175 matches
-
în artă. Avem și o artă care își face publicitate la confiniile cu Art Nouveau-ul, care tinde către o recunoaștere într-o sferă socială net mai cuprinzătoare și care asumă o misiune "politică", nu lipsită de notele utopice ale unui orfism integrator, aceea a civilizării prin frumos teoretizată de John Ruskin, William Morris, Henry van der Velde etc. În acest sens, pe filiera reflecției asupra misiunii civilizatoare a artei decorative și a unui funcționalism estetizant prin ridicarea obiectului banal la demnitatea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
valorificată într-o dublă dimensiune, naționalist-martirologică și în perspectiva unui "eroism al reflecției" ("héroïsme de la pensée") (Rodolphe Rapetti). Multe din reprezentările poetului sunt în relație directă cu tema geniului, în cultura română ea se fixează pe această figură tutelară a orfismului simbolist sub specia desemnată de Paul Verlaine cu titlul de poet maudit 253. Traseul destinal al poetului era în consonanță atât cu poezia sa militantă, cât și cu aceea de reflecție filozofică, ambele reflectând o amărăciune funciară, un pesimism, sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Pădurea este peisajul în care visarea apare interpretată de femeia singură, așa cum femeile burgheze visează citind o carte, sau contemplându-se în fața oglinzii. În acest caz, fundalul pădurii constituie ecranul pe care se proiectează visul. VII.4. Muzica înainte de toate orfismul decadent Armonicele simboliste sunt recuperabile cu un întreg instrumentar și repertoriu specific simbolist, de la clavir la vioară, de la valsul melancolic la romanța-tangou. Scriitura artistă în proza decadentă dezvoltă propriile sale armonice, iar nu odată muzica apare tematizată. În Casa Buddenbrock
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
regăsește în Arta poetică a lui Verlaine, versul celebru, "De la musique avant toute choses", dobândind o valoare axiomatică pentru poezia simbolistă. Dacă prin Corespondențele sale Baudelaire viza o relație simbiotică, sintetistă a celorlalte arte recuperabile în materia poetică, Verlaine sublinia orfismul implicit al lirei simboliste. Poetul este asociat figurii exemplare a cântărețului orfic, fuziune care avea loc în poezia medievală a trubadurilor și truverilor care erau adesea și compozitori și interpreți ai propriilor balade. În cazul de față, poezia nu devine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cheie simbolistă a temei, de la aspectele accentuat decorativiste la cele accentuat tragice, seducția pe care o exercită personajul depășește cu mult intervalul în care simbolismul se bucura de popularitate. Simbolismul în artele plastice cunoaște o metamorfoză în scurta etapă a orfismului sau cubismului orfic în pictura franceză, între finele lui 1911 și începutul lui 1914, termen atribuit mișcării de către Guillaume Apollinaire la expoziția Secțiunii de Aur, în octombrie 1912, și desemnând pictori precum Marcel Duchamp, Francis Picabia, Robert Delaunay și Fernand
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Manet (1905), Gauguin (1906), Cezanne (1907), Braque (1908). Apărea, în 1912, broșura Du cubisme de A. Gleizes și J. Metzinger, iar în 1913, Les Peintres cubistes a lui Apollinaire, considerată ca un manifest al cubismului, scriitorul forjând chiar termenul de orfism pentru o facțiune disidentă în fruntea căreia se afla Frantisek Kupka. Prima expoziție a futuriștilor are loc la Paris, în 1912, deși Marinetti își publicase manifestul în Le Figaro, din 1909. Primul Război Mondial reprezintă clivajul între două lumi, anunțat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
divinităților egiptene, pe Isis înainte de toate, ca preoteasă, investind-o cu puteri magice mereu reînnoite. O secvență cvasinarativă are ca obiect „școala” lui Orfeu; mai bine zis, înfățișarea micului grup de ucenici, în frunte cu Musaios. Așa se ajunge la orfism, la instituirea misteriilor, care au ca obiect ritualizarea cîntecului. Se pun în mișcare alaiuri gălăgioase, vesele ori triste, care hălăduiesc pe întinderi bogate în ierburi și flori. Este un amplu și misterios joc vegetațional; dar se pun în scenă și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în jur și-n mijlocul Cetei de fiare și multelor păsări ședea. Încercîndu-și Coardele lirei de-ajuns cu degetul mare, el simte Că, deși felurit, se îmbină frumos al lor sunet. Spectacolul în sine constituie însuși punctul de formare al orfismului. Păsările, fiarele și arborii se apropie din năzuința de a-și uni vocile cu omul, cum rezultă și din ultimul vers citat mai sus. Cu siguranță că ascultă o chemare de peste fire. Lira era un dar divin. Nu oricine era
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Nicolae Achimescu, Religii în dialog, Editura Trinitas, Iași, 2006, p. 98). 295 Juan Martín Velasco, op. cit., p.83. 296 Vezi Nicolae Achimescu, op. cit., pp. 109-124. 297 Dualismul religios a fost consemnat în diferite tradiții precum cea a zoroastrismului iranian, a orfismului, zurvanismului, gnosticismului, maniheismului, bogomilismului și a sectei catharilor. (Cf. Nicolae Achimescu, op. cit., p. 109). 298 Nicolae Achimescu, op. cit., p. 115. 299 Glenn Peers, Trupuri imateriale: reprezentări bizantine ale îngerilor, Editura Nemira, București, 2011, p. 41. 300 Ibidem, pp. 44-45. 301
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
printre zei, singurul cu atributul magiei, zeu dublu, "cel mai cumplit și cel mai blând" totodată, cum îl prezintă Euripide, cel care revelează bucuria cotidianului, sărbătoarea și realitatea iluziei prin teatru, dar și sângerosul și orgiasticul patron al impulsurilor vitale); orfismul tutelat de Apollo, cu textele sale sacre, mai apropiat de filozofie și propunând o cosmogonie contrară celei hesiodice (dacă aceasta considera ordinea diferențiată ca fiind creată din haos, orficii priveau realitatea ca o cădere în diviziune a Totalității inițiale, a
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
a crede în ceva mai presus de el, de a se devota unei cauze, este astfel satisfăcută, iar cântecul, metafora, afectivitatea și recuzita mitologică constituie "accesoriile menite să confere fundamentalismului patriotic hibridizat acea aură transcendentă aptă să stimuleze sacrificiul", căci "orfismul ceaușist e un cult modern de misterii politice, grefat pe vechi modele de gândire tribală": imaginarul mitic al modernității prometeice este populat de titani, eroi mitologici ai muncii și transformării naturii, și dușmani ai zeilor (împerecherea mitologiei naționaliste, autohtoniste, cu
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
se impune în ultimă analiză este și aici propria energie productivă a textului. Dacă e să facem o apropiere de experiențele din domeniul plasticii moderne, am putea vorbi despre „imaginația discontinuă” a futuriștilor (fără, aici, cultul mașinismului), ca și despre „orfismul” - ca variantă a cubismului - unui Robert Delaunay; apropieri relative, desigur, atâta vreme cât ne aflăm în spațiul limbajului poetic, cu legile-i specifice. Și nu se poate trece nici peste sugestiile reținute din suprarealism, cu al său dicteu automatic, prezent aici în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poeziei și purității. Nopțile migratoare, cea dintâi și cea mai izbutită carte, este prefațată elogios de Alexandru Paleologu, care îl raportează pe autor la Hölderlin, pe temeiul imaginării similare a unei Grecii ideale și subliniază câteva dominante ale acestei lirici: orfismul, incantația centrată asupra principiului feminin ca factor cosmogonic. Figura mamei, nostalgia apelor amniotice sunt constante ale imaginarului lui V., care îmbracă o formă imnică, de unde și situarea în apropierea Imnelor lui Ioan Alexandru. Lirismul se hrănește din viziuni extatice, din
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
convențională, sunt încărcate de o vigoare a sugestiei, a reverberațiilor conotative cu totul excepțională. Sub masca reținerii și a contemplării distanțate, poetul e imperativ, în bună parte un omolog cvasibacovian al vulcanicului Cristian Simionescu. Pesimism, decepție, dezabuzare, cinism, caracter oracular, orfism, autosofie, gnosticism de factură personală, proclamarea biruinței binelui, angajare existențială și civică sunt, toate, trăsături ori atribute semnalate de critică și care, în pofida impresiei de inventar eteroclit, dau seamă de identitatea acestei poezii ce „constată și spune starea lucrurilor” (Alexandru
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
confiscat, Timișoara, 1997; Transparență cu Pietà, București, 1997; Capodopera cinematografică, București, 1999; Crinul regal, București, 1999; Zilele fluxului, Ploiești, 2000; Intervalul răbdării, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Lucian Alexiu, Liniștitele zile ale poeziei, O, 1990, 38; Constantin Crișan, Între metatext și orfism, TR, 1993, 43; Barbu Cioculescu, „Zidul din turn”, JL, 1996, 1-4; Alexandru Paleologu, Justificare metafizică și lirică, LCF, 1996, 5; Ion Stratan, Chipul din depărtare, VR, 1997, 5-6; Regman, Dinspre Cercul Literar, 178-180; Carmelia Leonte, Lumea ca iluzie optică, CRC
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
vàzut!/ AȘAzà, Doamne, lumea cum am vrut!" (Ronsetul 23). Sintetizînd nivelul tematic cu acela al experimentului formal, vom spune cà "ne aflàm, indiscutabil, în prelungirea unei tradiții a poeziei orfice în literatura românà" (L. Petrescu), dar, am adàuga, a unui orfism conceput ambiguu, ca forțà a poeziei nu doar de a aduce armonia în lume, de a îmblînzi fiarele etc;, ci și ca potențial destructiv al unui logos concurent celui creator, divin (un model nedeclarat al lui Bàdescu ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
conceput ambiguu, ca forțà a poeziei nu doar de a aduce armonia în lume, de a îmblînzi fiarele etc;, ci și ca potențial destructiv al unui logos concurent celui creator, divin (un model nedeclarat al lui Bàdescu ar putea fi orfismul eminescian, din Memento mori, de pildà). În màsura în care o formà fixà este o formà "perfectà" (și imaginarul poeticii europene o proiecteazà ca atare, dintotdeauna), ea se manifestà și că o amenințare la adresa creației divine, logocentrice, din mentalitatea iudeo-creștinà
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
Moralitate 27 referințe Natura juridică a arbitrajului comercial internațional 83 referințe Nicolae Manolescu 1996 2003. Cărți, articole din publicații 248 referințe Noul Testament de la Balgrad (1648); Biblia lui Samuil Micu (Clain) (1795) 110 referințe Numeralul în literatură 40 referințe Orfeu și orfism în literatura română 172 referințe Orientarea profesională a adolescenților 114 referințe Originea și evoluția omului 55 referințe 140 de ani de la înființarea Senatului României 560 de referințe Ovidiu Drimba în fondurile BCU „Mihai Eminescu” 40 de referințe Participanții la activitatea
BCU Iaşi:Parcurs sentimental:schiţă monografică by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/443_a_752]
-
regăsi în ideea de Biserică Mamă din creștinism. Trimiterea este la Biserica Mireasă și la Iisus Mire. Sunt în creștinism mai multe tipuri de cruci (cum ar fi crucea bizantină din secolul al X-lea) care preiau ceva din simbolismul orfismului și din cel al religiilor de mistere. Deosebit de interesante sunt și paginile despre preluarea unor motive orfice în creștinism, cum ar fi credința într-o divinitate care promitea nemurirea. Adrian Poruciuc propune în mod argumentat (lingvistic și extralingvistic) interesante analogii
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
în sens kantian și deci narcisic), dar și temporal (tot în sens kantian, însă dinspre Echo). Anticii au știut-o prea bine și în alte mituri protagonistul nu mai este Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat nu numai arta celor vechi, ci a dimensionat diverse estetici până la Maurice Blanchot" (Theodor Codreanu, Eminescu Dialectica stilului, București, 1984, p. 143). Oglindirea eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că niciun alt poet contemporan, exceptând-o pe Ileana Mălăncioiu, "nu monologhează atât de intens despre moarte" (p. 81). Gheorghe Grigurcu, cel mai bun critic de poezie al ultimelor decenii, observă că poezia lui Cezar Ivănescu își are izvorul în orfism, în sincretismul poeziei cu cântecul, "statuându-i un sens oracular" (83). Poetul trece cu naturalețe de la condiția de poet oral la cea de poet cult. O altă singularitate canonică a poeziei lui Cezar Ivănescu e decelată de Marin Mincu în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Bacovia transmută paradisul în infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale"), vegetalismul (poetul ca un copil al naturii), complexitatea senzorială (poetică elementelor, narcisismul, orfismul, sau muzicalitatea, polifonismul) sacralitatea și religiozitatea, thanaticul topoii morții, zorilor ape divine, Duminicii mari. Autorul a socotit de cuviință să scrie și un Final de poetică (capitolul VI), în care încearcă să-i găsească eticheta cea mai potrivită: nu este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
avându-se adesea în vedere dialectica drumului alb-verde / alb reprezentând drumul mamei, cel verde reprezentând drumul iubitei, în timp ce împreună împletite conștiința trecerii ireversibile a timpului); în ocheanul criticului întâlnim și tema ființei vegetale (poet al relației natură-cosmos); poetica elementelor (narcisismul, orfismul, polifonismul, muzicalitatea); relația sacru-religios, toposul morții (dialogul cu moartea), toposul luminii (zorile, apa divină), a Duminicii Mari. Ca și criticii basarabeni Mihai Cimpoi și Mihail Dolgan, care și-au îndreptat judecățile de valoare către relația poezie-copilărie, Th. Codreanu ne (re
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 2) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana. Serie nouă; 3) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana. Serie nouă; 4) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fără îndoială, din cultura ei. La ea nu apar niciodată, în act, atitudini prea îndrăznețe sau provocatoare. Reușește să se dea întreagă cu gesticulația inconștienței și aceasta, în momentele în care uită să se controleze, dezvăluie un rafinament de neatins. Orfism Ca să captez atenția prietenilor mei din Roma, a trebuit să scriu câteva pagini clasice despre neciopliții „barbari” și să mă lamentez de lipsa lor de civilizație. Și totuși aici, încă de secole, există urmele unei civilizații cosmopolite, născute din uniunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]