327 matches
-
înnebunită de spaimă Un pui de nurcă nefiresc alungit leagă iubirea cu moartea într-un același nod negru coclit Dimineața ochii albaștri ai mării înlănțuiți în rime la catafalcul acestui poem. Prevestire O peliculă subțire ca ceața unor inexacte amintiri, pâlpâire domoală la capătul zorilor liziera se tulbură de o boare șerpuitoare din pom în pom uimirea plină de ghinde crude lăptoase verzi ca surâsul primului miel pornit pe podul inocent cu două tăișuri: unul pentru aducerea-aminte și-altul, aidoma, pentru
Poezie by Monica Rohan () [Corola-journal/Imaginative/2746_a_4071]
-
cincizeci de ani argintul din fața mea îmi arată o femeie înotând printre plasele pescarilor cu burți lăsate, cu mustăți unsuroase și bărbi până la brâu din când în când privirea ei se înseninează, poate Dumnezeu îi trimite un gând ca o pâlpâire în întuneric astfel chipul ei radiază tot mai mult în apele oglinzii sub formă de hexagon de cincizeci de ani femeia din oglindă vine și pleacă odată cu mine, la plecare drumurile ni se despart - adevărul este că la despărțire nu
Poezie by Niculina Oprea () [Corola-journal/Imaginative/2986_a_4311]
-
scriu prost, și atunci se refugiază în cetatea abstracțiunilor solide, un loc unde sînt siguri că nimeni nu le va arăta cu degetul neputința de a simți și handicapul de a se exprima. Filozoful este un hipotimic a cărui jalnică pîlpîire sufletească are nevoie de un limbaj pe măsură: jargonul non-intuitiv. Ceea ce este suprinzător este că, emaciați sufletește cum sînt și lipsiți de orice fărîmă de talent literar, filozofii își privesc jargonul ca pe unica și autentica ipostază a expresiei umane
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
care face ca bunica să redevină fetiță, iar copila să-și simtă propria îmbătrânire:,Rămân alături dispărându-mi,/ Mă sfarm și totuși sunt întreagă,/ Parcă acum aș fi pământul/ Pe care de demult bunica/ Îl mângâia chemându-și mama/ În pâlpâirea lumânării./ Pe când îmbrățișa mormântul,/ Ea se vedea din nou fetiță/ și degetele ei sfioase/ Cuminte netezeau țărâna,/ Iar eu, copil, privindu-i mâna/ Mă învecheam veghind absența." (p. 130) Este lesne de observat că moartea nu are nimic terifiant în
Dance me to the end of love by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11202_a_12527]
-
care se străduiește să le trăiască în carne și oase. Sub acest unghi, împlinirea vieții stă în gradul de adecvare dintre filmul interior al proiectelor și filmul real al biografiei. Laitmotivul Infinitului dinăuntru e gradul de adecvare a două universuri: pîlpîirea virtuală a gîndurilor (filmul personal, în limbajul lui Vlad Zografi) și realitatea vieții prozaice (filmul acțiunii), de echilibrul lor depinzînd dramul de bucurie a sorții. Cu cît potrivirea celor două pelicule e mai mare cu atît viața e mai suportabilă
Domeniul nedefinit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4165_a_5490]
-
părinți pentru a-l feri de zăpușeală. își amintește, din epoca aceea, detalii dintre cele mai speciale, cum ar fi „retragerea apei de pe oul scos din apa clocotită”, o puzderie de mărunte evenimente carei impresionaseră simțurile în faza celor dintâi pâlpâiri de conștiință . Contactele cu ce se întâmplă în jur se înmulțesc, privirea în afară își lărgește raza de cuprindere și către alte ființe, către familie, către lumea socială, „uitucul” făcându-ne martorii unei vieți cu ale cărei desfășurări eu unul
Pretinsul uituc by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3959_a_5284]
-
lașul din mine prinde grozave puteri. Pe clipă iau în fugă spațiul îngust ce mi se deschide în față! În goană, pe șerpuita cărare am timp să observ cum din firide micuțe și dese către mine se ițesc zeci de pâlpâiri. Nu stau să le număr. Și nici nu pot să ghicesc ce le iscă. Grăbesc spre neunde, dar în timp obosesc. Trupul se scurge către un calm aproape firesc, când zăresc din alb-albăstrie icoană o față prelungă, vibrândă. Primesc pe
ARBORELE VIEŢII de ANGELA DINA în ediţia nr. 1941 din 24 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384801_a_386130]
-
Noua putere îi “conferă” magistratului 8 ani de temniță fără judecată. Revizuindu-și greșeala justiția comunistă l-a condamnat cu judecată la 25 de ani de temniță grea. Sub povara durerii moare la închisoarea Jilava în 27 Iunie 1962. În pâlpâirile ultimilor ani ai detenției a aprins scânteia poeziei. Creația sa se reflectă în broboanele de sânge picurate pe tâmpla trecutului. Dorul dunărean i-a împins carul cu osia de lemn spre bisericuța veche a părinților. Chemările Strămoșilor sunt miresme de
PARTEA A II-A de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361196_a_362525]
-
coarnele în ușă. Dar nu le-am deschis. Mi-era rușine de pereți și zăvoare. Pereții-ntotdeauna mi-au speriat cărările sub cetini. Aș fi ieșit să le-ntâmpin cu pieptul deschis, dar aveam numai niște hârtii pe care-ngălbeneau pâlpâirile slovei. - Prieteni care mi-ați adus potecile și cântecul Duruitoarei la fereastră, iertați-mă! Apoi s-a făcut o tăcere atât de adâncă încât stelele s-au furișat pe pământ și a nins până în zori. În loc de bun rămas mi-au
POEME DIN AFARA TURNULUI DE FILDEŞ de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361143_a_362472]
-
În care n-am găsit iubirea. Fizic frumos ți-a dat natura, Dar cu suflet rău te-a dăltuit. Făr de căldură ți-e făptura, Ce a ta mamă a zămislit. Tu candela de-aprinzi iubirii, Nu-i poți menține pâlpâirea. Dorești doar clipele plăcerii, Iar de rănești,tu nu-ți pierzi firea. Trandafirul de vei atinge, Pe loc miresma el și-o pierde. Ești răul ce nu poți respinge, Căci răutatea nu se vede. Se scurge timpul implacabil. Așterne-n
SINGURĂTATEA MĂ APASĂ de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 2043 din 04 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383852_a_385181]
-
nălucire, dacă se aflau deja la porțile raiului? Era oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mîntuirea lor? Îi privea cu inima strînsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pîlpîirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr-o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și de a le cere lor Îndurare, pentru a se căi În fața lor, pentru a fi crezut În neputința sa, căci poate prin jurăminte și implorări le-ar fi putut intra În voie, căci el visa ochii aceia stinși de pîlpîirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și-l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pîlpîitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvîrșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pîlpîire și Întețire, În jar și tăciune; Într-adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
în mine când va veni declinul; Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul. Și flăcării voi spune: Fior al caldei firi, Joc viu ori șovăielnic de galbenă maramă, Vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri, Ușoară și fierbinte văpaie, te destramă; Redă nemărginirii fugarul tău mister... Mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă, Prin sure și înalte pustiuri de eter Desfășură pe hăuri o horbotă aprinsă. Deasupra ta, deasupra haoticului drum, Cupolele nocturne te-or strejui
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și de alte foruri medicale. Și chiar presupunând că așa stau lucrurile, boala nu s-a declanșat. Ești un tip robust, ai o condiție fizică excelentă, duci o viață echilibrată, metabolismul, ceasul biologic bine puse la punct. La plecare, o pâlpâire de speranță pe fața lui răvășită. Marea surpriză a venit la următoarea noastră întâlnire și Paul a fost foarte bucuros să îmi întindă un plic albastru, pe numele său, venit de la o societate creștină din Viena, HILFE, prin care era
BANII CARE ADUC FERICIREA de ION UNTARU în ediţia nr. 971 din 28 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364354_a_365683]
-
vise, În așteptarea sărutărilor promise, Dulcege și cu gust de scorțișoară. Te simt în picături de ploi răzlețe, Ce mă ucid încet, când mă ating, Pe umerii mei goi când se preling, Împrăștiind parfum de mere pădurețe. Te simt în pâlpâirea focului arzând, Ce mistuie amintirile din mine, Și fumu-l urcă-n cer într-un vârtej subțire, Roșul în gri și-albastru amestecând. Te simt în strălucirea palidă a lunii, Avid spre tine brațele-mi întind, O veșnicie mi-aș petrece
TE SIMT de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364370_a_365699]
-
și îmuind o crenguță de busuioc în aghiasma din găletușă, i-a stropit fața, și a-chiat cu vocea stinsă. - Iartă-l Doamne, și dă-i dezlegarea Ta!... Andrei abia a reușit să deschidă gura ca să-i spună preotului, cu ultimile pâlpâiri ale sufletului, care ieșeau din trupul ce arsese de viu în vatra unde tăciunii răgăliilor de salcâm nu se stinseseră de tot, când el se așezase pe scăunel să-și dezmorțească mâinile înghețate. - Eu l-am o-mo...rât... pe... Co.
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
și de alte foruri medicale. Și chiar presupunând că așa stau lucrurile, boala nu s-a declanșat. Ești un tip robust, ai o condiție fizică excelentă, duci o viață echilibrată, metabolismul, ceasul biologic bine puse la punct. La plecare, o pâlpâire de speranță pe fața lui răvășită. Marea surpriză a venit la următoarea noastră întâlnire și Paul a fost foarte bucuros să îmi întindă un plic albastru, pe numele său, venit de la o societate creștină din Viena, HILFE, prin care era
BANII CARE ADUC FERICIREA de ION UNTARU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364584_a_365913]
-
în necaz și suferință, sunt încrederea nestrămutată în Dumnezeu, speranța statornică în ajutorul Lui, convingerea fermă că toate suferințele prezente, oricât de multe și de grele ar fi ele, se vor încheia odată și odată, cel mai târziu împreună cu ultima pâlpâire a vieții sale, dar că, după toate aceste încercări și ca urmare a întoarcerii și a căinței sale, îl va aștepta răsplata cea nepieritoare în Împărăția iubirii veșnice și a luminii neînserate, o împărăție și o lume în care nu
DESPRE SUFERINŢĂ, RĂBDARE ŞI NĂDEJDE DIN PERSPECTIVA CREŞTINĂ [Corola-blog/BlogPost/361292_a_362621]
-
Iubire > AMURG SECRET Autor: Elena Spiridon Publicat în: Ediția nr. 1314 din 06 august 2014 Toate Articolele Autorului Când Dumnezeu te-a făcut, s-o fi gândit la vița- de- vie, că prea te-a-mbăiat în amurgul secret al razelor în pâlpâire, îndreptate către celălalt capăt al lumii, amestec de trăinicia lemnului cu finețea bobului ținut pe buze... Ți-aduci aminte de-acel sărut ? De-atunci îl caut în fiecare ciorchine și ascult greierii ascunși sub frunza inimii... Referință Bibliografică: AMURG SECRET
AMURG SECRET de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 1314 din 06 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/361087_a_362416]
-
dintre bogăția țării și sărăcia oamenilor, tocmai a celor care au luptat pentru apărarea ei (În țara unde crește pâine albă/ Și curge binecuvântat belșug,/ În țara munților cu stemă dalbă,/ În țara mea e foame și belciug.// Sfârșim în pâlpâiri de luminare,/ Strop lângă strop ne istovim din greu,/ Da-n timp ce moartea-și-adâncește gheare,/ Pe fruntea noastră crește Dumnezeu., Petru C. Baciu, „Foamea”, p. 302); cozile de topor - trădătorii valorilor și ai credinței neamului; speranța în tăria acestui neam
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
Acasa > Poeme > Antologie > FRUNZĂ DE MIM Autor: Ion Ionescu Bucovu Publicat în: Ediția nr. 1054 din 19 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului plouă pe geamuri, plescăie-agale, între noi doi, o pâlpâire, tăceri regale. vino să cădem în brazde, să vedem cine răsare-ntâi, eu mizez pe steaua mea tu, frunză de mim, pe ce stea? trupul lui cronos geme sub mine, ierburi virgine, vor înverzi, trupul tău în museline, marmură de
FRUNZĂ DE MIM de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1054 din 19 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363138_a_364467]
-
Era un semn dar ce zic, un reper către o cale și o circulație anapoda, dar cine să fi știut !? Era mândria rucărenilor. Transmitea, de-acolo de sus, sacadate semnale, pâlpăiri de-o fracțiune de secundă. Într-alt fel, o pâlpâire cât un veac de suferințe. Străfulgerările ritmice își aveau sursa din racordarea sistemului de iluminat la microhidrocentrala de la poalele muntelui și trebuia să amintească oamenilor locului (și nu numai lor!) către ce „parte”, punct de pe linia orizontului trebua să-și
STEAUA ROŞIE CU CINCI COLŢURI... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367383_a_368712]
-
nu trebuie să-și piardă speranța... Emil Cioran o numea „astrul inimii”! În „Jurnalul de idei”, Constantin Noica exprima poematic: „În mitul Pandorei rămâne speranța, ca ultim demers uman, cel mai adânc. În fundul cutiei Pandorei este tresărirea la viață, o pâlpâire, o palpitație.” Și-n fața ochilor îmi apărea figura severă și totodată blândă, privirea pătrunzătoare a lui Octavian Paler, rostind convingător: „Speranța se organizează, nu se așteaptă!” Referință Bibliografică: Ura - sentimentul vieții neîmplinite / Vavila Popovici : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
URA – SENTIMENTUL VIEŢII NEÎMPLINITE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 576 din 29 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366759_a_368088]
-
în pustiul meu să bată rozul unghiurilor tale. Vino, tu, ca o mireasmă peste lutul meu haihui, sânul o catapeteasmă gurii mele să o pui. Și când în vecernii luna lumina-va fără rost moartea prinde-ne-o cu mâna pâlpâirea care-am fost. EVA De din coasta lui venea, în dezmăț haihui de stea, a mult înger mirosea lutul ce o țărmurea. Dorul coapsei lăcrima, când cu cer se sângera, și-n infernul ce-o murea, raiu-n sân îi ațipea
CÂNTECE LA MARGINE DE GÂND de GEORGE BACIU în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366920_a_368249]