118 matches
-
al cărei rezultat final ar fi trebuit să fie opera la roșu, cunoașterea globală, dominarea fulgurantă a sistemului planetar al curenților. Secretul, adevăratul secret alchimic și templier, consta În a identifica Obârșia acestui ritm intern, dulce, Înfiorat și regulat ca palpitul șarpelui Kundalini, Încă necunoscut În multe dintre aspectele sale, dar, desigur, precis ca un ceas, al unicei, adevăratei Pietre care căzuse vreodată În exil din cer, Marea Mumă, Pământul. Lucrul ăsta, pe de altă parte, voia să-l priceapă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
îmbrăcat (facem rapid o trecere în revistă a celor mai bune mărci de pantofi: Todds, Sioux, Clarks, Snipe) și, când intră în casă, am aceeași senzație ca atunci când îl revăd pe Flipi: spațiul se luminează brusc, intră în vibrație, iar palpitul acestor "copii", neliniștea lor de cai de rasă, freamătul pe care îl răspândesc în jur te trimit, toate, la un amplu zvon al existenței în măruntaiele căreia pare că, prin ei, se pregătește ceva, ca în preliminariile revărsării unui vulcan
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
exaltantă din momentul debutului? Sunt, în pagini ca Pereche, Când voi fi îmbătrânit destul, În dimineața de după moarte și în altele, consonanțe cu eminescianul Mai am un sigur dor (și variantele acestuia). Cuvânt și montaj Autenticitatea în poezie ține de palpitul vieții, de percepția însumată a efectelor, de lumini și umbre, de un iluzionism durabil (nutrit de memoria copilăriei), de pulsiunile reveriei și cântului, poezia în totul fiind o sinteză de temporalitate, de relativism și absolut. Stare de așteptare, de veghe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dispune de o certă siguranță a dicțiunii, încât dincolo de teme și scenarii lirice, stilul o diferențiază prompt. Prospețimi silvestre (sub frecvent-repetatul titlu Pădureanca) relevă la nivel existențial consonanța cu sufletul transilvan. Trăsătură intens-particularizantă, "pădureanca" (arădeancă din Vidra) pune în pagină palpitul spațiului natal, acesta cadru de semiografie lirică, inclusiv de axiologie (verificată multisecular), de mitologia vegetală și faunistică. Vivacitate, voluntarism, stări tensionale întrețesute confirmă parcă opinia lui Eugenio d'Ors că sufletul e "o stare a peisajului". Timiditățile, gestica retractilă, feminitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cântecul și altele, cu funcții configuratoare. Toate acestea sugerează, într-un fel sau altul, implantarea într-o durată proprie, într-un orizont etnic distinct, cu însemne definitorii. A trăi într-un asemenea orizont spiritual e totuna cu a recepta patetic palpitul folclorului milenar, de unde pioasa iubire pentru formele consacrate embleme ale unei lumi de mult stabilizate ale cărei amintiri sunt un fel de armură. Ochiul scrutător privește concomitent spre Zamolxe și Decebal-crai, dar și spre înaintașii latini între care Traian și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
domnului Popescu? "Corect ca un principiu", înfundîndu-se în teancuri de hîrțoage, esgte oare numitul Ilie doar un slujbaș muncit, devorat de ambiții? Ce se ascunde îndărătul acestei încrîncenări? Terfeloage peste terfeloage, dar nu tu o tresărire de bucurie, nici măcar un palpit de suferință numai dezgust. Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
numit comunism a mutilat multe trecuturi și chiar dacă, cumva involuntar și firesc, cultivăm uitarea ca pe un panaceu tămăduitor, aceasta nu înseamnă că rănile psihice sau cele sufletești s-au vindecat complet, iar pulsul bolnav al conștiinței și-a încetat palpitul de coșmar intratabil. Oricât am vrea să nu fie așa, trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcându-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori. De la parodie la bătaie de joc, de la nostalgie la refuzul de a recunoaște, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
incurabilă ce ne devoră cu voluptate, secretînd periodic amintiri și atitudini... Cultivăm uitarea ca pe un panaceu tămăduitor, dar această nu înseamnă că rănile psihice sau cele sufletești s-au vindecat complet, iar pulsul bolnav al conștiinței și-a încetat palpitul de coșmar intratabil; trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcîndu-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori". Este exact ce a vrut să spună dramaturgul și exact ce comunică spectacolul lui Ovidiu Lazăr pe un ton de mare luciditate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
astfel că n-avem cum să-i minimalizăm sinceritatea confesiunii, în chip de călătorie inițiatică în bolgiile sufletului secret, ce capătă dimensiunea unui patetic cult al falusului, descris în zeci de chipuri cu ochiul rece al anatomistului, dar și cu palpitul demențial al posedatului. Această cruzime "neorealistă" a depravării și derapajului în amoralitate face echipă cu parabola onirică "Roata și osia" sau masiva suită de "Viziuni" ce explorează o Italie a misterelor și a măștilor istorice susceptibile de fraudă și ipocrizie
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
scris despre vaporizarea și centralizarea eului. Totul este aici, nervul care palpită, inima care bate vaporizînd trupul și centrîndu-1 pe unica voință de a trăi, de a exista. Lupta neîncetată pentru a nu rămîne În Încremenirea momentului. Vaporizarea tremurului al palpitului Înseamnă disoluția, explozia eului liric care contaminează astfel totul. Visul, alături de opiu, de reverie, duce la o expansiune imaginativă.” Eroul este acela care se află necontenit În centru”(Emerson) Hyperion este aidoma unui pescar care se joacă cu prada sa
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
deconstrucția informa(ționa)lă a sensului" (citatele sunt selectate din articolul Polarități ale poeziei (de azi?) (II), publicat de Dan Bogdan Hanu în "Convorbiri literare", iunie 2007). Scriitorul se consideră, prin urmare, reprezentantul unei minorități poetice structural neoromantice, atente la palpitul vieții interioare, dornice oricând să transcrie fantasmele învăluitoare și, natural, imateriale, dar atât de persistente în străfundurile abisale ale ființei. Într-adevăr, deși interfața textelor pare a fi uneori asigurată de fața vizibilă a unei cotidianități atopice, dar imediat recognoscibile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care reprezenta o noutate pentru arta românească a momentului. Ideea de meditație este însoțită de linia elegantă a nudului feminin, asociere care imprimă un erotism sublimat, subtil acestor statuete. În primele statuete, feminitatea poartă sugestia unei exuberanțe incontrolabile, a unui palpit al formelor vivante, dar și a unei eleganțe străbătută de frisonul unei nervozități erotice. Sculptorul va descărca acest erotism în formele voluptuoase ale unei feminități aparent pasive, ca în Nud culcat sau Dormind, sau în reflectarea unor états d'âme
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
rândul lui prins de voga pe care o avea pictorul român la Paris. Lumea colorată a cabaretelor stârnește admirația, dansatoarele dispensatoare de senzualitate și de echivoc, ale căror "dessous-uri" fac furori pe măsura dionisiilor coregrafice, sunt în măsură să redea palpitul marelui oraș, așa cum colțurile "pitorești" se luminează și mai mult de strălucirea grațioaselor midinete. În recuzita decadentă, dansatoarea, semiprostituată de lux, ține locul femeii fatale marcate de un erotism pervers și de o insațietate erotică pe măsura farmecului. Decadența orașului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în cele din urmă, accidentele, crăpă turile, proeminențele, zigzagurile care devin munți și ape și văi, păstrate îndelung în memorie... așa recomandă artiștii Chinei vechi. Până vor apărea oameni și plante, arbori, păsări zburând într-o vibrație irepetabilă, celestă, acel palpit irepetabil care răscumpără chinul. Palpitul irepetabil, trecutul devenise doar pretext, o inducție primejdioasă, de care ne apăram prin vorbe și tăceri. Studenta îmi arăta desenele din cartea despre Cosimo și fotografia casei conspirative în care Sia și iubitul ei visaseră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
crăpă turile, proeminențele, zigzagurile care devin munți și ape și văi, păstrate îndelung în memorie... așa recomandă artiștii Chinei vechi. Până vor apărea oameni și plante, arbori, păsări zburând într-o vibrație irepetabilă, celestă, acel palpit irepetabil care răscumpără chinul. Palpitul irepetabil, trecutul devenise doar pretext, o inducție primejdioasă, de care ne apăram prin vorbe și tăceri. Studenta îmi arăta desenele din cartea despre Cosimo și fotografia casei conspirative în care Sia și iubitul ei visaseră insurecția Utopiei. Desenele Simonei Sia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care-l cultivă haiku-ul este un timp plin de viață. Simțul anotimpurilor este de fapt modul de a rezona cu viața naturii din care face parte și omul. Nu concretitudinea momentului fizic este ceea ce vizează Întrebarea cînd, ci vibrația, palpitul, Însuflețirea clipei trăite În armonie cu viața care pulsează simultan În obiectul vizat și În sufletul vizionar. Timpul haiku-ului este unul al inserției neașteptate a omului În viața cea mare a lumii. Clipa aceea nu este una din timpul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
numai datorită ei viața Își poate regăsi vibrația tonică originară, autentică. Situarea esteticului În prelungirea eticului Îi redă celui dintâi seriozitatea și forța pierdută, dar, totodată, salvează și eticul de anemierea și fadoarea rigoristă. Fapta umană ce resimte În ea palpitul liric nu mai este doar un exercițiu sterp al datoriei, ci trăire deplină, Împlinire vitală. În această accepție, arta nu se mai adaugă cumva din exterior vieții pentru a o Înfrumuseța, nu mai este un simplu și accesoriu zorzon, o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și sugestiv pentru uzul celorlalți. Poetul e doar atent, pregătit, Într-o stare În care acordul la vibrația firească a profunzimilor este pentru el mereu posibil. Poezia nu este astfel decît contactul cu realitatea profundă, atingerea ei și preluarea acelui palpit esențial. Poetul, modest, umil, fără accese de titanism creator, surprinde doar poezia lucrurilor și o comunică, o Împărtășește celorlalți, celebrând astfel misterul ei. Poezia este astfel sărbătoarea realității, realitatea În ipostaza ei sărbătorească. Convingerea poetului oriental este deci că realitatea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
provoacă Închipuirea. Desăvîrșirea pare a fi văzută nu ca o abundență pletorică de detalii redundante, ci ca o reducere la o structură schematică În care se păstrează doar acel minim necesar pentru ca tensiunea și dinamismul ființei să nu-și piardă palpitul. Și să mustească de sugestii și aluzii. În schiță devin pregnante lipsa, golul, la fel de sau poate mai semnificative (mai elcovenete, mai grăitoare) decît amănunțita aglomerare a detaliilor. Ne-o spune Blaga În alt poem cu titlul Arheologie: “Crud fabulînd, Închipuirea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fabuloase bănuieli, o călăuză iscusită a avîntului contemplativ și un imbold nebănuit al istețimii reveriei. Căci tocmai vagul și nedeslușirea sa stîrnesc nostalgia și tocmesc sufletul să-și regleze acordul fin după acest imperceptibil, dar atît de bogat În promisiuni, palpit. Nu sînt convins deloc că s-ar putea găsi haiku uri gata făcute În poezia celor care n-aveau habar că așa ceva există. Dar niște motive de haiku nu i chiar imposibil să Întîlnești. Zvonul brumelor ce pică ar putea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
mai mult decît evidentă implicarea unei prezențe contemplative dispusă să remarce tremurul culorilor cu care de fapt pare că se Întrepătrunde. Chiar dacă ceea ce simte observatorul nu se insinuează textual, imaginea-n sine pare a fi una care-și transferă singură palpitul unui observator care i se dedică. Într-un fel, al treilea vers continuă prima imagine, precizîndu-i coordonatele temporale. Altfel Însă, noua imagine aduce o noutate și o completare binevenită atmosferei evocate de poem. Registrul vizual și aproape tactil al tremurului
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a se comporta a frunzelor desprinse de pe ramură ca un fel de detașare de viață. Și am rămas fixat pe sintagma legănîndu-se care pare să evoce mișcarea lor de cădere lentă, negrabnică. Este de fapt momentul cînd a Încetat tremurul, palpitul vieții. Deodată, frunzele au renunțat, au abdicat de la viață. De-acum urmează alt drum, acela al morții. Și, dacă tot e vorba de o cădere și o așternere pe pămîntul primitor, dacă fiecare frunză Îngroașe și sporește vraful, am căutat
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
asupra stării de copilărie, era o exacerbare instinctivă a intuiției că vitalitatea extremă pe care o voi putea atinge vreodată se consuma chiar În acea clipă; nu se știe de ce, dar mi se oprea respirația de Încordarea cu care urmăream palpitul ochilor, pândind cea mai imperceptibilă tresărire sau umbră ce ar fi traversat imponderabilul câmp magnetic. Nu ne interesa deloc corpurile noastre, iată ceea ce era esențial, ne renegam În partea auxiliară, ce nu putea fi transformată În fluidul văzului. Este straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Încă din primul pasaj al jurnalului lui A. („Trebuie să scriu pentru că viața mea ș...ț se poate opri aici, acum, peste trei zile...“, p. 36), numită Într-un sens care părea figurat, legat de statutul mortificant al textului față de palpitul vieții („Ea nu a murit sau nu a murit de tot; el stă Închis Între patru pereți și citește tot ce este În legătură cu ea și cu el, o face să trăiască În jurnalul ei, În jurnalul lui ș...ț. Moarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
scării, se bătea un gong, chemînd lumea la masă. Ea și Reggie se sărutau În continuare, În mijlocul a toate, tăcuți și mai mult sau mai puțin nemișcați, dar, după cum i se părea ei, acoperiți de un val agitat și zgomotos: palpitul respirației, al sîngelui, umezeala și Încordarea țesăturii rochiei și a pielii. Începu să-și frece coapsele de ale lui. O lăsă să o facă o clipă, apoi se trase. — Isuse! șopti el, ștergîndu-și gura. Mă omori! Ea Îl trase Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]