613 matches
-
trupul de iască sau renașterea ce stă să înflorească? cine sunt eu? cine sunt eu, întinderi nelămurite ce ard mocnit în tundra interioară? sunt primul meu țipăt aruncat lumii ca o momeală. cine sunt eu, peșteri nesfârșite ale universului ce palpită întunecat? sunt firava lumină a primului meu zâmbet conștient. cine sunt eu, lumină a conștiinței, răsărind ca limba de șarpe șuierătoare? sunt sclipătul sidefat rămas pe urma atingerii. cine sunt eu, creangă a bucuriei scuturată ades asupra mea? sunt floarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
a istoriei unui singur individ mi se pare atrăgător la filmul lui Schumacher. În această capcană este lăsat să cadă spectatorul care investește fantasmal alături de personaj, îi creditează injoncțiunile, poate mai adaugă altele noi, se lasă condus de coincidențe și palpită cînd numărul apare fosforescent în cine știe ce combinație pînă atunci lipsită de importanță, neutră, pentru a "reaminti" că textul nu e în carte, ci în jurul nostru: de la afișele strălucitoare la anunțurile banale, de la datele codificate administrativ la data zilei în care
Strigarea numărului 23 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9528_a_10853]
-
de oră, trece aproape un ceas, lupta continuă, lumea se adună ca la înec. în cele din urmă, Mureșul zvârle peste umăr în iarbă somnul de treizeci de kile. într-un oraș în care se lucrează fierul, un pește enorm, palpitând, zbătându-se, rostogolindu-se prin iarba verde, vie, tras la strung milioane și milioane de ani, pare... "un obiect" atât de rar, o invenție atât de stranie, încât face să te oprești din drum, ca să-l contempli. * Apă și oțel
Arad,1963(din carnetul de reporter, variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9587_a_10912]
-
și trei, cu care narează, mai departe, sau comentează cu corpurile tinerii din "insectar" întîmplările protagoniștilor dezvoltă, plastic, o poveste vizuală foarte puternică. Trupuri de tineri, oricînd posibile victime pentru creiere bolnave, pentru crime oribile, pentru acte de terorism nemiloase, palpită, freamătă la vedere, în căsuțe bine delimitate. Insectarul imaginat de Radu Afrim și Cosmin Florea devine un punct tare al spectacolului. Pus în picioare, exponatele-victime își arată, ca într-un tablou-colaj, propria istorie. Fie doar subiectul unei povestiri scrise de
înapoi, la literatură! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8037_a_9362]
-
scund, fără să fie însă pitic, Zinzin concerta de două ori pe zi în parcul din curtea orfelinatului, la concertul de dimineață se oprea toată răsuflarea din casa de copii, se adunau cu toții în jurul violonistei ca un plămân uriaș care palpită în ritmul sunetelor, uneori puteai vedea copii plutind prin copaci, femei mătăhăloase agățate de câte o cracă, infirmiere scormonind pământul, după masă cei din cartier și chiar din centrul orașului se aliniau de-a lungul gardului și așteptau concertul care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe pian și o învăța cum să asculte sunetele, cum a convins-o că sunetele cele mai frumoase vin din interiorul nostru, "uneori sufletul ne stă în urechi, alteori în ochi, alteori în talpa piciorului, pipăim roua ierbii, pământul, sufletul palpită acolo, în talpa piciorului nostru, ne conduce pașii direct spre Dumnezeul nostru", spunea Maria transfigurată de fericire, Sandei știe că sufletul Mariei se afla în talpa piciorului, altfel nu ar fi alergat ca într-un zbor planat prin pădure în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
concomitent reală și ficțională, dură și suavă, clocotitoare și senină, logică și absurdă, sacră și profană, buimacă și armonioasă, tristă și emoționantă. Detectăm aici aceeași frenetică trăire a oamenilor simpli, care, fără să-și pună abisale întrebări ontologice, vibrează plauzibil, palpită în acord cu ritmurile canonice ale existenței, în imediat, în biologic și mult mai puțin în transcendent. Când Nietzsche a spus: ,,Dumnezeu este mort!”, nu rostea o blasfemie ci ne avertiza tragic asupra unei eventualități cumplite: Cerul este gol! Deci
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
și Ocky. Liddell Îmi ține În față o lampă veche cu halogen. Geanta e pe raft. Setteringon se joacă cu ea. Dar acum Începem să ne recăpătăm stăpînirea de sine. N-ar fi trebuit să-mi scoată punga. Fața noastră palpită și e dureroasă, ochii Încă ne lăcrimează, dar putem din nou să gîndim. Îi vedem. Lampa nu ne deranjează. Ei se uită la privirea noastră de neclintit. Îi vedem. — Uită-te la el, ce boarfă de rahat, scuipă Ghostie Gorman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
vinerea trecută n-am știut că firele se vor lega, așa cum nu știam nici că era ultima oară când o vedeam pe Dora. Nu ne mai Întâlniserăm de câteva luni și uite-mă aici, Înconjurat de hainele ei, cu pulsul palpitând Încet și regulat - ca și când, brusc, cuprins de extaz, aș fi existat separat În fiecare parte a corpului meu. Cred că destinul era ultimul lucru la care mă gândeam. Întunericul din șifonier părea În același timp Îngust și infinit, și În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe Wickert În ceea ce privește acest caz. Ce era de făcut? Ultimul lucru de care aveam acum nevoie era ca doi ofițeri de poliție să se folosească de mine ca să se răzbune unul pe celălalt. Îngrijorat, am tăiat-o prin scuar. Aerul palpita de căldură, ca un jeleu invizibil, iar muncitorii de la construcții nu păreau preocupați de starea mea. Bronzați ca niște greci, râdeau și strigau, perfect conștienți că joacă teatru În fața unor spectatori În pauza de prânz. Cei mai mulți erau la bustul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
odihnea - Înainte să cadă Într-o parte stângaci. După un răstimp descurajant Însă, În timp ce gândurile Îmi zburdau și mișcarea din coate am mai Încetinit-o, s-a ridicat din nou, recăpătându-și curajul, aplecându-se de data aceasta peste vintre, palpitând cu bătăi regulate, ajungând apoi Într-o stare de liniște fremătândă, plutind diagonal deasupra burții, cât pe-aci să-mi atingă buricul. Acum că mișcarea de răsturnare se opri, În loc să se umfle, sexul mi se Întări. Rulându-se fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a întărit și a crăpat în cîteva bucăți. Cine știe de cînd n-o fi trecut pe acasă !... murmură încet Aura, lăsîndu-și la întîmplare bagajul. Intră în sufragerie. Ceasul din bibliotecă stă. Are impresia că și inima ei, care a palpitat de atîtea ori la gîndul întoarcerii, se va opri. "Cum de nu-s în stare să simt ceva?! Parcă aș fi intrat într-o casă străină, pustie, cunoscută doar din poze." În fața ei, ispititoare, puțin crăpată, stă ușa barului. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lumi este strădania unei cocote ieșite de pe afiș de a mai stârni interesul masculilor. Mișcările lascive fac să îi tremure cărnurile vechi, sânii prăbușiți, zâmbetele ațâțătoare îi crapă obrajii ca piersica putredă în zeci de riduri, gușa de iguană îi palpită în ritmul unor gemete anunțând voluptatea care îți sună ca horcăitul unui muribund. Cearcănele violacee nu mai înseamnă dulcea oboseală a amorului, ci prevestirea orbitelor goale. O imagine a morții mult mai puternică decât scheletul cu mantie și coasă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de Ștefan (sau de Mihai Viteazul?) care au dat piept cu nemții la Oituz și Posada. Cu o ură neîmpăcată mi-am șoptit atunci în barbă „pe aici nu se trece!“. Și tot atunci, un impuls năvalnic, o inimă ce palpită, un braț de fier și o mână oțelită m-au făcut să-l îmbrâncesc. Și, ca prin vis, într-o explozie de mândrie și triumf a poporului meu cel atât de asuprit până odinioară, i-am văzut zâmbetul trufaș ștergându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
luat-o cu mine. Acum m-am relaxat. - Uite, ca să nu mă crezi toantă de-a binelea... Ridică bărbia - parcă s-a mai ascuțit nițel - și-și ia un aer transpus: - „Prin decolteul adânc al bluzei, îi ghiceam sânii fragezi, palpitând. Aș fi putut să jur că dinspre ea venea un miros amărui, de frunze de nuc strivite-ntre degete și fum. Când respira, nările ei arcuite îi fremătau ca la o sălbăticiune, iar pleoapele se lăsau ușor, încețoșându-i privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
zice Brandy, e de obicei mai bine să le dai barbiturice. Cred c-o să țin minte asta. Îl trag pe Manus până ce șade în portbagaj cu picioarele atârnând peste bara de protecție. Ochii lui Manus, cei de-un albastru electric, palpită, clipesc, palpită, se mijesc. Brandy se aplecă mai aproape ca să-l studieze mai bine. Fratele meu care vrea să-mi fure logodnicul. În punctul ăsta, vreau doar ca toată lumea să moară. — Trezește-te, scumpete, zice Brandy cu o mână strânsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
e de obicei mai bine să le dai barbiturice. Cred c-o să țin minte asta. Îl trag pe Manus până ce șade în portbagaj cu picioarele atârnând peste bara de protecție. Ochii lui Manus, cei de-un albastru electric, palpită, clipesc, palpită, se mijesc. Brandy se aplecă mai aproape ca să-l studieze mai bine. Fratele meu care vrea să-mi fure logodnicul. În punctul ăsta, vreau doar ca toată lumea să moară. — Trezește-te, scumpete, zice Brandy cu o mână strânsă căuș sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce‑i drept, tresăltând pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
luminii. Cerul golit de nori părea că se unește cu marea într-o îmbrățișare dumnezeiască, perfectă, sub puterea fermecată a soarelui. Primii îndrăzneți apărură pe plajă. Nisipul prinse a se zvânta. Pescărușii cu țipătul lor flămând săgetau văzduhul. Viața vibra, palpita în tot și în toate, și am simțit că o imensă bucurie mă cuprinde, o sete nepotolită de frumos. Eram fericit că respir mireasma mării, că văd cum păsările brăzdează văzduhul, că aud zgomotul valurilor, că simt galopul vântului, și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
te îndrăgosti este poate printre puținele stări ce te pot disloca și aresta din timpul și spațiul tău. Tocmai această stare de elevație este singura ce te poate desprinde de tine; spiritul tău aparent liber, în fapt, înrobit, flutură și palpită în spații subtile, iar trupul inert, împiedicat, rămas în urmă, este incapabil de-a răspunde satisfăcător noului context erotic. Nu înseamnă asta că natura firii mele este aceea de a fi mereu îndrăgostit? Și că așa am fost și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
umple un gol, ca să mascheze o carență, să sal veze Întregul din teroarea principalului amănunt al ființei sale. Urîtele și urîțelele vor să domine din start ori, tot din prima, dau să te tragă de mînă după ele, asta dacă palpită de partea dinamică a jocului. Altfel, eroinele placidității te plictisesc cu cîrtitul la adresa universului care, În cazul cu pricina, Începe cu tine, te omoară cu jeluirile, cu revolta lor mocnită Împotriva imperfecțiunilor de tot felul. Puține, prea puține izbutesc să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
căutând să prindă ochii lui Gruia. El, Însă, cu greu reușea să-și refugieze privirea În vreo „admirație” mimată a vreunui obiect... Ochii Îi fugeau involuntar la deschizătura „discretă” a decolteului, unde ovalul celor doi sâni bine struniți În sutien palpitau În ritmul respirației accelerate a frumoasei... Una din colege s-a apropiat discret și i-a șoptit câteva cuvinte... Din acea clipă, fierul Încins peste măsură de dincolo de tejghea radia atâta căldură Încât Gruia Îi simțea dogoarea din locul unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
buzele, să întrebe cu glas tare: "Oare unde mă aflu ?", dar cuvintele rămân captive ale cămășii care o înveșmântă. Dintr-odată, are senzația că nu este singură, că fulgerele care străbat universul sunt traiectoriile unor forme ciudate, care se deplasează palpitând și emanând zumzet și parfum proaspăt. Se pare că noua formă a Dorei are capacitatea de a percepe prezențe și mesaje transmise de celelalte făpturi diafane care străbat acest univers necunoscut. Simte o vibrație intensă atunci când o formă bordată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
luminos din spatele soarelui ? Acolo sălășluiește spiritul liber al tatălui nostru. Este de culoare roșu închis, culoare care simbolizează înțelepciunea la care a ajuns." Capacitatea de percepție a Dorei se contractă de parcă s-ar mobiliza să vadă. Și iată că vede palpitând în lumina soarelui un contur difuz ale cărui palpitații formează la răstimpuri o aură de culoare roșu închis. Gândirea Dorei se transformă și ea în mesaj : "Tatăl nostru... Gândește de parcă am avea același tată... Dar mama, oare ea nu îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
imagini pe care le înregistrează conștientul Dorei înainte de a se detașa din nou de lumea noastră. Are din nou senzația că este înveșmântată într-o cămașă răcoroasă care, de data aceasta, nu mai plutește în universul misterios, ci stă alungită, palpitând ușor. "Oare acesta să fie corpul meu imaterial ? Și oare poate el gândi, se poate mișca și comunica ?", se întreabă Dora. Din nou răspunsul la întrebările pe care și le pune este instantaneu. Dora percepe un contact arzător și deslușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]