127 matches
-
și mai ales, la păpușile care mai de care mai frumoase și mai bogat îmbrăcate, părând niște prințese din cărțile cu povești. - Ție care păpușă îți place mai mult? o întrebă cea mai mare pe mezină. - Cea cu rochia roz, pantofiorii roșii și cu părul blond, căci seamănă cu măicuța noastră, care e plecat în cer să-l caute pe tăticu. - Iar mie îmi place mai mult cea îmbrăcată în bleu, căci rochița ei seamănă cu cerul unde sunt părinții noștri
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
mătură faldurile din spate, șovăitor, părând a căuta ceva care ar fi putut veni de oriunde. Viorile răbufniră într-un vârtej pasionat, după care șovăiră și ele, lin și dulce, o dată cu descoperirea, în colțul de sus al scenei, a unui pantofior de damă care cobora încetișor, încît curând apăru, în ciorap lila, o pulpă minunat strunjită, urmată de o spumă de dantele. O femeie de vis, într-o rochie ce-i lăsa umerii goi și pudrați, rochie albă de satin, cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Printr-o fereastră ovală, o fată cu o-nfățișare nespus de romantică, gene lungi și-ncurcate, dinți de perle între buze de mărgean, corsajul de dantelă albă și malacov de satin bleu, cu sute de fundițe, de sub care ieșea vârful pantofiorului din piele de șopârlă, se zărea așezată la spineta ce scotea sunete ca la atingerea ușoară a unor andrele. Ar fi fost o fermecătoare imagine a iubirii, dacă sub cocul de abanos, prins în piepteni dulci de baga, pe ceafa
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fugă scările clădirii coloniale. Pe palier, scuipă ghemotocul într-o scuipătoare lustruită, care aduna în curbura ei scara interioară de lemn sculptat, lambriurile din patru esențe de lemn prețios și marele tablou, imitație după Degas, cu dansatoarea încheindu-și șireturile pantofiorului. Dimineața, fratele luase parte la o ceremonie șamanică în care vindecase un muribund sugîndu-i boala din trup și arătîn-du-i-o apoi sub forma ghemotocului plin de sânge. Tocmai își pusese iar respingătoarea mască din coajă de arțar și pregătea la falcă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Coca, pa, pa!", făcu Maria mișcând mânuța băiatului, apoi îl lăsă să meargă pe jos și intră, de mână cu el, în casă. Ușa se-nchise chiar în clipa-n care Coca cobora ultima treaptă a scării și punea vârful pantofiorului ei din imitație de piele de șopârlă pe caldarâmul curții. Păși sucind ușor, profesional, din șolduri (cu toate că, în curte, fața de vecini, căuta să treacă, pe cât posibil, neobservată) pe lângă Catana, care-mpietrise ca o figură de pe-un sarcofag, și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
idee despre cum se face un film? Te-ai gîndit vreodată cît e de greu, ți-ai dorit vreodată să te afli pe un platou de filmare? Santinelă însă e cu gîndul aiurea, plimbîndu-și privirea de la bocancii săi grosolani la pantofiorii ascuțiți și lucioși ai Regizorașului. Un platou de filmare e ceva colosal, începe să-i explice, cu gîndul la Pistruiatul, Andrei, și Calu, tiparnițe, manifeste, ilegalitate, dărîmături. O experiență unică, e ca și cum ai avea cel mai mare teatru de operațiuni
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
sunt scos din casă și mi se-ncuie ușa-n nas. Stau și bat și iarăși bat în ușă până când jur c-am să mă schimb. Dar ce-am făcut, la urma urmei? În fiecare seară îmi lustruiesc cu grijă pantofiorii pe-o foaie a ziarului de seară din ziua precedentă întinsă frumușel pe linoleum; apoi, de fiecare dată închid bine cutia cu cremă de ghete și pun toate ustensilele la locul lor. Tubul cu pastă de dinți îl răsucesc frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
satului, așa că am îndrăznit și m-am dus la el. Am intrat întro cămăruță unde era o fată de vreo treisprezece ani cu niște încălțări ce păreau a aduce cu niște pantofi. Tot făcând-o pe nebunul, i-am reparat pantofiorii, nu era mare lucru, două cusături. A mai venit apoi o bătrână cu ceva în mână, i-am reparat și ei ghetele. Mi-a dat o turtă de mălai pe care am mâncat-o imediat. Pe urmă a venit primarul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
prindea nimeni, oricât ar fi fugit după mine, dar eram atât de fricoasă, încât mă temeam și de umbra mea. Aveam părul răsucit în codițe și eram îmbrăcată cu rochiță și șorțuleț înflorat, cu ciorăpei albi trei sferturi și cu pantofiori de lac, negri. Așa erau timpurile, așa era lumea și așa erau locurile acelea atunci. Eram două verișoare, ea era mai mare decât mine, avea vreo doisprezece ani, atotștiutoare, chipurile. Trebuia să trecem peste o râpă care despărțea bordeiul lui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ea poseda ca recuzită sofisticată în acest domeniu. Când suna de intrare, noua colegă se îndrepta prima spre ușa clasei, cu mișcări foarte iuți, "înțepate", mișcări de fată vioaie, obișnuită să poarte toc înalt și dădăcită în privința ținutei în mers. Pantofiorii ei, de măsura cea mai mică la femei, făceau întotdeauna zgomot, un țocăit caracteristic, după care mai târziu o recunoșteam imediat, înainte s-o văd, încă din capătul culoarului cu mozaic alb și roșu. Mă întreb când am discutat prima
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mine (îi zic așa pentru că nu puteam crede că "acela" e Gina) tăcu, apoi, cu o expresie de perplexitate, mă înșfacă de mână și mă tîrî cu o forță nebănuită afară din cămăruță. Călcând pe podea, am strivit cu tocul pantofiorului uriașul fluture, care mai bătea încă din aripi zdrențuite. Zgomotul acela de junglă, înăbușit, se amplifica de la o clipa la alta. Ieșiți în sala fetușilor, i-am văzut cum deschiseseră larg ochii și făceau gesturi bizare în borcanele lor verzui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ți le puteai închipui înfășate până la gât în nylonul ciorapilor cu dungă la spate, tot corpul lor o singură pulpă caldă și senzuală. La patruzeci de ani erau femei planturoase, cu sâni minunați, cu șolduri foarte înalte, adevărate iepe în pantofiori delicați de piele neagră și rochii roșii cu fir de lame și guler "gușă de pelican". Pe piept le scânteiau broșe identice: păianjeni cu corp de opal și picioare de platină. Nici ele nu depășiră linia a cincea. Brusc, una
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
același timp: Puia ne domina ca o zeiță a dragostei și-a morții. Balena a luat floarea și, după puțină ezitare, a îngenuncheat și i-a cusut-o jos, între faldurile fustei, doar la o palmă de gleznă. Puia avea pantofiori cu toc, din piele de șarpe. S-a așezat pe tron și a tras din faimoasa pălărie un bilețel pe care scria "camion". Apoi și-a primit și obiectul: pixul acela ciudat, care pentru noi, obișnuite cu tocurile de la școală
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de acum -, când, cu mâinile la spate, examinează un porțelan de pe șemineu : o păstoriță visătoare, cu mâna la tâmpla căpșorului blond, îngrijit frizat, îmbrăcată într-o rochie adânc decoltată, cu obligatoriul câine și obligatoria stâncă la piciorușele ei încălțate în pantofiorii Louis-Quinze, și un păstoraș care, cu un grațios pas, înaintează spre ea, ducând un coșuleț de flori în mână. Un foșnet strident - Profesorul face ghem hârtia pe care o citea și pe urmă continuă să strângă deasupra ei mâna. Oricine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atât de tânără și de fermecătoare și de grațioasă și, dacă ar vrea, ar putea să dirijeze și casa, în locul Sophiei și madamei Ana... Cine o controlează seară de seară pe leneșa de Nela dacă i-a șters de praf pantofiorii de lac și dacă i-a dat cu ulei de rițin așa cum se cuvine ? Ar putea și să servească ceaiul, și să întrețină conversația, chiar și acum, de pildă ; chiar și politică poate să converseze, știe doar care este subiectul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
palatului. 3. Să pot ajunge cât mai repede acasă. O, prea simple pentru bătrânul duh! Imediat a apărut din spumele valurilor palatul fermecat și tot așa de repede și-a făcut apariția mândra prințesă. Pentru mine, duhul a făcut niște pantofiori roșii, zicând: Când vei spune: ,, Un, doi, trei, mala, hanga, mei, acasă eu vreau, dragi papucei”, atunci ai să ajungi acasă, fără să-ți dai seama când ai plecat. Am părăsit Regatul Pinguinilor cu regretul că nu pot fi și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
greu, dar la ce bun? Adevărul este cu atât mai puternic cu cât îl privim în față. Lysia intră și-i întinse lui Destinat mâna ei atât de fină că nu o văzu de îndată, ocupat cum era să privească pantofiorii de vară, din crep și piele tăbăcită de culoare neagră, ale căror vârfuri și tălpi erau acoperite cu puțin noroi. Iar acest noroi mai curând cenușiu decât brun lăsase o dâră pe jos, pătând cu alb pătratele negre și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fără cusur al pantofilor, care trebuiau să fie strălucitori precum o țeastă pleșuvă după o vară cu mult soare, precum crusta unui pământ arid sau ca ploaia scânteind peste o piele tăbăcită, rigidă și goală pe dinăuntru. Dar acum, înaintea pantofiorilor compromiși de noroi ce redesenau modelul de pe pardoseala de marmură - și universul odată cu el -, totul se petrecu altfel, ca și cum întreg mersul lumii fusese dat peste cap. Destinat luă mâna micuță într-a lui și o privi mult timp. — O eternitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
același cântec, cu un refren foarte cunoscut, la modă cu câțiva ani în urmă, când încă mai credeam că lumea e eternă și că e de ajuns să ne spunem că suntem fericiți ca să fim cu adevărat: Caroline, pune-ți pantofiorii verzi... Pantofiorii tăi cei verzi... De douăzeci, de o sută de ori pe zi, Caroline își punea încălțările ei micuțe în vreme ce colonelul își fuma cu un aer elegant, cu o mână moale și inele pe fiecare deget, trabucurile fetide, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu un refren foarte cunoscut, la modă cu câțiva ani în urmă, când încă mai credeam că lumea e eternă și că e de ajuns să ne spunem că suntem fericiți ca să fim cu adevărat: Caroline, pune-ți pantofiorii verzi... Pantofiorii tăi cei verzi... De douăzeci, de o sută de ori pe zi, Caroline își punea încălțările ei micuțe în vreme ce colonelul își fuma cu un aer elegant, cu o mână moale și inele pe fiecare deget, trabucurile fetide, iar ochii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să le țeasă cu răbdare infinită, într-un ritual numai de ea știut. Astfel că, după o înghițitură de ceai verde, pe farfurioară se îndepărtează o fată cu cozi lungi și negre, iar din ceșcuța tapisată cu mătase zâmbesc doi pantofiori roșii, îmbujorați stingher. Siluete fără chip, mâini desprinse de trup și o ață roșie, subțire ca o închipuire, care leagă oameni, povești, timpuri și culturi. Clipe uitate, emoții de-o secundă. „Poveștile ne ajută să trăim mai intens. Am petrecut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
48 și nici un meșter nu avea răbdare să-i facă pantofi, începea să lucreze și pe la mijlocul tălpii abandona lucrul și pleca, a fost odată o fată cu talpa foarte mare, purta 48 și toți bărbații care încercau să-i facă pantofiori se plictiseau lucrând și plecau la jumătate, spune-mi o poveste, îmi zicea Mihai în noaptea de Sânziene, când se deschiseseră cerurile, dar eu nu știam asta, eu eram pe spate, mă odihnesc, nu dorm, pe ceva ca un pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
în reacție sub pielea ei. Și, cu aceste gânduri, Nanone începu să cânte o arie din opera Răpirea din serai. Din când în când, sub poala rochiei ridicate cu grație, spectatorii din primele rânduri întrezăreau și minunatele vârfuri roz-pale ale pantofiorilor ei din mătase, simțindu-se cu totul răpiți de vraja acelor momente de revelații, până la ultimele note. În aplauzele frenetice, Nanone făcu o reverență, luă trandafirul din colțul decolteului și îl aruncă, întâmplător, ar fi putut să jure, chiar spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un snop risipit de raze cenușii, ca niște sfori de fum întinse, de la fereastră spre tapetul negru. Distingeam în cameră neorânduiala cumplită a vestmintelor mele, aruncat la întâmplare pe covor. Gulerul și vasul de noapte, făceau două pete albe alături de pantofiorii ei minusculi, ca de japoneză. „Gloria... - începeam liniștit, pironindu-mi privirea în colțul plafonului, - dacă vrei să mori, de ce nu te arunci în stradă? Eu nu pot să despic cu securea fruntea ta de fier, fiindcă nu am descoperit între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sigură, deși nimeni nu-i spusese, că erau otrăvitoare; pentru că Într-adevăr arătau Înfiorător. (Fetița nu se Înșelă, fetița avea dreptate: erau ciuperci otrăvitoare, Ithyphalus Impudicus, ceea ce ea nu știa, nu s-ar fi Încumetat să știe). Le lovi cu pantofiorii de lac, frîngîndu-le ca-ntr-un acces de furie. Doar că pantofii nu fură Înnoroiați, pentru că ea pășea pe frunze ca pe-un covor, Însă pe suprafața lucioasă a lacului se-ntinsese o boare fină, ca peste un măr sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]