KorAP: Find »[drukola/base=oracular & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...14 >

337 matches

Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256

oracolelor. Daimonii și entuziasmul profetic: acțiunea lor asupra sufletului omenesctc "Daimonii și entuziasmul profetic \: acțiunea lor asupra sufletului omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea de entuziasm profetic? Demetrios, gramaticianul, este cel care pune problema la sfârșitul lungii digresiuni despre pluralitatea lumilor, revenind, astfel, la subiectul principal al dialogului. În răspunsul pe care i-l dă Ammonios (care, deși nu este

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
nu ne Îndeamnă la o identificare Între nous și daimon. Daimonul aparține lunii, nous-ul aparține soarelui. Reflecțiile lui Plutarh din De Pythiae... asupra naturii mixte a Pythiei - pe care o compara cu luna -, asupra modalitaților de transmitere a mesajului oracular prin intermediul său, nu sunt străine de concepțiile sale demonologice. Discursul lui Cleombrotos nu constă, așadar, Într-o simplă enumerare „de idei ale secolului”, de care Plutarh se distanțează cu abilitate. El trebuie mai degrabă acceptat ca atare și Înțeles, ca

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
lumina dualismului plutarhian 2 potrivit căruia aceste „ființe mixte” se pot „Înscrie În ordinea generală a unui univers Împărțit Între două puteri, păstrând neatinsă transcendența celei divine și servind totodată drept «punct de legătură» cu restul lumii”. Inspirația oracularătc "Inspirația oraculară" Observații preliminare asupra expunerii lui Lamprias. Influențele platonicienetc "Observații preliminare asupra expunerii lui Lamprias. Influențele platoniciene" Răspunsul lui Lamprias, care vine, la rându-i, cu o soluție pentru a explica dispariția oracolelor, ne oferă În același timp o primă teorie

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
oracolelor, ne oferă În același timp o primă teorie a inspirației profetice. Intervenția sa, mai puțin criticată decât cea a lui Cleombrotos, a fost considerată ca fiind „partea filosofică” a dialogului, o Încercare de a da o explicație „rațională” fenomenului oracular. Soluțiile pe care le propune sînt de fapt aplicații a două principii: 1. aporroia, pneuma (care se identifică Într-o anumită măsură cu anathymiasis - exalare, respirație, suflu) și 2. krasis - amestec, alcătuire sau temperament. Efortul său, mai cu seamă În

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
măsură cu anathymiasis - exalare, respirație, suflu) și 2. krasis - amestec, alcătuire sau temperament. Efortul său, mai cu seamă În cea de a doua parte a expozeului, constă În a pune În lumină acțiunea celor două tipuri de cauze În procesul oracular și, În special, În fenomenul decadenței oracolelor. Sursa explicită a acestei teorii este Platon, care a studiat „cu cele mai bune rezultate cele două feluri de cauze. Raportând la divinitate originea a tot ceea ce purcede din rațiune (logos), el nu

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
problemele ridicate (este cazul lui R. Flacelière)sau, chiar dacă au acordat o oarecare valoare discursului În ansamblul său, au privit totuși ca pe o concesie politicoasă față de Cleombrotos faptul că, În paragraful 436 f, Lamprias face loc daimonilor În procesul oracular 1. Dar să vedem textul (436 f-437 a): „Dacă suntem Însă de acord că daimonii, În calitatea lor de supraveghetori, de intendenți sau de păzitori ai corectei proporționări (harmonia), a acestui amestec (krasis) Îl fac să fie, după caz, când

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
Lăsând deoparte pneuma, e vorba despre același principiu: amestecul (mixis, krasis) armonios (harmostos) care trebuie să se realizeze Între influența divină exterioară și mișcarea (kinesis) propriului suflet al profetesei. 2. Chiar dacă daimonii nu mai sunt prezenți ca atare În procesul oracular, comparația stabilită Între Pythia și lună, În calitatea sa de intermediar Între soare și pământ, ne face să credem că Plutarh a fost nevoit totuși sau chiar a voit să se folosească În teoria sa din De Pythiae... de atributele

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
ce unește conceptual, În mod evident, aceste texte. Oracolele: forma și funcția lor așa cum sunt prezentate În De Pythiae Oraculistc "Oracolele \: forma și funcția lor așa cum sunt prezentate În De Pythiae Oraculis" Pe lângă problema agenților divinației și cea a inspirației oraculare, Plutarh abordează În dialogurile pythice, mai precis În De Pythiae Oraculis, și un alt aspect extrem de important: este vorba despre forma și despre semnificația oracolului ca revelație. Paginile ce urmează vor fi consacrate acestei chestiuni. Vom căuta mai Întâi să

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
miracole și prodigii, pentru a-i Înțelege mai bine concepția despre oracole În particular. Câteva exemple semnificative extrase din alte scrieri ale autorului nostru vor veni În sprijinul textelor din De Pythiae... Apoi vom analiza cele două forme ale expresiei oraculare - proză și vers - În care se răsfrâng două atitudini diferite ale grecilor față de divinație. Aceasta ne va permite să urmărim, Într-o a treia parte, procesul de „devalorizare” a poeziei - care preocupă În cel mai Înalt grad personajele dialogului nostru

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
care Însoțesc prezicerea un ecou al tehnicilor foarte precise și minuțioase de descifrare a unui mesaj divin ce caracterizează divinația inductivă. Proză sau vers? Două atitudini ale grecilor față de divinația oracularătc "Proză sau vers ? Două atitudini ale grecilor față de divinația oraculară" Această discuție asupra adevărului profetic se situează Într-un raport foarte strâns cu problema formei oracolelor - vers sau proză -, care se dovedește a fi tema centrală a dialogului De Pythiae Oraculis. Să notăm dintru Început că Plutarh nu pretinde că

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
prin schimbarea situației politice, mai precis prin „depolitizarea” oracolului care, Înghițit de lumea romană, nu se mai poate „amesteca” În disputele dintre cetățile grecești, așa cum o făcea mai Înainte. Proza și poezia corespund de fapt celor două atitudini față de divinația oraculară coexistente la greci: 1. Cea dintâi este legată mai ales de preferința grecilor pentru tipul oral de mesaje unde cuvântul rostit al zeului răspunde direct Întrebărilor consultantului. „Această preeminență a cuvântului rostit- subliniază J.-P. Vernant 3 - ca mijloc de

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
civilizații În care scrierea nu reprezenta numai un fenomen recent, În raport cu Orientul Apropiat și China, dar și, prin caracterul său În Întregime fonetic, o prelungire a limbii vorbite.” J.-P. Vernant vorbește, de asemenea, despre o anumită „accesibilitate” a limbajului oracular: el nu pretinde serviciile unui specialist, ca În cazul divinației inductive, ci - o dată formulat -, pentru a-l Înțelege, nu-i nevoie de mai mult decât de „o minte sănătoasă, măsură și ponderație” - calități ce definesc orice „bun cetățean” al unei

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
și ponderație” - calități ce definesc orice „bun cetățean” al unei polis grecești. Un exemplu foarte grăitor pentru acest tip de relații Între consultant și oracol Îl constituie celebra poveste a „zidului de lemn” povestită de Herodot (VII, 140-145), unde răspunsul oracular face el Însuși obiectul unei dezbateri argumentate Între Temistocles și chresmologi cu privire la adevărata semnificație a acestei Întărituri din lemn, dezbatere asemănătoare celor din adunări și din tribunale. De fapt, este vorba de a găsi ceea ce este „mai bun și preferabil

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
cuviință că e mai bine să..., li s-a părut de preferat să...” - și tipul de Întrebare care se punea cel mai adesea oracolului: e mai bine și preferabil (loion kai ameinon esti) să facă așa sau așa?1 Răspunsul oracular are deci, la rându-i, funcția de a alege ceea ce este preferabil și trebuie precizat că acest gen de răspunsuri, dintre care cele mai multe cuprind prescripții ritualice, de instaurare a unui cult etc., nu presupune absolut nici o ambiguitate, nici un echivoc. De

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
va găsi nici un oracol „mincinos”, cuprinzând ordine sau indicații obscure sau ambigue, care Îl induc În eroare pe consultant, de tipul celor prezente În răspunsurile legendare și chiar cvasi-istorice (conform clasificării lui Fontenrose). Altfel spus, acest prim tip de divinație oraculară ar putea fi foarte bine caracterizat prin ceea ce spune Plutarh despre limbajul adoptat de Pythia din vremea sa: „(zeul) a rânduit-o pe Pythia să le vorbească oamenilor Într-un limbaj asemănător celui pe care legile Îl adoptă față de cetățeni

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
față de cetățeni, conducătorii față de popoarele lor sau celui pe care Învățăceii Îl aud de la dascălii lor. În sfârșit, nu are altceva În vedere decât să fie Înțeles și crezut (pithanon)”2. 2. Dar există și o altă atitudine față de divinația oraculară, un alt „model” atestat de Întreaga literatură scrisă și care, departe de a fi o creație artificială, Își află rădăcinile Într-o tradiție orală vehiculată Încă din epoca arhaică 3. „Cuvântul profetului inspirat și cel al oracolului nu au doar

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
demn - toate acestea sunt trăsături caracteristice ale oracolelor delfice care se regăsesc În egală măsură la Parmenide și Empedocle. Porecla lui Heraclit (deosebit de interesat de oracole), ho skoteinos, „cel obscur”, nu e străină de o anumită ambiguitate și obscuritate tipic oraculare. Cât privește historia, problema este ceva mai puțin clară, Întrucât cuvântul nu este cunoscut Înaintea lui Herodot și, de altfel, nici nu dispunem de mărturii istorice În versuri. Separația dintre to mythodes și to alethes În domeniul istoriei se produce

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
filosofică. Zeul propune enigme, omului Îi revine sarcina de a le desluși sensul. Concluzietc "Concluzie" În pofida aparentelor divergențe Între punctele de vedere exprimate de Cleombrotos și de Lamprias În De Defectu... cu privire la agenții divinației, În ciuda importantelor diferențe Între teoriile inspirației oraculare expuse În De Defectu... și, respectiv, În De Pythiae Oraculis, lectura celor două dialoguri ne-a dovedit că există o unitate și o continuitate În reflecția lui Plutarh asupra fenomenului oracular. Am văzut cum În ultima parte a intervenției lui

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
cu privire la agenții divinației, În ciuda importantelor diferențe Între teoriile inspirației oraculare expuse În De Defectu... și, respectiv, În De Pythiae Oraculis, lectura celor două dialoguri ne-a dovedit că există o unitate și o continuitate În reflecția lui Plutarh asupra fenomenului oracular. Am văzut cum În ultima parte a intervenției lui Lamprias cele două tipuri de agenți ai divinației - daimonii și pneuma - ajung să „conlucreze”, neexcluzându-se unul pe celălalt. Mai mult chiar, pneuma se vede ea Însăși Învestită cu atributele daimonilor

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
cele două tipuri de agenți ai divinației - daimonii și pneuma - ajung să „conlucreze”, neexcluzându-se unul pe celălalt. Mai mult chiar, pneuma se vede ea Însăși Învestită cu atributele daimonilor. Aceleași atribute vor constitui puntea de legătură Între teoriile inspirației oraculare din De Defectu... și din De Pythiae... Aspectele esențiale ce definesc, la Plutarh, categoria „daimonicului” - natura mixtă, intermedierea Între două lumi, asocierea cu luna, ea Însăși corp ceresc mixt - se regăsesc În descrierea Pythiei și a stării ei de entuziasm

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
entuziasm, făcută de Theon În De Pythiae... „Le moyen terme” reprezentat de daimoni sau de „substitutele” acestora devine indispensabil În relația om - divinitate. Spiritualitatea secolului al II-lea o va dovedi din plin. Cât privește Însă concepția despre rolul mesajului oracular, trebuie spus că, după Plutarh, nu mulți vor fi aceia care vor mai considera oracolul ca fiind un mijloc de cercetare filosofică. O generație mai târziu, oamenii vor Începe să-i ceară zeului Însuși cheia enigmei pe care acesta o

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
vorba despre oracolul lui Apollo privitor la destinul ante și post mortem al sufletului lui Plotin 1. Deși nu este autentic, ci literar, ne putem da foarte bine seama de rolul teologic și mistic pe care-l va asuma mesajul oracular În Antichitatea târzie. De altminteri, același Porphyrios, În tratatul său De philosophia ex oraculis exhaurienda, va face din oracol fundamentul unei Întregi theosofii. Smaranda Bădiliță (traducere din limba franceză de Luiza Dumitru) DESPRE ORACOLELE DELFICEtc "DESPRE ORACOLELE DELFICE" Notă asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
fapt În limba română titlul latin al dialogului De Pythiae oraculis; titlul din limba greacă s-ar traduce De ce răspunsurile Pythiei nu mai sunt acum În versuri? Conținutul dialogului nu poate fi Înțeles decât prin câteva lămuriri despre vechea literatură oraculară greacă din secolele VII-VI Î.Hr. ale cărei existență și conținut sunt cunoscute Îndeosebi din Istoriile lui Herodot care a citat adesea asemenea oracole, atribuindu-le calitatea de document istoric. Primul oracol din Istorii dat de Pythia de la Delfi

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
a fost cazul regelui Cresus În lupta sa cu perșii invadatori (Herodot, I, 46-49). În mare măsură consultanții Înșiși au cerut ca răspunsurile să se dea În proză, pentru evitarea confuziilor. Ideea nu a fost fericită. Forma mediocră a răspunsurilor oraculare În proză a fost pusă pe seama Zeului, ceea ce Plutarh Încearcă să dezmintă. În următorul dialog delfic va căuta să găsească explicații dintre care nici una nu stă În picioare. Adevărul asupra acestui proces este dezvăluit de Filostrat (secolul al III-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
răspunsurile șZeuluiț, le preluau și, aplecându-se asupra lor, de Îndată, Începeau să improvizeze, țesând În jurul lor, parcă pentru a le Încătușa, o rețea de metri și de ritmuri ale versurilor. Ce rol vor fi avut În materie de literatură oraculară versificatori de-alde Onomacritos, Prodicos sau Kinaithon, Învinuiți că ar fi imprimat oracolelor un stil tragic și emfatic, de care n-aveau nicidecum nevoie? Sunt lucruri pe care le voi trece cu vederea și nu le voi supune acum analizei

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]