285 matches
-
e celebrată Insula Șerpilor: „Insula albă cu albele din valuri / mereu renăscută Leuke veghează / un ochi a rămas în nopțile corăbierilor / dar în piatră la rădăcini de stânci doarme abia adormitul fiu al Telidei”. Construite în același stil whitmanian de orație, celelalte poeme relativ întinse din Kairos variază tematic la extrem, unul exaltând comunitatea de suflet a „fiilor Craiului Amurg” din Punta Europa cu adoratorii lui Zalmoxis (Pendul ibero-dacic), altul evocându-l pe Lumânărică al lui Costache Negruzzi (Lux Caucaniae), câteva
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
în viziunea lui Platon, ci elaborare lucidă, „facere”. Cu un cuvânt arghezian - „iscusire”. Prin s., largo sensu, poezia și-a descoperit propria esență. Asumându-și-o explicit, ea și-a impus - prin disociere de „reportaj”, fabulație, anecdotică, expunere didactică, confidență, orație, predică - să nu mai fie nimic altceva decât poezie. Intuit, desigur, cu mult înainte de izbucnirea mișcării simboliste (cu mai multă precizie de Poe și Novalis), acest principiu iradiază în Corespondențele lui Baudelaire, în sonetul Vocalele al lui Rimbaud și este
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
sau Povestea vorbii, București, 1847; D. Iarcu, Efimeride (anecdote) sau Românul glumeț, București, 1857; ed. 2 (Românul glumeț), București, 1874; Petre Ispirescu, Legende și basmele românilor. Ghicitori și proverburi, I-II, pref. B. P. Hasdeu, București, 1872-1876; I. C. Fundescu, Basme, orații, păcălituri și ghicitori, pref. B. P. Hasdeu, București, 1875; Th. D. Speranția, Anecdote populare, I, București, 1892; D. Stăncescu, Snoave sau glume populare, București, 1892; D. Stăncescu, Snoave, București, 1893; Petre Dulfu, Isprăvile lui Păcală, București, 1894; D. Stăncescu, Povești
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
își aflau astfel un loc de frunte în cadrul comunităților bizantine. Un discurs al Bisericii apusene despre văduvie Epistola Fericitului Augustin către „Iuliana văduva”, „religiosae famulae Dei”, falsă epistolă, de fapt (să ne amintim că și Neagoe Basarab își intitulase o orație funebră Scrisoare către oasele maicii sale...), cuprinde tratatul (autorul îi și spune astfel undeva în text) De bono viduitatis. Intrând în aceiași serie cu cărțile De bono conjugali, De sacra virginitate, Despre chipul în care trebuie să ne rugăm lui
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ascultătorii predicilor) să-și pună întrebări și să se frământe. Cei ce aveau acces la texte găseau și disertații despre moarte, despre întâmpinarea și semnificațiile ei într-un inventar literar aflat, în scrisul românesc vechi, în continuă ramificare și diversificare: orațiile funebre, „verșurile la morți”, propovedaniile și cuvîntele la îngropăciune, consolațiile, epitafurile, testamentele. Pene meștere ale scrisului românesc vechi și premodern - Neagoe Basarab, Toader din Feldru, Miron Costin, Ioan Zoba din Vinț, Antim Ivireanul, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, Petru Maior - s-
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
locul veseliei, din turburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Eghipetului în pământul cel fericit al făgăduinței, din robiia lumii la mântuirea cerului, din petrecaniia omenescă la ceata fericiților îngeri”. Se naște un nou „gen” literar Prima orație funebră din literatura română a fost prilejuită de înmormântarea rămășițelor pământești (de fapt era vorba de o reînhumare, căci, între timp, în 1517, Mănăstirea de la Argeș fusese terminată) ale Neagăi, mama lui Neagoe Basarab, văduvă - mai bine zis de două
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
umilință) Neagăi din Hoturani în biserica Mănăstirii din Curtea de Argeș, lăcaș de rugăciune cu un hram deosebit de semnificativ - Adormirea Maicii Domnului, pe care ctitorul îl dorea a fi și necropolă a familiei sale. Neagoe Basarab rămâne întemeietorul, în literatura noastră, a orației funebre laice, specie cu vechi tradiții în spațiul literar și cultural post-bizantin. în literatura bizantină, consolațiile, cuvântările memoriale sau orațiile funebre, cum li se spune de obicei, au fost numeroase și tipologic foarte variate. Când este comentat textul neagoean, se
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe care ctitorul îl dorea a fi și necropolă a familiei sale. Neagoe Basarab rămâne întemeietorul, în literatura noastră, a orației funebre laice, specie cu vechi tradiții în spațiul literar și cultural post-bizantin. în literatura bizantină, consolațiile, cuvântările memoriale sau orațiile funebre, cum li se spune de obicei, au fost numeroase și tipologic foarte variate. Când este comentat textul neagoean, se face de regulă trimitere la o cuvântare din categoria „fiul evocă memoria părintelui”, atribuită împăratului bizantin Leon al VI-lea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ceas, nici te-ai săturat niciodată de osteneală. Pentr-acéia, iubita mea maică, te chem pre tine că ești mai ostenitoare decât albina și decât pasările cerului și decât peștii mării”. Nespus de omenește sună fiecare din frazele ample ale acestei orații funebre. Jalea fiului ce-și plânge mama (împovărat de regretul absentării în clipa despărțirii din urmă: „Iar eu, deaca nu mi să întâmplă să fiu atuncea la moartea ta, mi să umplu sufletul de întristăciune, căci rămaș sărac de tine
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care ai răbdat pre sfânta icoană [...]” - prezența între podoabele mănăstirii a icoanei lui Iisus Pantocrator, cunoscuta „icoană înjunghiată”, a cărei tradiție o relatează Gavriil Protul în Viața patriarhului Nifon. Inspirate sau nu din izvoare bizantino-slave, cele două „rugăciuni” aparțin acestei orații funebre și, prin vădita funcție de localizare ce le este încredințată, învățăturilor... și întregii opere a lui Neagoe Basarab. * Mai rezerv câteva rânduri unui alt discurs funebru (specia s-a arătat a fi productivă în literatura română) compus tot la înmormântarea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
doar băieții, deși prezența lui Lupașcu între copii lui Ciogolea este nesigură). Sfatul Bistriței va împlini cererea lui Ciogolea, căci, în 1639, când moare Sofronia Ciogolea, Toader din Feldru era lângă Suceava, la Calafendești, și rostea cuvântul funebru la îngropăciune. Orația aceasta, compusă în 1639 și păstrată în două „redacții” (în ms. nr. 167 B. A. R., din 1639, și în ms. nr. 279 B. A. R., din 1668) cu o filiație încă nelămurită, editată în câteva rânduri 618, este o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
perpetuei „învieri”) urmând a o face ascultătorii - presupun - avizați în materie și familiarizați cu asemenea decriptări. Teza „egalității în fața morții”, sesizabilă în „definiția” citată mai sus, este - adevărat - un topos precreștin 623, dar prelucrarea pe care ea o îmbracă în „orația” lui Toader din Feldru amintește vădit de omiletica bizantină, de Chrisostom mai ales (din Omilia despre răbdare, text cercetat și de Neagoe Basarab, și din altele), scriitor ce pare a fi prezidat, ideatic și oratoric, compunerea logogfrafului român: „Șă mérgem
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
S. cu sprijinul elevilor săi. Dincolo de unele neajunsuri, care decurg mai ales din culegerea neriguroasă a textelor, lucrarea se impune prin câteva observații privind datina colindatului, precum și prin descrierea amănunțită a obiceiurilor Malanca și Irozii. Mai izbutite ca realizare artistică, orațiile de nuntă prezentate sunt însoțite de note explicative și alcătuiesc o succintă schiță monografică a acestui ceremonial. Un apel pentru adunarea poveștilor, cântecelor, cimiliturilor și descântecelor populare, publicat de S. în 1858, mai întâi în „Gazeta Transilvaniei”, apoi în „Foaie
SBIERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289526_a_290855]
-
sunt și cele mai izbutite sub raportul realizării artistice. Cîteva balade tipărite aici, între care două sunt sârbești, iar una din Muntenegru, au proveniență folclorică îndoielnică. Coloanele Ș. mai cuprind anecdote și povești, unele fiind reluate după P. Ispirescu, legende, orații de nuntă, bocete, colinde etc. În primul număr din mai 1879 a apărut un apel prin care S. Fl. Marian cerea să i se trimită datine și credințe, legende, cântece și ghicitori referitoare la ornitologia populară. Mai ales prin preocupările
SEZATOAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289655_a_290984]
-
Alexandru. Poetul este un tradiționalist, prin sursele de inspirație, prin predilecția pentru lexicul arhaic, regional. Asimilează doina (Doina Iancului, Doina doinei, Doina graiului românesc, Doina timpului), cântecul (Cântec din nai, Cântec din fluier), descântecul (Descântec de dor, Descântecul lui Orfeu), orația (Orația vârstelor), colinda (Colindul vieții), preia trama unor basme, ca În căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără moarte, pleacă de la balade și legende, ca în Chemarea firii, unde valorizează motivul vânătorilor transformați în cerbi. Tonalitatea imnică e caracteristică
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
Poetul este un tradiționalist, prin sursele de inspirație, prin predilecția pentru lexicul arhaic, regional. Asimilează doina (Doina Iancului, Doina doinei, Doina graiului românesc, Doina timpului), cântecul (Cântec din nai, Cântec din fluier), descântecul (Descântec de dor, Descântecul lui Orfeu), orația (Orația vârstelor), colinda (Colindul vieții), preia trama unor basme, ca În căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără moarte, pleacă de la balade și legende, ca în Chemarea firii, unde valorizează motivul vânătorilor transformați în cerbi. Tonalitatea imnică e caracteristică, în
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
adânci rezonanțe, care se cere analizată cu toată atenția”, ca și semnificațiile arhaice ale ceremonialului, nunta concentrând „atitudini existențiale și convingeri fundamentale ale poporului nostru privitoare la individ și la menirea sa în lume”. Cu precădere sunt examinate cântecul liric, orația și strigătura de nuntă, formulele de chemare, dialogurile, unele teme, motive, structuri. Scenariul nunții este interpretat pertinent, etosul și funcția lui modelatoare prezentate cu acuratețe, iar logosul specific supus unei lecturi moderne, care atestă și cunoașterea unor discipline înrudite, cum
SEULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289649_a_290978]
-
lunecarea frântă”. Asemenea lui Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, V. Voiculescu, autorul Poemelor depărtării (1977) valorifică, mai ales în ciclul Jienești, elemente de folclor ezoteric, compune descântece, evocă vârcolaci și pe „muma ploii”, dă „în bobi”. Contraponderea o susțin orațiile cu tentă expresionistă, unele cu ecouri din Ilarie Voronca: „Vai ție, naivă și mult prea-ncrezătoare / planetă, atât de îndrăgită de / cei mai pesimiști poeți! / Curând va începe un mare «boom»”. Majoritare numeric, piesele de atitudine contemplativă iau frecvent forma
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
poporului, adevărate comori de gândire și simțire, de credințe și datini gospodărești, în care se oglindește sufletul și viața neamului nostru”. Ei așteaptă de la colaboratorii lor „știri cu privire la folcloriștii ce i-am avut, articole de lămurire, datini și credințe, plugușoare, orații, vorbe adânci, povestiri și legende, cântece de-ale copiilor, o seamă de cuvinte, colinde, vrăji și farmece, cântece bătrânești, povești, glume, ghicitori, împărtășiri arheologice și orice alte texte din cuprinsul literaturii populare scrise” (Cuvântul cel dintâi). Studii și articole despre
TUDOR PAMFILE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290280_a_291609]
-
colecția Poezii și basme populare din Crișana și Banat (1968), îmbogățită simțitor prin îndelungate și răbdătoare strădanii, de unde se detașează, ca având o valoare aparte prin „coloratura eroică”, balada Trei păcurari, o variantă a Mioriței. Volumul este alcătuit din colinde, orații și cântece de nuntă, cântece de înmormântare, descântece, balade, cântece de dragoste și dor, cântece de jale și înstrăinare, cântece satirice și strigături, povești, legende și snoave. Acestea au fost culese între 1906 și 1961 de prin comunele și satele
UGLIS-DELAPECICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290324_a_291653]
-
1957), iar editorial cu volumul de versuri Imperiul neodihnei, apărut în 1970. Mai colaborează la „Contemporanul”, „România literară”, „Cronica”, „Tribuna” ș.a. Poezia lui T., cuprinsă în Imperiul neodihnei, Ordinea peșterii (1971), Colindele din țara lui Orfeu (1974), Fiul Dunării (1977), Orații în Carpați (1979), Tărâmuri pentru Făt-Frumos (1983), încearcă o reconciliere retorică între Lucian Blaga și Ion Barbu. Eul liric tânjește în egală măsură după viață și ordine, după trăirea imediată și medierea intelectuală, însă această dualitate nu se desfășoară neapărat
TUTUNGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290318_a_291647]
-
Dumitru Solomon, Ion Băieșu, Valentin Silvestru ș.a. SCRIERI: Imperiul neodihnei, București, 1970; Ordinea peșterii, București, 1971; Colindele din țara lui Orfeu, București, 1974; Fiul Dunării, București, 1977; Partidul și Poetul, București, 1977; Drumul Hoților, vol. I: Dor Mărunt, București, 1979; Orații în Carpați, București, 1979; Dialoguri despre teatru, Iași, 1980; Tărâmuri pentru Făt-Frumos, București, 1983; Epistole după căsătorie, București, 1993; Dicționarul spiritului tolerant (coordonator general în colaborare cu Romulus Vulcănescu), București, 1997; Lacrima și Peștera, București, 2003. Repere bibliografice: Nicolae Balotă
TUTUNGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290318_a_291647]
-
Buleandră, alese din volumul Din goana vieții al lui Al. Vlahuță, și la două poezii, În seara de Crăciun și La Anul Nou, semnate R...a. Mult mai bogată este secțiunea „D-ale poporului”, cu lirică populară, descântece, chiuituri, ghicitori, orații (de nuntă, de înmormântare, de Paște, de Crăciun), colinde, doine, balade ( Femeia vândută, Ana Ardeleana, Fata neamțului, Gruia lui Novac), culese de Vasile Rebreanu, Traian Moldovan, Alexiu Viciu ș.a. Din rețetele terapeutice, intitulate generic Medicini populare românești, însoțite uneori și
UNGARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
poezia și proza lui memorialistică sunt valorizate, de asemenea. În anii ’90 V. se orientează către cercetarea sociologică, precum în studiul intitulat Sistemul culturii țărănești (2000). În baza unui dosar de „fapte” etnografice și folclorice care conservă oralitatea (colinde, strigături, orații de nuntă, descântece, hore etc., dar și relatări ale informatorilor despre diverse obiceiuri și practici arhaice), dosar alcătuit cu ajutorul unui chestionar aplicat în județul Cluj, se argumentează coerența spirituală a universului arhaic. SCRIERI: Onisifor Ghibu, educator și memorialist, Cluj-Napoca, 1983
VEDINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
rod”. Carnalul erosului apare ca efect al reacției naturii la tentativa omului de a i se sustrage cu totul, prin spirit: „S-a străduit natura ca omul să nu-i scape; / Iubirea îl urcase deasupra ei prea tare, / Și-a-nmormântat-o-n carne”. Orația îndrăgostitului se adresează când unei iubite, când unui iubit. Obiectul erotic este invocat prin apelative ca „scumpa mea”, „iubita mea”, „domniță” sau „iubite”, „puternicul meu domn”, „prinț hermetic”, „amant”. Și nu e vorba (în orice caz, nu explicit) de un
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]