121 matches
-
în reacție sub pielea ei. Și, cu aceste gânduri, Nanone începu să cânte o arie din opera Răpirea din serai. Din când în când, sub poala rochiei ridicate cu grație, spectatorii din primele rânduri întrezăreau și minunatele vârfuri roz-pale ale pantofiorilor ei din mătase, simțindu-se cu totul răpiți de vraja acelor momente de revelații, până la ultimele note. În aplauzele frenetice, Nanone făcu o reverență, luă trandafirul din colțul decolteului și îl aruncă, întâmplător, ar fi putut să jure, chiar spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
care ar fi îmbrăcat-o pe Milly. Și chiar dacă, prin absurd, Nick ar fi făcut-o, atunci întreaga operațiune ar fi fost întreruptă de nenumărate ori pentru ca bărbatul s-o întrebe pe Susan unde erau pantalonii scurți sau cu ce pantofiori s-o încalțe pe fetiță. Susan și-a dat acum seama că, grăbindu-se să-l ajute pe Nick imediat după moartea lui Caitlin, fusese atât de preocupată de suferința lui, încât exagerase cu îngrijirea lui Milly, astfel încât Nick nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Două fiice ale bătrânului an Bătrânul an dă sens vieții fiecărui muritor într-un anume fel. Eu ca un sol al acestuia venerez două dintre fiicele lui. Iarna cu o caleașcă de omăt într-o rochie cu diamante, cu pantofiori de cleștar, ne aduce Nașterea Domnului, sărbătorile, distracția și multă lumină. Și ce mai case! Dorm alene sub plapuma de nea. Pădurile suferă crivațul inedit de gheață al iernii, toată natura își permite haine grele de omăt... totul pare învăluit
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
ea poseda ca recuzită sofisticată în acest domeniu. Când suna de intrare, noua colegă se îndrepta prima spre ușa clasei, cu mișcări foarte iuți, "înțepate", mișcări de fată vioaie, obișnuită să poarte toc înalt și dădăcită în privința ținutei în mers. Pantofiorii ei, de măsura cea mai mică la femei, făceau întotdeauna zgomot, un țocăit caracteristic, după care mai târziu o recunoșteam imediat, înainte s-o văd, încă din capătul culoarului cu mozaic alb și roșu. Mă întreb când am discutat prima
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mine (îi zic așa pentru că nu puteam crede că "acela" e Gina) tăcu, apoi, cu o expresie de perplexitate, mă înșfacă de mână și mă tîrî cu o forță nebănuită afară din cămăruță. Călcând pe podea, am strivit cu tocul pantofiorului uriașul fluture, care mai bătea încă din aripi zdrențuite. Zgomotul acela de junglă, înăbușit, se amplifica de la o clipa la alta. Ieșiți în sala fetușilor, i-am văzut cum deschiseseră larg ochii și făceau gesturi bizare în borcanele lor verzui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ți le puteai închipui înfășate până la gât în nylonul ciorapilor cu dungă la spate, tot corpul lor o singură pulpă caldă și senzuală. La patruzeci de ani erau femei planturoase, cu sâni minunați, cu șolduri foarte înalte, adevărate iepe în pantofiori delicați de piele neagră și rochii roșii cu fir de lame și guler "gușă de pelican". Pe piept le scânteiau broșe identice: păianjeni cu corp de opal și picioare de platină. Nici ele nu depășiră linia a cincea. Brusc, una
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
același timp: Puia ne domina ca o zeiță a dragostei și-a morții. Balena a luat floarea și, după puțină ezitare, a îngenuncheat și i-a cusut-o jos, între faldurile fustei, doar la o palmă de gleznă. Puia avea pantofiori cu toc, din piele de șarpe. S-a așezat pe tron și a tras din faimoasa pălărie un bilețel pe care scria "camion". Apoi și-a primit și obiectul: pixul acela ciudat, care pentru noi, obișnuite cu tocurile de la școală
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de acum -, când, cu mâinile la spate, examinează un porțelan de pe șemineu : o păstoriță visătoare, cu mâna la tâmpla căpșorului blond, îngrijit frizat, îmbrăcată într-o rochie adânc decoltată, cu obligatoriul câine și obligatoria stâncă la piciorușele ei încălțate în pantofiorii Louis-Quinze, și un păstoraș care, cu un grațios pas, înaintează spre ea, ducând un coșuleț de flori în mână. Un foșnet strident - Profesorul face ghem hârtia pe care o citea și pe urmă continuă să strângă deasupra ei mâna. Oricine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atât de tânără și de fermecătoare și de grațioasă și, dacă ar vrea, ar putea să dirijeze și casa, în locul Sophiei și madamei Ana... Cine o controlează seară de seară pe leneșa de Nela dacă i-a șters de praf pantofiorii de lac și dacă i-a dat cu ulei de rițin așa cum se cuvine ? Ar putea și să servească ceaiul, și să întrețină conversația, chiar și acum, de pildă ; chiar și politică poate să converseze, știe doar care este subiectul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și mai ales, la păpușile care mai de care mai frumoase și mai bogat îmbrăcate, părând niște prințese din cărțile cu povești. - Ție care păpușă îți place mai mult? o întrebă cea mai mare pe mezină. - Cea cu rochia roz, pantofiorii roșii și cu părul blond, căci seamănă cu măicuța noastră, care e plecat în cer să-l caute pe tăticu. - Iar mie îmi place mai mult cea îmbrăcată în bleu, căci rochița ei seamănă cu cerul unde sunt părinții noștri
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
verzi și uscate, de-a lungul întregului teritoriu britanic. Cum a fost de s-a zbenguit ea pe acolo și cum crăpau țestele saxonilor precum coaja de pepene, întorcîndu-se după dânsa să o soarbă din priviri, când se plimba. Umbreluță, pantofiori, trăsurică, domenii regale ori numai de baroneți, escapade la Manchester, Russel Street și ce-o mai fi spus. Patricia mai mult asculta, aproba numai când nu era cazul, și, când își termină pe trei sferturi țigara, se înecă îngrozitor. Azvârli
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
satului, așa că am îndrăznit și m-am dus la el. Am intrat întro cămăruță unde era o fată de vreo treisprezece ani cu niște încălțări ce păreau a aduce cu niște pantofi. Tot făcând-o pe nebunul, i-am reparat pantofiorii, nu era mare lucru, două cusături. A mai venit apoi o bătrână cu ceva în mână, i-am reparat și ei ghetele. Mi-a dat o turtă de mălai pe care am mâncat-o imediat. Pe urmă a venit primarul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
prindea nimeni, oricât ar fi fugit după mine, dar eram atât de fricoasă, încât mă temeam și de umbra mea. Aveam părul răsucit în codițe și eram îmbrăcată cu rochiță și șorțuleț înflorat, cu ciorăpei albi trei sferturi și cu pantofiori de lac, negri. Așa erau timpurile, așa era lumea și așa erau locurile acelea atunci. Eram două verișoare, ea era mai mare decât mine, avea vreo doisprezece ani, atotștiutoare, chipurile. Trebuia să trecem peste o râpă care despărțea bordeiul lui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
decât cu barca, după lungimea, dar mai ales lățimea lor, și să opresc prima mașină indiferent de tip sau direcție de mers, să-i pun o sută în mână ca să-l conving să mă ducă la București. În câteva minute pantofiorii mei erau plini de noroi și adunau în continuare, parcă aveau magnet, nu alta, până când la un moment dat nici nu mai puteam ridica picioarele de la pământ, de grei ce erau. Ce căutam eu în mijlocul Bărăganului, fără nici un bagaj în
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
și MAMI BEA FIINDCĂ EU PLÂNG, dar ce-ai zice de pulovărașul acela drăguț din cașmir, de cizmulițele căptușite cu blăniță de oaie sau de cărucioarele în serie limitată, din stofă ecosez de culoarea lămâii? Obligatoriu șosețelele alea ca niște pantofiori cu baretuță, la fel și hălățelul minuscul din pluș. N-o să cumpere lucruri din acelea funcționale sau pretențioase — lasă să cumpere alții pernuțe Boppy pentru sprijin, încălzitor pentru biberoane sau lingurițe gravate Tiffany. Ea va avea grijă ca bebelușului să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
nu simți cum te izbești de pământ și să nu auzi vocea aspră a maestrului care îți striga să te ridici, când plângeai. Nu-ți plăcea costumul de judo, era rigid ca un sac. Tu vroiai voalurile rochiei de balerină, pantofiorii cu vârful de ghips, vroiai să te simți ușoară. Dar iată-te acolo, în fața tovarășei de luptă pe care ți-o dădeau întotdeauna, una robustă, cu o coadă de cal care sălta în aer ca un bici. Robustă și zveltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aceeași euforie am cules bluzițe, salopete din flotir, o acoperitoare pentru urechi din blăniță, un pește albastru de pus în cădiță pentru a măsura temperatura apei, o carte plutitoare, o morișcă din animale, pentru agățat la cărucior, o pereche de pantofiori de gimnastică măsura 00, complet inutili, dar prea frumoși ca să fie lăsați acolo. O vânzătoare zâmbind venea după noi să ne sfătuiască. Eu și mama ta ne țineam de mână, din când în când ea mă împingea ușor, pentru că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă împingea ușor, pentru că eu eram acum cel care vroia să cumpere totul. Ne simțeam cu adevărat bucuroși în magazinul acela, unde dintr-o dată doream ca tu să te naști repede, ca să te îmbrăcăm cu rochița aceea de vis și pantofiorii de sport. Acum, că aveam hăinuțele tale, ni se părea că te vedem. Când vânzătoarea a împins căruciorul în ascensor, Elsa cu obrajii roșii și fruntea transpirată a lovit ușor bara: — Bine, mi se pare că nu lipsește nimic. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un snop risipit de raze cenușii, ca niște sfori de fum întinse, de la fereastră spre tapetul negru. Distingeam în cameră neorânduiala cumplită a vestmintelor mele, aruncat la întâmplare pe covor. Gulerul și vasul de noapte, făceau două pete albe alături de pantofiorii ei minusculi, ca de japoneză. „Gloria... - începeam liniștit, pironindu-mi privirea în colțul plafonului, - dacă vrei să mori, de ce nu te arunci în stradă? Eu nu pot să despic cu securea fruntea ta de fier, fiindcă nu am descoperit între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și am zburat de pe scaunul meu să Îi pun tava pe birou Înainte de a mă zări. Am aterizat la loc pe scaunul meu cu capul Învârtindu-mi-se, cu gura uscată și total dezorientată exact În clipa În care primul pantofior Jimmy Choo trecea pragul. Nu mi-a aruncat nici măcar o privire și, din fericire, nici n-a observat că adevărata Emily nu se afla la biroul ei. Aveam impresia că Întâlnirea cu domnul Ravitz nu mersese prea bine, deși era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
i-am aruncat o privire cam fioroasă. Nu prea eram în apele mele, Edo, de bună seamă! — Bine, scumpico, las’ că vorbim după extemporal, a oftat Leni din rărunchi și s-a sculat alene, aranjându-și părul buclat. Oricum, aduc mâine pantofiorii, să-i vezi! — Nu pot să pricep ce naiba găsești la pisicoasa asta! am mormăit eu în loc de bună ziua. „Stai un picuț“, „scumpico“, „pantofiori“... Treanca fleanca! Georgiana se uită la mine perplexă. Pistruii de pe față sunt stacojii de-a binelea. — That’s
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
după extemporal, a oftat Leni din rărunchi și s-a sculat alene, aranjându-și părul buclat. Oricum, aduc mâine pantofiorii, să-i vezi! — Nu pot să pricep ce naiba găsești la pisicoasa asta! am mormăit eu în loc de bună ziua. „Stai un picuț“, „scumpico“, „pantofiori“... Treanca fleanca! Georgiana se uită la mine perplexă. Pistruii de pe față sunt stacojii de-a binelea. — That’s it! declară ea, țâșnind din scaun. Mă mut din ban că. Oricum mă chemase Leni să stau cu ea zilele astea, cât
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mânuța ei nervoasă: doi purceluși roz, nepotriviți și îmbujorați. La ora stabilită, a apărut și fata. M-am frecat la ochi, iar dacă n-am făcut-o, gestul tot merita consemnat. Se purtau niște chestii ciudate pe vremea aia: ba pantofiori plați, cu fundiță colorată, ba niște dresuri negre și lucioase, până la glezne (bănuiam că se lipeau ca prenadezul de picior, altfel nu le-ar fi zis „colanți“), ba jachete scurte, din imitație de blugi, ba fuste trei sferturi, umflate ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu le băgam în seamă. Mare greșeală! Mai târziu aveam să realizez că trebuia să mă uit cu mai multă atenție. Fetițele astea multe și mici, cu părul castron sau bucălat, îndesate în fustițe miniaturale și împinse pe stradă în pantofiori negri de lac, anunțau fără echivoc „marfa“ de mai târziu. Materialul părea promițător, trebuia doar cercetat respectuos și grijuliu. Era suficient să studiezi câteva detalii, pentru a depista „piesele“ în devenire și-a le separa de „rebuturi“; strict estetic, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a oprit nu pentru că așa îi era voința, ci pe motiv de deces. Băiatul eroului, cum era catalogat Haldan pînă la 23 august 1944, a devenit băiatul cotropitorului, începînd cu aceeași dată. În atare condiții, a schimbat hăinuțele curate și pantofiorii cu niște pantaloni rupți în fund și cu rapănul corespunzător pe piciorușele expuse direct glodului și prafului. Doamna Haldan păstrase doar cîteva seturi de tacî muri, farfurii și ceșcuțe pentru cafea. Mai păstrase și un capot superb și o eleganță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]