403 matches
-
au înțeles principiile revoluției cubiste. După cum scrie pictorul și criticul italian Ardengo Soffici, "...ei par să deformeze, geometrizeze și cubizeze fără niciun scop și la întâmplare, ascunzând banalitatea lor înăscută și academismul". O excepție o constituie Robert Delaunay, inițiatorul "cubismului orfic" - termen propus de poetul Guillaume Apollinaire - care va crea opere absolut originale de inspirație cubistă. Juan Gris nu numai că reușise să înțeleagă și să-și însușească inovațiile cubiste, dar a știut să atragă atenția asupra existenței altor posibilități de
Cubism () [Corola-website/Science/298054_a_299383]
-
și sentimente, București, 2003. Repere bibliografice: Andrei Apolzan, „Versuri”, GL, 1967, 34; Zaharia Sângeorzan, „Lava intermediară”, CRC, 1971, 2; Nicolae Prelipceanu, „Ochii fastului”. „Cânturile marelui pod”, TR, 1973, 18; Dinu Flămând, „Cânturile marelui pod”, ARG, 1973, 5; Ovidiu Ghidirmic, Invocația orfică, R, 1973, 5; Mihai Minculescu, „Ochii fastului”, RL, 1973, 29; Adrian Popescu, „Ochii fastului”, ST, 1973, 12; Constantin, A doua carte, 257-259; Aureliu Goci, „Ochii fastului”, CRC, 1974, 6; Piru, Poezia, II, 283-285; Nicolae Ciobanu, Proza de analiză; pastelul poetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
tip de discurs. Mutația este cu atât mai clar marcată în cazul poeziei, cu cât, pentru multă vreme, aceasta a fost identificată exclusiv cu unul dintre avatarurile sale; este vorba de acel curent dominant în decursul secolului XX, un curent orfic, abstracționist, metafizic, autosuficient, metaforic și purist - care „de la Baudelaire la suprarealism”, trecând prin Mallarmé și Valéry, a știut să-și impună mai eficient, o vreme, programul teoretic. La un examen mai atent nu poate trece neobservată împrejurarea că, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ne vom ocupa doar de acele texte care - apărute după perioada de glorie a simbolismului - trădează orientarea conștientă către valorile concretului prozaic, imediat, lipsit de transcendență. Nu vom ignora deci împrejurarea că, în absența fundalului oferit de poezia abstracționistă și orfică, formula poetică pe care o avem în vedere nu ar putea căpăta relevanță; în plus, mimesis-ul însuși va fi înțeles prea puțin în sensul unei reprezentări fidele a unui real preexistent, cât în cel mai permisiv și mai flexibil - în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dialogheze cu proza își pierde treptat inventivitatea și vigoarea, el recurge adeseori la instrumente considerate multă vreme apanajul exclusiv al acesteia din urmă (nu disprețuiește verosimilitatea, succesiunea lineară, desfășurările pe orizontală) și reușește astfel - măcar în parte - să depășească impasul orfic al comunicării fondate pe inefabil, pe un moment privilegiat care nu poate fi pe deplin exprimat sau înțeles. În fapt, trăsătura distinctivă a poeziei lui Roberto Deidier este tocmai această permanentă pendulare între căutarea momentului unic și revelația multitudinii particulariilor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
model de universalitate. În legătură cu opera lui George Uscătescu, R, 1982, 2; Horia Stamatu, George Uscătescu, embajador del espíritu rumâno en España, „Folia humanistica”, 1983, 241; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Brâncuși în viziunea lui Uscătescu, RITL, 1983, 1; Ioana Mustață, George Uscătescu, dimensiunea orfica, SPM, 1983, 30; Mihnea Gheorghiu, Un spirit european, RL, 1984, 21; Corbea-Florescu, Biografii, III, 203-216; Cultură y existencia humana. Homenaje al profesor Jorge Uscatescu. Bibliografía de Jorge Uscatescu, Madrid, 1985; Gheorghe Vlăduțescu, Confesiunea unui umanist. George Uscătescu, TBR, 1988, 358
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
Feininger este îndeobște cunoscut pentru peisajele sale semiabstracte, pictate începând cu anii ’20, cu o listă de subiecte dominată de turle de biserici sau corăbii cu pânze pe o mare agitată. Sunt imagini inspirate de contactul cu futurismul și varianta „orfică” - așa definită de Appollinaire - a cubismului, cu arta lui Delaunay, Léger, Picabia. Pentru Feininger drumul spre abstract a însemnat o transfigurare a experienței senzoriale și nu renunțarea la ea. Spre deosebire de prietenul și colegul său de la Bauhaus, Kandinsky, care argumenta că
Între lumi: Lyonel Feininger by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5218_a_6543]
-
de autenticism, care pune în complementaritate, dincolo de orice miză mai înaltă, fixarea detaliului și înregistrarea derizoriului, a anodinului, a marginalului cu deschiderea către totalitate". Pe cînd eul poetic modern aspiră către divorțul de real, către o orgolioasă depersonalizare de tip orfic, către o abstragere din imanent ce se asociază cu formele decantate ale lirismului precum metafora hermetică sau revelatoare, eul poetic postmodern e fermecat de "estetizarea imediatului", de angajarea ontologică, de aspectul proteic și "impur" al formelor literare în necontenită mișcare
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
orgasme sau numai un orgasm/ uriaș nesfîrșit. noaptea și ziua gem precum/ porcii înjunghiați" (Cîntece de îngropat pe cei vii). Instrumentul la care cîntă Adrian Alui Gheorghe sînt simțurile puse rînd pe rînd la contribuție, ieșind la scenă deschisă. Deloc orfică, poezia sa e una fiziologică, rezultînd din orientarea organelor senzoriale în dublă direcție, spre exterior pentru a capta datul lumii și spre interior pentru a prelucra datele în chestiune, a le filtra prin alambicul unei percepții imaginative. Văzul, în complicitate
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
Harry Tavitian - jazz-man, Liliana Pană - actriță, Laurenția Barbu - dansator și coregraf, Ana Olteanu - scenograf încearcă să formuleze un răspuns, posibil, la frămîntările expuse în monologul lui Zografi: teatrul-muzica-dansul-artele vizuale se străduiesc, pe cont propriu și împreună, să vindece, ludic și orfic, halucinațiile și suferințele din noi. Eu zic așa: Spălați mașina la spălătorie, mîncați o ciorbă de burtă la Casa Eliad și, dacă nu vă ies în cale țigăncile lui M. Eliade de pe strada Mîntuleasa, acordați-vă un răgaz de o
Aer proaspăt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15732_a_17057]
-
de hâr numai, coincidentia oppositorum" (Zoe D.Bu? ulenga). Iar aceast? armonie este posibil? numai În lumea • superioar? a ideilor („izvoare ale gândirii") sau În spa?iul magic al naturii str???tute de „râuri de cânt?ri": „În aceast? viziune orfic?, universul eminescian se Insufle???te muzical, plenitudinea mult visat? a macro ?i microcosmosului exprimându-se În armonii sonore ", (Zoe D.Bu?ulenga) pe care doar astrele („stele albe sun? În aeriene coarde rug?ciunea universului" „S?rmanul Dionis") sau cuvintele
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
imaginative a poetului. Fantasia are Întâietate, dar se Întemeiaz? pe un solid suport culturall" . (Noemi Bomher) Se reg?sesc astfel, În mitologia eminescian?, dup? cum afirm? N. Bomher, cele trei categorii apriorice specifice oric?rei mitologii: timp, spa?iu, cauzalitate orfic?. Originalitatea operei eminesciene vine din „Întruparea lor În forme proprii" (topos-urile poetice), În structuri ce poart? „Însemnele matricii gândirii" sale iar, pe de alt? parte, din ineditul expresiei artistice. Lumea mitului, reunind aceste virtu?i, face posibil? comunicarea fiin
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de reflec?ie În poem" (de exemplu, versurile din „Epigonii": „Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate / Voluptuos joc cu imagini / Strai de purpur???i aur peste ?? rană cea grea"), iar a doua, „esen?ial?", se refer? Ia dimensiunea orfic? a poeziei, „ca expresie a unei muzicalit??i interioare, profunde, o muzic? inconfundabil?, care devine semnul de identitate al eminescianismului” (E. Simion). ??zute din perspectiv? mitic?, elementele ce compun acest „cosmos viu" al universului poetic eminescian, I?i dep??esc
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
din valuri" etc, des? văr?ind frumuse?ea magic? a acestui „Eden" al poeziei eminesciene, unde „pe-um?rul Dochiei mandre cânt? pas?rea m?iastr?" (Memento Mori). Lacul, ca stare de suflet, ca mod de a fi În acest univers „orfic", are propriul s?u „glas" („Îngâna?i de glas de ape") ale c?rui ecouri „ating" Ins??i „r???cină fiin?ei noastre"; prin muzic?, sufletul omenesc resimte armonia pierdut? a lumii: „Cel ce cânt? se dezmiard?? ? i pe el
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
doi scriitori aflați și în această privință pe aceeași traiectorie. Antiromantic și antisimbolist, dramaturgul oferă surpriza unei poetici în spațiul muzicii, corelativă cu armonia eminesciană. "Simt enorm și văz monstruos" exprimă contiguități spațiale (văzul) și temporale (simțul = auzul), cu "genul orfic muzical": "Eminescu definea fantazia artistică drept punctul de incidență dintre minte și inimă, dintre raționalitatea privirii și adâncimile auzului". Interioritatea, profunzimea, enigma dualității ontologice dau seamă de o dimensiune abisală a caragialismului. despre care au vorbit T. Vianu, Al. Paleologu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au loc în Basarabia; mai este însă un dedesubt care ni se pare de asemenea foarte semnificativ: scrie despre poetul basarabean după ce a publicat câteva cărți fundamentale despre Eminescu, Bacovia și Cezar Ivănescu, important poet contemporan al repetițiilor obsedante, "Trubadur" orfic rătăcit și "tâlcuitor" de doine. Autorul ne vorbește într-un Argument despre conștiința riscului de a scrie despre un poet cotat drept "tradiționalist", "pașoptist", "sămănătorist" în contextul postmodernismului deja clasicizat și al prejudecăților că tot ce nu-i la modă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Orfeu și Hristos, Dialogul cu moartea, Zorile, Apa divină, Duminica Mare. "Păcatul lui Orfeu este nerăbdarea prin care el o sacrifică pe Euridice, care este Opera însăși. De fapt este un autosacrificiu prin care el scapă de un straniu narcisism orfic, într-un suprem gest de libertate, căci aceasta nu-i decât reușita de a scăpa de propriile limite" (p. 310). "Limba română este Euridice a Basarabiei și pentru ea a coborât sau a rămas în Infern Grigore Vieru" (p. 313
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
oglindă în care se reflectă de această dată gândirea pură. Mai mult decât atât, noutatea adusă de poezia lui Ion Barbu constă în dualitatea privirii care, pe de o parte, împrăștie și duce la pierzanie, cu referiri la nefericitul gest orfic de a privi îndărăt, iar pe de altă parte, la puterea narcisiacă de a capta totul într-o singură imagine, ceea ce face ca poezia barbiană să fie "un joc al privirilor dintre Narcis și Orfeu" în care se zămislește misterul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
când m-am scufundat a fost că vasul o să mă sugă împreună cu el pe măsură ce este acoperit de apă. Teama m-a chircit, secătuindu-mi brațele de puteri, dar am încercat să mă lupt, auzind din adâncuri gemete și simțind atracția orfică și apoi ce simțuri conștiente mai aveam mi s-au părut asemeni unui fir de păr care este prins în vârtejul cumplit al apei universului. Am ieșit la suprafață cu dorința vie de a urla, dar neputând s-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
bocet în trei hipostaze și trei aniversări din istorie și după, Roma, 1970; Trei peisagii, alte poeme și parapoezie, Roma, 1971; Kairos, Madrid, 1974; ed. postfață Gheorghe Grigurcu, București, 1995; Jurnal, Salamanca, 1976; Timp și literatură, München, 1977; Între utopia orfică și hieraticul mioritic, München, 1979; Imperiul, Paris, 1981; ed. București, 1996; Ego Zenovius, îngr. și pref. Nicolae Florescu, București, 2001. Repere bibliografice: Octav Șuluțiu, „Memnon”, F, 1934, 4; Șerban Cioculescu, „Memnon”, RFR, 1934, 9; Eugen Ionescu, „Memnon”, „Credința”, 1934, 190
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
Felie de noroi e ciclul meu, / Spre capătul carent răzbat cu greu /"29 sau "Dar iezerele unul lângă altul sute, / Când râd arhipelagurile lumii mute / Gheyserii lungi lumina descompun / Ca munții de cristal și alaun //"30. La Camil Petrescu forța orfică se convertește într-o axis mundi, prin care teluricul și celestul se contopesc: "Azvârle orgile planetei jerbe grele / De imnuri spre spiralele de stele.../"31 Extinzând comparația, Lapona Enigel se înscrie în paradigma eroilor solari, ca și cuplul Fred d-
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
transcendent. Lipsa de conținut, pe care i-o reproșează Autorul, poate fi suplinită de o metarealitate: "Conveneam numaidecât, nu fără ipocrizie: Acum te înțeleg. Ești un adept al onirismului... E un punct de vedere care se poate susține. Oniricul și orficul au fost delimitate de multă vreme ca perimetre ale poeziei... Dar atunci revii la lipsa de conținut. Visul și muzicalul sunt pură incoherență. Mă privea cu o adevărate oroare, și explica domol: Nu... Nu... Nici chiar așa... și căutând mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
dilată-n gol și vin prin spații / Către mine, flămânzite constelații... / Sorii noi au nimburi mari de sfinți. Eu trec / Ca o pasăre mântuită de înec. // Semnul e de aur, știu, blestem de soi... / negreșit Steaua Polară. Dar apoi? //"127 Tema orfică a poeziilor lui Ladima e nelipsită, întocmai ca în tradiția medievală, unde cavalerii, travestiți în menestreli, își însoțeau stihurile cu acorduri de lăută. În aceeași idee a paralelismului dintre tradiția cathară și opera lui Camil Petrescu, să presupunem că existența
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
permanent, Horia Stamatu semnează versuri, eseuri, cronici și recenzii la rubrica „Negru pe alb” (Schimbarea poreclei în renume - despre Vintilă Horia, „Plângerile” lui Ioan Cușa, Ciprian și Urmuz, „Umorul negru” și „absurdul” în literatura română cultă și populară, Între utopia orfică și hieratismul mioritic), iar Vintilă Horia trimite eseuri (Despre posibila descoperire a unui limbaj anagogic, Târziul mesaj venețian, Fragmente despre un timp mai rău decât altul ș.a.), nuvele și proză memorialistică (Monstrul, Recviem în trei pentru un oraș dispărut ș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289261_a_290590]
-
discursul său e incantatoriu și se desfășoară cu siguranța, aș zice cu autoritatea finalității sale, care este de a exorciza moartea, de a o transcende, salvând din evanescență, prin invocație, imaginea ideală a ființelor trecătoare. E, cu alte cuvinte, cântec orfic. Firește, în primul rând, cântec de iubire, chemând femeia, ca pe Euridice, și celebrând-o în ipostazele ei fundamentale. Moartea e conjurată prin identificarea ei cu iubirea și prin resurecția pe care o efectuează sacrificiul perpetuu al femeii. Imnurile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]