88 matches
-
către Căliman. Limita sudică este greu de trasat datorită întrepătrunderii și suprapunerii zonei sedimentare a Bîrgăului cu masa eruptivă a Călimanului. Ca urmare, apreciem că limita este marcată - cu mici depășiri - de Bistrița și afluentul său Colbul. Toponimia și terminologia orografică (oronime, nume de munți) reflectă caracterelc reliefului, constituția geologică, vegetația, fauna, numele foștilor proprietari etc. Heniul Mare (vîrful cel mai înalt din Bîrgău) are semnificație în antroponimie, deoarece muntele s-a găsit în stăpînirea lui Ioan zis Henul. Oronimele cu
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
defilee, pe care le-au săpat în roci mai dure, așa cum sunt cele două defilee ale Bistriței de la Izvorul Muntelui și de la Straja, în gresia eocena de Tărcau, primul servind și construcției barajului pentru lacul de acumulare al hidrocentralei „Stejarul”. Orografic se prezintă că o culme principala (vestică) mai înaltă, cu o asimetrie generală între flancul vestic (înclinare de 19-20 grade) și flancul estic (14-15 grade). "Culmea principala" este lungă de aproximativ 70 km, fiind orientată pe axa nord-vest-sud-est, culminând cu
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
Stânișoarei au "altitudini" medii de circa 800 m, cu o altitudine maximă de 1530 m în vârful Bivolu, o energie medie de relief de 300-400 m, cu valori absolute ce depășesc 700 m și o înclinare de 17 grade. "Nodurile orografice" mari sunt în număr de două (Muncel-Hălăuca și Crainicu-Prislop), asociind multe arii depresionare și un sistem de vai preponderent transversale sau diagonale cu terase de până la 60-70 m. Există de asemenea o influență pregnanta a condițiilor geologice pe compartimente mari
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
general - scurte, în general rotunjite și ele superior dar mărginite de versanți abrupți. Orientarea generală a culmilor principale este aceeași cu a masivului muntos - de la nord-nord-vest spre sus-sud-est. Cumpăna de ape a bazinului Tarcăului este situată la vest de axa orografică reprezentată de Culmea Grindușu - Ciudomâr (fragmentată de văi), spre Muntele Lung. Din punct de vedere geologic munții se află în unitatea tectono-structurală a flișului, apărând într-o succesiune etalată de la vest spre est toate tipurile de unități tectonice ale acestuia
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
de vest - cu drumuri în general modernizate în partea terminală a axialelor văilor pe distanțe variabile, continuate ulterior de drumuri forestiere accesibile în mare parte. Acestea parcurg în general văile până aproape de obârșie, în partea vestică oferind acces până pe cumpene orografice înalte Nu există drumuri publice (cu excepția unora forestiere) care să traverseze masivul dintr-un capăt în altul. Chiar și pentru cele modernizate, în ansamblu nu este foarte bună (cu excepția DN15 și a DN2G). În vest, continuitatea DJ127 A este încă
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
până la confluența cu Doftana se întinde pe circa 880 kmp. Doar în nord-estul regiunii, de pe versanții vârfului Paltinu, mai multe pâraie aparțin Doftanei Ardelene, care se varsă în Părlung. Dispunerea geografică a Munților Baiului în cadrul Carpaților de Curbură, desfășurarea sistemului orografic de la 800 m la 1 923 m și variația condițiilor climatice în raport cu acestea imprimă diversitate în distribuția învelișului vegetal și a lumii animale. Structura naturală a acestora a fost mult influențată de activitatea omului, care uneori a intervenit destul de brutal
Munții Gârbova () [Corola-website/Science/306313_a_307642]
-
săritori" și cascade. Sub raport altimetric, Munții Vrancei au înălțimi mai mari de 1100 m, culminînd la 1785 m în vîrful Goru. Nivelul altitudinal mediu de 1500 în poate fi generalizat la întreaga suprafață, el înglobînd marea majoritate a liniilor orografice prelungi, numeroase culmi secundare și “umerii" detașați în partea mijlocie a versanților. Acest nivel este dominat de numeroase vîrfuri care se apropie sau depășesc cu puțin 1600 m, cele mai înalte (puține la număr) trecînd de 1700 în altitudine. Pe
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
Podișul Iranului face parte din șirul de podișuri intramontane care se succed din Peninsulă Anatolia până în Indochina, în cadrul amplului sistem orografic alpino-himalayan. Podișul Iranului este cel mai mare podiș intramontan al Asiei de Sud-Vest. Relieful este caracterizat de prezență lanțurilor muntoase care converg la cele două extremități (în Podișul Armeniei, la vest și în Munții Hindukush, la est) și închid între
Geografia Iranului () [Corola-website/Science/305979_a_307308]
-
valea Otăsău a masivului de sare de la Pietrari. Spre sud apare structura cutată pe mai multe anticlinale și sinclinale unde s-au dezvoltat depresiuni mici (Govora, Ocnele Mari) în rocile moi. În această parte șirul depresiunilor este închis de dâmburile orografice ale dealurilor subcarpatice, adânc tăiate și despărțite în segmente de văile numeroaselor râuri (Bistrița, Otăsău, Olănesti), coborâte aproape paralel de pe versantul sudic al Munților Căpățânii. În ceea ce privește latura sudică a Sucarpaților Vâlcii aceasta este alcătuită din dealuri înscrise pe formațiuni sarmastice
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
2011 populația județului era formată din următoarele etnii Recensământul Populației și al Locuințelor (2011): Situat în vestul României, județul Arad se întinde pe sectoarele estice ale Câmpiei Panonice (Câmpia Aradului, Câmpia Înaltă a Vingăi, Câmpia Crișurilor, Câmpia Cermeiului). Ca formațiune orografică, apare depresiunea golf specifică Munților Apuseni (Depresiunea Zărandului). O particularitate o constituie trecerea bruscă de la câmpie la munte, nuanțată în mod special prin contactul dintre Munții Zărandului și Câmpia Aradului și cel dintre Câmpia Cermeiului și Munții Codru-Moma în vest
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]
-
marne, argile și nisipuri, cu intercalații de tufuri vulcanice și strate de gresii sarmațiene, alături de care apar nisipuri, argile marnoase și pietrișuri pannoniene. Izolat apar și depozite de sare la Ocna Mureș și Ocnișoara sub formă de cute diapire. Structura orografică prezintă o serie de culmi principale cuprinse între 470-540 m, care au o direcție generală nord-vest - sud-est, fiind separate de văi relativ largi, pe alocuri chiar mici depresiuni intradeluroase (Lopadea Nouă, Fărău). Din acestea se desprind culmi secundare, cu șei
Dealurile Lopadei () [Corola-website/Science/316796_a_318125]
-
formare a unei mări de nori de joasă altitudine, mai ales iarna, pe munții din jur, în timp ce crestele înalte rămân însorite. Despre ceață se poate spune că forma sub care se găsește de cele mai multe ori este cea a de "ceață orografică". Astfel, în diminețile senine de vară, pe masură ce soarele se ridică, aerul de pe versanții însoriți se înalță, fiind mai ușor și prin urmare ia o mișcare ascendentă. Ajungând la altitudini mai mari, datorită presiunii atmosferice mai reduse și temperaturilor
Clima munților Bucegi () [Corola-website/Science/317405_a_318734]
-
piemont. Interfluviul Argeș-Vâlsan, perpendicular pe Masivul Ghițu (1622m), începe din nord din șaua dintre valea Tulburea și valea Groșu (afluent al Vâlsanului), urcă pe Culmea Chicerei până în vârful Chicera la 1217,9m, unde culmea capătă aspect de masiv și nod orografic, fiind compusă din mai multe vârfuri cu apelativul de Chiceră: Chiciora Nouă (1212m), Chiciora (1218m), Șesul Chiciorei (1214m), Chiciora Veche (1220m), Masa de Piatră (1216m) și Torteaua (1148m). După Dicționarul Limbii Române al Academiei României din anul 1906, cuvântul „chiceră
Muscelele Getice (Muscelele Argeșului) () [Corola-website/Science/327398_a_328727]