174 matches
-
ta va rătăci fără odihnă între tărâmuri. Însă durerea cea mai mare este pierderea unei ființe pe care ai iubit-o. Din pricina aceasta plâng lacrimi grele și amare, hohotind, Priam și Hecabe, Andromaca și Elena, Ahile și, știindu-și fiul osândit, Tetis, nemuritoarea care-a învățat ce e durerea omenească. Din toată poezia lumii, cea mai bogată în lacrimi este poezia Iliadei: ape care curg, negre, pe pieptul unei stânci. Lacrimi vărsate de durerea morților iubiți. Iar dinspre pământul acela însângerat
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
divin de tip juridic, ci să se îndrepte ca perspectivă către Polul christic, care îl atrage spre sine. Ca mai toți metafizicienii contemplativi, Cusanus nu gîndește destinul lumii în funcție de păcatul originar și de diviziunea finală (și fatală) între izbăviți și osîndiți. Libertatea umană nu e concepută în termeni de alegere, de vină, judecată, merit și sentință. Actul christic, actul lui homo maximus mobilizează orice persoană să își realizeze deplin posibilitățile perspectivale, să tindă spre Limita trans-perspectivală a umanului. Prin accentul pus
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
în numele neamului tău, din iubire, pentru Dumnezeu: „Părinte, treacă de la Mine paharul acesta..., dar nu voia Mea, ci voia Ta să fie!”. Jertfa pe care o oferi trebuie să fie pură, „fără cusur”. Altfel e act de cutezanță și e osândită îndrăzneala ta de a intra în „cămara de nuntă” fără haina adecvată. Nu se revarsă asupra ei Harul, și nici prin ea asupra întregii comunități, neamul, în numele căruia ai făcut-o. Nu te poți duce în fața lui Dumnezeu cu un dar
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Înțelepciunii ; de a distinge Între bine și rău, Între adevărata fericire și nefericire. El, care a suferit atâta, [...] consideră lenea și prostia ca cel mai mare rău și dușman al omului. În special, nimic nu e mai aspru judecat și osândit ca prostia”. Printre altele, Schwarzfeld exemplifică ultima sa afirmație cu două proverbe evreiești : „Prostul e un necaz vecinic” și „La venirea lui Mesia orice beteag se va vindeca, numai prostul nu, căci el nu-și cunoaște cusurul” <endnote id="(110
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
bani "pentru înlesnirea așezării lui" (art. 24-27 din lege și art. 64 din Codul Penal). Un Regulament general al Casei Centrale de minori stipula înființarea unui penitenciar sub denumirea de "Casa de Educație corecțională" pentru minorii delincvenți sub 15 ani "osândiți că au lucrat cu pricepere", pentru minorii între 15 și 20 ani, osândiți conform art. 63 C.P., și pentru minorii între 8 și 15 ani, "socotiți că au lucrat fără pricepere, din care, în loc de a fi retrimiși în familie, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
momentului, acordând atenție românilor din provinciile proaspăt răpite sau din afara granițelor interbelice din Transnistria, din Moravia, din Bulgaria, din Grecia. Tonul său patetic transpunea, într-un registru eroic, ușor naiv, multe din suferințele, spaimele și speranțele vremii: "Toți Românii aceștia, osândiți să viețuiască în afară de granițele patriei noastre, sunt ca niște trupe de pază, ca niște posturi înaintate, cărora le revine un rol destul de greu, dar nu mai puțin însemnat, acela de a străjui la porțile României întregite. Oricând s-ar ivi
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
nostru cerea Porții să îndeplinească datoriile sale de putere suzerană, aducând în România o armată de 200 000 oameni cu care să poată fi apărat teritoriul român.98 Această notă a fost foarte mult criticată și zeflemisită, dar mai ales osândită, fiindcă, dacă Turcia ar fi dat ceea ce i se cerea, teatrul războiului ar fi fost transportat pe teritoriul României. Ion Brătianu a socotit mai cuminte să se înțeleagă direct cu Rusia pentru ca trecerea armatelor rusești prin România să se facă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
căpetenia sîngeroasă, văzîndu-se încolțit, a luat-o la sănătoasa [e10] și a fost preschimbat în maimuță leneșă, [e11] dar, pentru că maimuțele se aseamănă atît de mult, [e12] e cu neputință să se știe în care dintre ele se ascunde indianul osîndit. [e13] De aceea trebuie omorîte toate. [e14] Așa se spune că a fost, va rosti [e15] scuipînd pentru ultima oară fratele Nushiño înainte de a pleca, [e16] pentru că shuarii pleacă [e17] atunci cînd au terminat de spus o poveste, [e18] evitînd
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
încolțit, a luat-o la sănătoasa • Deznodămînt-Pn4 [e10] și a fost preschimbat în maimuță leneșă, • Situație finală-Pn5 [e11] dar, pentru că maimuțele se aseamănă atît de mult, [e12] e cu neputință să se știe în care dintre ele se ascunde indianul osîndit. • Evaluare finală-PnΩ Morală [e13] De aceea trebuie omorîte toate. Concluzie [e14] Așa se spune că a fost [...]. 2.2. De la dominantă la efectul "tipuri de texte" În ciuda acestei eterogenități frecvente, caracteristica globală a unui text rezultă din efectul de dominantă
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
genialul damnat medieval, cunoaște și supliciile închisorii, destăinuite într-un lamento: „Dormiți temnicerilor, dormiți,/ Lăsați-ne dracului un ceas./ De chinul lanțurilor ne izbăviți/ Și aruncați-ne pâinea care v-a rămas”. Instrumentul izbăvirii sale, ca și a patronului serafimilor osândiți, e spânzurătoarea: „«Vagabonzi, hoți, nebuni. Lepădații noroadelor./ Casa lor e temnița. Puneți lacăte bune fiarelor»./ Odată-poate cu înfriguratele zori vom sângera/ Și spânzurătorile ne vor ridica la cer”. Cântăreț al propriului martiriu, S. a încercat, în ciclul Antirăzboinice, să dea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe urmă însă simți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă...Încercă să întoarne capul și să se uite aiurea, dar ochii omului osîndit parcă îl fascinaseră cu privirea lor disprețuitoare de moarte și înfrumusețată de o dragoste uriașă. În cele din urmă Bologa se aștepta ca gura condamnatului să se deschidă și să scoată un strigăt îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintîi credincioși
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
vorbim mult despre predestinare; dar dacă vreodată, în vreun fel sau altul, am vorbi, să o facem în așa fel încât oamenii simpli să nu cadă în vreo greșeală, așa cum se întâmplă uneori, spunând: dacă e să fiu mântuit sau osândit, e deja hotărât, și fie că fac bine sau rău, oricum nu se schimbă nimic; și în felul acesta devin delăsători și nu se mai îngrijesc de lucrările care duc la mântuire și la folosul spiritual al sufletelor. 368. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
nu sunt vinovați... Dar a-ni-ma-le-le, răspică el cuvântul, privindu-mă aproape cu ură, ele sunt vinovate? Ele care nu au conștiință... care nu pot concepe și nu pot alege răul... pe care îl fac, când îl fac, din necesitate... ele, osândite să poarte jugul necesității... și mai ales, să sufere, să sufere, fără să facă prea mare caz, ca oamenii tăi, de suferința lor. Știi câți oameni trăiesc astăzi pe pământ? — Statistic? mă mirai eu. — Vreo șase miliarde, mă informă el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Poate Ioan Botezătorul - îl întreabă ea retoric - să fie oaspetele tetrarhului Irod?” Prin neputința de a lua o decizie, preotul se găsește într-un greu impas mai cu seamă moral. Pricepând că nu se poate consacra ridicării „aproapelui sărac și osândit” fără a se subordona celor avuți, el își vede amenințată și virtutea fecioriei. Exasperat, măcinat de nehotărâre, se destăinuie epistolar duhovnicului său de departe, căruia îi mărturisește „groznica văpaie”, chinul lui. În romanul Doctorul Taifun, un conclav improvizat de bărbați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
analiză foarte strânsă a versetelor evanghelice, procedând prin eliminare. Nouăzeci la sută din ancheta sa vizează Întrebarea: ce nu este păcat Împotriva Sfântului Duh? De pildă, păgânii care blasfemiază Împotriva Duhului, fără să-L cunoască, pot fi considerați pe veci osândiți? Nu, răspunde el, fiindcă oricând aceștia se pot converti și boteza, iar prin botez, primind Duhul Sfânt, devin curați ca lacrima. Cazul iudeilor: și aceștia, cum spune protomartirul Ștefan, se Încăpățânează Împotriva Duhului. Dar există și cazuri excepționale, când harul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
și compunerile pe teme religioase, „oarecum factice” și cu „parafraza psalmilor opacă”. Ca ziarist, Ț. a cunoscut îndeaproape momentul 1907 și a scris povestirea Judecata din urmă (1908), dedicată „celor buni și răi, celor întunecați și mulți, țărănimii sărace și osândite”. Protagonistul, un țăran fără pământ, ajunge la disperare, la beție, apoi, în iureșul răzvrătirii, se află în fruntea răsculaților. Cumințit definitiv de gloanțele stăpânirii, își ia zborul spre cer, fiind imaginat într-un periplu prin vămile văzduhului, până la scaunul judecății
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290173_a_291502]
-
de departe, pentru a se înjosi urându-l. Cu totul altul este cazul insului sociabil sau prins de treburi. Încă din Evul Mediu, cum observă Huizinga, nu în mânăstiri este deplânsă perfidia oamenilor, ci în preajma principilor, mai ales de poeții osândiți să trăiască la o curte sau alta. Mai târziu, saloanele aveau să instituie tirania omniprezenței umane, existența odioasă din care solitudinea este izgonită. Cine trăiește pentru societate trăiește împotriva ei. În bună măsură, portretul ca gen provine din răzbunarea și
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
îmi cer haine, papuci, bani, recomandări...». Evident că nu se putea pretindea din partea lui o analiză politico-socială a situației. Nu era pregătit să caute cauzele. Persoanele cumsecade imputau această mizerie indiferenței indivizilor, ca și cum ar fi fost prin natură o rasă osândită. Cunoscând mai bine lumea și acceptând-o fără preconcepții, don Rosa și-a dat seama că era diferită de cum era judecată. De fapt, odată cu trecerea timpului și cu o frecventare mult mai asiduă, a reușit să stabilească cu dânșii o
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
fost mereu aproape ca să-l asist. A suferit foarte mult... Se simțea abandonat de Dumnezeu, despărțit de el ca de un zid de netrecut. Considera că a ruinat Opera, că nu s-ar fi căutat decât pe sine. Se simțea osândit. I se părea că aude o voce care îi spunea; „Ești osândit, pentru tine nu mai e nici o scăpare“. Spunea că-și simte gura plină de înjurături urâte. În timpul acestor încercări refuza să primească sfânta Împărtășanie, pentru că zicea că se
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
că, într-o seară, știind că un căpitan din artilerie juca banii regimentului al cărui casier era, a jucat contra lui, i-a câștigat o mare sumă, iar a doua zi i-a făcut inspecția casei. Căpitanul a fost judecat, osândit, degradat și și-a încheiat cariera la închisoarea Văcărești. Când, în 1884, am fost arestat pentru manifestația ostilă făcută lui Ion Brătianu pe Piața Teatrului, acel nenorocit fost căpitan își făcea acolo osânda. Într-una din scrisorile lui Broadwell către
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
-ntâlnește. Curaj deznădejdea-mi dă, și... izbii! Un țipăt s-aude...eu sar în picioare Din somnu-mi de groază atunci deșteptat Soția-mi lipsită de-a vieții suflare Zăcea... capu-i tânăr era sfărâmat! De-atunci zile multe și nopți osândite Pe frunte-mi trecură! Eu nici am simțit A lor osebire, vedenii cumplite Și țipătu-acela în veci m-a-nsoțit! Răsună el seara, l-auz dimineața, Precum în minutul prin crimă-nsemnat: Și eu trăiesc încă! Trăiesc, căci viața, Amară pedeapsă, în
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
uneori sinonimici, alteori foarte înrudiți ca sens. Jalea se traduce atunci cu „amarul” sau cu „necazul”, ea este provocată de durere, de pătimiri, de trudă, de povară, de chin și obidă; clăcașii, numiți adesea prin perifraze, „oștenii fără nume”, „cei osândiți să plângă și să tacă”, „mucenicii nerăsplătiți ai pâinii”, cu trupuri istovite și zâmbete neputincioase, sunt învăluiți în umbră, negură și întuneric, semn al tragediei ce le-a fost sortită. Clăcașii au umeri gârboviți de poveri, dar parcă și mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
adevăr sunt lipsiți. Cei dendîi auresc până și prundul stradelor cu banii lor, până ce, rămași fără, beau păharul mizeriei până la drojdii, cei din urmă îl beau mereu, fără întrerupere. Intre cei patru păreți gălbui a unei mansarde scunde și lungărețe, osândite de-a sta în veci nemăturată, locuiam cinci inși în dezordinea cea mai deplină și mai pacifică. Lângă unica fereastră stătea o masă numai cu două picioare, căci cu partea opusă să răzima de părete. Vro trei paturi, care de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
porții în care Zogru era pe atunci prizonier fără speranță. 12. Întâlnirea cu Ioniță a fost ca o revedere a unui frate. Îi părea rău că nu poate să-l urască. Se uita la el, iar noua lui față de bătrân osândit îl înfiorase. A fost prima oară când s-a gândit la propria lui înfățișare și când l-a ajuns teroarea îmbătrânirii. Îi văzuse și pe ceilalți din preajma lui când veneau să se roage. Dar îi vedea des. Pe Ioniță nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
oamenii care ne-au dat aurul a avut parte de temniță grea, nevinovat fiind, și ar dori ca o parte din bani să fie folosiți pentru pușcăriași. Am fost asigurați că acest om puternic, în locul numit Muta, oferă adăpost celor osândiți. Mi-am dat seama imediat că mersesem prea departe. Tânărul preot s-a dat înapoi cu un pas și s-a uitat la noi circumspect. Am încercat să-l readuc unde voiam scoțând din desaga atârnată de gât cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]