142 matches
-
fost mai degrabă pasivă, adică a asistat, fără a se împotrivi sau a spune cui i se cuvenea, la niște acțiuni sau conversații calomnioase despre împărat. Ni se pare o soluție evidentă care rezultă în mod clar din analiza pasajelor ovidiene. După părerea noastră, e inutil să cerem mai mult de la textele propriu-zise. În ceea ce privește încadrarea istorică, poate vom reuși să aprofundăm problema în cele ce urmează. Punând cap la cap tot ceea ce poetul dezvăluie cu mai mare sau mai mică precizie
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acuzație de calomnie la adresa împăratului: poetul, așa cum nu a ascundea în scrierile sale, tot așa nu-și va ascunde nici în viață "libertatea" de a nu considera nimic sacru, nici din prezent, nici din trecut. 3. Lumea augustană și lumea ovidiană opuse și politic Și acum, pe urma acestor indicii, pe care le puteam considera cu adevărat semnificative, vrem să cercetăm circumstanțele istorice în care trebuie să se fi produs culpa ovidiană. Acestea vor putea confirma rezultatele obținute până acum, ducând
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prezent, nici din trecut. 3. Lumea augustană și lumea ovidiană opuse și politic Și acum, pe urma acestor indicii, pe care le puteam considera cu adevărat semnificative, vrem să cercetăm circumstanțele istorice în care trebuie să se fi produs culpa ovidiană. Acestea vor putea confirma rezultatele obținute până acum, ducând la o definitivă validare a lor sau le vor putea modifica parțial sau chiar infirma complet. Reluăm, deci, firul cercetării noastre de la momentul în care, oprindu-ne la crimen carminis, am
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu îi datora exilul său la Tomis: numele diverselor personaje romane cărora li se adresa Ovidiu ar fi fost compromise și după 12 d.H.! Așa cum se va demonstra mai bine în cele ce urmează, după părerea noastră, însă, dacă delictul ovidian ar fi fost de natură politică, poetul ar fi trebuit neapărat să mai aștepte câțiva ani pentru a vedea ce le se va întâmpla celorlalte personaje, care erau, Ovidiu presupunea că ar fi fost, implicate în acuzația care sulmonezului i-
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pentru a vedea ce le se va întâmpla celorlalte personaje, care erau, Ovidiu presupunea că ar fi fost, implicate în acuzația care sulmonezului i-a adus relegarea. Tocmai acest gen de așteptare, caracterizat de un limbaj cifrat, apare în corespondența ovidiană de la Tomi, în perioada 8-12 d.H. După 12 d.H., Ovidiu se simte oarecum liniștit, și datorită constatării că respectivii destinatari au funcții importante, în Roma și afară, și atunci simte nevoia să mai adauge numele cuiva. Mai mult, s-ar
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
finalul lucrării noastre figura lui Paulus Fabius Maximus, pentru că, fără îndoială, el ocupă un loc de primă importanță între prietenii lui Ovidiu și, desigur, și în cauzele pentru care sulmonezul a fost relegat la Tomis. Începem, așadar, cu celelalte personaje ovidiene, care intră în numărul celor "doi sau trei, unu sau doi", care au rămas fideli până la sfârșit poetului și anume: Rufus, Celsus, Gallius 167. Rufus, căruia Ovidiu îi adresează epistola II, XI Ex Ponto, este unchiul celei de-a treia
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mânia Cezarului să nu rămână implacabilă până la sfârșit și, împreună cu ai săi, nu va precupeți nici un efort, ca un frate adevărat 174; nu va trece cu vederea nici un mijloc pentru a-ți ușura suferințele""175. De obicei 176, Celsus, destinatarul ovidian al acestei scrisori, este identificat cu Aulus Cornelius Celsus, pe care Quintilian și Columella îl prezintă ca pe un om cu o erudiție enciclopedică: eleganța stilului său i-a adus titlu de Medicus Cicero, și cunoștințele sale de medicină, pe
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și nu ar fi fost pe locul al doilea după nici unul dintre prietenii acestuia (nobili), chiar dacă nu censul, nici numele ilustru al strămoșilor, ci integritatea și inteligența îi fac pe oameni mari179. De data aceasta, conceptul de noblețe și aristocrație ovidiană pare a fi dat peste cap. Se poate presupune însă că aici sulmonezul punea accentul pe calitățile lui Celsus care derivau din apartenența sa la același cerc de prieteni ai lui Paulus Fabius Maximus 180. În anul 14 d.H., Ovidiu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lumina acestei orientări "politice" a lui Macer ca procurator al bibliotecilor imperiale trebuie interpretată, pe de o parte, interzicerea accesului publicului la anumite libelli despre Cezar de către Augustus și, pe de altă parte, s-ar putea întrezări, în insistența trimiterilor ovidiene, caracterul discuțiilor interminabile pe care sulmonezul le-a avut cu prietenul său, Macer, în timpul lungii lor călătorii comune în Orient și în Sicilia. Suspectarea și ulterioară moarte stoică pe care și-a cauzat-o Macer, sub Tiberiu, ar fi deci
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ulterioară moarte stoică pe care și-a cauzat-o Macer, sub Tiberiu, ar fi deci punctul final, logic al unei atitudini constante de independență inclusiv "politică" față de instituția imperială. Prin urmare, Macer, după Gallius, este al doilea dintre destinatarii scrisorilor ovidiene care au îndurat exilul și închisoarea, sau moartea, probabil din cauza ideilor lor politice. Cât despre Germanicus Caesar trebuie avut în vedere ceea ce s-a spus mai sus despre Suillius 195. Trebuie să mai adăugăm că Ovidiu i-a destinat lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
au purtat acest nume: Cotys al III-lea, rege al odrizilor, era aliatul lui Pompeius în războaiele civile (era deci de orientare pompeiană); Cotys al IV-lea, era strănepot al celui de-al treilea. Poate acesta din urmă este destinatarul ovidian. Care au fost sentimentele sale față de Augustus, nu știm. Oricum este vorba de un rege trac, care face parte, așadar, din acea serie de conducători ai neliniștitei regiuni care mult s-au împotrivit și mai aveau să se împotrivească romanilor
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
eras). Și se pare că Ovidiu a crezut acest lucru chiar înainte de a se apuca de scris respectivul libellus! Mai mult, chiar dacă nu a mărturisit clar acest lucru, suntem îndemnați să credem că acesta a fost mobilul acestui dur demers ovidian: prin acesta poetul își promitea fie rechemarea la Roma, fie cel puțin o îmbunătățire a locului de exil. Din păcate, sulmonezul se înșelase: "Dar, iată ca a șasea iarnă m-a găsit tot exilat la polul nins". De-acum unica
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lor, se folosesc în mod declarat de mit pentru a sugera realități mai profunde care, din cauza circumstanțelor politice ale momentului, nu puteau fi exprimate clar fără a-l pune în primejdie pe autorul lor. E timpul să trecem la destinatarii ovidieni cărora Sulmonezul le-a adresat una sau mai multe scrisori din Pont, potrivit schemei trasate de noi la timpul potrivit 237. Desigur și lui Atticus îi sunt adresate scrisori din Tristele; dar, deoarece comentatorii nu concordă în a-l desemna
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cărți din Ponticele. Acestuia Ovidiu i-a dedicat un mic poem un fel de libellus în limba getică (sermone Getico) despre moartea lui Augustus care, după cum se va vedea, conține numeroase aluzii cu caracter politic. De altfel, din studierea operei ovidiene rezultă că răsunătorul nume Brutus, simbol al luptei împotriva tiraniei, e îmbogățit și de însușiri morale într-atât de înălțătoare încât îl transformă într-un adevărat simbol al eroului care luptă pentru libertate. Această aureolă de erou se răsfrânge destul de
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nume Brutus, simbol al luptei împotriva tiraniei, e îmbogățit și de însușiri morale într-atât de înălțătoare încât îl transformă într-un adevărat simbol al eroului care luptă pentru libertate. Această aureolă de erou se răsfrânge destul de mult asupra destinatarului ovidian, real sau fictiv, și, în același timp, asupra orientării politice a lui Ovidiu. În Pontica, I, I, Ovidiu îi cere prietenului Brutus să găzduiască în bibliotecă ale sale libelli peregrini 243. Locul acestui nou sosit ar putea fi acolo unde
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
principele nu a dispus ca toate scrierile sale să fi distruse, dimpotrivă a permis erudiților să și le procure 246. Și mai îndrăzneață putea fi comparația cu Marcus Junius Brutus, unul dintre asasinii lui Cezar, cum dă de înțeles trimiterea ovidiană, dat fiind că și la Tacit (ibid.) cele două nume al lui Antoniu și al lui Brutus unul dintre asasinii lui Cezar sunt legate: Antonii epistulae, Bruti contiones 247. Numele lui Brutus implica un întreg program politic 248. După cum se
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ale unor anumite personaje. După părerea lui Scholte 255, epitetul de doctus, folosit de obicei de Ovidiu pentru a-și defini colegii din domeniul artelor de nouă orientare, este atribuit aici unui filosof sau, oricum, unui gânditor. Și, dacă reminescențele ovidiene legate de omul și ideile lui Brutus asasinul lui Cezar -, nu ne înșeală, înseamnă că și destinatarul scrierilor sale, Brutus, al cărui nume face trimitere la toate aceste elemente, trebuie să fi trăit într-un mediu spiritual mai degrabă stoic
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mizerabilul destin". Această insistență a lui Ovidiu asupra discrepanței dintre voința (= împotrivirea) lui Brutus și voința destinului depășește o simplă formulare poetică, pentru a sugera, cunoscătorului prăpastia dintre cei care secondau resemnați destinul, soarta, norocul care adesea maschează, în opera ovidiană exilul, cum era Augustus și cei care se împotriveau acestora. Această tenace voință de dușmănie a poetului persistă atât la sfârșitul celor cinci ani care au trecut, cât și la începutul următorilor cinci ani din exilul său la Tomis. Perstat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
adevăr mai calde, mai pătrunse de emoție și aproape s-ar putea crede că sunt sincere. Dată fiind puțina sinceritate a lui Ovidiu față de Augustus în alte situații, avem un semn de îndoială și în ceea ce privește fragmentul de față. Ambiguitatea expresiei ovidiene în general, nu ne permite să sesizăm o sinceritate totală. S-ar putea crede că la mijloc ar putea fi o batjocoră atroce pe seama persoanei imperiale. Laudele exagerate aduse unei persoane înțelepte nu pot lăsa decât această impresie. Mai mult
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
eventuala dispariție lui Augustus, s-ar fi întors vremurile bune ale libertății republicane. Cu a noastră scrisoare ne situăm în jurul anului 14 d.H. Nu știm care era starea sănătății împăratului la acea vreme, dar, în orice caz, unele exprimări 276 ovidiene dau de înțeles că moartea lui Augustus era aproape și că, de altfel, nu ar fi trebuit să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sens al cuvântului" ar putea fi interpretate drept previziuni asupra morții iminente a principelui, ajunse la Tomis de la prietenii de la Roma, care-l țineau la curent pe Ovidiu cu vești din viața Urbei. Oricum ar fi, vom reveni asupra corespondenței ovidiene de la Pontus pe tema sănătății lui Augustus în capitolul dedicat special legăturilor dintre Ovidiu și Augustus. Din scrisoarea III, II Ex Ponto, reiese însă că și Cotta Maximus face parte dintre prietenii lui Ovidiu care nu l-au abandonat în
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se adaugă prin alianță numele celor din familia Cotta), trebuie să cugete că priește tradiției lor să ajute un prieten căzut (v. 103-110). Aici reapare un element care a fost evidențiat în repetate rânduri: exaltarea nobleței străvechi a destinatarilor scrisorilor ovidiene, în contrast subînțeles și uneori explicit, dar întotdeauna clar și semnificativ -, cu lipsa de noblețe a acelor homines novi ai lui Augustus, inclusiv a împăratului în persoană. Trebuie să subliniem faptul că Ovidiu stabilește o linie clară de tradiție spirituală
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
la curent cu activitatea sa, pentru că acest lucru îi alină sufletul. Ovidiu pare să fi avut și un motiv special ca să ceară această favoare: Cotta Maximus e un tânăr impregnat de gusturile poetului (iuvenis studiorum plene meorum). Oare chiar gusturile ovidiene îl readuc pe poet în mintea lui Cotta? De această dată este vorba de activitatea poetică și nu oratorică a destinatarului, dar oricum recunoașterea că și Cotta Maximus este cu adevărat plenus studiorum meorum (care aparțin lui Ovidiu), este cât
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
II, II, 83, reiese faptul că a luat parte la triumful lui Tiberiu din Iliria 277. Lui Messalinus, Ovidiu îi adresează două scrisori ex Ponto: I, VII și II, II278. Se poate spune că în epistola I, VII, ambiguitatea expresiei ovidiene atinge apogeul. Ovidiu declară că este singurul din familia lui Messalinus aruncat la capătul lumii, în condiții atât de vitrege de climă, civilizație și oameni 279. Dar totuși, poetul își dă seama ca afirmația de a fi "unul dintre ai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
meu!" Quis se Caesaribus notis non fingit amicum? Da veniam fasso, tu mihi Caesar eras! (v. 21-22)280. Deși exprimarea lui Ovidiu este echivocă, poetul insinuează un fapt cert: Messalinus ocupa în inima lui Ovidiu locul lui Cezar (= Augustus). Afirmația ovidiană, fie că este interpretată la imperfect (eras), fie la viitor (eris), este cât de poate de jenantă pentru un "Cezarian" cât și pentru Augustus însuși. Pentru Ovidiu nu exista Cezarul (= Augustus), ci un alt Cezar, pe care-l numea fie
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]