104 matches
-
ca să mă spioneze ! Credința că îi fac rău, care câteodată m-a mai încercat, mi-a dispărut pe loc : nimeni nu are dreptul pe lumea aceasta să vrea să-ți posede până și ultimul gând. Să te simți în permanență pândită este chiar un abuz de care trebuie să te aperi cum poți - singură... în primul rând, negândindu-te. În secolul al XVIII-lea, când oamenii și-au adus la perfecțiune arta de a trăi plăcut, o aventură galantă era dreptul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
țintă ce-o gonea, el totuși căzu numai sub acea soarte neoprită care, zâmbind osmanilor, atârna cu atâta fatalitate asupra împărăției {EminescuOpXIV 188} bizantine și în contra căreia marile state europene se opintiră în zădar. Mult ocupat în afară, împresurat și pândit de mari primejdii și luptîndu-se pentru esistență, el totuși dărui oarecare atenție și artelor păcii și știu să mănție în țara lui acea pace care e atât de neapărată pentru avântul dinlăuntru și pentru prosperarea vieții cetățenești. Desfrâul său sexual
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și nici să sară de pe scările de pe capra trăsurii, de frică să nu-l trezească pe don Carlos, cum Îi ziceau ei. Julius Încercă să schimbe sistemul jocului: acum el se urca pe capră și salva pasagerii răniți din diligență, pîndit mereu de primejdia de a cădea și a se izbi cu capul de stînci, de a se rostogoli În prăpastie... Degeaba. Nu se putea face nici o urmărire ca lumea cu Împușcături În șoaptă, fără strigăte de indigeni furioși. Și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
îl privea fix, dar putea jura că nu-l vede, ci zărește cu totul altceva. Poate se vedea pe sine în urmă cu mulți ani cînd era la fel de singur pe cît vrea să-l lase pe el acum, singur, hărțuit, pîndit, primejduit, dar neastîmpărat și încrezător în steaua sa. "Va trebui, domnule Bîlbîie, să-ți asumi răspunderi mari și să-ți riști libertatea. Dar merită, îți spun eu că merită, știu bine ce înseamnă asta pentru meseria noastră, mai mult nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
insistenți încît n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
chiar), umblând prin casă, bărbierindu-se și ferchezuindu-se cu mare atenție și fără grabă. Gesturile încete, aproape leneșe, chibzuite, temător să nu lovească, să scape lucrurile, să facă mișcări greșite pe care le-ar face un bolnav, simțindu-se pândit sau părându-i-se că este pândit, devenind și mai precaut, mâncând încet și sorbind rar ceaiul sub privirile furișate ale celorlalți și ale lui furișate către ei. Până când intra în camera cu biroul din stejar sculptat, tot în pijama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
orice risc, a început să vorbească. Avea, în vocea strangulată de emoție și de grabă, ceva neobișnuit, necunoscut, un amestec de îndîrjire și frică. Era glasul unui om încolțit, hăituit, care, probabil, se uita în jurul lui tot timpul, simțindu-se pândit, urmărit, studiat. Așa cum eram eu însămi în perioada aceea, de fapt. Mă temeam să umblu pe stradă, mă temeam să vorbesc până și cu vecinii sau cu colegii despre ceea ce se întîmpla. Cu excepția mea toată lumea avea câini, dar nu discutam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se uita cu capul întors spre mine, eram un Valentin Gustav supravegheat. Pe gaura cheii, de către părinți, pe fereastră, de cer, în cameră, de scriitorii de pe coperți. Învățam fără să-mi intre nimic în cap, înspăimântat ca un șoarece veșnic pândit. Mi-am luat închipuirea în brațe și-am stăpânit-o într-un lung sărut. Nu mai eram singur. Frumoasa Închipuită tremura spre dezintegrare. Am tras-o de păr sălbatic, topind-o în brațele mele. Pereții s-au diluat, privirile au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și nu mă întorc decât noaptea târziu... Am coborât scările ușor, plutind într-o dispoziție sufletească de plenitudine. Ce nerozie! În loc ca nesăbuita patimă cu care avusesem soția să mă pună pe gânduri, asemeni unui clopot de alarmă al ființei pândite de primejdie, dimpotrivă, îmi gâdila orgoliul avid de satisfacții: ― Măcar de și-ar da ea seama ce-a pierdut înșelîndu-mă! IV Eram așa de calm și de împăcat cu situația încît mi se părea că mă aflu într-o zonă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
insistenți încât n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șiruri și să le întroneze în cerc. Păstrând deoparte cartea de neant sau lamele pentru surpriză, manevrîndu-le cu viteză variabilă, potrivită întețirii sau deșirării povestirii străinului. - ...În loc de asta - își reluă firul istorisirii necunoscutul -, m-am deșteptat într-un oraș București pândit, înjunghiat și lepădat pe marginea unui câmp cu mortăciuni... Dincolo de Hala Traian... Mai încoace de Institutul de Medicină Legală. Dublu dezorientat, cu privire la adresele la care îmi încredințasem colecțiile... Și într-un perimetru unde nu mai m-aș fi mirat să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
situația mea la Roma devenea precară. Un preot care-mi era prieten, autorul unui pamflet incendiar, fusese închis la Sant’Angelo la două ceasuri după ce mă vizitase. Un altul fusese molestat de niște călugări spanioli. Mă simțeam eu însumi veșnic pândit. Nu mai ieșeam de acasă decât pentru a face câteva rapide cumpărături în cartier. În fiecare noapte aveam impresia că dorm pentru ultima oară lângă Maddalena. Și o strângeam și mai tare în brațe. ANUL LUI SOLIMAN 929 de la hegira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Fără să ne dăm seama, rasismul devine astfel și autoreferențial : ne percepem și ne evaluăm și pe noi înșine tot în termeni confuz rasiali. În raport cu „țiganii” însă, acest rasism a devenit nu doar cît se poate de limpede și răs pîndit (paradoxal și atipic, mai ales în rîndul persoanelor educate), ci de-a dreptul militant. Iar prin acțiunile și discursurile unor autorități locale susținute de partidele lor, riscă să devină și politică de stat - fie ea și una doar „implicită” ! Este
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Tocmai din acest motiv, când se uită la copii își vede în același timp: părinții, bunicii și străbunicii, dar și nepoții și strănepoții în care se vor reîncarna când le vor veni rândul. Pentru ei s-au chinuit toți străbunii, pândiți permanent de pericole și nenorociri, au trecut prin necazuri de neimaginat. Viața lor a fost o continuă luptă: cu vântul strașnic care nu se astâmpără până nu ia cât mai multe vieți, în special din rândul copiilor, al bătrânilor, în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
XX. Singuratic de regulă, a avut totuși, din când În când, legături cu alți oameni. A trăit În vremuri nefericite și tulburi. Țara În care se născuse cădea, Încet dar sigur, În zona economică a țărilor mediu dezvoltate; contemporanii săi, pândiți adesea de sărăcie, și-au petrecut viața, În plus, În singurătate și amărăciune. Sentimentele de iubire, de afecțiune și fraternitate umană dispăruseră În mare măsură; cel mai adesea, În relațiile lor reciproce, oamenii din generația sa dovedeau indiferență și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aprinși și glasul îngroșat, dar Ortansa n-o prea ascultă și n-o privește, se uită în altă parte, adică într-o unică direcție, își are clientul pe care nu-l scapă din vedere și comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit, clovnul lunecă pe globul ocular, ring sferic, învârtindu-se, dezechilibrându-l, dezarticulându-l, în hohotele de râs ale micilor spectatori înveseliți de căderile cara ghioase, de obrajii mereu mai murdari de fard, pete roșii, vineții și verzi pe bărbie, pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mă situez când scriu; fiecare cuvânt scris asistă, chiar În actul scriiturii, la propria-i geneză; el ia formă din ceața ce plutește deasupra apelor; „De ce m-ai strigat, soră?“; alergat de cuvinte pe marginea miriștilor Înflorite, a doua oară pândit de spicele de grâu coapte, ademenit de greieri În țărâna somnolentă; „De ce m-ai strigat, soră, nu știai că scriu?“; mă Întorc spre vorbire ca un prizonier Înrăit măsurând pereții temniței. (azi) Nu pot să dorm: o visez pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că bronzul încetase să mai fie bronz, că piatra încetase să mai fie doar piatră și că ceva dinăuntru se căznea să iasă la lumină. Dar statuia, fie pentru că se simțea pândită, fie pentru că nu era decât ce era, rămase neclintită în aerul care parcă se destrămase. Petrache abia dacă le dădu binețe celor care veniră să descuie ușile de la încăperile castelului. Erau frumos îmbrăcați, cu uniforme bine călcate, lipsiți de zâmbet
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mă voi ține de cuvânt“. Confesiunea sa este pilduitoare pentru răbdarea care trebuie să dubleze munca tenace și inspirată pentru a atinge absolutul. Este și acesta un motiv de meditație și de învățătură pentru noi care trăim „la porțile Orientului“, pândiți mereu de superficialitate și automulțumire, așteptând mereu elogii de la neinițiați în tainele artei Orientului și nu numai în ele. XXII. Unitatea stilistică a compoziției Chiar dacă pe Picasso nu l-a interesat continuitatea stilistică, observăm că în timpul fiecărei perioade de creație
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
devine parcă însăși vocea destinului, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale, de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic, al spiritului, masca inflexibilă, de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic"108. În spiritul acestui principiu și cercetându-i spiritul civic, Alex Ștefănescu o numește pe Ana Blandiana o Jeanne d'Arc a poeziei românești, vizându-i tocmai acest rol principal, de rezolvare a rupturii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
parcă însuși vocea destinului său, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale; de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic al spiritului, masca inflexibilă de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare, într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic. Dacă existența etică, deși nu lipsită de patos, rămânea oarecum exterioară și mecanică în volumul de debut, ea este în aceste cărți expresia unei confruntări dramatice cu lumea: o voce de om singur și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o remarca între societățile disciplinare și societățile de control. Teatrul rămâne esențialmente atașat propriului său echipament, în pofida anumitor grefe tehnologice mai mult sau mai puțin stridente. Aici, supravegherea se practică între oameni vii și vizează oameni vii. Indivizii sunt cei pândiți, trădați sau denunțați, și nu colectivitatea. Supravegherea este personalizată, intimă, imediată. Nefiind atât de dependentă de performanțele tehnologice, ea rămâne fizică și concretă: o supraveghere exercitată de unii semeni de-ai noștri, de oameni apropiați nouă, pe teritoriul unor „insulițe
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și apun ca soarele/ Oamenii trec și rămân ca izvoarele". A. E. Baconsky se integrează în modernitate și este primul poet autentic al generației de după al doilea război mondial, deși "de-a lungul anilor se va manifesta deseori retoric, livresc, pândit parcă de o voită estetizare desfășurată hieratic și ritualic, într-o zonă a misterului 1, atingând tardiv expresionismul în "Cadavre în vid". Totuși, remarcăm că în cele două volume, "Imn către zorii de zi" și "Întoarcerea fiului risipitor", încearcă ancorarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
amour subtil et mystérieux, une sorte de contact impur des pensées par l'évocation simultanée, troublante et sensuelle comme une étreinte, de toutes leș choses secrètes, honteuses et désirées de l'enlacement" [Maupassant, Bel-Ami, p.73]. 364 "Categoria e totuși pândita de pericolul artificialității", cu resurse aflate la îndemână "se obțin efecte mai mult ornamentale decât de continut" [Zafiu, 2001, p.20]: jocurile de cuvinte nu dezvăluie altceva decât pitorescul limbajului, lăsând intactă banalitatea afirmațiilor. "Jocul de cuvinte reușit e însă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
picioarele ca să dezmorțească oasele Pământului, nu va căsca și nu va da din labe la Întâmplare. Îți dai seama? Da, firește că-ți dai. Acum Înțeleg. E o chestiune de amoralitate geologică. Trebuie fotografiată siguranța utilă a fragilității noastre. Trebuie pândită ruleta cosmică a zilei exacte În care nu va funcționa iar mouse-ul computerului, Arhimede Îl va Învinge pe Shakespeare, iar omenirea Își va pipăi, deconcertată, buzunarele, să vadă dacă are mărunțiș pentru barcagiu. Trebuie să fotografieze nu omul, ci urma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]