374 matches
-
ieșit o floare-n grădină, ca o pasăre roșie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ți-ai pus labele pe ea și s-a uscat". Tropologia polemică servește, în acest context, deopotrivă expresivității formale și transpunerii lirice a ideologiei pamfletare, ca un contra-discurs al pathos-ului social, în competiție cu discursul oficial al puterii. Privite dinspre teoria enunțării, toate cele trei texte se înscriu în categoria actelor ilocuționare verdictive și exercitive 206, însă fictivizarea adversarului, ca destinatar direct, marcat deictic în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai ales a statu-quo-ului posteminescian și redefinirea conceptului de poezie, în gazetărie scriitorul nu s-a mai așezat de-a curmezișul curentului ci, captându-i energiile, și-a deviat propriul curs. Exersată încă de la începuturile presei românești, publicistica satirică și pamfletară va fi definitiv omologată de condeiul lui Caragiale (de la Moftul român și Claponul, mai ales), astfel încât Arghezi se instalează pe un teren care se dovedise deja foarte fertil. Apoi, un context istoric favorabil, cum a fost cel din preajma primei conflagrații
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
invenția personală activă, glisează în planul autotelic al literarității fie printr-un gest ritualic, în care cuvântul-demon devine forță vie, demolatoare, abreactivă, fie substituind realului-conjunctural un scenariu ilar, grotesc, absurd în maniera lui Mateiu Caragiale, ambii naturi lirice și fundamental pamfletare în opinia avizată a lui Alexandru George 222. Dacă Eminescu își concepe discursul cu o rigoare arhitecturală, luând în calcul ansamblul, proporțiile, raportul subiect/spațiu alocat, precum și strategiile de construcție textuală, Arghezi se concentrează asupra captării ideii într-o formă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în imaginar. Altfel spus, enunțul condițional permite fictivizarea relativă a obiectului prin verosimilul parabolei și totodată exprimă perspectiva lucidă a enunțiatorului în raport cu obiectul polemicii. Exegeza argheziană de până acum a fost preocupată, atunci când s-a oprit asupra gazetăriei, de producțiile pamfletare în care ficțiunea, "invenția personală activă" privită de însuși autorul Biletelor de papagal ca o condiție esențială a literarității -, este elementul esențial al discursului, ignorând cu obstinație texte polemice valoroase care, deși sunt marcate de conjunctural, poartă, în orice situație
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cazul comicului, "persoana I-a care emite spiritul nu râde neapărat, ea fiind pusă de obicei în serviciul tendințelor de detabuizare și agresiune"235. Observația are aplicabilitate mai ales când ne referim la dubla orientare a intențiilor locutorului în discursul pamfletar: pe de o parte, el apare în raport de ostilitate cu obiectul rizibil (persoană sau situație), iar pe de altă parte el caută să susțină o relație de complicitate cu receptorul (în acest caz, destinatarul alături de care râde, și nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de a interoga o "lume, lume" a vanităților, a stereotipiilor comportamentale și a imposturii de orice fel. Eminescu și Caragiale deopotrivă contemporani și predecesori, pe firul tradiției recente, ai autorului Spinilor de hârtie, se regăsesc în ființa intimă a textului pamfletar, latent, mai ales în cazul primului, manifest, când vorbim de al doilea. Să privim însă structura epitelială a textelor, cu sentimentul și convingerea lui Valéry că ceea ce are omul mai profund e epiderma. O observație de ansamblu se impune: publicistica
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
latent, mai ales în cazul primului, manifest, când vorbim de al doilea. Să privim însă structura epitelială a textelor, cu sentimentul și convingerea lui Valéry că ceea ce are omul mai profund e epiderma. O observație de ansamblu se impune: publicistica pamfletară caragialiană și cea argheziană, deși exploatează cele mai importante categorii ale comicului, recurg la paradigme diferite, care joacă rolul de modalități comice dominante: parodia, pastișa, improvizația la Caragiale; ironia, grotescul și umorul (frust, burlesc, negru etc.) la Arghezi. Creatorul "lumii
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la unul, ironică, la celălalt, precum și dispoziția umorală non-agresivă și agresivă) care indică, foarte limpede, desprinderea și sensul traiectoriei individuale a autorului Spinilor de hârtie. Individualitatea artistică a comicului arghezian nu rezidă în ocurența variantelor formale, aceasta ținând de demersul pamfletar, în genere, ci în modalitățile tipice de ipostaziere a acestor variante formale, pe care ne propunem să le analizăm. 1. Comicul anatemizant uzează de violența verbală în scopul trimiterilor descalificante la animalier, la domestic sau la corporalul indecent: "Jivinele cele
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
manifestare expresivă în text, ține de funcția polemică a metalepsei. Exprimări de genul "aruncă în retragere și derută, cu bolovanii constipației lor consistente" sau "organul polemic al trupului său a reușit să scoată un horcăit porcesc", extrem de răspândite în publicistica pamfletară argheziană, trimit la materialitatea inferioară a corporalului biologic sau la degradarea acestuia prin funcții animaliere. În text, ele concentrează iconic fenomenul metamorfozării, de obicei, independent de celelalte secvențe. Purtătoare ale unei forme infantile de agresivite, expresiile, deși traduc intenția vexatorie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mizând, în planul receptării, pe satisfacția procurată de decodarea "nespusului". Prefăcătoria, masca, înscenarea ca ocurențe ale fictivizării în pamflet sunt paliere ale ludicului arghezian, care se substituie, complet sau incomplet, în discursul polemic, figurilor agresiunii, uzate cu predilecție în discursul pamfletar: injuria, afurisenia, imprecația, anatema sau atacul direct. E observabilă tentația permanentă a polemistului de a-și lua peste picior victimele, de a le ridiculiza, "înscenându-le" apucături ilare sau grotești și proiectându-le în situații comice diverse (sugerate fie prin
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
zona autonomă a pamfletului, în care "asasinatul simbolic" (M. Angenot) nu e doar permis, ci și dezirabil. Acest pasaj final, inconfundabil pentru ceea ce înseamnă spiritul polemic arghezian, se comportă, din nou, ca o evaziune gradată în spațiul liber al ficțiunii pamfletare. Să urmărim așadar glisarea in crescendo dinspre referențial spre imaginar: "Domnul Iorga insultă Fundațiile, care așteaptă manuscrise, și insultă pe fiecare autor în parte, invidios pe meritele, mai mici sau mai mari, ale fiecăruia, înflăcărat de aceeași pizmă ca acum
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a provocat, încă dinainte de debutul editorial, reacții dintre cele mai diverse din partea criticii (cea universitară, elitistă și estetistă, tradiționalist-eticistă și etnicistă sau critica mai tânără, entuziastă, și receptivă la nou), fiind respinsă vehement sau admirată elogios, fără rezerve, cu publicistica pamfletară lucrurile stau diferit. Dinspre critica matură, vocea autorizată a lui Lovinescu 314 va fi prima care îl va ataca pe Arghezi, într-o intervenție dură din 1916, anulând poetul și denunțând violența și trivialitatea pamfletului său. Fără a mai aminti
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe Arghezi, într-o intervenție dură din 1916, anulând poetul și denunțând violența și trivialitatea pamfletului său. Fără a mai aminti motivațiile obiective care au declanșat polemica Arghezi-Lovinescu, trebuie spus că acesta din urmă va desconsidera vehement ideea de literatură pamfletară într-un alt articol, de data aceasta cu ambiții teoretice 315, în care departajează, pripit, între pamfletul de idei (avându-l ca exponent pe Iorga), superior calitativ, prin conținutul vehiculat, și pamfletul de cuvinte (reprezentat de Arghezi), etichetat ca suburban
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este beneficiarul ipso facto al prozei jurnalistice, a cărei componentă argumentativă caută să-l persuadeze și deci să-i câștige adeziunea. Pentru că, înainte de orice, discursul jurnalistic presupune manifestarea acută a funcției teleologice, iar în jurul acestui concept se circumscrie receptarea publicisticii pamfletare de către cititorul de rând, căruia îi este destinată, în mod direct. Din acest punct de vedere, succesul imediat pe care-l înregistrează, în contemporaneitatea interbelică, scriitura polemică argheziană este o certitudine pe care istoria literară și mărturiile congenerilor o susțin
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
formatul inedit, de literatura bună, și, mai ales, de condeiul incisiv al coordonatorului lor. Apariția Icoanelor de lemn (1929) și, apoi, a Porții negre (1930) va determina critica momentului să se exprime mult mai aplicat și mai nuanțat asupra producției pamfletare argheziene. Un nou val de dispute nu face altceva decât să-l mențină pe Arghezi, în atenția publicului receptor, ca pe un autor controversat, dificil de prins în tipare exegetice clasice. Dincolo de pozițiile pro sau contra, de profunzimea interpretărilor sau
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
littéraires, 11/1978. Constantinescu, Pompiliu, "Tudor Arghezi", în Vremea, București, an X, nr. 495, 11 iulie 1937. Daudain Claire, "Péguy et la dépassement de la littérature polémique", în Revue d'Histoire Littéraire de la France, nr.2/1997. Lovinescu, Eugen, "Cum devii pamfletar...", în Rampa nouă ilustrată, București, an I, nr. 215, 16 aprilie, 1916. Lovinescu, Eugen, "Doi pamfletari: N. Iorga și T. Arghezi", în Sburătorul, București, an I, nr. 16, 2 august 1919. Simuț, Ion, "Premise pentru un nou Arghezi", în România
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
littéraires, 11/1978. Constantinescu, Pompiliu, Tudor Arghezi, în Vremea, București, an X, nr. 495, 11 iulie 1937. Daudain Claire, Péguy et la dépassement de la littérature polémique, în Revue d' Histoire Littéraire de la France, nr.2/1997. Lovinescu, Eugen, Cum devii pamfletar..., în Rampa nouă ilustrată, București, an I, nr. 215, 16 aprilie, 1916; Doi pamfletari: N. Iorga și T. Arghezi, în Sburătorul, București, an I, nr.16, 2 august 1919. Simuț, Ion, Premise pentru un nou Arghezi, în România literară, București
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sau adversarul este pus să vorbească) într-un text polemic literar, op. cit., pp. 284-285. 312 Ibid., p. 244. 313 Tudor Arghezi, "Rezultate", în Scrieri 41, p. 237; până la sfârșit citatele sunt extrase din acest articol. 314 Eugen Lovinescu, "Cum devii pamfletar ...", în Rampa nouă ilustrată, București, an I, nr. 215, 16 aprilie, 1916, p. 1. 315 Eugen Lovinescu, "Doi pamfletari: N. Iorga și T. Arghezi", în Sburătorul, București, an I, nr. 16, 2 august 1919, pp. 353-355. 316 E. Lovinescu, Critice
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cinci ani la rând senator de Vlașca. Frapante în sinceritatea lor nudă, impudică aproape, Amintirile colonelului Lăcusteanu - scrise în 1874, dar apărute postum, în 1935 - au ceva din caracterul vechilor cronici muntenești prin accesele pătimașe și vehemența verbală, de tip pamfletar, prin spiritul partizan care le însuflețește. Omul, cu toate că boieria lui e una de rang secundar, ceea ce îl face să arunce priviri piezișe protipendadei, are o teribilă aroganță a castei sale, privilegiile nobiliare fiind pentru dânsul sacrosancte. Reacționar îndârjit și agresiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287736_a_289065]
-
Balzac (nuvele), Vicente Blasco Ibáñez (Călătoria unui romancier în jurul lumii) și Heinrich von Kleist (povestiri). Notele caracteristice ale personalității acestui critic sunt, în ordinea intelectuală, puterea de speculație și spiritul de sistematizare, iar în ordinea sentimentală, pasiunea tradusă în deformație pamfletară și violență stilistică. Spiritul de sistematizare și de speculație nu se dezvoltă în domeniul pur estetic; încă de tânăr, criticul și-a sorocit misiunea de a „propovădui” o literatură morală, sănătoasă, evanghelie a muncii și a „amorului conjugal”, al cărei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
Gălățanu sau, la cealaltă extremă, un Corneliu Vadim Tudor acesta din urmă vulnerabil prin acuza de poet al național-comunismului ceaușist. Corneliu Vadim Tudor a fost timp de 15 ani (și încă mai este) focarul demonizării naționalismului. Nu știu dacă temutul pamfletar de la România Mare a conștientizat vreodată în ce capcană a antitezelor eșuate a fost atras și la ce rezultate contrare renașterii naționale a dus antinomia monstruoasă dintre el și "elitele" internaționaliste, care și-au făcut o glorie din batjocorirea ideii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a opiniilor, cu amintiri revelatoare despre scriitorii pe care autorul i-a cunoscut (St. O. Iosif, D. Anghel, Panait Cerna, Emil Gârleanu ș.a.) și cu portrete, uneori chiar șarje, în care ironia de calitate face casă bună cu aciditatea notelor pamfletare (N. D. Cocea, D. D. Patrașcanu). Cartea include fericit și rândurile dedicate lui Mihail Sadoveanu, prieten ceva mai vârstnic, cunoscut în perioada viețuirii la Fălticeni. Informațiilor biografice, prețioase, li se alătură câteva păreri, oricând demne de luat în seamă, privitoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
Radu Tudoran, Al optulea păcat de Tudor Mușatescu, Delirul de Marin Preda, s-a preocupat mai puțin de problemele literaturii. Însemnările sale sunt catalogate a fi ale „ultimului critic sămănătorist”, care a moștenit de la N. Iorga „mesianismul ideii naționale, tonul pamfletar și categoric, dezacordul față de epoca sa, la care s-au adăugat și pasiuni ce n-au nimic cu literatura” (E. Lovinescu). Cunoscuse, în schimb, ambianța interbelică, mulți scriitori și oameni politici. Desțărat, însingurat și împresurat de tristețe, când începuse să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
fac amintirile, cu nostalgia duioasă a copilăriei (Un Crăciun, Mogâldea ș.a.). Proza are un caracter reflexiv, liric și confesiv. Sentimentale, chiar melodramatice, într-o atmosferă sumbră la început, schițele și nuvelele câștigă treptat sub raportul realismului, adăugându-și energice note pamfletare și protestatare. După 1900 V. scrie mai anevoie, preferând să-și fixeze impresiile în epistole sau în carnete de însemnări zilnice. Meditația etică e predominantă. Regresiunea în timp, desconsiderată până prin 1895, intră acum în preocupările scriitorului, care își încearcă pana
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
Sala pașilor pierduți, din Universitatea Iași pe care a slujit-o magistral - s-a dus într-o stea... să mai vegheze la limba română. Modelul, rămâne ! (MERIDIANUL, An XI, nr.5 (784), joi, 5 februarie 2009, Editorial) 2. POLEMIC ȘI PAMFLETAR... BICEFALIA ... contemporană Bicefal # dublu centru de comandă, modalitate de realizare a unui cult, a unei acțiuni de excepțională întindere. Se spunea cândva că biserica ortodoxă română e bicefală, dar "sensul" nu mai există. Conducerea bicefală nu înseamnă societate pe acțiuni
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]