160 matches
-
până noaptea târziu de la conacul arendașului ce-au putut mântui din flăcări. Barem Pavel Tunsu s-a bătut, de erau să se omoare, cu Iacob Mitruțoiu, din pricina unui juncan pe care pusese mâna să-l ia acasă și de care pândarul zicea că-i al lui, că l-a ochit mai bine de o săptămână cum poate mărturisi și Zamfir Chelaru... Când a izbucnit focul s-au bucurat grozav toți, dar pe urmă le-a părut rău că l-a pus
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
împușcat tu de ți s-a roșit cămașa? ― O fi în umărul ăsta, că parcă nici nu-l mai simt, zise băiețandrul privindu-l cu un zâmbet de mândrie. ― Mama lor de tîlhari! Petre avea o pușcă încărcată, luată de la pândarii arendașului Cosma. O ținea de țeavă ca o ghioagă. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. Îi trecea prin creier să fugă și el acasă, ca ceilalți toți, dar îi era rușine de băiatul de lângă el, care îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pare că ea crede că decizia îmi aparține în totalitate. În timp ce Daniel se strecura pe ușă, Mark strigă în urma lui: Hei! Să mai vii! Abia când se întoarse în apartamentul lui și-și verifică robotul telefonic își aminti Daniel Riegel, pândar de o viață întreagă, unde o auzise prima oară pe Barbara Gillespie. La mijlocul lui februarie, păsările se întoarseră. Sylvie și Gerald Weber văzură la știrile de noapte un reportaj cu cocorii, în timp ce stăteau împreună în pat, în casa lor acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îl adusese pe Galt în podișul Persiei, pe când tată-său se făcuse un ins care se smiorcăia de Ashura. Amândoi fuseseră preoți, dar trăiau în mreaja de ață și de noduri peste care călcau, în bazar, dimineața, credincioși și umale, pândari ai virtuților din Mohamadan, ucenici și bătrâne cu treabă. Beau ceai cu azerii, de îndată ce se încheia rugăciunea, și știau să numească felurile de țesătură: cu ițe nomade - purpurii ca rugina -, cu fire luxoase, Bidjar ori gilimuri aspre, din păr de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Cine ți-a salvat viața când ai noștri vroiau să te ucidă? - Tu. Moru. Vindecătorul. - De ce ți-ai ucis fratele Înainte să apari pe lume? De ce ți-ai ucis mama de cum ai deschis ochii? Doar ca să spulberi o mână de pândari? Când vii pe lume cu asemenea păcate, nu te mai cobori la găinării decât dacă ești prea dobitoc. Spre sfârșit, a dat-o pe vorbe rostite În gând, dar nici chiar așa nu l-am Înțeles prea bine căci nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
un fel de Vindecători. Tocmai asta nu doresc cei porniți pe urmele tale. Știi să ucizi, nu? I-am spus cum Îi omorâsem sus pe munte pe primii vânători care se luaseră după Moru și după mine. - Ăia erau doar pândarii! Cei ce stăteau cu ochii pe tine și pe Moru al meu. Știau că o să vină ziua plecării tale. - Moru i-a spus: călătorie. Ceea ce fac eu se cheamă călătorie. - Moru se bucură să facă vorbe din nimic. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spuseră unul altuia În timp ce ieșeau din peșteră. Fără fulger? Din senin? - se tot Întrebau unul pe altul. Am dat să mă uit și eu spre sat, dar nu reușeam să văd decât lumina vâlvătăilor cum juca În văzduh. Cei doi pândari se uitară la mine, mirați parcă. - A luat foc, zise unul Într-un târziu. Dacă tot o să mor, mi-am zis, măcar să le vâr teama În suflet. - Tatăl Îl iubește pe cel pe care l-a trimis În lume, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cunoștea, și plecaseră În crucea nopții. Se strecuraseră În apropierea satului uriașilor și, preț de câteva zile, nu făcuseră altceva decât să se uite la ce și cum făceau oamenii aceia mereu Încruntați. Văzuseră unde Îl țineau pe Krog, câți pândari puseseră la intrarea În peșteră, și cum se putea ajunge până acolo fără fie văzuți. Apoi, se uitaseră cum se schimbă pândarii și dăduseră roată dealurilor din jur, ca să vadă pe unde era mai bine să fugă. După aia, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se uite la ce și cum făceau oamenii aceia mereu Încruntați. Văzuseră unde Îl țineau pe Krog, câți pândari puseseră la intrarea În peșteră, și cum se putea ajunge până acolo fără fie văzuți. Apoi, se uitaseră cum se schimbă pândarii și dăduseră roată dealurilor din jur, ca să vadă pe unde era mai bine să fugă. După aia, au pus la cale cum să-l scape pe Krog. Enkim avea să pună foc unei case din celălalt capăt al satului, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pus la cale cum să-l scape pe Krog. Enkim avea să pună foc unei case din celălalt capăt al satului, ca să-i țină pe uriași pe loc, În timp ce Runa avea să-l scoată pe Krog din peșteră. - Și dacă pândarii te dădeau Umbrei? am Întrebat-o, În timp ce continuam să ne Îndepărtăm de satul uriașilor cu coarne de cerb. - Hm, făcu ea, crezi că ești singurul ucigaș de pe tărâmurile astea? Încă nu se crăpase de ziuă. Eram rupt de oboseală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece Înapoi. Dacă ne Întoarcem, dăm de pândarii pe care, cu siguranță, i-au lăsat În urmă. Spre Apus sunt munți de netrecut. Of, of, doar spre Răsărit o să avem noroc. Ne-a făcut semn s-o luăm pe urmele ei și s-a repezit, precum o capră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
când și când de volbura Înspumată. - Acum! Ne-am apucat să tragem de bulumac. Cu greu l-am clintit din loc și, În clipa În care am reușit În sfârșit să-l târâm spre apă, auzirăm chiotul ascuțit al unui pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Învețe toți să vorbească. Am Întins spre Minos palma cu degetele rășchirate, iar el și-a Întins palma spre mine, mai-mai să mă atingă pe față. - Ești odihnit? schimbă el vorba. Când am făcut semn că da, a continuat: Bine. Pândarii noștri spun că au văzut un pâlc de vreo cinci și Încă cinci oameni venind Încoace. Sunt la trei zile depărtare, tocmai pe muntele de pe care ați coborât voi la Marea cea mare. - Te pomenești că or fi ăia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a simțit, blestematul, și a fugit de i-au sfârâit călcâiele... Dar, de ce mai Întrebi de el, că nu el e lăsat În legăminte, ci fiu-său? 30. Ne pregăteam să punem luntrele lui Logon pe Marea cea mare când, pândarii răspândiți de Barra pe creasta dealului dădură un fluierat prelung. - Oamenii lui Scept, Îmi zise Tek, care se și apucă să le strige vânătorilor să fie gata. L-am lăsat pe Logon să aibă grijă ca primele luntre să pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acoperiseră. - Sunt singuri? Barra Îmi făcu semn că da. Iar Tek: - Ia să trimit câțiva vânători de-ai mei să iscodească mai adânc. - Bine. Iar tu, Barra, trimite pe cineva la Logon să-i spună să grăbească plecarea. Am lăsat pândari sus pe culme, iar câțiva dintre oamenii lui Tek o și luară de-o parte și de alta a țărmului, cu gând să le pice În spate celor patru. Între timp, primele luntre ale lui Logon porniră către Gemeni, scârțâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
râdea de unul singur, țopăind ca un prost În zăpadă. Ai lui țopăiau și ei și, nu trecu mult până ce toți cei strânși pe ghețar prinseră să țopăie și să chiuie. - Iscoade patru văzute ieri, Începu Tek, nu erau decât pândarii din frunte ai lui Scept. Puhoaiele lui de răzvrătiți mai au mult-mult până să vadă țărm. - Arătat la ei Încotro am luat-o? - Îl Întrebă Barra pe Logon cu vorbe rostite. - Nu, nu. Krog nu lasă la mine asta. - Uhuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se apucară cu toții, cu mic cu mare, oameni și femei ba chiar și prunci, să iscodească apa. Fără folos. Și, pentru că În noaptea aceea s-a Încălzit pe neașteptate, spre dimineață am căzut cu toții Într-un somn adânc, mai puțin pândarii care iscodeau să nu se crape gheața sub noi. Ei au fost cei dintâi care au auzit plescăiturile ce veneau dinspre apă, asemănătoare unor pași grăbindu-se prin mlaștini. Ne-am trezit și, frecându-ne la ochi, am zărit niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fost cum să scap cu viață fără să-i trezesc pe Marea, pe Omăt și pe draga mea de Nunatuk. Din nou am auzit zgrepțănitul. Afară bătea un vânticel care Îmi aduse la urechi niște șoapte Îndepărtate. Oare pusese Logon pândarii În sat, așa cum hotărâsem Înainte de chef? Deodată, pereții de stuf ai casei foșniră ca izbiți de un vânt puternic și se prăbușiră. Am țâșnit În picioare, gata-gata să le arăt scofâlciților lui Dupna că legământul lăsat prin vorbă e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Se stârni o Învălmășeală nemaipomenită și vedeam limpede că n-aveam cum să răzbesc. Deja mă târau afară din casă, iar strigătul de groază al lui Nunatuk mă făcu să mă zbat din toate puterile. Unde erau ticăloșii ăia de pândari pe care Îi lăsase Logon de pază? Am reușit să-l mușc până la sânge pe cel ce mă strivea. Îmi dădu drumul și se trase Îndărăt, horcăind, dar ceilalți vânători se și năpustiseră asupra mea. Am Împărțit câțiva pumni, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înebunească amândoi și nu izbuteam să aflăm de ce. Ne-au pus să pornim pe cât puteam de repede și, mai mult am alergat peste gheață și zăpezi, doar ca să ajungem Într-un loc plin de vetre de foc de-ale voastre. Pândarii au adulmecat de jur-Împrejur, iar cele aflate i-au scos din minți pe cei doi: cu numai jumătate de zi mai devreme, o luaserăți peste Marea cea mare. N-a trecut mult și au venit niște oameni cu luntre multe-multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ochii pieziși se luară la luptă cu iscoadele noastre și, nu mică ne-a fost mirarea când Îi văzurăm cât de iuți și de buni luptători erau. Erau prea puțini Însă, așa că repede s-au lăsat păgubași, mai ales că pândarii lor Îi văzuseră și pe oamenii lui Scept că se apropie. După cum aveam să aflăm, crezuseră că erau tot de-ai noștri, așa că ne-au primit ca stăpâni. S-au cam Întristat ei când au văzut că se Înșelaseră dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rămânea mai în urmă. Era beteag de un picior, că-l prinseseră grădinarii în bostani și-l schilodiseră. Din cauza lui era să se omoare omul cu oltenii într-o dimineață. Câinele, câine, dăduse prin gardul de mărăcini și răscolea brazdele. Pândarul de sus, poc! cu pușca de sare, drept în pulpa dulăului, care a luat-o de-a dreptul prin roșii, chelălăind, până acasă. Acarul lipea o cratiță în curte. Cam aprins, că era la începutul săptămânii și el se grijea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din casa săracă a chiriașului izgonit, pentru o altă casă tot atît de dureroasă. Sunt plecările Într-o dimineață ca un cristal de rîsete spre mătușa de la Calafat, cînd știi că te așteaptă pe peron, lîngă unchiul cu mustățile de pîndar, stofa caldă din lătratul prietenos al dulăului. Între șlepurile gemînd de grîne Dunărea lucește ca un păstrăv de aluminiu. Sunt plecările spre marile capitale cu trîmbițele succesului suind În sînge. Sunt plecările spre satele depărtate ale solitudinii, unde te așteaptă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Eva goală pușcă urmându-l pe șarpe. Aș vrea să-ți mai spun cum am și făcut ocolul pământului, am ajuns la Taprobana 39, și am fost constrâns să pun piciorul pe pământ iar apoi, cum am fugit de furia pândarilor m-am afundat în pădure, și am ieșit într-o mare cîmpie la echinox. Mai mult de două luni i-a depănat lui Carlo o poveste fantastică, istoria unei cetăți unde trăiau oameni cinstiți și inteligenți care se respectau și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ispășire, nu și izbăvire. Acum vine partea teribilă : printre cei care caută în țărână o piatră cât mai mare și mai colțuroasă, pentru a arunca în apostolul chircit la pământ, se află apostolul însuși. Dacă ajungi tu însuți să fii pândarul propriei ființe, să devii propriul tău torționar, unde te mai poți ascunde atunci ? Cel care te iscodește și te hăituiește în oricare ungher nu e decât o voce. Poate fi o voce la întâmplare, poate fi chiar vocea ta lăuntrică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]