278 matches
-
desăvârșirea unui naționalism integral”. În primul an, apar articole scrise de I. Lupaș, I. Gruia, Ioan Moldovan, Ghiță Bob, Emil Pop, Sever Stoica, I. Martaloglu, Pavel Pavel (Tudor Bălteanu), Petre Domșa. Din 1928, își începe colaborarea Bazil Gruia (Ostracizarea valorilor, Pacifismul în România etc.), care va fi prezent și cu poezii, iar apoi Petre Țuțea, în acea vreme student în drept la Cluj. Primul articol semnat aici de acesta din urmă, în 1929, este Problema regiunei în noua reformă administrativă, urmat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286188_a_287517]
-
controlul muncitoresc asupra uzinelor. Anarhiștii iau parte la răsturnarea țarismului și apoi a guvernului lui Kerenski, și văd în emergența sovietelor* schița unei societăți anarhiste. Numeroase din valorile promovate de ei corespund în acel moment cu cele ale bolșevicilor*: antimilitarism, pacifism, anticlericalism, precum și gustul pentru acțiunea imediată și recursul la violență. Figura lor tutelară, Piotr Kropotkin, salută Revoluția din Octombrie* iar, în Ucraina, anarhistul Nestor Mahno conduce o puternică mișcare țărănească - mahnovșcina - care confiscă pământurile marilor proprietari și încheie o alianță
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
centrelor decizionale, sau să modeleze opinia publică. în Occident, ziariștii constituie o țintă preferată - ziaristul american W. Duranty, în anii 1930 -, ca și personalitățile din lumea artelor, a științei sau a Bisericilor, recrutarea efectuându-se pe baze ideologice - marxismul* sau pacifismul* - dar și prin constrângere sau exploatând lăcomia de bani. Totuși, în anii 1937-1938, în cadrul Marii Teorii*, Stalin* decapitează diferitele sale structuri de informații, fapt care provoacă o serie de defecțiuni: Walter Krivitsky, de la GRU, se refugiază în Franța și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
scenariu le este oferit și sindicaliștilor* și socialiștilor europeni traumatizați de ororile războiului. O dată situația mondială stabilizată, noul dispozitiv politic pus la punct de comuniști acordă o mare importanță războiului. Dificultatea apare totuși ca reală, întrucât el trebuie să încurajeze pacifismul* popoarelor, legitimând în același timp dinainte orice război dus de o țară condusă de comuniști și orice război civil, dacă comuniștii sunt parte a acordului cu Moscova. Reușitele acestei tactici* sunt remarcabile. Mișcările de luptă pentru pace* - Amsterdam - Pleyel, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
președinte devine OȘalan. Confederația Asociațiilor Kurde rămâne structura legală a PKK în Europa. Africa* nu a cunoscut războaie de gherilă comuniste, singura luptă armată în cadrul acestei ideologii desfășurându-se între grupurile comuniste angoleze MPLA și UNITA. LUPTA PENTRU PACE DE LA PACIFISM LA REVOLUȚIE în Rusia anului 1917, angajamentul de a pune capăt războiului a făcut pentru succesul bolșevicilor mai mult decât promisiunea unei societăți egalitare. De atunci, expresia „lupta pentru pace” desemnează, la comuniști, ansamblul practicilor destinate să ia în considerare
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este totuși greu să conciliezi dragostea de pace cu chemarea la rezistență antifascistă. în septembrie 1938, fermitatea adoptată de comuniști în cazul crizei de la München nu-i scutită de ambiguități și contradicții. Confruntați cu riscul izbucnirii unei conflagrații, comuniștii menajează pacifismul opiniei publice, avansând ideea că „fermitate nu înseamnă război”, mizând pe virtuțile descurajării oferite de existența unui instrument militar împotriva căruia s-au declarat până la o dată recentă. O anumită clarificare se schițează în etapa inaugurată în august-septembrie 1939 prin încheierea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și printr-o campanie de dezinformare care, în viziunea lor, ar fi împiedicat utilizarea armei atomice contra Chinei; tot această campanie a reușit să impună în imaginarul occidental porumbelul lui Picasso. Dar dacă în Anglia, în Germania sau în Italia, pacifismul a putut să influențeze unele decizii guvernamentale, în Franța mișcarea împotriva războiului este relativ slabă din chiar vina cvasimonopolului exercitat de PCF. De la coexistența pașnică la prăbușirea URSS După moartea lui Stalin, cea mai mare parte a PC se poziționează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în funcție împotriva predecesorului său instilează, la comuniști, îndoiala în privința caracterului sacru al partidului. Când Hrușciov opune ortodoxia „leninistă” devierii „staliniste”, Mao revendică ortodoxia „marxist-leninistă” împotriva „revizionismului” sovietic, alimentând astfel schisma dintre URSS și China, dintre pro-sovietism și maoism. P PACIFISM → Luptă pentru pace PACTE GERMANO-SOVIETICE Deși, din 1934, URSS* și Internaționala Comunistă* au promovat un antifascism virulent ale cărui ținte privilegiate sunt Hitler și nazismul, spre surpriza generală, Stalin* încheie în august-septembrie 1939 o alianță cu Germania care nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
muncii, acceptarea imigrației și protecția naturii. Proiectul implică o reformă radicală a societății, chiar dacă roșii-verzii diferă în ceea ce privește intensitatea procesului. Un consens există în jurul feminismului, democratizării - înmulțire a procedurilor de democrație directă, deschidere la noile mișcări sociale și rețele de cetățeni -, pacifismului* și dezarmării, antiimperialismului și susținerii țărilor pe cale de dezvoltare, opoziției (critice) a Uniunii Europene neoliberale, apărării serviciului public și a achizițiilor statului social. Criticați pentru propria lor „gestiune a capitalismului”, socialiștii sunt totuși considerați ca niște parteneri firești în cadrul unor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
persoane controlate de KGB acced în cadrul Bisericii, ca arhimandritul Gabriel la mănăstirea Pskov. Bisericile protestante și sectele care reprezintă în jur de 500000 persoane sunt supuse unei crunte represiuni începând din 1928, cu atât mai mult cu cât afișează un pacifism fervent; acestea aproape au dispărut la sfârșitul anilor 1930. Baptiștii și Martorii lui Iehova care refuză, după război, să intre în Consiliul Uniunii baptiștilor și creștinilor evanghelici, înființat în 1944 de către stat, sunt din nou urgisiți. Biserica catolică, ce număra
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pace. Majoritatea populației susține aplicarea Acordurilor de la Oslo, iar numărul susținătorilor este în creștere (conform unui studiu al Centrului Steinmetz, specializat în astfel de sondaje). De fapt, și fosta coaliție de dreapta de la putere a legitimat negocierile cu Arafat. Acest pacifism în creștere și continuarea ocupării teritoriilor palestiniene pot conduce la apariția de facto a unui stat bi-național, în care majoritatea populației va fi arabă. Oricum, un segment semnificativ al populației evreiești pare a se resemna, a se împăca cu ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
sînt: * Comitetul director să fie format din cinci membri. * Organizația sindicală să fie subordonată partidului, împotriva tradițiilor istorice ale sindicalismului francez. * În sfîrșit, partidul să recunoască că un război poate fi drept și legitim, pe cît poate fi de revoluționar. Pacifismul, care fusese unul dintre motivele aderării a numeroși membri, este abandonat. Conducătorii comuniști se împotrivesc acestor exigențe și congresul îl înlătură pe Boris Souvarine de la conducere. Loriot, Vaillant-Couturier, Treint și Dunois, toți aparținînd aripii stîngi, se solidarizează cu Souvarine și
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
partid în timp ce renovatorii, descurajați de încetineala evoluției, se retrag în număr mare. În acești ani, CPN este total dezorganizat. Va trebui să vină congresul extraordinar din 1984 pentru ca un program original și inovator să fie adoptat. El conjugă marxismul, feminismul, pacifismul și non-alinierea; el își întărește rezervele în raport cu țările din Est și propune largi alianțe altor mișcări ale stîngii radicale olandeze. La alegerile din 1986, încă prea destabilizat, partidul comunist nu reușește să constituie o listă de alianță. Rezultatele sînt catastrofale
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
și o utopie. Aceasta acoperă construirea unei societăți ideale, ale cărei fundamente sînt o reacție la mizeria socială și intelectuală, la exploatare și la colonialism. Această utopie se bazează pe o serie de valori pozitive: demnitate, egalitate, fraternitate, justiție socială, pacifism, ca și pe raționalism. Ea se construiește astfel în jurul unei analize a lumii ce se vrea științifică și care generează optimism. Istoria trebuie să depășească această stare socială și să pună capăt domniei exploatării omului de către om. În acest context
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
favorizând ideea centralismului dirijist în economie și - astfel - demisia responsabilității individuale 1. În fine, uzul inept al Scripturilor a negat - în plin contrasens exegetic - achizițiile indispensabile ale civilizației europene, fie că vorbim despre elogiul libertății, inviolabilitatea proprietății ori sacralitatea vieții. Pacifismul friciitc "Pacifismul fricii" Această solidaritate între relativismul postmodern și teologia politicilor oportuniste s-a constituit în segmente de timp uneori paralele, alteori consecutive. După 1989, fenomenul galopant al globalizării informației a radicalizat termenii perfidei alianțe. Critica raționalismului occidental a început
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
centralismului dirijist în economie și - astfel - demisia responsabilității individuale 1. În fine, uzul inept al Scripturilor a negat - în plin contrasens exegetic - achizițiile indispensabile ale civilizației europene, fie că vorbim despre elogiul libertății, inviolabilitatea proprietății ori sacralitatea vieții. Pacifismul friciitc "Pacifismul fricii" Această solidaritate între relativismul postmodern și teologia politicilor oportuniste s-a constituit în segmente de timp uneori paralele, alteori consecutive. După 1989, fenomenul galopant al globalizării informației a radicalizat termenii perfidei alianțe. Critica raționalismului occidental a început să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pare să conteze nu e decât salvarea, fără efort, a tuturor aparențelor de cordialitate. Adept sau nu al vărsăturii New Age, „ultimul om” pare gata să rumege orice Ersatz soteriologic. În piața de idei soporifice, el celebrează dreptul la moțăială. Pacifismul fricii declină somptuos scleroza lașității. Din ce s-a născut această dezafectare generalizată? Cum se explică extazul colectiv produs de efectele de scenă ale acestor simulacre? Care este soluția la criza coabitării dintre sacerdoțiul identității, asumat de orice conservator, și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
că sacrificiul necesar pentru salvarea unui om, recunoscut ca purtător al unei imago Dei, poate fi total. Biserica, de asemenea, este comunitatea care celebrează binecuvântarea păcii și înăuntrul căreia omul contemplă frumusețea creației (harmonia mundi). Aceasta nu înseamnă deloc că pacifismul liturgic sau nonviolența interpersonală pot fi exportate tel quel la etajul practicii politice. Imperativul etic valabil pentru un singur individ nu este univoc transferabil în sfera de acțiune a statelor suverane. Umbra lui Mars sau Ares cade, așadar, asupra oricărui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Providența” oarbă 209 Funcționalismul german sau forța tradiției protestante 212 O stângă îndreptățită? 217 Eliberarea teologiei 221 Mareea nihilistă 224 Imprudenta iubire divină 232 Altera civitas 235 Epilogul poeziei 241 VII. Parodia binelui și frumusețea întregită 246 Oportunismul egalitar 246 Pacifismul fricii 249 Christus victor 253 Vertebre patristice 256 Violența dialectică 259 Sublimul dezafectat 263 Bucuria vederii 267 VIII. Post-scriptum. Pluralul religiilor și limitele analogiei 271 Triumful echivocității 271 Principiul ambiguității 272 Coerența narativă 274 Necesitatea incomparabilului 276 Ereditatea memoriei 277
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
armată relativ puțin numeroasă în raport cu restul populației. Pentru cei ce, din motive clar exprimate, nu doreau să îndeplinească serviciul militar, s-a creat Serviciul Public Civil (Civilian Public Service), care, urmărind pe de o parte să evite pericolul contaminării cu pacifism (un cuvânt la fel de disprețuit precum draft dodger) îi ținea departe de aglomerările urbane pe cei în cauză, implicându-i în munci de interes obștesc, precum stingerea incendiilor, lucrările agricole, munca în spitale psihiatrice. Desmond Doss, un tânăr (adventist) necombatant în
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
în activitățile ei tineri de orientare liberală, în special tineri democrați, care s-au implicat în susținerea numeroaselor reforme ale acelor tumultuoși ani. Noua stângă americană se detașa de dogmatismul vechii gărzi marxiste și promova ideile și valorile generației hippie: pacifism (power flower), nonconformism, dreptate socială și eliminarea segregării și discriminării rasiale. Herbert Marcuse, reprezentant de marcă al Școlii de la Frankfurt, prea în vârstă pentru a-și lăsa plete și a se alătura comunelor de hippie, a devenit guru-ul acestor
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
stingându-se din viață în anonimat, în anul 1944, la vârsta de 80 de ani. CAPITOLUL AL - XII - LEA SOCIALIȘTII ROMÂNI șI RĂZBOIUL Mișcarea socialistă din Europa, având ca ghid învățătura marxistă, s-a pronunțat permanent impotriva războiului. Sub masca pacifismului, socialiștii europeni au condamnat imperialismul, cele două blocuri militare cu caracter agresiv și expansiunea teritorială. În realitate, socialiștii făceau politica Moscovei, care nu avea altă orientare decât aceeași ca a marilor puteri occidentale, adică expansionistă. Numai că, expansiunea sovietică era
Rădăcinile socialismului românesc by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/91629_a_92995]
-
noi - spectaculare, căci atât de pervertiți cum ne-am complăcut să devenim, găsim spectaculoasă taman ferocitatea - fie ea aparentă. Ce să mă mai mir? Ce erau altceva luptele gladiatorilor sau, cum Însuși Seneca le pomenea, spectacole? Chiar Înlocuite, printr’un pacifism aparent, acela creștin - la urma urmei cu o istorie plină de cruciade și războaie -, prin cursele de care de pe Hipodromul bizantin, În care Învingătorul trecea literalmente peste cadavre... Și ce e chiar sportul - culmea! - promotorul fair play-ului și, culmea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cheile politicii externe sovietice a fost, dintotdeauna, înfiltrarea sistematică a structurilor societății civile occidentale, Joel Kotek mai notează în capitolul, sugestiv intitulat, o strategie mondială: "În strategia lor la scară planetară, sovieticii i-au preferat adeseori că aliați pe "porumbeii pacifismului", vulturilor "revoluției proletare". Departe de a dispare odată cu Kominternul, dizolvat oficial în 1943, marile manevre ale propagandei sovietice au câștigat chiar în amplitudine în momentul izbucnirii Războiului Rece, mai ales din 1947. Intelectualii, democrați, liberali, pacifiștii au devenit un obiectiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
amânat cu peste o jumătate de veac emanciparea evreilor din România. Visul evreului „Înperciunat” de a deveni parlamentar (ca În piesa comentată mai sus) aduce În discuție un subiect cumva tangent : democrația parlamentară (ca, de altfel, și capitalismul, comunismul, constituționalismul, pacifismul sau drepturile omului) a fost receptată ca fiind, chipurile, „o invenție jidovească”. În 1908, de exemplu, antisemitul doctrinar A.C. Cuza susținea că evreii sunt purtătorii unor noi germeni de disoluție socială : umanitarismul, ateismul, socialismul și „democrația cu perciuni” (A.C. Cuza
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]