306 matches
-
profil pătratic, fiecare latura având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot pătratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn încastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se armă puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleava și lâna de oaie (pentru
Rona de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301588_a_302917]
-
calculului prin completare și compensare"). Originile algebrei pot fi situate în cadrul matematicii babilonienilor. Aceștia au dezvoltat un sistem aritmetic avansat, lucru vizibil mai ales în modalitatea algoritmică de a efectua calculele. Astfel, au dedus formule pentru rezolvarea ecuațiilor liniare, ecuațiilor pătratice și a celor liniare nedeterminate. Pe de altă parte, egiptenii și grecii antici, precum și chinezii din primul mileniu d.Hr. rezolvau astfel de ecuații prin metode geometrice, lucru vizibil în Papirusul Rhind, Elementele lui Euclid și "Cele nouă capitole de
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
Euclid și "Cele nouă capitole de artă matematică". Matematicienii eleniști Heron din Alexandria și Diofant, ca de altfel și matematicianul indian Brahmagupta se situează pe un nivel înalt în raport cu epoca respectivă. De exemplu, prima soluție aritmetică completă a unei ecuații pătratice, în care apar și soluții negative, a fost descrisă de Brahmagupta în lucrarea sa, "Brahmasphutasiddhanta". Mai târziu, matematicienii arabi și musulmani au dezvoltat metode algebrice mult mai sofisticate. Astfel dacă Diofantus și babilonienii inventau metode ad-hoc pentru fiecare problemă, Al-Horezmi
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
méthode des moindres Carrés " . În 1830 el a dat o dovadă de ultimă teorema a lui Fermat pentru exponent n = 5 , care a fost , de asemenea, dovedit de Lejeune Dirichlet în 1828 . În teoria numerelor , el a presupus legea reciprocității pătratice , ulterior s-au dovedit de Gauss , în legătură cu această , simbolul Legendre este numit după el . De asemenea, el a făcut muncă de pionierat pe distribuirea de numere prime , precum și cu privire la aplicarea de analiză la teoria numerelor . Lui 1798 presupunere de numărul
Adrien-Marie Legendre () [Corola-website/Science/311484_a_312813]
-
dreptul lor . În 1808 Legendre a publicat oa două versiune de numere Theorie decembrie , care a fost o îmbunătățire considerabilă de la prima ediție din 1798 . Deoarece , de exemplu , Gauss a criticat pe bună dreptate la testul de legea de reciprocitate pătratice . Cel mai important lucru de funcții eliptice Legendre a apărut în cartea Exerciții du integrale care au apărut în trei volume ( 1811 , 1817 și 1819 ), a fost republicat în luna noiembrie 1824. Nu este mulțumit cu această reemitere reemitere 1825
Adrien-Marie Legendre () [Corola-website/Science/311484_a_312813]
-
Teoria numerelor Legendre , de asemenea, menționat în teoria numerelor . A atras mai ales " ultima teorema a lui Fermat ", care a dat o demonstrație pentru n = 5 . De asemenea, teorema foarte important asupra congruences este cunoscut sub numele de legea reciprocitate pătratica care spune că în cazul în care p și q sunt numere prime ( 2 ), atunci congruenta și sunt fie ambele sunt rezolvabile sau de nerezolvat , cu excepția cazului ambele p și q sunt de forma 4n 3 , care sunt rezolvabile , iar
Adrien-Marie Legendre () [Corola-website/Science/311484_a_312813]
-
maghiari care au căzut în Primul Război Mondial. Numărul celor căzuți se cunoaște cu exactitate datorită faptului că ziarul evreiesc "Egység" ("Unitate") întocmea, pe tot parcursul ostilităților, o statistică riguroasă cu evreii decedați pe fronturi. Clădirea templului, cu un plan pătratic, a fost conceput într-un stil care amintește de forma templelor mozaice orientale, având o cupolă emisferică centrată pe volumul cubic al clădirii. Fațada principală este perpendiculară pe strada Wesselényi și spre curtea din spatele complexului. Corpul clădirii delimitează latura nord-vestică
Sinagoga de pe strada Dohány () [Corola-website/Science/303122_a_304451]
-
prin operatorii respectivi — cu precizarea că produsele de operatori necomutativi trebuie simetrizate. Conform interpretării de la Copenhaga a funcției de stare, mărimile fizice sunt distribuite statistic. Fluctuațiile unei observabile formula 35 în jurul valorii medii (32) sunt date de "împrăștierea statistică", sau "abaterea pătratică medie": Necomutativitatea observabilelor impune restricții asupra împrăștierilor statistice, cunoscute sub numele de "relații de incertitudine". În formalismul matematic al mecanicii cuantice, ele sunt consecințe ale inegalității Schwartz care are loc pentru orice pereche de vectori formula 1 și formula 183 din spațiul
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
un timp suficient, din momentul preparării până în momentul măsurării; în particular, stările de energie bine determinată sunt stări staționare. Sensul relației de incertitudine timp-energie este cu totul diferit de cel al relațiilor de incertitudine poziție-impuls: formula 205 nu e o abatere pătratică medie, fiindcă timpul nu e o variabilă dinamică a sistemului, ci un parametru extern care se determină independent de sistem. Caracterul abstract al formalismului mecanicii cuantice și descrierea statistică bazată pe funcția de stare au generat obiecții: funcția de stare
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
obținând: În astfel de cazuri, problema se rezolvă prin formula 25 ecuații diferențiale ordinare. Separabilitatea funcției formula 3 depinde de Hamiltonian și de modul în care sunt alese coordonatele generalizate. Pentru coordonate ortogonale și Hamiltonian care nu depinde de timp și este pătratic pentru impulsurile generalizate, formula 3 este complet separabilă dacă energia potențială este separabilă aditiv pentru fiecare coordonată, caz în care, termenul energiei potențiale pentru fiecare coordonată este multiplicat corespunzător printr-un factor dependent de coordonate în termenul impulsului Hamiltonianului (condiția Staeckel
Ecuația Hamilton–Jacobi () [Corola-website/Science/318026_a_319355]
-
formula 8" este notată separat și pentru produsul scalar se consideră doar cele trei baze "i", "j", "k": formula 9 Această reprezentare are câteva avantaje, care pot fi observate în anumite operații precum produsul cuaternionilor. ii pot fi exprimați cu ajutorul unor matrice pătratice de ordinul 2 de numere complexe, sau matrice pătratice de ordinul 4 de numere reale. Unitățile "u", "i", "j", "k", sub formă 2x2 și 4x4 sunt: formula 10 formula 11 formula 12 formula 13 În prima formă, cuaternionul "a" + "bi" + "cj" + "dk" e reprezentat
Cuaternion () [Corola-website/Science/302431_a_303760]
-
consideră doar cele trei baze "i", "j", "k": formula 9 Această reprezentare are câteva avantaje, care pot fi observate în anumite operații precum produsul cuaternionilor. ii pot fi exprimați cu ajutorul unor matrice pătratice de ordinul 2 de numere complexe, sau matrice pătratice de ordinul 4 de numere reale. Unitățile "u", "i", "j", "k", sub formă 2x2 și 4x4 sunt: formula 10 formula 11 formula 12 formula 13 În prima formă, cuaternionul "a" + "bi" + "cj" + "dk" e reprezentat prin formula 14 Această reprezentare are câteva proprietăți interesante: În
Cuaternion () [Corola-website/Science/302431_a_303760]
-
celei mai mici valori proprii minimizează cantitatea: pe sfera unitate formula 221. Așa cum rezultă din metoda multiplicatorilor Lagrange, gradientul minim al unei funcții este paralel cu gradientul de constrângere: care este condiția pentru valorii proprii: astfel că, valorile extreme ale formei pătratice A sunt valorile proprii ale lui A, iar valoarea funcției în punctele de extrem sunt chiar valorile proprii corespunzătoare: Când matricea hermitiană este hamiltonianul, valoarea minimă reprezintă energia minimă. În spațiul tuturor funcțiilor de undă, sfera unitate este spațiul tuturor
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
astfel că: Proprietățile fizice ale lui C sunt obținute prin acțiunea operatorului asupra matricilor. Redefinind baza astfel încât să se rotească cu timpul, matricea devine dependentă de timp, ceea ce se numește reprezentarea Heisenberg. Simetria galileană cere ca H(p) să fie pătratică în "p" în ambele formalisme hamiltoniene, clasic și cunatic. Pentru ca transformarea galileană să producă un factor de fază "p" independent, px - Ht trebuie să aibă o formă specială - astfel încât translația în "p" trebuie să fie compensată printr-o schimbare în
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
transformarea galileană să producă un factor de fază "p" independent, px - Ht trebuie să aibă o formă specială - astfel încât translația în "p" trebuie să fie compensată printr-o schimbare în H. Acest lucru este adevărat numai când H are formă pătratică. Generatorul infinitezimal al mărimilor în cazul clasic și cuantic este: sumarea făcându-se pentru toate particulele, iar B, x și p sunt vectori. Parantezele Poisson ale lui formula 271, cu x și p mărimi infinitezimale, iar v mărimea infinitezimală a vectorului
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
astfel de sistem este ecuația de curgere a apelor subterane aplicată puțurilor cu simetrie radială. Sistemele cu o forță radială sunt și ele bune candidate pentru utilizarea sistemului de coordonate polare. Aceste sisteme includ câmpuri gravitaționale, care respectă legea invers pătratică, precum și sisteme cu surse punctiforme, cum ar fi antenele radio. Și sistemele radial asimetrice pot fi modelate în coordonate polare. De exemplu, răspunsul proporțional al unui microfon la un sunet exterior poate fi reprezentat prin curbe polare. Curba unui microfon
Coordonate polare () [Corola-website/Science/299629_a_300958]
-
max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferența de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil pătratic, fiecare latura având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot pătratic. Aici
Praid, Harghita () [Corola-website/Science/300483_a_301812]
-
profil pătratic, fiecare latura având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot pătratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn încastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se armă puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleava și lâna de oaie (pentru
Praid, Harghita () [Corola-website/Science/300483_a_301812]
-
investigat pentru prima dată de către matematicienii francezi Pierre Fatou și Gaston Julia la începutul secolului 20. Primele imagini au fost desenate în 1978 de către Brooks și Matelski ca parte a studiului grupurilor Kleinian. Mandelbrot a studiat parametrul spațiu al polinoamelor pătratice într-un articol care a apărut în 1980. Studiul matematic al mulțimii lui Mandelbrot a început abia cu munca matematicienilor Adrien Douady și John H. Hubbard, care au stabilit multe proprietăți fundamentale ale lui formula 1 și au numit mulțimea în
Mulțimea lui Mandelbrot () [Corola-website/Science/306349_a_307678]
-
bună înțelegere a mulțimii de atunci, dar o astfel de listă i-ar include cu siguranță pe Mikhail Lyubich, Curt McMullen, John Milnor, Mitsuhioo o Shishikura și Jean-Christophe Yoccoz. Mulțimea lui Mandelbrot formula 1 este definită de o familie de polinoame pătratice complexe date de unde formula 5 este un parametru complex. Pentru fiecare formula 5, se consideră șirul formula 7 obținut prin iterarea funcției formula 8 începând cu formula 9, care ori tinde către infinit, ori rămâne în interiorul unui disc de rază finită. Mulțimea lui Mandelbrot
Mulțimea lui Mandelbrot () [Corola-website/Science/306349_a_307678]
-
și Hubbard, este baza razelor externe ale mulțimii lui Mandelbrot. Aceste raze pot fi folosite în studiul mulțimii lui Mandelbrot în termeni combinatoriali, și formează baza parapuzzleului lui Yoccoz. Granița mulțimii lui Mandelbrot este exact locul de bifurcație a familiei pătratice; adică mulțimea de parametri formula 5 pentru care dinamica se schimbă brusc prin schimbări mici ale lui formula 5. Se poate construi ca mulțimea limită a unei secvențe curbe algebrice plane, "curbele Mandelbrot", de tipul general, știute ca lemniscate polinomiale. Curbele Mandelbrot
Mulțimea lui Mandelbrot () [Corola-website/Science/306349_a_307678]
-
acestea sunt "singurele" regiuni interioare ale lui formula 1. Această problemă, cunoscută ca "densitatea de hiperbolicitate", este probabil cea mai importantă problemă nerezolvată din câmpul dinamicii complexe. Componente non-hiperbolice ipotetice ale mulțimii lui Mandelbrot sunt denumite deseori componente "ciudate". Pentru polinoamele pătratice "reale", s-a răspuns la această întrebare în anii 1990, independent, de către Lyubich și de către Graczyk și Świątek. (Observați că acele componente hiperbolice care intersectează axa reală corespund exact ferestrelor periodice din diagrama Feigenbaum. Deci acest rezultat afirmă că astfel
Mulțimea lui Mandelbrot () [Corola-website/Science/306349_a_307678]
-
faimoasa "inegalitate Yoccoz", care afirmă că mărimea tinde la zero precum formula 68. O perioadă membru-formula 47 va avea formula 70 "antene" deasupra membrului. Putem astfel determina perioada bulbului dat prin numărarea acestor antene. Uneori, punctele de conexitate ale familiilor altele decât cele pătratice sunt denumite și "mulțimile lui Mandelbrot" ale acelor familii. Locurile de conexitate ale familiilor polinomiale unicritice formula 71 pentru formula 72 sunt deseori numite "mulțimi Multibrot". Pentru familii generale de funcții holomorfice, "granița" mulțimii lui Mandelbrot este generalizată în locul de bifurcație, care
Mulțimea lui Mandelbrot () [Corola-website/Science/306349_a_307678]
-
max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minerilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil pătratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot pătratic. Aici
Coștiui, Maramureș () [Corola-website/Science/301574_a_302903]
-
profil pătratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot pătratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn încastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și lână de oaie (pentru
Coștiui, Maramureș () [Corola-website/Science/301574_a_302903]