KorAP: Find »[drukola/base=palmer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...36 >

887 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

asta e noua mea métier. — Ai putea să o aștepți pe Honor la gară astă-seară? — Honor? — Sora lui Anderson. Vine de la Cambridge. — Ah, Honor Klein. Da, cred că da. Numai că n-o prea cunosc. Și de ce nu o așteaptă Palmer? — E îngrozitor de răcit, răspunse Antonia. Chiar n-ar trebui să iasă din casă pe ceața asta. — Și ea nu poate să ia un taxi? — Știe că o așteaptă Anderson, iar el se teme că nu se duce, ea o să stea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Se pare că nu prea sclipește de inteligență, am zis. Bine, o să mă duc să o aștept. Felul în care Antonia rostea „Anderson”, care altădată îmi suna ciudat de oficial, avea acum o notă de intimitate îngrozitoare; iar faptul că Palmer era răcit mă enerva teribil. Antonia mă strânse de mână, își schimbă puțin poziția și-și sprijini capul de genunchiul meu. O doream și dorința începea să devină chinuitoare. — Gândul la Honor îmi dă o stare de încordare, spuse Antonia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
face. El nu prea spune mare lucru, și totuși cred că el crede că Honor crede că nu sunt la înălțimea lui. — Câtă profunzime, am spus. Tu ai putea sta și alături de un rege, cu siguranță ești la înălțimea lui Palmer al nostru. N-ai nici un motiv să te frămânți. Tu ești o zeiță, iar ea nu e decât o biată fată bătrână. Să fii convinsă de asta. La ce oră vine trenul? — La cinci și cincizeci și șapte, în Liverpool

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ascunsă în spatele durerii. Lucrul cel mai derutant era sentimentul pe care-l avusesem atunci, în preajma Antoniei, că am nevoia de ea, că am nevoie de ei; iar lucrul după care tânjeam acum în chip abject era să mă văd cu Palmer și să aud de la el ceva de neconceput, ceva care să mă aline. Eram prizonierul lor și asta mă sufoca. Dar și mai mult mă temeam de bezna de dincolo. M-am uitat la ceas. Era șase fără șase minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
îndeplinit, de a o întâmpina, îmi oferea o satisfacție sumbră. A sta aici, înghețat și stingher, sufocat în această gară, cu perspectiva unei lungi așteptări, era acum în fond singura cale de a le face în ciudă Antoniei și lui Palmer. Pentru moment era singura mea armă. Și îmi umplea timpul. Am cumpărat un ziar de seară și am citit despre câți oameni au fost deja uciși din pricina ceții. Se făcuse șase fără un minut. Am început să mă gândesc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
și m-am gândit că o voi recunoaște după atitudinea nesigură, de căutare. Dar va trebui să fac asta foarte repede căci, dacă va face fie și numai câțiva pași dincolo de barieră, se va pierde în ceață. Când sora lui Palmer apăru în cele din urmă, am recunoscut-o imediat. Chipul ei mi-a revenit brusc în memorie, așa cum se întâmplă adesea când ceva ce nu ne putem imagina ne apare dintr-odată ca ceva foarte bine cunoscut. Nu era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
umezeala din aer. —Doamna doctor Klein? am spus. S-a întors spre mine și m-a privit. Era clar că n-avea habar cine sunt. — Sunt Martin Lynch-Gibbon, am spus. Ne-am cunoscut mai de mult, dar poate ați uitat. Palmer m-a rugat să vă aștept la gară. Pot să vă ajut la bagaje? Am observat că strângea la piept mai multe pachete mici, fapt care îi dădea aerul unei Hausfrau dintr-o țară din Europa centrală. Mă așteptam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
făcea o persoană străină, de când îmi luasem în primire în mod oficial statutul de bărbat încornorat, și m-a iritat, pentru câteva clipe, postura jalnică în care apăream. Cu siguranță nu era deloc momentul potrivit să-i fac servicii lui Palmer. Am înaintat tăcuți spre mașină trecând prin mijlocul unei mulțimi fantomatice și ușor isterice, alcătuite din oameni care plecau sau soseau, sau așteptau trenuri pierdute fără urmă. Afară ceața era la fel de deasă și mi-a trebuit ceva timp să scot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
și încoace o mâzgă mizerabilă. Simțeam cu un soi de satisfacție că, mai curând sau mai târziu, o să ne ciocnim de ceva. Înviorat de acest gând, m-am adresat însoțitoarei mele: — Ei, și ce ziceți de ultima ispravă a lui Palmer, doamnă Klein? Ea s-a întors brusc spre mine și marginea paltonului ei a căzut peste mâna mea așezată pe schimbătorul de viteze. Înainte ca ea să apuce să-mi răspundă la doi pași în dreapta mea apăru brusc un camion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
concentrat din nou asupra drumului. Cusătura arcuită îmi aminti doar pentru o clipă că însoțitoarea mea este femeie. Când am ajuns la Pelham Crescent ceața se mai ridicase. Am deschis ușa masivă, care stă tot timpul descuiată, de la holul lui Palmer și am invitat-o pe Honor Klein să intre. Simțeam că între noi se crease o legătură, ca urmare a încercării prin care trecusem. Era cald în hol, pe jos era un covor gros și, în comparație cu aburii de afară, mirosea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mirosea frumos a lemn lustruit și a țesături noi. Actul de a respira deveni dintr-odată o încântare. M-am oprit în timp ce ea își scotea paltonul și am văzut, deasupra capului ei, sabia de samurai împodobită cu ciucuri pe care Palmer o atârnase fără nici un rost deasupra unui mic șifonier din lemn de trandafir după care eu și Antonia tânjiserăm cândva. M-am întrebat dacă Palmer și Antonia sunt acasă căci ajunsesem mult mai devreme decât ne-am fi așteptat. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
paltonul și am văzut, deasupra capului ei, sabia de samurai împodobită cu ciucuri pe care Palmer o atârnase fără nici un rost deasupra unui mic șifonier din lemn de trandafir după care eu și Antonia tânjiserăm cândva. M-am întrebat dacă Palmer și Antonia sunt acasă căci ajunsesem mult mai devreme decât ne-am fi așteptat. Pe un ton binevoitor am spus: — N-ați vrea să mergeți sus mai întâi? Am să mă duc să văd dacă Palmer și Antonia sunt în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
M-am întrebat dacă Palmer și Antonia sunt acasă căci ajunsesem mult mai devreme decât ne-am fi așteptat. Pe un ton binevoitor am spus: — N-ați vrea să mergeți sus mai întâi? Am să mă duc să văd dacă Palmer și Antonia sunt în salon. Știți drumul, desigur. Honor Klein îmi aruncă o privire insistentă, fără să zâmbească. Sunteți deosebit de amabil, domnule Lynch-Gibbon, dar nu vin în casa asta pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu spătar, aproape de foc. Palmer își pusese brațul pe după umerii soției mele, iar fețele lor, întoarse tandru una către cealaltă, se vedeau clar din profil marcate de un contur auriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu spătar, aproape de foc. Palmer își pusese brațul pe după umerii soției mele, iar fețele lor, întoarse tandru una către cealaltă, se vedeau clar din profil marcate de un contur auriu. Acea imagine de o clipă îi înfățișa ca pe niște zeități dintr-o friză indiană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
și pinteni și acoperit de praful bătăliei, înfruntând doi suverani și gata, la nevoie, să îi supună pe amândoi voinței lui. Imaginea n-a durat decât o secundă. Antonia sări în picioare și se apropie cu urări de bun venit. Palmer începu să aprindă grăbit lămpile. Honor Klein își îndreptă atenția spre Antonia, răspunzând pe îndelete întrebărilor ei despre călătorie și ceață, într-o manieră care mi se păru, în sfârșit, prin meticulozitate, foarte nemțească. 9 Mă durea capul înfernal. Plecasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
gândul la Antonia mă acapara din ce în ce mai mult. Îmi doream să mă gândesc tot timpul la ea, deși lucrul acesta îmi producea numai durere. În chip obsedant, singurul lucru pe care mi-l doream era să discut situația cu Antonia și Palmer și, dacă vreunul dintre ei și-ar fi găsit timp să-mi facă pe plac, asta aș fi făcut de dimineață până seara. Pe de altă parte, imaginea lui Georgie, animată de o putere a sa proprie, era vie în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ca să fie mai aproape de British Museum sau cam așa ceva, iar bietul Anderson a trebuit să o ducă cu taxiul și nu se simte bine deloc... i-a luat o veșnicie până să ajungă înapoi pe ceața asta. — Cum se simte Palmer? Încă mai are temperatură. Azi dimineață avea treizeci și șapte cu doi. Iar ei nici nu-i pasă. Și totuși, îmi place de ea. A spus aceste cuvinte cu atâta hotărâre că am început să râd. — N-ai încotro. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
are temperatură. Azi dimineață avea treizeci și șapte cu doi. Iar ei nici nu-i pasă. Și totuși, îmi place de ea. A spus aceste cuvinte cu atâta hotărâre că am început să râd. — N-ai încotro. E sora lui Palmer. Trebuie să recunosc că în privința asta n-am nici o obligație. — În legătură cu mobila, iubitule, am putea să ne ocupăm de asta mâine după-amiază? întrebă Antonia. Eu și Anderson plecăm imediat la Marlow. Ne-am gândit să stăm o noapte la Compleat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
împiedicat de Honor Klein care traversa holul cu o cutie plină cu cărți pe care pe jumătate o căra, pe jumătate o târa. — Pot să vă ajut? am spus și împreună am împins cutia în camera din față pe care Palmer o numea totdeauna „biblioteca”, deși nu erau acolo decât vreo câteva rafturi cu cărți. Acum încăperea era în mare dezordine, plină de cărți, hârtii, fotografii îngrămădite în cutii. Lângă perete erau sprijinite câteva tablouri, printre care și stampele japoneze din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
era în mare dezordine, plină de cărți, hârtii, fotografii îngrămădite în cutii. Lângă perete erau sprijinite câteva tablouri, printre care și stampele japoneze din camera de lucru. Pe jumătate ascunsă de un teanc de scrisori, o fotografie înfățișându-l pe Palmer, în jurul vârstei de șaisprezece ani. De cealaltă parte a holului, prin ușa deschisă, se vedea sufrageria cu masa pregătită pentru prânz și o sticlă de vin de la firma Lynch-Gibbon. Masa era pusă pentru două persoane. — Mulțumesc, spuse Honor Klein. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
port ca un om civilizat, e problema mea. Am privit-o cu aceeași insistență. Era totuși în această discuție deschisă ceva proaspăt, ceva care mă incita, o adevărată descătușare, după ce avusesem parte de atâta politețe și duioșie, după ce Antonia și Palmer mă „îmbrobodiseră” cu atâta măiestrie. — Civilizat! exclamă ea disprețuitor. Cred că știți cât se poate de bine că v-ați putea recăpăta soția chiar acum dacă ați vrea cu adevărat. Nu vreau să spun că ar fi trebuit să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
noi a fost cu adevărat remarcabil. Adică, fără resentimente. Deocamdată nu vreau să tensionez mai mult situația. — Acest „fără resentimente” mie mi se pare o formulă cam obscenă, zise Georgie. Și te suspectez de intenția de a-i ține pe Palmer și Antonia în puterea ta jucând rolul soțului virtuos și năpăstuit. Dar poate că îți subestimez bunătatea! — Cum să fie ei în puterea mea?! am exclamat. Eu sunt în puterea lor, se pare. Nu, totul e mult mai simplu. Vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
s-a ridicat în capul oaselor și și-a pus mâinile pe umerii mei. M-a studiat, atentă, gravă. Sunt sigură că nu e o hotărâre înțeleaptă. — Dacă te gândești la Antonia să știi că e plecată la țară cu Palmer. Nu există nici cea mai mică șansă să treacă pe acolo. Nu e vorba neapărat de asta, spuse Georgie. Chiar vrei să mă vezi în casa aceea, atât de curând? Ne-am privit, fiecare încercând să citească gândurile celuilalt. — Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am întrebat. Ea își lăsă capul spre spate și-și desfăcu gulerul paltonului. — Cu alte cuvinte, domnule Lynch-Gibbon, ce dracu' caut eu aici? — Exact, am răspuns. Se pare că nu-mi era dat să mă port politicos cu sora lui Palmer. — Iată care este explicația, spuse ea. Soția dumneavoastră mi-a spus că astăzi va fi plecată. Aveam nevoie de cheia de la un birou. Cheia este în portofelul fratelui meu. El îi dăduse soției dumneavoastră portofelul ca să plătească niște facturi. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]