457 matches
-
talentul poetic și se opun configurației dramatice evenimentelor pe care vrea să le aducă la lumină. Hölderlin recurge și în poeziile sale la miturile obscure și la simbolurile confuze (arbitrarii și stranii contaminationes de elenistică și germanistică, de creștinism și păgînism, cultul lui Dionysos și Hercules amestecat cu cel al lui Hristos etc.)" [96]. Necco are perfectă dreptate să evidențieze hibriditatea concepției la Hölderlin: probabil trebuie făcută precizarea că o astfel de hibriditate era caracteristică tuturor "romanticilor" și că aceasta rezulta
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
mâine la ceea ce toată lumea a convenit să numească mit echivalează cu recunoașterea, În mod mai mult sau mai puțin naiv, a unei fidelități desuete față de un model cultural apărut În secolul al XVIII-lea, când ansamblul ideilor preconcepute despre divinitățile păgânismului, de la Ovidiu până la Apolodor, constituie domeniul legendei, a cărei cunoaștere erudită și savantă purta, În epoca aceea, numele de mitologie. Dar nu există niciun episod al acestei Îndelungate istorii care să Îndrituiască identificarea mitului cu un gen literar sau cu
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
5 În aceste condiții, nu este de mirare să fi pătruns la vechii credincioși ai "nemuririi", de la Dunăre și Carpați, religii întemeiate pe speranță și înviere, precum creștinismul. Mai mult, trecerea la creștinism este, foarte adesea, o simplă traducere din păgânismul anterior. Se știe de unde vine marele cult al Maicii Domnului, în Apus și Răsărit, s-a recunoscut, pe bună dreptate, în Sf. Gheorghe continuarea atât de popularului "erou trac", iar Sf. Cosma și Damian apar, în secolul al IV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îndemnul, ordinul împărătesc, în vremea lui Constantin și a urmașilor lui, acestea au deversat în noua lege cea mai mare parte din vechile eresuri și datini. Iorga insistă asupra acestui aspect: "Nu este greu să se arate larga parte de păgânism, care este și acum în religia, de un materialism uneori grosolan și de superstițioase iluzii, a satelor. Din păgânismul adânc înrădăcinat, care a degenerat treptat într-un folclor insondabil, au rămas în jurul "dracului", o sumedenie de superstiții, care leagă și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mare parte din vechile eresuri și datini. Iorga insistă asupra acestui aspect: "Nu este greu să se arate larga parte de păgânism, care este și acum în religia, de un materialism uneori grosolan și de superstițioase iluzii, a satelor. Din păgânismul adânc înrădăcinat, care a degenerat treptat într-un folclor insondabil, au rămas în jurul "dracului", o sumedenie de superstiții, care leagă și desleagă, cu "strige" și "strigoi", cu "vergelatul" și alte obiceiuri, care, sub nume slavone, dar fără să vie de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Din examinarea lui rezultă că Domine/deus, în forma veche, populară, Domne deus este, în Dacia și Moesia, o invocație păgână, preluată apoi și de creștinism. Alți termeni creștini semnificativi sunt: Crăciunul, Rusaliile, duminica, sărbătoare (termen simbolic al împăcării între păgânism și creștinism), lege, în sens de credință religioasă, termen popular romanic. 10 Strâns legate de creștinismul românesc, în aceste secole ale începuturilor sale, sunt și o serie de aspecte doctrinare și de organizare pe care trebuie să le avem în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
termenului "meserere", ce provine din latinul miserere. Primii creștini din spațiul românesc împărtășeau învățătura cea dreaptă, fapt ce se deduce din afirmarea divinității lui Iisus Hristos, numit cu titlurile "Domn" și "Mântuitor". În contextul religios al secolelor II-III, dominate de păgânism, are loc penetrația și asimilarea unor elemente păgâne de către creștinism, iar autori cunoscuți precum Ignatie Teoforul, Tertulian, Clement Alexandrinul, Iustin Martirul, Origen scriu despre creștini, care încă nu se debarasau de vechile credințe, consumau carnea victimelor sacrificate idolilor, nu respectau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
încheie un "ciclu istoric" început încă din secolul al II-lea"Antichitatea târzie"definit de antropologia istorică, când s-au pus fundamentele civilizației creștine. Viața religioasă a secolului al IV-lea denotă caracterul intermediar al perioadei: el debutează sub semnul păgânismului intransigent și sfârșește sub zodia creștinismului intolerant, "totalitar" (Culianu). Între aceste limite, se succed ani de toleranță, de conflicte și reconcilieri, de reacții violente și reveniri spectaculoase-legislația imperială, prevederile sinoadelor Bisericii, scrierile epocii reflectă starea de incertitudine specifică secolului. Păgâni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
universalitate". În Scythia, lupta dintre vechea și noua religiozitate, în secolul al IV-lea, nu este prezentă în inscripții, dar alte mărturii fac referire la această luptă inevitabilă. La începutul Dominatului (după 284), în Scythia, acest tablou nu se schimbă, păgânismul se dovedește încă puternic, fiind încurajat de includerea sa printre teritoriile controlate de Licinius (308-324), care, între 320-324, a sprijinit cultele tradiționale (păgâne). Inscripțiile dezvăluie atașamentul pe care simpli credincioși și comunități întregi îl aveau față de zeități. Dintr-un act
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dintr-un act mitraic aflăm despre serbarea Saturnaliilor, în Scythia, la începutul secolului al IV-lea, iar trupele romane, la 322-323, îl cinsteau pe Deus Sanctus Sol, zeu mitraic. Actele funerare din Scythia erau prezente și ele, expresie a forței păgânismului, teme, idei, credințe, cutume. În primul sfert al secolului al IV-lea, lumea preponderent păgână domină în Scythia, în vremea lui Licinius, a cărui conducere n-a marcat sfârșitul păgânismului în Dobrogea. Actul de martiraj al Sf. Aemilianus de la Durostorum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
funerare din Scythia erau prezente și ele, expresie a forței păgânismului, teme, idei, credințe, cutume. În primul sfert al secolului al IV-lea, lumea preponderent păgână domină în Scythia, în vremea lui Licinius, a cărui conducere n-a marcat sfârșitul păgânismului în Dobrogea. Actul de martiraj al Sf. Aemilianus de la Durostorum arată că, la mijlocul secolului al IV-lea, templele păgâne erau deschise și se desfășurau ceremonii, sub Constantius (337-361). Cercetarea arheologică din Dobrogea ne oferă imaginea supraviețuirii păgânismului și a conviețuirii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a marcat sfârșitul păgânismului în Dobrogea. Actul de martiraj al Sf. Aemilianus de la Durostorum arată că, la mijlocul secolului al IV-lea, templele păgâne erau deschise și se desfășurau ceremonii, sub Constantius (337-361). Cercetarea arheologică din Dobrogea ne oferă imaginea supraviețuirii păgânismului și a conviețuirii acestuia cu creștinismul în ofensivăla Dinogetia (Garvăn-jud. Tulcea), este atestată continuitatea cultului familiei, zeii locali și credința în zeii tradiționali ; la Histria, un grup îl înfățișează pe Hercule. Sf. Augustin spune într-o scrisoare: deși templele erau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era tributară fondului vechi de credințe ancestrale cultul străvechi al vetrei descoperit la Telița (Jud. Tulcea), atașamentul față de Hercule, ceea ce denotă conservatismul mediilor rustice, cauza genezei creștinismului popular între români.19 Așadar, în secolul al IV-lea, în Scythia Minor, păgânismul este o realitate, dar vechea religie era pe cale de stingere în fața creștinismului oficializat, apoi atotputernic. Existau în Moesia Inferior-Scythia Minor, încă înainte de Constantin, creștini izolați și nuclee creștine. Din actul de martiraj al Sf. Epictet și Astion de la Halmyris (Murighiol
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
preponderent citadin, dar, în secolul al IV-lea, el începe să pătrundă și în lumea păgână rurală. Începutul convertirii satelor dobrogene se oglindește și în construcția unei biserici în localitatea Telița-Amza, jud. Tulcea și biserica martirică de la Niculițel, jud. Tulcea. Păgânismul era mult mai tenace în mediul rural. În practicile funerare creștine, în Scythia se observă preluarea unor obiceiuri funerare păgâne-de pildă, într-o necropolă creștină de la Tomis s-a aflat o cameră funebră destinată prânzului funerar, cutumă de certă origine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a conservat integral obiceiurile păgâne. Aceasta o arată sursele bisericești, inscripțiile, descoperirile arheologice, pictura murală, cina funerară fiind o dovadă a întâlnirii între pietatea păgână și cea creștină. În concluzie, în secolul IV, în Scythia (Dobrogea), creștinismul progresează mult, iar păgânismul este în defensivă.20 Păgâni și creștini în fosta provincia Dacia După retragerea aureliană, între sfârșitul secolului al III-lea și finele celui de-al IV-lea, fosta provincie romană oferă o priveliște dezolantă: puține inscripții, morminte, obiecte mărunte, nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
religioase, în nordul Dunării, nu poate fi deplină. Adevărata dimensiune a continuității vechii religii, rezistența credințelor păgâne și interferența lor cu noile valori, modalitățile de inserție a creștinismului și formele sale de organizare sunt greu de reconstituit. O istorie a păgânismului și a confruntării lui cu creștinismul, în Dacia postaureliană, este imposibil de scris: o mare parte a patrimoniului vechii religii a murit aproape instantaneu, prin încetarea ordinii politice romane. Păgânismul provincial, atât de bogat, divers și complex, nu putea rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sale de organizare sunt greu de reconstituit. O istorie a păgânismului și a confruntării lui cu creștinismul, în Dacia postaureliană, este imposibil de scris: o mare parte a patrimoniului vechii religii a murit aproape instantaneu, prin încetarea ordinii politice romane. Păgânismul provincial, atât de bogat, divers și complex, nu putea rămâne fără atavisme, dar, în contextul evoluției comunităților daco-romane, ele trebuie căutate în formele mai modeste de organizare și manifestare a vieții religioase. Astfel, în sudul Banatului și Olteniei, reintegrate Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
tradițională a unor împărați, de intransigența față de creștini și de staționarea unor trupe, instrumente ale politicii imperiale. Așa de exemplu un altar roman de la Drobeta dedicat lui Jupiter, de către un tribun pentru oamenii săi din trupă, este o manifestare a păgânismului oficial într-o localitate aflată sub stăpânire romană. O inscripție de la Sucidava (Celei, jud. Olt) menționează refacerea unui templu al zeiței Nemesis din secolele III-IV. Apoi o statuetă a zeilor Lari din Sucidava, din secolul al IV-lea, denotă că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al IV-lea, dar incinerația nu era abandonată, se introduceau monede în mormânt, cutumă religioasă păgână romană. În nordul provinciei Dacia, unde se perpetuează o "romanitate fără Imperiu" (M Bărbulescu), asistăm la supraviețuirea unor credințe tradiționale romane, unii adepți ai păgânismului s-au refugiat la nord de Dunăre în secolul al IV-lea. Infiltrarea unor grupuri de daci liberi, care au activat credințele vechi de substrat (zalmoxiene), denotă conservatorismul tenace al mediilor rustice, care au influențat ritul de înmormântare și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provenit din substrat, precum "balaur" (monstru), smău, bală, "ghionoaie" (ciocănitoare). Inexistența templelor, lipsa idolilor, absența dedicațiilor nu constituie premise ale abstractizării sacrului, ce vine în întâmpinarea ideii Dumnezeului creștin, nevăzut, infinit? Nu este o premisă a creștinării? Expresie a persistenței păgânismului, după retragerea aureliană (275), este domeniul funerar. Mormintele de incinerație, de la sfârșitul secolului III sau din secolul IV, de la Iernut, Lechința de Mureș și Sărățeni (jud. Mureș), Sf. Gheorghe (jud. Covasna), Soporu de Câmpie (jud. Cluj), cimitirul 1 Brateiu (jud.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dar, spune N. Zugravu, nu termenii "pagus" și "paganus" a generat termenul "păgân", adică "necredincios", necreștin. După încetarea ordinii politice și militare imperiale, a urmat ruralizarea generală a Daciei, a nordului Dunăriiîn secolul al IV-lea, și creștinismul, dar și păgânismul aveau partizani la oraș și la sat, deci pagani nu putea desemna numai pe rusticii atașați de vechile credințe necreștine. Concluzie: acest termen "păgân" (necreștin) s-a impus în a doua jumătate a secolului al IV-lea, prin echivalența făcută
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului IV (goți, huni). Prin urmare, în spațiul autohton s-a ajuns la identitatea între romanus și christianus, astfel încât se poate spune că romanizarea și creștinarea au devenit elemente de individualizare etnică și spirituală (religioasă) față de "Barbaria" (lumea barbară) și păgânism.26 Păgâni și creștini la sud și est de Carpați Aspectul distinctiv ce caracterizează teritoriile dintre Nistru, Carpați, linia limesului Transalutanus și Dunăre, în primul secol de după retragerea romană din Dacia și din sudul moesiac al Moldovei, este închegarea treptată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vizigoți, thervingi, taifali, vandali), iraniene (sarmați, roxolani, alani), daco-romani și alte elemente alogene. Această realitate istorică este documentată arheologic de cultura Sântana de MureșCerneahov, care a avut urmări în plan spiritual: coexistența unor credințe, practici și rituri de tradiții diferite, păgânismul getic, germanic, iranian (scitic), dar și creștinismul. Realitatea istorică menționată, etnică, religioasă, culturală complexă ne ajută la înțelegerea permanențelor, discontinuităților și elementelor noi din evoluția fenomenelor religioase, în spațiul extracarpatic, precum și premisele caracterului popular al creștinismului românesc. Aflat în afara Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
precum și premisele caracterului popular al creștinismului românesc. Aflat în afara Imperiului, locuit de o populație eterogenă sub aspect etnic, lingvistic și cultural, teritoriul de la sud și est de Carpați trebuie să fi fost, în secolul al IV-lea, un bastion al păgânismului. Patrimoniul religios al populației getice nu se deosebea esențial de acela din secolele II-III. Este vorba, în aceste teritorii, despre o societate în care absența oricărui locaș de cult, inexistența unei caste sacerdotale și a unei literaturi religioase, lipsa simulacrelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
însoțiți de ofrande animale și vegetale. Obiectele aflate în morminte au o semnificație cultuală și reprezintă o importantă sursă pentru cunoașterea superstițiilor și cutumelor din secolul al IV-lea, la sud și est de Carpați. Din analiza întreprinsă rezultă că păgânismul, la sud și est de Carpați, se înfățișa sub forma unor credințe, superstiții, rituri, practici de origini și tradiții diverse. Creștinismul în ascensiune a trebuit să disloce nu un sistem religios coerent, unificator, ci un ansamblu de mentalități, marginale, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]