209 matches
-
transmise de către autorii creștini pot fi coroborate cu documente mai vechi. Numele de Zagreus este menționat pentru întâia dată într-un poem epic din ciclul teban, Alcmeonis (secolul al VI-lea)22; el înseamnă "mare vânător", ceea ce corespunde caracterului sălbatic, orgiastic, al lui Dionysos. Cât despre crima Titanilor, Pausanias (VIII, 37,5) ne-a transmis o informație care, în pofida scepticismului lui U. von Willamowitz și a altor savanți, rămâne prețioasă: Onomacrit, care trăia la Atena în secolul al VI-lea, în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se asocieze cu divinități diverse, chiar antagonice (de exemplu, Demeter, Apollon). El este, cu siguranță, singurul zeu grec care, revelându-se sub aspecte diferite, uimește și atrage atât pe țărani cât și elitele intelectuale, pe politicieni și pe contemplativi, pe orgiastici și pe asceți. Beția, erotismul, fertilitatea universală, dar și experiențele de neuitat provocate prin venirea periodică a morților, sau prin mania, prin scufundarea în inconștiența animală ori prin extazul unui enthusiasmos - toate aceste spaime și revelații țâșnesc dintr-o singură
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
acest contact; apoi însă trebuie să te ostenești tot atât de mult ca să te desprinzi de entitățile acelea care, de multe ori, sunt maligne. Dionysos Aici se manifestă încă ardoarea dionisiacă. Nu întâmplător Decheneus interzisese cultivarea viței de vie, ca să înfrâneze pornirea orgiastică. Aia mi-a spus că această interdicție este reală. Și totuși, uneori se mai organizează bacanale. La culesul viilor, mai apar grupuri de femei care aparțin cultului lui Dionysos, alergându-se prin păduri și invocând pe Zeul vinului; acest alai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pentru a-i împiedica pe supușii săi să se îmbete. Cred că e vorba mai degrabă de o metaforă foarte grăitoare pentru starea de spirit dionisiacă a acestui popor, a cărui puritate absolută îngăduie să trăiești orice situație cu avânturi orgiastice. Dionysos e încă viu și, împreună cu el, și curtea lui de satiri și figuri grotești. Prin el este exorcizată frica de moarte a omului care, până la urmă, are curajul să ignore toți zeii artificiali. Unicul care rămâne viu și foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
forme sunt considerate de el ca fiind mecanisme de desfășurare ale dramei și ale comediei. Muzica, spune Aristotel, trebuie studiată și pentru multiplele ei binefaceri. Persoanele reacționează diferit la ascultarea melodiilor. "Melodiile dinamice inspiră entuziasm pentru unii, alții simt impulsuri orgiastice (sexuale), și alții bucurii inocente" (Politica VIII:7; 134b-35-1342a, 8). El dă ca exemplu purificarea religioasă a Ifigeniei în Taurida. Jean Racine 41, geniu al tragediei, utilizează, în realizarea rolurilor, efectul cathartic, în scopul purificării pasiunilor vicioase, ca o supapă
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
o răsturnare violentă a ierarhiilor. Figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj : „On ne comprend rien au masque comique tant qu’on le comprend comme un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
contextul profan al încăierării este autoritatea pe care o reclamă mardeiașii din celălalt grup care susțin că ar fi de la „parchetul general”. Regimul burlesc al relatării face aproape invizibil acest amănunt. Mitică face experiența acestei inversiuni pe care lumea sărbătorii orgiastice o vehiculează ca expresie a unui sacru care se manifestă în imaginea scoaterii din țâțâni a lumii, a distrugerii ei în vederea refondării ei din nou. Regimul lui „simț enorm și văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care lumea sărbătorii orgiastice o vehiculează ca expresie a unui sacru care se manifestă în imaginea scoaterii din țâțâni a lumii, a distrugerii ei în vederea refondării ei din nou. Regimul lui „simț enorm și văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data de 1 aprilie trimite prin aluzie la regimul farsei și al carnavalului unde diversele meta- morfoze sub semnul măștii au loc. Caragiale va dezvolta acest univers în piesa D’ale carnavalului. În plus, acest Mișu nu doar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
burghez ca virtual martir al unei revoluții eșuate. Mediocritatea bonomă se vede astfel investită în excepționalism manufacturat la școala grandilocvenței romantice, excepționalism alimentat cu ficțiunile și retorismele ziarelor de partid. Este semnificativ faptul că Leonida confundă inițial revoluția cu spiritul orgiastic și teatral al sărbătorii, iar această confuzie se repetă. Diferența constă în primul caz în înregistrarea sărbătorii ca amplificare a dinamismului masei. S-a produs un fenomen de empatie, grandoarea relatărilor despre „revoluție” ascute simțurile dilatate de admirație ale consoartei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Ori suntem noi prea speciali și diferiți pentru a fi înțeleși? Ori tocmai nihilismul, cinismul și aroganța ultimelor regimuri, comuniste și postcomuniste, au făcut România incomprehensibilă? Slaka este și capitala, "un oraș cu de toate, unde în amestecuri amețitoare și orgiastice se întâlnesc luminile raționaliste ale Nordului cu intemperanțele furtunoase ale Sudului, unde tehnicile Apusului întâlnesc letargiile relaxante ale Răsăritului, și toată lumea este încântată!"328: iată o parodiere dezinhibantă și ironică a temelor grave ale frontierelor culturale! La fel sunt tratate
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
S. ea revine obsesiv, în imagini de viermuială, conotând teluricul și umidul, tina sau mâlul cleios, pe care le animă cu o fervoare colcăitoare. Nuntirea, fecundația și germinația, petrecute la limita dintre elementele neînsuflețite (noroiul etc.) și viață (larvară, dar orgiastică totodată), prilejuiesc imagini poetice alunecoase, uneori șocante, deseori tulburătoare. Modelul barbian nu l-a „sufocat” pe emul, Poemul Salamandrei având un sunet propriu: „Din soare curat / Și nedeocheat / De flori și jivine, / De-a nopții stihine./ O, zărilor, zări, / Aprinse
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289975_a_291304]
-
cotidianului să evoce paradigma dionisiacă, subliniind forța hedonismului și a senzualismului moravurilor. Într-o cultură dedată desfătărilor senzoriale și dorinței de satisfacere a plăcerilor aici și acum, întreaga viață socială și individuală este învăluită, ni se spune, într-un nimb „orgiastic”. Hedonism dionisiac manifestat nu numai în incandescența sărbătorilor și a zbenguielilor sexuale, ci, mai larg, în viața cotidiană (consum, modă, divertisment), prin emoții și sensibilități comune, dominate de „ieșirea extatică din sine” în microgrupuri. Astfel, de la viața obișnuită la marile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
și de plăceri, de lipsa de griji și de absența muncii. Divertisment și timp pentru sinetc "Divertisment și timp pentru sine" Societatea de hiperconsum înseamnă deci „revanșa lui Dionysos”? Modelul de societate care se anunță să fie oare de esență „orgiastică”? Se caracterizează cultura noastră printr-un hedonism comandat de dezindividualizare, de incandescențe extatice și de fuziuni comunitare? Convingerea mea este că această interpretare este o eroare de perspectivă, oarbă cum e în fața forței sociale a privatizării moravurilor. Fără îndoială, comunitarismele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
ludico-festive câștigă în anvergură, cu atât societatea reală se prezintă într-o lumină mai radical antidionisiacă. Ne este dat să asistăm nu la noile epifanii ale Stăpânului plăcerilor, ci la punerea în scena ludico-hedonistă a funeraliilor sale. Nu reîncarnarea valorilor orgiastice, ci inventarea unui univers paradoxal al hipermodernității individualiste. În culturile vechi, oamenii așteptau de la cultul dionisiac să-i elibereze de individualitatea lor terestră. Prin experiența extazului și a freneziilor transgresive, Dionysos oferea muritorilor bucuria de a scăpa de limitele identității
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
comportamentelor. Deși numeroase divertismente sunt trăite în microgrupuri sau implică o ambianță colectivă, să nu pierdem din vedere faptul că locul privilegiat al plăcerilor și al destinderii e domiciliul privat. A vorbi de o spirală a comuniunilor tribale, de socialități orgiastice, de situații fuzionale care transcend comportamentele individualiste stârnește zâmbetul, când e știut că televiziunea ocupă, de departe, cea mai mare parte a timpului liber. În 2003, europenii s-au uitat la televizor, în medie, trei ore și treizeci de minute
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
ofertelor de acces nelimitat. Conform unui studiu publicat în 2005 de către Universitatea din Indiana, un american petrece, în medie, nouă ore pe zi în fața televizorului, pe Internet sau vorbind la telefonul mobil. Dacă e un exces, acesta nu e atât orgiastic, cât audiovizual, telefonic și virtual. Sociologia cotidianului ne servește un Dionysos de slabă calitate, un Dionysos absorbit nu atât de căutarea plăcerilor excesive, cât de consumurile mediatice, avid nu atât de bacanale convulsive, cât de pașnice bucurii domestice. În vreme ce doctorii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
servește un Dionysos de slabă calitate, un Dionysos absorbit nu atât de căutarea plăcerilor excesive, cât de consumurile mediatice, avid nu atât de bacanale convulsive, cât de pașnice bucurii domestice. În vreme ce doctorii de la Sorbona celebrează reintrarea în grație a valorilor orgiastice, publicul plebiscitează Fabulosul destin al Améliei Poulain, „plăcerile minuscule” și alte asemenea înghițituri de bere! O mulțime de divertismente evoluează în același sens. Călătorii organizate, cluburi de vacanță, turism cultural, weekend în casa de vacanță, plimbări în oraș, loterii și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
trecând alături de ceea ce constituie una dintre trăsăturile majore ale fazei III: privatizarea modurilor de viață, formidabila expansiune socială a dorințelor de independență și de bunăstare a oamenilor. Pasiunea dominantă a hiperconsumatorului nu este aceea de a se pierde în fuziuni orgiastice, ci de trăi mai bine „acasă”, într-un cadru care răspunde noilor exigențe de securitate, de intimitate, de înflorire a personalității. În faza II, confortul se confunda cu mecanizarea căminului. Neoconsumatorul nu se mai mulțumește cu atât. Epoca bucătăriei-laborator albe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
să intre pe aceste site-uri. După partide de sex ascuns - megasex dezlănțuit, hiperrealist, exacerbat, desfășurându-se într-un registru din ce în ce mai sofisticat: gangbang, fisting, bondaj, dublă și triplă penetrare, schimbarea partenerilor, orgii gays și lesbiene. Societatea de hiperconsum cunoaște inflația orgiastică, hipersexul virtual, hard și banalizat, practicat de toți, la orice vârstă, la orice oră, la domiciliu sau la distanță. Simultan, proliferează reportajele despre succesul de care se bucură cluburile eșanjiste, nomadismul sexual, triolismul. Se vorbește despre fenomenul în creștere al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
devreme, tabuurile și-au pierdut din forță, aproape nimic nu mai e prohibit și totuși, până la urmă, moravurile sexuale hipermoderne aduc a orice, dar nu a desfrâu. Tocmai aici e problema: fenomenul cel mai semnificativ constă mai puțin în exacerbarea orgiastică și mai curând în slaba ei răspândire socială efectivă. Nu totul funcționează la unison: realitatea socială nu corespunde imaginii de pe scena mediatică hipersexuală ce se desfășoară sub ochii noștri. Faptele sunt elocvente. Frecvența raporturilor sexuale s-a modificat puțin de la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
la nivelul imaginilor șial discursului. Hipertrofiat în ce privește imaginarul și simbolistica, libidinalul s-a autolimitat și este, de fapt, „cuminte” în realitate. Orgie a reprezentărilor, dar ordine și cumpătare în moravuri: procesul de civilizare a erosului continuă deasupra supralicitării pornografice. Nici orgiastic, nici puritan: modelul dominant rămâne acela al unui hedonism temperat, puțin excesiv. Ecoul public al cărții Viața sexuală a Catherinei M. furnizează o perfectă ilustrare a erosului paradoxal hipermodern. Nimic n-ar fi mai fals decât să se interpreteze succesul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
al unui hedonism temperat, puțin excesiv. Ecoul public al cărții Viața sexuală a Catherinei M. furnizează o perfectă ilustrare a erosului paradoxal hipermodern. Nimic n-ar fi mai fals decât să se interpreteze succesul cărții ca semn al vreunei nevoi orgiastice de masă; majoritatea cititoarelor au asimilat-o pe autoare cu o excepție libidinală, un „animal bizar” căruia nu-i împărtășesc nici gusturile, nici practicile, considerate antierotice, triste, insipide prin tehnicismul cantitativ, golite de orice dimensiune afectivă sau complice. Să nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
omenesc văduvit de dorință era un suflet schilod, sărăcit de bunul cel mai de preț, bolnav de moarte. Nouă ni se oferea un model biologic care făcea abstracție de suflet și accentua importanța destinderii tensiunii (biostatice și biodinamice) prin descărcări orgiastice. Nu am intenția să comentez aici Învățăturile erotice ale lui Aristofan, ale lui Socrate și ale Bibliei. Pentru așa ceva ar trebui să apelați la Ravelstein. După el, Ierusalimul și Atena constituiau sursele gemene ale civilizației. Ierusalimul și Atena nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
domesticită aparent în instituții, este folosită de stat. Abstracție făcând de cazurile de regresiune naturalistă, sau de degenerare libertină, unul din puținele contexte în care spiritul gregar se evidențiază în sport, în forma sa nudă constă în riturile și serbările orgiastice colective. Oscilația spiritului gregar a publicului este rezolvată în sensul de sacrificiu. Formele de sacrificiu reprezintă ceva intermediar: condiționările individuale sunt depășite. Nu este vorba de un tip de unire, diferit de cel uzual, finalitatea cea mai evidentă a apariției
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
au dat naștere unor interpretări unilaterale (rituri de fecunditate, de fertilizare etc.), tocmai pentru că nu s-a ținut seama că ceea ce se întâlnește în domeniul etnologiei reprezintă nu ceva primar, ci ceva ascuns. Saturnaliile romane, care au un caracter indiscutabil orgiastic, celebrează, potrivit interpretărilor populare ale epocii, o întoarcere temporară la epoca primordială. Prețul sacrificiului oferit de competiția sportivă și participării la competiție rămâne efortul fizic al sportivului și efortul financiar al suporterilor. Se discută despre codurile arhitecturale sintactice și semantice
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]