256 matches
-
la fel ca alte personaje faimoase (sau mai faimoase decît el). însă în același an, în octombrie, revolta lui Avitus a fost înăbușită de Maiorianus, iar Sidonius l-a omagiat atunci pe învingător, pentru care a scris în 458 un panegiric. Sidonius a procedat la fel și cu împărații următori, astfel încît în ianuarie 468 a fost numit în funcția de prefect al Romei. însă la puțin timp după aceea și pe neașteptate, el a fost desemnat episcop al orașului Arverna
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a reîntors pe scaunul episcopal și a murit în 489. Producția literară a lui Sidonius se divide în două perioade. în prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sînt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a lui Sidonius se divide în două perioade. în prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sînt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în 456, lui Maiorianus în decembrie 458 și lui Anthemius în 468. Avem apoi poezii ocazionale (nr. 9-24 din culegere): epistole în versuri, poezii nupțiale (de exemplu pentru nunta lui Ruricius, viitor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Symmachus episcop al Romei; ulterior, Laurențiu, episcopul de Milano, pe care Ennodius îl cunoscuse bine, se desolidarizase de papă: pentru a pune capăt neînțelegerilor intervenise însuși Teodoric, care îl obligase pe Laurențiu să fugă. în urma acestor întîmplări, Ennodius a scris Panegiricul rostit pentru preaîndurătorul rege Teodoric (Panegyricus dictus clementissimo regi Theodorico), pe care l-a recitat cu ocazia unei festivități oficiale ce a avut loc la Milano sau la Ravenna, în 507 sau 508. Cum lesne ne putem închipui, și aici
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
l-a recitat cu ocazia unei festivități oficiale ce a avut loc la Milano sau la Ravenna, în 507 sau 508. Cum lesne ne putem închipui, și aici lauda regelui got nu are limite, chiar dacă aceea era practica normală în panegirice, care porneau de la date obiective pentru a preamări figura personajului vizat. Ennodius a mai compus o Exortație didactică (Paraenesis didascalica) în 511, în proză și versuri, în care îndeamnă doi tineri să se îngrijească mai mult de educația lor, practicînd
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
persoane, iar altele sînt scrise, conform tradiției păgîne, pentru morminte, biserici, opere de artă, festivități, în cinstea unor personaje importante sau pur și simplu ca amintiri sau schimburi reciproce de amabilități. în afară de epigrame, a mai compus poezii ocazionale (epitalamuri și panegirice) și 11 imnuri; metrica folosită este diversă, iar Ennodius se dovedește un abil făuritor de versuri, ce preia din tradiția clasică, așa cum se obișnuia, anumite instrumente retorice, de exemplu ornamentele furnizate de mitologia păgînă. Ennodius este reprezentantul tipic al înfloritoarei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mult și a apucat atît epoca lui Teodoric, cît și pe cea bizantină și pe cea longobardă. Născut într-o familie nobilă în 485 la Squillace, în Calabria de azi, Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus, după ce a rostit cu mare succes panegiricul lui Teodoric în jurul anului 507, și-a început cariera în administrația regatului got, parcurgînd toate treptele posibile. în 533, regele Atalaric a trimis Senatului un faimos rescript prin care îi apăra pe gramatici, pe retori și pe jurisconsulți; acesta conține
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citate din literatura clasică: a IV-a eglogă a lui Virgiliu). Nesigură este și paternitatea unei predici despre botezul Domnului, publicată în 1969, și a unei predici ținute în Biserica Sfîntului Ioan și păstrate în etiopiană. Fals e un lung panegiric al Sfîntului Gheorghe, transmis sub numele lui Teodot în coptă, arabă și etiopiană. în Synodicon contra Tragediei lui Irineu se găsește, în traducere latină, un fragment, cu siguranță autentic, dintr-o scrisoare a lui Teodot adresată unui călugăr pe nume
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numele lui Ioan Hrisostomul; problema nu e încă soluționată. Multe omilii sînt rostite cu ocazia unor sărbători ale Domnului (de exemplu 4: Nașterea; 7: botezul; 8: schimbarea la față; 9: duminica Floriilor; 12, 13, 14, 15: Paștile etc.); altele sînt panegirice ale Fecioarei (între care deja menționata omilie 1, care a provocat contra-predica lui Nestorie), ale unor sfinți sau personaje vestite (20: Ioan Hrisostomul). Deosebit de discutată este autenticitatea unei omilii foarte lungi, nr. 6, în care sînt aduse laude Mariei, mama
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru orientarea neocalcedoniană a lui Efrem, care susținea aici necesitatea de a accepta ambele formule - „unire ipostatică în două naturi” și „o singură natură a Logosului întrupată” -, din respect pentru hotărîrile de la Calcedon. în codex, scrisorile erau urmate de șapte panegirice sub formă de omilie, însă Fotie ne informează doar despre ocazia cu care au fost rostite, nu și despre conținutul lor. Al doilea codex conținea patru tratate. Primul combătea interpretarea pe care adepții lui Sever o dădeau unui pasaj din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de biografii mai scurte, scrise după primele două, cuprinde viețile lui Ioan, Chiriac, Teodosie, Teognios și Avram; ultima ne-a parvenit incompletă în greacă, dar completă în traducere arabă. Biografiile lui Teodosie și Teognios sînt foarte scurte, pentru că existau deja panegirice dedicate lor, compuse de Teodor, un călugăr din mănăstirea lui Teodosie, și, respectiv, de Pavel Elinul; confruntînd aceste două opere, ajunse pînă la noi, cu textele lui Chiril, putem aprecia sobrietatea acestuia și fidelitatea mai mare față de datele istorice. Firește
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Firește, nu trebuie să uităm tendința de a sublinia elementul miraculos care se dezvoltase în relatările tradiționale privitoare la aceste personaje. Totuși, Chiril a vrut și a știut să scrie ca un biograf fidel, și nu ca un autor de panegirice. Am văzut cum, prin călătorii și vizite, s-a străduit să obțină informații de la martori de încredere, iar în parte (mai ales în cazurile lui Ioan Isihastul și Chiriac) dispunea de informații proprii despre personaj. Grija sa pentru exactitatea cronologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o Viață a lui Petru Ibericul care a fost compusă cu siguranță în greacă, însă s-a transmis numai într-o fidelă versiune siriacă. Opera provine fără îndoială din mediul monofizit căruia îi aparține și Ioan și este un adevărat panegiric. Autorul vorbește despre sine afirmînd că s-a mutat din Antiohia la Maiuma în 481 și că a făcut parte din cercul eroului său. Bibliografie. Ediție, traducere, introducere: F. Nau în PO 8/1, Paris, 1911. T. Orlandi, „Un frammento
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să fie o prelucrare a legendei oficiale a lui Simion, deja foarte stilizată, așa cum era transmisă la Telnescin; abia în ultimă analiză poate fi vorba de amintirile unui adevărat discipol. Există și o Viață în georgiană. într-un apendice la panegiricul siriac se găsesc Preceptele și învățăturile fericitului domn Simion, interesante, între altele, deoarece sfatul privitor la convertirea la credința în Dumnezeu, susținut de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestor doi sfinți martiri, ale căror origini trimit tocmai către Antichitatea creștină, s‑a Îmbogățit și mai mult de‑a lungul secolelor, prin numeroasele traduceri și modificări aduse martirologiilor, dar și datorită culegerilor ce reunesc relatările minunilor și a multiplelor panegirice. Medicii credincioși și jertfelnici - oameni cerești și Îngeri pământești 213 Credem că se cuvine să distingem Între câteva grupuri omonime ; cei ce au alcătuit Sinaxarul din Constantinopol au consemnat trei grupuri de martiri numiți Cosma și Damian, dintre care primii
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
dormi) este o afirmație pe care o poate face orice călător ; dar în limbajul simbolismului natural "a. dormi" înseamnă "a muri" ; și dacă prin contrast asociem woods arc lovely dark and deep ("pădurea e frumoasă, umbroasă si adâncă") - observând caracterul panegiric al celor trei adjective - cu obligația morală și socială exprimata în promises to keep (promisiuni ce trebuie îndeplinite), nu putem respinge cu desăvârșire identificarea, făcută în treacăt, fără insistență, a contemplației estetice cu un fel de dizolvare a individului ca
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
o cercetare amplă și propune interpretări care ordonează într-un sistem cu articulații ferme și acorduri profitabile numeroasele producții aparținând vechii arte oratorice românești, precum Cazaniile lui Coresi, Carte de învățătură a lui Varlaam, orațiile de nuntă, cuvântările protocolare, encomiastice, panegiricele, Didahiile lui Antim Ivireanul ș.a. Ideea pe care o demonstrează sinteza Vocația europeană a literaturii române vechi este aceea că literatura noastră din secolele al XVI-lea - al XVIII-lea, alcătuită îndeosebi din scrieri istorice, nu a fost un fenomen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
București, 1975; Parfumul timpului, București, 1975; Sub semnul lui Hercule. Sport și liră, București, 1976; Catehismul iubirii. Eseu liric, cu o planetă de Edgar Papu, Argument pentru eseul liric de... și o epistolă regăsită de F. Aderca, București, 1977; Imaculatul panegiric, București, 1977; Cupola Bărăganului, București, 1979; Scarabeul sacru, pref. Romulus Vulpescu, București, 1979; Dicționar de omonime și de familii de cuvinte, ușor de învățat, pe rime, la care să luați aminte, București, 1980; Ierbarul amorului. Blazoane, imnuri, elegii, sonete, Iași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
în colaborare cu Ioan Covaci); Domenico di Giovannini, Rime, București, 1991. Repere bibliografice: Ciobanu, Panoramic, 84-87; Cristea, Un an, 112-115; Piru, Poezia, II, 69-86; Felea, Aspecte, I, 122-126; Ștefănescu, Preludiu, 57-62; Baltag, Polemos, 194-199; Manu, Eseu, 156-163; Alexandru Condeescu, „Imaculatul panegiric”, LCF, 1978, 42; Poantă, Radiografii, I, 182-184; Grigurcu, Poeți, 134-137; Raicu, Contemporani, 100-106; Raicu, Fragmente, 227-232; Grigurcu, Existența, 163-168; Cistelecan, Poezie, 212-215; Munteanu, Jurnal, IV, 155-159; Simion, Scriitori, IV, 49-60; George Astaloș, Requiem pentru Ahoe, RL, 1992, 2; Dicț. scriit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
tătâne-său, lui David, este intercalată (o plasare ciudată totuși, greu de explicat) relatarea „aventurilor” unui stăpânitor care din istorie a trecut direct în sanctoral - Poveste pentru marele Constandin împărat. S-a observat de timpuriu că această Poveste... descinde din Panegiricul sfinților împărați Constantin și Elena de Eftimie al Târnovei, fiind o versiune comprimată. Că Povestea... a făcut parte din textura originală a Învățăturilor..., că ea nu este o interpolare ulterioară, operată către mijlocul veacului al XVII-lea, după ce fusese realizată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
Cavalcada Sfintei Cruci pictată la Pătrăuți, reluată la Bălinești și la Arbore) și-a aflat în Învățături... o extensie profundă și mai ales durabilă. Ideea cruciadei antiotomane prinde astfel substanță, în primul rând prin alegerea făcută de cărturarul român citind Panegiricul... lui Eftimie al Târnovei. N.B. oprește pentru „îndreptarul” său pasajele ce istoriseau victorii câștigate de Constantin cel Mare sub pavăza semnului sfânt. Căci, printr-un anacronism produs probabil de Eftimie al Târnovei, împăratul luptă adesea contra turcilor. Gândul protejării patriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
protejării patriei, a valorilor amenințate de cotropitorii desemnați de zugravii din Moldova drept principali candidați la flăcările iadului contribuie decisiv la definirea unor sensuri pentru care exemplaritatea canonizată propusă drept model era numai un îndepărtat punct de plecare. Tot din Panegiricul... lui Eftimie al Târnovei (mai precis din Rugăciunea latină a lui Constantin și a lui Licinius) și probabil din ruga înălțată de Ezechia la împresurarea Ierusalimului de către asirieni, s-a inspirat cărturarul român în Rugăciune pentru ridicarea armelor: „Stăpâne, făcătoriul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
mai ușor în teritoriile de graniță. Cu toate acestea, degradarea relației dintre Constantin I, ca Imperator Caesar Augustus, și cetate se resimte chiar pe parcursul celor trei procesiuni de adventus amintite. Eusebiu din Cesareea (printre alte surse din secolul IV), în panegiricul pe care i l-a închinat, accentuează aspectul triumfal al intrărilor în Roma − fără referință însă la ritualul "păgân" −, precum și celebrarea puterii imperiale. Cu referire la această citare (în general, sursa este puțin credibilă), în literatura științifică actuală se vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
prin excelență unul de exaltare a virtuților autocratului, cum spuneam, combinând modelul de sorginte orientală Sol invictus (apare și în cultura Palmirei; spre exemplu, în triada divină, zeul Malakbel, v. fig. 20) cu trăsăturile creștine pe care le va "instituționaliza" panegiricul lui Eusebiu din Cesareea. Odată cu acest reper, introdus în vocabularul politic roman de Septimius Sever în urma preluării lui din cultul solar indo-iranian (influență venită prin cultura de origine a soției sale), împăratul roman își însușește o trăsătură majoră a puterii
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]