189 matches
-
străinii, atunci "Romînul" scutură din mâneci toate argumentele seducătoare ale milioanelor: acolo d. C. A. Rosetti e darnic, e prea darnic chiar cu banii visteriei cari pe d-sa nu-l costă nimic. Când e vorba de răscumpărarea unei linii părăginite ca Cernavoda chiustenge, atunci C. A. Rosetti se oferă a plăti nu numai costul liniei, ci voiește să mai capitalizeze și veniturile actuale, pe cari compania le ia tocmai pentru a rambursa acel cost. Căci în adevăr, iată ce zice
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ești, adu-ți aminte că om ești. (Adică adu-ți aminte că „omenia este inima omului”. În acest sens, judecata morală a omului din popor a impus constatarea: „Nu tot omul e om”. Într-adevăr, unii oameni seamănă unor terenuri părăginite și aride: nu rodesc, pentru că invidiile și răul din ei nu-i lasă să se Împlinească și ca oameni de onoare, de cuvânt, de omenie.) Mereu trebuie să facem efortul de a ne menține În exigențele morale ale condiției umane
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
coadă la butelii. Mult mai des stăteam însă la coadă la magazinele din blocul construit în spatele casei bătrânilor, unde era și o casă de comenzi pentru cei cu relații. Zona dintre blocuri, niște chichinețe de beton nevăruite, era un șantier părăginit, cu munți de pământ, bozii și câini maidanezi rămași de la demolări - lingeau pe jos urmele de sânge animal scurs din pachetele de la cozi. Un peisaj sordid, pe care-l părăseam când ne întorceam acasă de la rând pe ulița cu case
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
P., îndatorată modelului shakespearean și prin asemenea prezențe (Niște fluturi frumos colorați), sau dezbate tema dezrădăcinării, condiția tragică a expatriatului (Rugăciune pentru un disc-jockey sau Ziua de pe insulă). Coșmarescă, acțiunea piesei Pădure cu pupeze se petrece într-un vechi conac părăginit, aflat în mijlocul unei păduri, ce adăpostește manechine de lemn, fără capete. Din pădure vin sunete scoase de pupeze. Într-o atmosferă stranie, mai apăsătoare decât cea din teatrul lui August Strindberg, piesa adună - într-un chip amintind de Luigi Pirandello
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
bizare ce-i cădeau sub lupă. Treptat, distanța dintre el și lumea înconjurătoare se micșorează până la dispariție. Deși își păstrează până la capăt însușirile - curajul, inteligența, ironia -, ele trec în planul al doilea, acoperite de o irepresibilă tristețe, de obsedantele ziduri părăginite ale clădirilor unde, tot mai des, asemenea unui păianjen, își țese, aproape abandonat de lume, pânza inutilă. Duritatea și cinismul sunt doar armura în care personajul înțelege să-și acopere fragilitatea și singurătatea structurale. Ca orice atribute exterioare, ele vor
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Clark n-a fost un Frank Lloyd Wright, dacă la asta vă referiți. ― Ce sunt clădirile astea pe care le văd În spate? ― Eu nu le-aș spune clădiri, domnule Stephanides. Ar Însemna să exagerăm. Una este clădirea băii. Cam părăginită, mă tem. Nici nu sunt sigură că funcționează. În spatele ei e casa de oaspeți. Care are nevoie și ea de o mulțime de reparații. ― Clădirea băii? Asta-i cu totul altceva. Milton se Îndepărtează de fereastră. Începe să se plimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ca a dumneavoastră, cu copii mici, nu sunt sigură că e cea mai bună... Oricum, Înainte să termine ce are de spus, Milton Își ridică brațele Într-un gest de capitulare. ― Nu trebuie să-mi arătați mai mult. Cu anexe părăginite sau nu, o s-o iau. Urmează o pauză. Domnișoara Marsh zâmbește cu gingiile ei pe două nivele. ― Minunat, domnule Stephanides, spune ea fără entuziasm. Desigur, totul depinde de aprobarea creditului. Dar acum e rândul lui Milton să zâmbească. Oricât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Gardens? Capitolul Unsprezece pufni În râs. ― Glumești? Nimeni n-a vrut să vină aici. ― Mie-mi place aici, am spus. Îmi place Detroitul. ― Da? Ei, bine-ai venit acasă. O luase din nou pe Jefferson, ca să parcurgă lungul drum prin părăginitul cartier de est. Un magazin de peruci. Vanity Dancing, vechiul club, acum de Închiriat. Un magazin de discuri la mâna a doua, cu o reclamă desenată, reprezentând niște oameni dansând Într-o explozie de note muzicale. Vechile magazine de chilipiruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de bun rămas adresat de către medicul Ioachim Drăgescu locuitorilor județului Constanța: "Am trăit 14 ani în mijlocul bunei și simpaticei populațiuni a orașului și județului Constanța silindu-mă a trage o modestă, dar românească și roditoare brazdă în ogorul de veacuri părăginit al Dobrogei. Acum când trebuie să plec, simt cât îmi sunt de scumpe aceste locuri și cât mă costă despărțirea de aceia cari în tot timpul șederii mele aici, mi-au arătat o sinceră și călduroasă prietenie"1683. La 18
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
săi să-l ajute să se elibereze de platoșă și de cămașa de zale de dedesubt; după ce le lăsă pe toate să cadă pe jos într-un ropot metalic, își puse mâinile în șolduri și trecu o privire peste zidurile părăginite ale incintei, clădirile cu acoperișuri joase și ieșite din încheieturi, poarta mare, cu scânduri grele, dar cu cuie lipsă, și își spuse, în fine, părerea. — Nu, dacă sunt mulți, nu rezistă nici la primul atac. Și pe urmă, aici e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
picioare, observând cu ușurare și satisfacție, și nu fără o anume admirație, entuziasmul cu care bagauzii acceptau înfruntarea cu dușmanul cel cumplit. Imaginea acelei mulțimi de oameni mizerabili care-și striga către stele voința proprie de a lupta, pe fundalul părăginit și totuși maiestuos al ruinelor acelui edificiu, ce aparținuse în vremuri nu foarte îndepărtate unui patrician, acum șters din istorie, reprezenta, mai bine decât orice disertație a vreunui erudit, și decât orice perorație îndurerată a vreunui senator cu părul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
La trei buticuri, istoria conținutului se repetă: papuci, cămăși, cosmetice. Mă întorc acasă într-o binecuvântată stare de sațietate. Lasă-mă să-mi pun o întrebare. Dacă la comerț și la primării erau femei cu experiență de shopping, tot așa părăginite arătau toate? La fel de jegoase? Mă întorc în sat. E drept, acolo nu e jeg. Bălegarul de pe ulițe este natural. Îmi amintesc de un franțuz de la Sorbona venit la o școală de vară de filosofie în Bucovina. Ieșeam de la Agapia. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
copii, Jacinta nu fu surprinsă. Cum nu fu surprinsă, cu toate că aproape că muri de durere, atunci cînd bărbatul cu care era căsătorită de trei ani de zile o anunță că o părăsea pentru alta, fiindcă ea era ca un cîmp părăginit și sterp care nu rodea, fiindcă nu era femeie. În absența lui Zacarías (pe care Îl luase drept un emisar al cerului, căci, Îmbrăcat sau nu În negru, era un Înger luminos - și cel mai frumos bărbat pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu care soțul ei, ce ancora În alte porturi de ani de zile, Îi Închidea gura. O ura fiindcă, dintre toate femeile, Dumnezeu o alesese tocmai pe ea ca să-i dea naștere Penélopei, În timp ce pîntecele ei, pîntecele adevăratei mame, rămînea părăginit și sterp. Cu timpul, ca și cuvintele soțului său ar fi fost profetice, Jacinta Își pierdu pînă și forma de femeie. Slăbise, iar chipul ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru ea toată seva; dar suflase vânt străin, și timpul nou, cinic, o sfidase cu ochii perverși pe care ea îi zugrăvise cu italianul, lui Mika-Le. Simțind primejdia, azvârlise pe Mika-Le, pe Doru, se descurcase din robia Prundenilor, dar rămăsese părăginită, era pe un punct mort. Și iată că, aproape să dispară, se refăcuse. Vitalitatea ei enormă găsise noi resurse. Cât drum parcurs numai acum, în urmă, de la starea aceea de părăsire de sine, desuetudinea ei, până la "reeducarea aspirațiunilor" în sanatoriul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
se hâțânau În cuiele ruginite. Ajungeam În șopron. Titel Îl certa pe ăla mic: „Bă, ăsta e prietenul meu, să-i dai drumul oricând!” (Dar nu s-a Întâmplat niciodată așa: treceam mai Întâi prin chinurile iadului, agățat de poarta părăginită, Încuiată cu o curea de alternator furată de la un camion.) Mă făceam că nu-l văd pe Onel și treceam țantoș prin fața lui. „Ce vrei?” mă lua cam repede prietenul meu și mă fâstâceam din nou. Abia reușeam să Îngaim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În rumeneala pâinii istoria unuia de la Oraș care venise, la bătrânețe, să se așeze În sat și să-și aștepte În liniște sfârșitul. Și-a vândut ce avea prin alte părți și a cumpărat pe bani puțini o gospodărie cam părăginită În care de multă vreme nu mai locuia nimeni, căci se spunea că e blestemată și aducătoare de moarte. Străinul o fi râs În sinea lui și s-o fi bucurat de prețul mic. Casa, În loc să fie așezată, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și plecând. Chiar dacă Jeff nu s-ar fi aflat În birou, Lou era oricum la etaj, iar ei nu Îi scapă niciodată nimic. Mi-am parcat dubița - un Ford Escort cam bușit și la care țineam foarte mult, În ciuda aspectului părăginit - În fața garsonierei și-am coborât Încet, În creierul meu derulându-se Încă tot soiul de idei și scenarii. Ce bine că azi era joi. Mâine piața Camden avea să vuiască precum un stup de albine, iar eu voi avea ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
plin de nisip, cu rucsacul în spinare, la acel început de toamnă, am luat-o pe malul mării tot spre vest, spre vest. Într-o seară cu vânt puternic, pe când stăteam încotoșmănat în sacul meu de dormit, lângă o barcă părăginită și plângeam în voie, a trecut pe lângă mine un pescar tânăr, care mi-a oferit o țigară. Nu mai fumasem de vreo zece luni, dar am acceptat-o imediat. M-a întrebat de ce plâng. Fără să cuget deloc, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
negru. Purta o pălĂrie de paie turtită și cu boruri Înguste și o haină de alpaca. Pe sub cămașă, purta la gît un colier din mărgele albastre voodoo. Stătea-n tăcere și urmărea raza reflectorului. Lumina trecea În continuare peste cîmpul părĂginit unde fata stătea Întinsă, cu bărbia Înfiptă-n pămÎnt. Nu se mișcase de cînd auzise Împușcăturile. Își simțea inima bătÎnd, lipită de pămÎnt. — O vezi? Întrebă un bărbat din mașină. — SĂ Înceapă să răscolească iarba din partea cealaltă, zise locotenentul așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
căldări pline cu aur. Așa a fost, pentru că am visat cinci cruci. Dar patru căldări s-au pierdut demult, înainte de moșii și strămoșii noștri. De aceea am tot visat o cruce de aur și patru de lemn negru, patru cruci părăginite. Pe astea patru le-au găsit alții, înaintea noastră... Von Balthasar își scoase casca și începu să-și șteargă fruntea cu batista. Era o batistă murdară, plină de sânge și de praf. - Dar de ce ați așteptat atît? mă întrebă. Și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spusese râzând. Apoi apucase violoncelul și, privindu-l cu simpatie, făcîndu-i cu ochiul, ca unui băiețandru, reluase aceeași bucată. Și acum cânta din nou Casals, cânta tot opus 56, și cânta aici, în acest salon rece și umed, sărăcăcios luminat, părăginit, pe jumătate ruinat. - S-a întors Oncle Vania, șopti Ieronim. Nu știu ce s-o fi întîmplat, căci de obicei nu se întoarce înainte de două, trei dimineață... De altfel, nu cântă el, adăugă. Nu cântă niciodată după concert. - Ce ne facem? întrebă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
holul întunecos, pentru a-i face loc lui Tom, care păși, cu aceeași stângăcie, în spațiul din fața lui. Afară, lumina scânteietoare de aprilie dezvăluia un cer albastru, pufuri de nori albi, grăbiți, mărul din grădină torturat de vânt, un gard părăginit, știrb, o iarbă umedă, zbârlită, nepieptănată. Prin contrast, încăperea era întunecată, îngustă, cu tavanul jos, iar șemineul strâmt părea o crăpătură în zid. John Robert spuse: — Te rog, ia loc. Te rog - ia - loc. Tom se uită la cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
noapte și plopii tremurători roșii, apoi liliachii, și lumina, dar cel mai mult cred că-mi plac orașele fantomă. Nu natura sălbatică, nici orașele mari, ci ruinele? Da... locurile acelea părăsite... casele vechi, pustii, dărăpănate, vechile instalații miniere și camioanele părăginite, roțile care zac în iarbă... pentru că totul pare atât de recent și totodată atât de sfârșit și apus pentru totdeauna... totul pare mai impresionant și mai mort și totuși mai intens și mai... real! Așadar, tu o să crezi în America
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
grăbi să se întoarcă, părăsindu-i pe Adam și pe Zet pe plajă, după ce-i atrase atenția băiatului: Nu cumva să te duci să înoți până nu vin eu înapoi. Apoi alergă în goană pe drumul care ducea spre conacul părăginit. Din grădina acestuia se auzeau râsete: Tom, Hattie, Pearl și Emma, dar nici urmă de Gabriel. „E undeva cu George“, își spuse Brian. Gâfâind din greu, porni din nou să alerge spre plajă. — Aș vrea să-mi cer, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]