145 matches
-
lampă. Trebuie să-i spălăm trupul, să măturăm în cameră și să-l depunem pe catafalc. Trebuie să se facă tot ce trebuie pentru funeraliile cuvenite pe câmpul de luptă. În timp ce Kanbei dădea dispoziții, Hideyoshi se făcu nevăzut. În lumina pâlpâitoare a lămpilor, pe când oamenii începeau să lucreze cu mișcări înțepenite, cineva descoperi o scrisoare pe care Hanbei o lăsase sub pernă. Îi era adresată lui Kanbei și fusese scrisă cu două zile în urmă. Îl înmormântară pe Hanbei pe Muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ieșind din dormitor. Ușa masivă de cedru, care se deschidea spre coridor, fusese lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se plecă respectuos către Samboshi, cu cea mai corectă ținută. Apoi, reveni la locul lui. Următorul era Shibata Katsuie. Când făptura sa masivă îngenunche în fața altarului, aproape ascunzându-l vederii, atât lotușii roșii și albi de pe paravane, cât și lămpile pâlpâitoare se răsfrângeau pe chipul său, în flăcări ale mâniei. Poate că îi prezenta sufletului lui Nobunaga un raport prelungit despre consfătuire și jura că avea să-l sprijine pe noul său stăpân. Dar, la ofranda de tămâie, Katsuie rămase mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în stare de un astfel de gest. Florile erau o cheltuială enormă pentru el. Dar poate că nu și pentru un amant... Și acel personaj încă inexistent începu să prindă un contur din ce în ce mai asemănător cu tânărul pictor zărit în umbra pâlpâitoare a sălii. Între timp, Nanone scăpase cu grație de buchet și primise o tamburină cu care marcă ritmul vioi al următorului punct din program, o canțonetă italiană. Încântătoarea ei voce era însoțită nu numai de sunetele tamburinei, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
război! Da’ uite că de data asta n-avu parte dă el. Boală urâtă, ciuma! Tare urâtă! Mai tare și mai urâtă ca războiu’!” PAGINĂ NOUĂ 16 Cu o mână sprijinită de brațul soțului său, cu gene alunecoase și priviri pâlpâitoare, într-o transă fierbinte, cam așa își făcu apariția Toinette în atelierul pictorului. Pășea încrezătoare spre prima ei aventură extraconjugală. Nu se putea ca el, pictorul cu nume fermecător de romantic, să nu simtă imediat efluviile ei interioare, deosebit de arzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
el. Aici, așezat nici prea sus și nici prea jos, văzuse pentru prima oară lumea extrem de limpede, cu zilele izvorând parcă purificate din nopți de o întunecare curată și strălucitoare. Lumina soarelui pătrunzând prin frunziș la ivirea zorilor, schimbătoare și pâlpâitoare, pârjolind cu răsuflarea ei dogorâtă, căzând din când în când peste Sampath, pe care nu-l trata ca și cum ar fi fost o ființă omenească, așa cum era, împrăștiindu-l ca pe apă... Se simțea imponderabil aici, legănat de lumina jucăușă, mângâiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
al deșertului, în întunericul unui pământ fără o lumină pe sute de kilometri în jur, aveai impresia că stelele coborau până când aproape atingeau pământul, iar Gacel întindea deseori mâna, ca și cum ar fi putut atinge într-adevăr cu vârfurile degetelor luminile pâlpâitoare. Lăsa să treacă așa o bună bucată de timp, singur cu gândurile lui, și cobora apoi, fără să se grăbească, arunca o ultimă privire asupra animalelor și taberei și se ducea să se odihnească după ce constata că nici hienele înfometate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
eram închis pur și simplu într-un borcan, dar într-unul tăiat parcă în cristal de stâncă. Mă învîrteam de colo-colo prin borcanul care din când în când scapăra curcubee și priveam cu mare mulțumire prin pereții săi lumea fluidă, pâlpâitoare, din jur. O pasăre venea lopătând dinspre munții îndepărtați și, pe măsură ce se apropia, se lățea arcuindu-se pe pereții curbi. Când s-a apropiat foarte mult, i-am văzut ochiul mjgdalat, uriaș, întinzîndu-se ca într-o lupă și brusc cuprinzîndu-mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la fiecare contact cu părul, îi veni ideea să stingă lumina, în întunericul aproape total care se lăsase, scântei verzi-albăstrui, neînchipuit de subțiri, acopereau părul cu o rețea efemeră, țâșnind prin odaie până la peste un metru depărtare. La această lumină pâlpâitoare, stroboscopică, puteai vedea în oglindă o incredibilă doamnă cu umeri băiețești, cu pieptul plat și cu claviculele proeminente. Aprinse din nou lumina, dar fascinația aceea persistă, făcîndu-i rău. Își strânse cu putere mâinile peste urechi, perucă și obraji, apoi își
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să stăm puțin în camera ei. Am intrat amândoi în casă, unde, la televizorul din sufragerie, un TEMP 6 dintre primele apărute la noi, stăteau bunicii și mătușa Ginei, trei bătrânei înfășurați în pături și în lumina magică a ecranului pâlpâitor. Am spus bună seara și, condus de ea, am intrat în odaia ei. Mi-o aminteam atât de bine! De câteva ori o și visasem, camera aceea foarte înaltă, cu pianină, scrin pictat vag renascentist, icoane pe sticlă pe toți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sute de dreptunghiuri colorate, pâlpâind în ceață: ferestrele blocurilor cu patru etaje care se înșirau până la construcția, încă ascunsă în ceață, a Circului. Priveam prin ferestre, ca un copil sărac dintr-o povestire sămănătoristă, brazii falnici încărcați cu steluțe colorate, pâlpâitoare, cu jucării și bomboane de salon, cu globuri sofisticate și beteală. Vedeam zvâcnirile verzi și roșii ale vreunei orgi de lumini cuplate la o stație din care vibra muzica. Vedeam câte un muc de țigară, roșu fosforescent, căzând dintr-un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că de aceea n-am s-o pot înțelege niciodată. S-a făcut vreme urâtă. Azi-noapte n-am putut dormi de fulgere și trăsnete. Și nici măcar nu avem draperii la geamuri. Când se umplea toată camera de albastrul acela electric, pâlpâitor, și când urma trosnetul ăla care parcă îți dezghioca oasele, toate fetele începeau să zbiere atât de rău, că până la urmă a venit sora de gardă și a stat cu noi, spunîndu-ne povești și cîntîndu-ne ca în Sunetul muzicii. Mira
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un fel de lunetă străjuită de încă două reprezentante ale poporului aceluia de gorgone de pe Moșilor, dintre care uneia îi lipsea un braț: întindea spre stele doar un ciot de fier care susținuse stucatura) vedeam, peste acoperișurile din jur, reclamele pâlpâitoare ale Bucureștiului, roșii și verzi, intense, aprinzîndu-se și stingîndu-se la intervale regulate. Era mai ales una de culoarea safirului, așezată pe un bloc din centru care astăzi nu mai există. Cum se stingea, strângeam și eu ochii și număram până la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fostul scaun de la catedră, până am ridicat în mijlocul sălii un morman de gunoaie, căruia țigăncușa i-a dat foc cu chibritul pe care-l purta permanent la ea. Flăcări orbitoare se înălțară trosnind, purpuriu-șofranii, răspândind deodată în jur o lumină pâlpâitoare, înroșind pereții și pictîndu-ne fețele în culorile cele mai vii. Strigătele noastre erau acuma de bucurie, de triumf. Liliecii, derutați, nu mai nimereau să iasă mai repede, se încrucișau între ei, treceau prin fumul negru care se ridica spre tavan
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scăpă florile din mână și începu să alerge după umbrelă, pe urmă nu mai reuși să găsească florile, care se aflau exact sub tălpile pantofilor lui. Deodată, o lumină sclipi în întunericul murdar. Stătu locului și urmări cum alte lumini pâlpâitoare se iveau la diferite ferestre ale casei; fetele nu trăseseră încă storurile. Siluetele se mișcau, purtând lumânări. Așteptă o bucată de timp, urmărind cum se reliefau pe rând dreptunghiurile palide ale ferestrelor. Și în timp ce privea, o veche fantezie prinse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înțelese pe dată. Ușile de bronz se trântiseră. O clipă mai târziu, se stinseră toate luminile și Tom rămase cufundat în bezna compactă. Emma aprinse lămpile în camera în care, de câtva timp, el și mama lui ședeau la lumina pâlpâitoare a focului din sobă. Era sâmbătă după-amiază, sfârșitul unei zile lungi. Emma se întorsese din Ennistone cu un tren de dimineață; de la gară luase metroul, intenționând să se ducă la apartamentul ocupat de el și de Tom. Dar perspectiva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
public (la antrenament, la probe din cantonament, la meciuri amicale, la concursuri regionale și concursuri continentale, la olimpiade). Inițierea sportivilor începe cu jurământul: orice sportiv, care privește soarele strălucind pe cer și după o ploaie poate percepe arcul culorilor translucide pâlpâitoare, se simte fericit; el este acela, căruia, îi arată Dumnezeu curcubeul, precum lui Noe; curcubeul, drept semn al legământului dintre om și Divinitate: “Pun curcubeul meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre mine și pământ. Când voi aduce
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
pornit spre prietenul meu din capul aleii din pădure - stejarul. Lumina de lună abia răsărită învăluia firea într-o horbotă stranie. Mergeam cu pas domol. Aproape de stejar, mi-am întors privirea. Întunericul era străpuns doar de un firicel de lumină pâlpâitoare a unei candele. Asta însemna că “poronca” e ca Zâna să nu se arate văzului meu nici într-un fel. Cu grăuntele amar al tristeții cuibărit în suflet, am plecat mai departe. Încet-încet, prin horbota luminii devenită argintie a lunii
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
-n brațe, mi s-au tot perindat sub pleoape drumurile lungi cu mașina, clădirile palide, toate cu câte-un pub la parter, fulgerând pe lângă noi, copacii imateriali, orbiți parcă și ei de faruri o clipă, ca să dispară apoi în noaptea pâlpâitoare. A doua zi, în zori, oița era caldă încă, dar trebuie deja să v-o scoateți din minte, pentru că nu ea e eroina. Am tot soiul de fantezii erotice, dar nu și din astea. Dacă-aș fi găsit în așternut
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dar numai o clipă; în clipa următoare nu mai auzi decât un zvon depărtat, ca un bubuit de tunet, care se stinse și el, fiind înlocuit de un murmur, ca acela al unei scoici uriașe. Grosvenor zări deodată o lumină pâlpâitoare, că licărul unui felinar printr-o ceață deasă. - Sunt încă stăpân pe mine, își spuse. Primesc impresii senzoriale prin sistemul nervos al făpturii din imagine, iar ea primește la rându-i impresii prin sistemul meu nervos. Putea să-și permită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
din Albastrurile de Aprilie Aduc Galbenurile de Mai de Peter Kitchell, iar Armanoush nu a avut nici cea mai mică ezitare când a Înfipt lingurița În crema de zahăr ars tremurătoare și catifelată ce reproducea tabloul lui Jackson Pollock, Substanță Pâlpâitoare. Însă În ce privește conversația n-au fost În stare să facă nici măcar jumătate din progresele pe care le făcuseră cu mâncatul. Nu că lui Armanoush nu i-ar fi plăcut să fie cu Matt sau că nu l-ar fi găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu toții nepoții unor familii care proveneau din Istanbul. Web site-ul se deschidea cu o melodie familiară: Istanbulul se numea odată Constantinopole/ Acum se numește Istanbul, nu Constantinopole... Odată cu melodia aceea apăreau contururile unui oraș ce se Întindea sub umbrele pâlpâitoare ale apusului, văluri peste văluri de ametist, negru și galben. În mijlocul ecranului se afla o săgeată luminoasă care Îți arăta pe ce trebuia să dai clic ca să intri În camera de chat. Trabuia să te Înregistrezi cu o parolă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
smochin minunat. Însă, spre deosebire de alți copaci, ăsta e cu capul În jos. Smochinul meu e cu rădăcinile În aer. Își Înfige rădăcinile În cer, nu În pământ. E strămutat, dar nu rătăcit. Au rămas cu toții tăcuți câteva clipe privind lumina pâlpâitoare a lumânării de pe masă. — Numai că smochinul... Mătușa Zeliha a aprins ultima țigară din pachet și fără să vrea a suflat fumul În direcția Asyei. — Smochinul e un semn rău prevestitor. Aduce ghinion. Nu am nimic cu dorința lui Aram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Wakefield, la volanul unei mașini Închiriate, pornește spre vest, iese din oraș, trece prin suburbii Încă adormite, cufundate În zăpadă și ornamente de Crăciun, pe lîngă case construite din nimic altceva decît niște foi fragile de placaj, Înfășurate În becuri pîlpîitoare. Oamenii din ele dorm bine, deși au adormit privind războaie la televizor și Wakefield este recunoscător pentru că acești oameni, pe care autostrăzile i-au Înghesuit laolaltă În adăposturi clătinătoare, pot să aibă atît de multă Încredere unul În altul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sulul lui George Washington. Se va uita pe fereastra biroului lui din colț către piață, privind frunzele Învîrtejite de vînt. Va citi. Anotimpurile vor trece. Nu e nici o grabă. Zamyatin continuă să vorbească. — Computerele sînt un pericol pentru imaginație. Ecranul pîlpîitor nu va putea lua niciodată locul cărții, oricîtă memorie are mașina. Cărțile sînt erotice, amestecă publicul cu privatul, extind atît viața internă, cît și pe cea externă. Știi leii ăia de la Public Library din New York? Acolo am Întîlnit cîndva o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]