177 matches
-
Noua Lavră, unde se întorsese Leonțiu; un adevărat atac armat contra mănăstirii Marea Lavră pus la cale de acesta s-a soldat cu un eșec. Probabil în 542, Iustinian a primit din Palestina un memoriu în care erau atacați călugării origeniști, întocmit de colegii lor antiorigeniști; acesta i-a fost trimis de Pelagius, apocrisarul (reprezentantul episcopului) Romei la Constantinopol, potrivit unor surse, sau de episcopul Ierusalimului, potrivit altora. Ca un răspuns la acest memoriu, Iustinian a scris o epistolă patriarhilor (ne-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apocrisarul (reprezentantul episcopului) Romei la Constantinopol, potrivit unor surse, sau de episcopul Ierusalimului, potrivit altora. Ca un răspuns la acest memoriu, Iustinian a scris o epistolă patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism; despre epistolă cf. pp. 000-000). El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și episcopilor, inclusiv a unor origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism; despre epistolă cf. pp. 000-000). El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și episcopilor, inclusiv a unor origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat după moartea lui Nonnos, în 547, cînd origeniștii s-au împărțit în isocriști (care afirmau că în momentul apocatastazei toți oamenii vor deveni asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și episcopilor, inclusiv a unor origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat după moartea lui Nonnos, în 547, cînd origeniștii s-au împărțit în isocriști (care afirmau că în momentul apocatastazei toți oamenii vor deveni asemenea lui Cristos) și protoctiști (care susțineau că în apocatastază numai sufletul lui Cristos, prima dintre creaturi [prôton ktisma], va rămîne unit cu Logosul). Protoctiștii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în primele luni ale acelui an, Iustinian i-a adunat pe episcopii care așteptau începerea conciliului, le-a prezentat memoriul lui Conon, la care a anexat o scrisoare unde cerea anatemizarea lui Origen (cf. p. 000), și a obținut condamnarea origeniștilor prin cincisprezece anatematisme păstrate într-un manuscris de la Viena, act subscris apoi și de papa Vigilius (537-555). Această soluție, propusă de F. Diekamp, pare cea mai potrivită pentru explicarea problemelor ridicate de izvoare, dintre care unele vorbesc despre condamnarea erorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prin cincisprezece anatematisme păstrate într-un manuscris de la Viena, act subscris apoi și de papa Vigilius (537-555). Această soluție, propusă de F. Diekamp, pare cea mai potrivită pentru explicarea problemelor ridicate de izvoare, dintre care unele vorbesc despre condamnarea erorilor origeniste la conciliul de la Constantinopol, în timp ce nici în documentele sinodale nu se găsește o mențiune în acest sens (doar canonul 11 arunca anatema în general asupra lui Origen și a operelor sale nelegiuite). în Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o mențiune în acest sens (doar canonul 11 arunca anatema în general asupra lui Origen și a operelor sale nelegiuite). în Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe Origen au fost subscrise de toți episcopii, în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Lavră au refuzat să se supună și au fost expulzați cu forța din dioceza Ierusalimului, fiind înlocuiți cu alții, „ortodocși” (555). Acest episod a marcat încheierea controverselor origeniste. în ce privește conciliul de la Constantinopol, acesta a avut ca rezultat principal
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost subscrise de toți episcopii, în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Lavră au refuzat să se supună și au fost expulzați cu forța din dioceza Ierusalimului, fiind înlocuiți cu alții, „ortodocși” (555). Acest episod a marcat încheierea controverselor origeniste. în ce privește conciliul de la Constantinopol, acesta a avut ca rezultat principal condamnarea celor Trei Capitole printr-o formulă cristologică prin care era oficializat neocalcedonismul; în ea se proclama în Cristos „unirea potrivit cu alcătuirea sau potrivit cu ipostasul” și se afirma că Isus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
I, pp. 000-000). Scrierea se încheie cu zece anatematisme. în martie sau aprilie 553, Iustinian a trimis episcopilor reuniți pentru conciliu, înainte însă de începerea acestuia, o Epistolă despre Origen și adepții săi în care prezenta sintetic greșelile călugărilor palestinieni origeniști, sublinia legătura lor cu doctrinele pitagorice și platonice despre preexistența sufletelor și cerea conciliului condamnarea lor. Aceasta a fost pronunțată, însă, din cîte se pare, nu de către conciliul ecumenic care a început la 5 mai (în documentele căruia nu figurează
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Bizanț, îl însoțește la Constantinopol în aprilie 531 pe Sava, trimis de episcopul de Ierusalim pentru a-i cere lui Iustinian scutiri fiscale; în timpul disputelor teologice, Leonțiu apără conciliul de la Calcedon, însă Sava îl îndepărtează cînd descoperă că e origenist, iar Leonțiu rămîne la Constantinopol și, după aceea, contribuie la introducerea în cercurile imperiale a unor reprezentanți ai origenismului palestinian, printre care Domițian și Teodor Ascida (cf. p. 000). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leonțiu povestește într-o scriere a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a eutihienilor că și el a fost nestorian, dar s-a lepădat de acea rătăcire datorită anumitor „bărbați divini”. Probabil în urma acestei „convertiri” a fost primit la Noua Lavră, lîngă Ierusalim. în 514, Leonțiu făcea parte din grupul de călugări origeniști izgoniți de egumenul Agapet din Noua Lavră; ei aveau să fie reprimiți de către succesorul lui Agapet în 520 (Chiril din Scitopolis, Viața Sfîntului Sava 36; cf. p. 000). Pentru perioada cît a stat la Constantinopol, l-am putea identifica pe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
monofizismul lui Sever (însă M. Richard consideră că acest personaj este Leonțiu din Ierusalim). După o perioadă petrecută la Noua Lavră și o vizită la Ierusalim la începutul anului 540, Leonțiu s-a întors la Constantinopol pentru a apăra orientarea origenistă care, așa cum am văzut, avea să fie condamnată la scurtă vreme după aceea printr-un edict al lui Iustinian. A murit probabil la Constantinopol, în a doua jumătate a anului 543. Titlul Trei cărți contra nestorienilor și a eutihienilor a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
filozof (în sensul originar al celor doi termeni)”, aservit școlii sale teologice. Pînă și importanța origenismului său este evaluată în mod diferit; o serioasă opoziție a întîmpinat propunerea lui D.B. Evans de a interpreta antropologia lui Leonțiu în cadrul doctrinei evagriene (origeniste) a intelectelor preexistente, sugerînd astfel că Cristos al lui Leonțiu ar fi singurul, dintre atîtea intelecte, care i-a rămas credincios în contemplație Logosului divin. Oricum, în urma studiilor lui Richard, Leonțiu nu mai este considerat un neocalcedonian (ca atunci cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pp. 31-66 (= Idem, Opera minora III, Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven, 1977, nr. 57); S. Otto, Person und Subsistenz. Die philosophische Anthropologie des Leontios von Byzanz. Ein Beitrag zur spätantiken Geistesgeschichte, Fink, München, 1968; D.B. Evans, Leontius of Byzantium: An Origenist Christology, Dumbarton Oaks Center for Byzantine Studies, Washington, 1970; L. Perrone, „Il «Dialogo contro gli aftartodoceti» di Leonzio di Bisanzio e Severo di Antiochia”, în CrSt 1 (1980), pp. 411-442; A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
provocat exodul multor eremiți și moartea altora; o a doua invazie a avut loc în 434. Politica brutală a patriarhului Teofil de Alexandria - care, începînd cu Epistola sărbătorească din 399, a inițiat o campanie de persecutare a călugărilor cu vederi origeniste (cf. p. 000) - a lovit mai ales deșertul Nitria, dar pare să nu fi cruțat nici Sceti; și acest fapt a contribuit la slăbirea monahismului egiptean, care în deceniile următoare a trecut la o organizare mai apropiată de cenobitism. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adresate lui Andrei, un călugăr bătrîn și bolnav, care nu reușește întotdeauna să se înțeleagă cu monahul însărcinat cu îngrijirea lui. Varsanufie corespondează (13 epistole) și cu un anume Eftimie, pasionat de interpretarea alegorică a Scripturilor. Interesante pentru cunoașterea controverselor origeniste din secolul al VI-lea sînt unele scrisori (600-607) în care Varsanufie și Ioan îi răspund unui călugăr care a citit scrieri ale lui Origen, Didim și Evagrie; Varsanufie încearcă întîi să-l convingă pe acesta să se ocupe mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de „duhovnici”, un principiu ce va fi foarte răspîndit în Biserica din Orient. în schimb, este aproape absentă - cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriu-zisă, fapt ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste, ca și de hotărîrea lor de a evita tensiunile într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea la Calcedon lipsesc, însă spiritualitatea centrată pe figura lui Cristos și pe imitarea lui își trage seva (așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cel care e purtat. Se adresează celor care „îl împart” pe Cristos, separînd Logosul de om. Am amintit divergențele actuale suscitate de interpretarea tratatului: A. Grillmeier (la fel și Hesse) vede aici o polemică împotriva „cristologiei diviziunii” cultivate de călugării origeniști care, la sfîrșitul secolului al IV-lea, ar fi atribuit sufletului lui Cristos acțiunile mîntuitoare din cadrul „economiei” dumnezeiești, începînd cu Venirea în trup; alții (Chadwick) îl consideră o distanțare de calcedonism. Bibliografie. Textul tratatelor 1-10: PG 65, 905-1140; însă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un vis, în iulie 544 a intrat în lavra lui Eftimie. A rămas aici unsprezece ani, pînă cînd Ioan - pe care îl vizitase tot timpul - a intervenit ca să fie inclus în grupul monahilor trimiși să repopuleze Noua Lavră după expulzarea origeniștilor în februarie 555 (cf. p. 000). La sfîrșitul lui 556 sau începutul lui 557 s-a mutat în Marea Lavră a lui Sava; probabil în această perioadă a fost hirotonit preot. A rămas aici pînă la moarte a cărei dată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
disocierea sa de Leonțiu din Bizanț); tocmai pentru a dovedi împlinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit povestirea despre viața Sfîntului Sava după data morții sale, mai precis pînă la 21 februarie 555, momentul expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii lor cu 120 de călugări noi, printre care se aflase și Chiril. El a fost, fără îndoială, martor al ultimei faze a controverselor origeniste după sosirea sa la Ierusalim în 543, iar Viața Sfîntului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sale, mai precis pînă la 21 februarie 555, momentul expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii lor cu 120 de călugări noi, printre care se aflase și Chiril. El a fost, fără îndoială, martor al ultimei faze a controverselor origeniste după sosirea sa la Ierusalim în 543, iar Viața Sfîntului Sava este pentru noi o sursă prețioasă de date în această privință. Chiril a folosit pentru biografiile sale izvoare credibile, în esență tradiția încă vie în mănăstiri. Eftimie murise în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe cei mai vechi, ca Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el se lasă în voia unor lungi digresiuni cu conținut dogmatic și în ambele situații atacă origenismul, contestînd doctrina apocatastazei lansată de acesta. Tocmai controversa origenistă a constituit, probabil, unul din stimulii care au dus la scrierea acestui comentariu. Nu cunoaștem decît titlurile altor opere ale lui Andrei. Este menționat de mai multe ori un Terapeutic alcătuit din cel puțin două cărți, al cărui titlu ne
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autoritatea lui Hristos, Sinodul de la Calcedon (451) fixează definitiv, printre altele, faptul că Hristos este o singură persoană în două naturi. Aceasta reprezintă de acum încolo fundamentul cristologiei 12. Erezia lui Arie obligase Biserica să elimine orice urmă de subordinațianism origenist și să elaboreze o doctrină fermă și precisă cu privire la Sfânta Treime. Primul Sinod Ecumenic de la Niceea acceptă termenul de omousios propus de Sfântul Atanasie; de atunci este mărturisită de Biserică Firea Una în trei ipostasuri, Treimea cea de-o ființă
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
care lucrează prin intermediul iubirii. În 414 a ajuns în preajma lui Augustin tânărul Orosius care fugise din Spania devastată de vizigoți și agitată de erezia priscilienilor; acesta i-a adus, în vederea unei analize, un Memoriu privitor la eroarea priscilienilor și a origeniștilor (Commonitorium de errore Priscillianistarum et Origenistarum), căruia Augustin îi dă răspuns prin micul tratat adresat Presbiterului Orosius contra priscilienilor și a origeniștilor, în care începe că examineze problema originii sufletului pe care o va aborda apoi mult mai aprofundat în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de erezia priscilienilor; acesta i-a adus, în vederea unei analize, un Memoriu privitor la eroarea priscilienilor și a origeniștilor (Commonitorium de errore Priscillianistarum et Origenistarum), căruia Augustin îi dă răspuns prin micul tratat adresat Presbiterului Orosius contra priscilienilor și a origeniștilor, în care începe că examineze problema originii sufletului pe care o va aborda apoi mult mai aprofundat în Epistola 166, trimisă lui Ieronim, care este un adevărat tratat Despre originea sufletului omenesc. Augustin a încredințat această epistolă lui Orosius ca
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]