466 matches
-
cu gânduri tocmai pioase. Reuși să iasă cu bine și porni voinicește la deal în partea cealaltă. Era de acum dincolo și deja se simțea pe teren propriu. De aici nu mai avea mult de mers. Ravena era paralelă cu pârâiașul pe malul căruia își ridicaseră ei corturile. Dacă rămânea cu spatele la aceasta, ajungea exact acolo unde voia. Se ridică pe vârfuri încercând să pătrundă cu privirea cât mai departe. Deși negura nu se subțiase de loc, zări o geană de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zilele trecute cu Pohoață acolo. Ceva mai încolo, în dreptul unui pod, Cristian opri și scoase mașina în afara drumului. Erau în apropierea poieniței unde își lăsaseră țiganii căruțele și caii la păscut. Coborâră amândoi și se afundară în pădure. Urmau firul pârâiașului din care scoteau zlătarii aurul. Pe malul apei era o potecuță formată de țiganii care trecuseră de atâtea ori pe acolo. După scurt timp ajunseseră în tabăra părăsită. Focul nu mai ardea în vatra improvizată, dar mirosul de lemn ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi fost excelent dacă ar fi găsit bâta pe care o pierduse. Desigur că acest lucru era puțin probabil, dacă nu imposibil, așa încât trebuia să se descurce cum putea. În fața lor pădurea era despicată de un curs de apă. Un pârâiaș ce scurgea la vale de-a curmezișul pantei printre pietre și bolovani acoperiți de mușchi verde. Pe maluri, din loc în loc, mai ales acolo unde albia se întorcea în meandre, crescuseră pâlcuri de arini. Printre ei, câțiva aluni se aplecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu era prea mulțumit, și-ar fi dorit să fie ceva mai grea dar, în lipsă de altceva, era bună și aceea. Ileana luă bățul oferit fără să spună nimic și porni mai departe, sprijinindu-se în ea. Trecură peste pârâiaș și continuară să urce. Era o zi minunată de vară. Soarele strălucea pe cer aruncându-și razele prin frunzișul des. Gâzele zburau printre firișoarele de praf ce jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
schimbă direcția. Era clar că știe drumul, se orienta perfect în pădure. Coasta muntelui devenise mai abruptă și de acum urcau pieptiș. Din loc în loc, treceau pe lângă stânci uriașe pe care trebuiau să le ocolească. Nu mai bine urmam albia pârâiașului pe lângă care am trecut mai devreme? întrebă Cristian, oprindu-se să-și tragă respi rația. Nu ne-ar fi ajutat de loc. Pârâul Bolii izvorăște de sub răritura pe care vrem noi s-o ocolim. Am fi ajuns în altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ales acolo unde albia își schimba direcția erau adunați bușteni cărați de apele umflate. Continuară să urce paralel cu pârâul care rămânea în dreapta lor. Coasta nu mai urca atât de abrupt și în curând ieșiră într-un fel de luminiș. Pârâiașul se lățea, formând un fel de golfuleț înconjurat de bolovani, în care apa era mai liniștită. O mulțime de pietre mărunțite și nisip zăceau împrăștiate pe mal, în jurul unui jgheab de lemn suspendat pe niște pari înfipți în pământ. Inspectorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de gura minei și începuse a se rostogoli încet către ei. Protuberanțe scurte se alungeau înainte, palpând terenul din față. Greierii care umpleau poiana cu țârâitul lor amuțiseră. Nici un ciripit de pasăre nu se mai auzea acum. Până și susurul pârâiașului se estompase. Calistrat îl prinse de cot, făcându-l atent: Știe că suntem aici, șopti el la urechea lui Cristian. Să nu scoți o vorbă și mai ales să nu te miști! Rămâi pe loc, lângă mine! Sfera vineție se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
grele se întindeau mai departe. Își continuă drumul până ce ajunse lângă un perete stâncos. Îl ocoli și trecu dincolo de pintenul de piatră din fața sa. De undeva, din dreapta, se auzea un susur slab de apă, semn că pe acolo curgea un pârâiaș de munte. Imediat ce trecu de pintenul care ieșea din munte Cristian își dădu seama unde se afla. Cele mai negre presimțiri ale sale se adeveriseră, era exact la peștera vâlvei. În stânga, o pată întunecată arăta locul unde se deschidea intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prin propria lor greutate. Mai erau cîteva ore pînă În zori și mai aveam de făcut un lucru Înainte să mă pot Întoarce acasă cu conștiința curată. Strada Arco del Teatro era tot acolo, abia o breșă de semiîntuneric. Un pîrÎiaș de apă neagră se formase În centrul străduței și pătrundea ca o procesiune funebră În inima Ravalului. Am recunoscut vechea poartă din lemn și fațada barocă la care mă condusese tata cu șase ani În urmă. Am urcat treptele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un fel de vrajă până căpătau delicatețea moale a unui piept de porumbel; erau și nuanțe galbene profunde care se topeau cu o pasiune nefirească într-un verde la fel de înmiresmat ca primăvara și la fel de pur ca apa sclipitoare a unui pârâiaș de munte. Cine ar putea spune ce fantezie chinuită dăduse naștere acestor fructe? Ele își aveau locul într-o grădină a Hesperidelor din Polinezia. Era ceva ciudat de viu în ele, de parcă ar fi fost create într-un stadiu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Priorul se oprise ceva mai Încolo, la jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el. - Ei bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noștri l-au răscumpărat cu sângele lor de sub barbari. Acum, Florența parcă e o iapă nărăvașă. Priorul se Întrerupse, continuând să fixeze cu ochi dușmănoși acea mulțime de tineri. Între timp, Își masa maxilarul, ștergându-și cu dosul mânecii un pârâiaș de sânge care Îi ieșea din buza crăpată. Arrigo părea să Îi fi urmărit cuvintele cu mare luare aminte. - Nici alte orașe din Italia nu se bucură de condiții mai bune. Dar un bun guvernant i-ar putea aduce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se revărsă În spațiul restrâns, abia mai risipind umbrele. Era mort. În fața lui, peste hârtia pe care mâna sa scrisese câteva rânduri, zăcea o cupă Încă umedă de vin. Simți un miros aspru, aroma strugurilor amestecată cu ceva metalic. Un pârâiaș de spumă roșiatică cobora din colțul gurii filosofului, semn fără echivoc al otrăvii pe care o ingerase. Cu delicatețe, Dante scoase de sub mâna inertă foaia pe care, cu o scriere șovăielnică, aflat deja pradă spasmelor morții, Arrigo scrisese câteva cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oră de liniște pioasă, nea Ovidiu îndrăzni să-i ceară o minune: să facă să răsară în celulă un izvoraș cu țuică. Horațiu îi trase una peste ceafă. Maica zâmbea ca o icoană vie. Și nu, nu făcu să izvorască pârâiașul, în schimb scoase de sub poalele veșmântului o sticlă de Coca Cola plină-ochi cu licoarea mult dorită. Nea Ovidiu îi trase lui Horațiu una peste ceafă, mândru de sine. Maica le surâdea cu îngăduință. Era prima seară dintr-un lung șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
reușind s-o eclipseze pe cea care dormea vie și goală lângă el, domnul Popa începu să sforăie telepatic. Contesa era din nou în Rai. Se făcea că ea e Eva. Fără să aibă conștiința păcatului, Contesa sărea desfrunzită peste pârâiașe cu lapte și miere, se bucura de ciripitul unor păsărele care cântau când Mozart, când Debussy, când Edith Piaf. Îl căuta pe Adam. Un zgomot de stânci crăpate se auzea din spatele unor rodii înfloriți. Contesa alergă printre ei în relanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
împărțită, după cum se știe (de fapt după cum nu se știe, că doar n‑are nimeni habar de chestia asta), în numeroase dealuri, între care există - ca formă intermediară - niște ridicături mai mici de teren, despărțite de făgașuri prin care curg pârâiașe. Sunt niște izvoare limpezi, țâșnitoare, la care drumeții îți potolesc setea atunci când simt nevoia. Din păcate, de cele mai multe ori pâraiele astea au un volum scăzut de apă, cu o singură excepție: primăvara, adică exact în anotimpul de acum. Adesea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a distrus‑o, plecarea în străinătate, atât de tentantă și totodată o portiță de scăpare, i‑a fost luată definitiv. Anna se lovește cu pumnul peste frunte, dar nimic nu iese și nici nu intră acolo. Îndrăgostiții vienezi, sub care pârâiașele curg învolburate și deasupra cărora bunul Dumnezeu le aranjează pe toate în acorduri de vioară, nu observă însă lucrul ăsta, pentru că ei nu observă nici măcar că iubirea asta nu merge decât de la Rainer înspre Sophie, fără să mai facă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și capriciile muntelui, pe care dacă nu-l respecți, nu te lăsa să treci nepăsător prin tainicele lui cărări, unde numai ursul și alte jivine ale pădurii făceau legea. Se opri să-și tragă răsuflarea lângă apa limpede a unui pârâiaș ce se scurgea din inima muntelui. Bătrânul doctor Istrate se aplecă să-și înmoaie batista și începu să se tamponeze pentru a-și răcori ceafa, de pe care se scurgeau broboanele de transpirație tocmai până la betelia pantalonului. Soarele își trimitea cu
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
răsune clopoței și strigătele colindătorilor, care acopereau schelălăitul amar al câinelui. Luminița roșcată a candelei mai pâlpâi scurt, de câteva ori, după care se stinse, nu înainte însă de a lumina scurt obrajii tânărului, pe care își făcuseră loc două pârâiașe firave de lacrimi. Referință Bibliografică: Ajunul Crăciunului / Mihaela Alexandra Rașcu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1440, Anul IV, 10 decembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Alexandra Rașcu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
AJUNUL CRĂCIUNULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363279_a_364608]
-
ajungeam în localitate, de la liceu, era să trec pe la bibliotecă, să-mi procur cărtile autorilor pe care le aveam de citit. Așa am făcut cunoștiință cu marii scriitori universali și operele lor. Vacanțele le petreceam citind la umbra salcamilor, lângă pârâiașul din spatele grădinii de legume a curții părintești. Primele poezii au apărut în revistele școlare dar, debutul meu a fost făcut după revoluție, în revista „Formula AS”, cu proza scurtă „Mătușa Anica și plăcinta cu mere” (2002), o proză scurtă, scrisă
TAINA SCRISULUI (50) – CUVINTELE MELE DE SUFLET de VASILICA ILIE în ediţia nr. 948 din 05 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362467_a_363796]
-
să înscrie peisajul în miracolul cosmic. Lângă vilă pot fi admirați și alți copaci, ulmi bătrâni și rămuroși. Ne reține atenția, în mod deosebit, unul din ei cu tulpina și ramurile bifurcate succesiv. Când cobori de la vila prințului Nicolae un pârâiaș cade peste stânca terasată și izvorăște susurând din zidul de lângă magnolia bătrână ale cărei poale cresc aproape până la pământ, amintindu-ne de o doină populară românească „Codrule, Măria Ta,/Lasă-mă sub poala ta” și de teiul Unirii din localitatea
BALCICUL INIMILOR NOASTRE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367651_a_368980]
-
pe de-a gata în viață! Izvorul a toate împlinirile de până azi nu seacă odată cu ele, dimpotrivă, sunt scânteie și combustibil de rezervă, se constituie într-o singură motrice a ridicării digului fântâniței cu multiple potențialități artistice, pentru scurgerea pârâiașelor prefăcute în spectacole, roluri de teatru sau film și altele... Aceste pârâiașe nu se lovesc în calea lor de niciun baraj, deoarece sunt atrase de forța gravitațională a golfului sufletesc al iubitorilor rock-ului în primul rând. Succesul la publicul
ŞTEFAN BĂNICĂ VOIOŞIA ŞI VRAJA MUZICII, GEMENE! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1590 din 09 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367964_a_369293]
-
azi nu seacă odată cu ele, dimpotrivă, sunt scânteie și combustibil de rezervă, se constituie într-o singură motrice a ridicării digului fântâniței cu multiple potențialități artistice, pentru scurgerea pârâiașelor prefăcute în spectacole, roluri de teatru sau film și altele... Aceste pârâiașe nu se lovesc în calea lor de niciun baraj, deoarece sunt atrase de forța gravitațională a golfului sufletesc al iubitorilor rock-ului în primul rând. Succesul la publicul foarte numeros al lui Ștefan Bănică Junior este singura lăcomie răbdată și
ŞTEFAN BĂNICĂ VOIOŞIA ŞI VRAJA MUZICII, GEMENE! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1590 din 09 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367964_a_369293]
-
și capriciile muntelui, pe care dacă nu-l respecți, nu te lăsa să treci nepăsător prin tainicele lui cărări, unde numai ursul si alte jivine ale pădurii făceau legea. Se opri să-și tragă răsuflarea lângă apa limpede a unui pârâiaș ce se scurgea din inima muntelui. Bătrânul doctor Istrate se aplecă să-și înmoaie batista și începu să se tamponeze pentru a-și răcori ceafa, de pe care se scurgeau broboanele de transpirație tocmai până la betelia pantalonului. Soarele își trimitea cu
ANA, FIICA MUNTILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367043_a_368372]
-
care dădeau lumină și respirație casei. Grajdurile, ba chiar și locuințele servitorilor de pe lângă casa samuraiului se asemănau grozav cu șura caselor ardelenești. Din lemn, cu o poartă centrală, pe o parte grajdul, pe o parte locuința servitorilor. Grădina include un pârâiaș pe malul căruia sunt copăcei și tufe, ce adaugă farmec locului. Din stradă se văd ori porțile mari, impenetrabile, ori zidurile înconjurătoare ale acestor proprietăți, zugrăvite în galben, cu un mic acoperiș ce protejează gardul, cam la fel cum vezi
SECTIUNEA PROZA SCURTA de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 2104 din 04 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368678_a_370007]