Ție, omule... așa ți-i a zice, că nu șezi cu dânșii în casă toată ziulica să-ți scoată peri albi, mânca-i-ar pământul să-i mănânce, doamne iartă-mă!” (I. Creangă) Conjunctivul urmează, în majoritatea situațiilor sintactice, optativul, dar poate și lipsi: „- Arză-te-ar focul de ticălos, c-așa te-am apucat și așa o să te las...” (D. Zamfirescu) • Întrebuințat cu valoare de indicativ (prezent), optativul exprimă modestia, politețea sau timiditatea vorbitorului: „- Drăguță, dacă nu te superi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doamne iartă-mă!” (I. Creangă) Conjunctivul urmează, în majoritatea situațiilor sintactice, optativul, dar poate și lipsi: „- Arză-te-ar focul de ticălos, c-așa te-am apucat și așa o să te las...” (D. Zamfirescu) • Întrebuințat cu valoare de indicativ (prezent), optativul exprimă modestia, politețea sau timiditatea vorbitorului: „- Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă...” (I.L. Caragiale) „-Uite ce e, drăguță, dacă nu te superi, te-aș mai ruga pentru un pahar cu apă...” (I.L. Caragiale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă la nivel morfologic prin aceleași morfeme (aș, ar etc., pentru potențial; voi, vei etc., pe de o parte, să, pe de alta, pentru prezumtiv), se întregește la nivel fonetic și sintactic. Timpurile potențial-optativuluitc "Timpurile poten]ial‑optativului" Potențial-optativul se realizează ca mod verbal prin intermediul a două variante temporale, prezentul și perfectul, timpuri pe care le modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din perspectiva categoriei gramaticale a timpului, ci și din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din perspectiva categoriei gramaticale a timpului, ci și din punctul de vedere al categoriei mod. Valoarea de potențial caracterizează numai prezentul; perfectul exprimă îndeobește irealul. Valoarea de optativ, în schimb, se manifestă ca atare sub amândouă formele temporale. Prezent Este un timp absolut. Situează acțiunea verbală în prezentul actului de comunicare, fără, însă, ca cele două momente, al desfășurării acțiunii și al desfășurării procesului de comunicare, să coincidă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un timp de relație. Situează acțiunea în trecut, prezentând-o ca nerealizabilă, din perspectiva unei alte acțiuni, posterioare: „Dar o să-mi ia! spuse apoi cu un glas de parcă i-ar fi făcut celuilalt o promisiune.” (M. Preda) În ipostaza de optativ, prezintă valoare absolută, mai ales când este un optativ al politeții: „Aș fi vrut să mai vorbim câte ceva - da’ia, te rog, șezi.” (D. Zamfirescu) Cu această valoare, optativul prezintă acțiunea din perspectiva momentului de comunicare, situând-o doar aparent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-o ca nerealizabilă, din perspectiva unei alte acțiuni, posterioare: „Dar o să-mi ia! spuse apoi cu un glas de parcă i-ar fi făcut celuilalt o promisiune.” (M. Preda) În ipostaza de optativ, prezintă valoare absolută, mai ales când este un optativ al politeții: „Aș fi vrut să mai vorbim câte ceva - da’ia, te rog, șezi.” (D. Zamfirescu) Cu această valoare, optativul prezintă acțiunea din perspectiva momentului de comunicare, situând-o doar aparent într-un moment anterior; în realitate, între cele două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar fi făcut celuilalt o promisiune.” (M. Preda) În ipostaza de optativ, prezintă valoare absolută, mai ales când este un optativ al politeții: „Aș fi vrut să mai vorbim câte ceva - da’ia, te rog, șezi.” (D. Zamfirescu) Cu această valoare, optativul prezintă acțiunea din perspectiva momentului de comunicare, situând-o doar aparent într-un moment anterior; în realitate, între cele două momente, al desfășurării acțiunii verbului și al desfășurării procesului de comunicare, se instituie un raport de simultaneitate: „- M-ați chemat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic al aserțiunii, el generează enunțuri performative: „Eu îți spun încă o dată că adevărul nu poate fi sufocat.” În funcție de situarea planului lor semantic în desfășurarea categoriei modalității, enunțurile asertive sau propoziții din alcătuirea lor pot fi reale, ipotetice, potențiale, ireale, optative: „De când s-a dus, sunt ca o creangă veștedă, Care-nainte de-a-nflori se scutură, Și lumea nici o bucurie nu-i mai dă Inimii mele, boală și putredă ciutură.” (M. Isanos) „Poate-ți odihni oleacă - zise femeia - îți fi obosiți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțuri performative: „Te întreb ce ți-a mai rămas sfânt, după ce ai călcat în picioare sufletul unui copil pentru scopurile tale meschine.” Prin poziția planului lor semantic în desfășurarea categoriei sintactice a modalității, enunțurile interogative pot fi reale, ipotetice, potențiale, optative, ireale etc.: „Mâine le telefonezi din nou?” (O. Paler), „O mai fi trăind? S-o fi măritat cu altul? Habar n-am.” (B. Fox, 95), „Dacă erau ei la telefon?” (O. Paler), „N-ai vrea să vorbești cu el?.. mi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
circumstanțiale concesive: „Iar tu Hyperion rămâi,/Oriunde ai apune...” (M. Eminescu, I, 178) De altfel, componenta „concesie” caracterizează în mod frecvent planul semantic al circumstanțialelor introduse prin această categorie de adverbe relative, mai ales dacă verbul regent este la potențial optativ: „Oriunde te duci/te-ai duce, te întâlnești astăzi cu minciuna și ipocrizia.” Întrucât celelalte adverbe introduc și alte tipuri funcționale de propoziții, identitatea specifică a circumstanțialei spațiale este asigurată de planul semantic al relației de dependență. În legătură cu structura și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a auzi, a simți, a atinge, a gusta sau pe o focalizare cognitivă de tipul a ști sau gîndire reprezentată (Rabatel 1998). • Indicațiile de cadru mediator: mărci precum potrivit, după, conform și pentru, modalizare printr-un timp verbal precum condiționalul optativ, alegerea unui verb de atribuire a vorbirii precum a pretinde, se pare, reformulări de tipul de fapt, în realitate, și chiar în orice caz etc. • Fenomenele de modalizare autonimică: orice enunț sau fragment de enunț meta-enunțiativ care, într-o buclă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
trecut care depășește povestirea întîlnirii. Verbele la prezent din versul 13 complică ciudat temporalitatea: întîlnirea trecută este reactualizată în prezentul enunțării. Dialogul imaginar, marcat de apostrofă, creează coprezența discursivă a absentei și a naratorului. Dar versul 14 este la condițional optativ perfect, adică, în limba clasică, timpul prin excelență al regretului pentru ceea ce nu s-a împlinit în trecut. Ca și conjunctivul perfect, acest timp exprimă un proces trecut fictiv, imaginar. Întîlnirea este deplasată într-un loc îndepărtat (În alte părți
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]