1,125 matches
-
preluată și utilizată de Olson (1965, p. 14), care definește un bun colectiv ca „un bun care, atunci când o persoană [...] dintr-un grup [...] îl consumă, nu poate fi reținut de la consumul celorlalți din grup” (Olson, 1965, p. 14). Un exemplu paradigmatic de bun în care excluderea nu e fezabilă este securitatea națională, din moment ce nu există posibilitatea de a oferi securitate națională doar anumitor cetățeni ai unui stat, ignorându-i pe ceilalți. Prin contrast, un exemplu de bunuri în cazul cărora excluderea
Problema bunurilor comune. O introducere în teoria clasică şi cea ostromiană. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Iris-Patricia Golopenţa, Alexandru Volacu () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1760]
-
care niște oameni, alcătuind o comunitate, o poartă simultan în mințile lor timp de cîteva generații. Cînd reprezentarea mentală se schimbă - e vorba de paradigma pe care o împărtășesc oamenii unei epoci - litera cuvintelor va fi însuflețită de noul cîmp paradigmatic al generației dominante, ceea ce înseamnă că sensul cuvintelor își va trage valabilitatea din această nouă repezentare și nu din altă parte. Cu alte cuvinte, cînd vorbim de litera și spiritul cuvintelor, trebuie să adăugăm imediat al treilea element: sensul lor
Scleroza limbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9452_a_10777]
-
excelență autoreflexiv. Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Mircea Horia Simionescu, protagoniștii Școlii de la Târgoviște, împreună cu afinii lor, vor scrie nenumărate astfel de texte (romane, jurnale, proze scurte, călătorii fanteziste, dicționare fictive). Romanul Nesfârșitele primejdii poate fi luat ca un text paradigmatic pentru un întreg gen literar al postmodernismului românesc. Nici Mircea Horia Simionescu însuși, maestru al parodiei și al metaficțiunii, nu va scrie ceva mai bun în acest gen, deși a mai publicat alte romane de același fel, cu o virtuozitate
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
Constantin vorbește la un moment dat despre aceasta când spune că râdem cu un ochi și plângem cu un altul, privind prin cei ce vin la cei care se duc. Un moment de excelență al filmului, aș îndrăzni să spun paradigmatic, este oferit tot de Elena care îi povestește nepoatei sale ceea ce în termeni de specialitate am putea numi un mit. Mitul, povestea se află înscrisă într-un covor acoperit de flori, probabil un obiect de zestre. Fata întreabă cum se
Constantin și Elena by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7716_a_9041]
-
colonie. Ceea ce, însă, nu satisface în această definiție este generalitatea ei, faptul că omite importanța primordială a substratului cultural local și că, de multe ori, acel "post" se referă la o perioadă anterioară câștigării independenței. Relația cu centrul este, însă, paradigmatică pentru toate literaturile de acest gen, o relație tensionată prin inferioritatea față de metropolă, marginalitate și lipsa de putere politică. Orice discuție legată de postcolonialism trebuie să înceapă prin delimitarea celor trei faze din istoria teoriilor postcoloniale. În prima dintre ele
Postcolonialismul by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/9760_a_11085]
-
ultima pagină, dar capitolele XV-XIX și XXI-XXV (zece capitole din douăzeci și șase) sînt centrate exclusiv pe comportamentul princiar. Sînt părțile dense ale textului în care se configurează "paradigma tiranului"18, cu însușirile sale mai mult înnăscute decît dobîndite. Conținutul paradigmatic al istoriei înseși incită spiritul lui Machiavelli și atunci cînd scrie Discorsi. Plecînd de la istorie, sînt construite modele care refuză apoi istoricitatea. Desprinse de istorie, ele circulă ca atare, ubicuitatea conferindu-le valoarea de paradigmă și apartenență la filosofia istoriei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Ca să-i demonstrez că sunt bine motivat prin educație, m-am înscris în partid. A fost motivația socială de formare a personalității prin dorința de autodepășire. Interacțiunea mea cu mediul socio-cultural din sectorul 5 este una cu valoare exemplară, chiar paradigmatică aș putea pentru ca să mă pronunț. Așa am fost ales legal și democratic primarul care este. În timpul primului mandat, mi-am perfecționat comunicarea, perfect motivat. Trebuia să termin liceul și să trec bacu. Dar l-am trecut, magna cum laudae, după ce
Partidul e-n toate by Nicolae MUNTEANU () [Corola-journal/Journalistic/7032_a_8357]
-
stricte, două sunt momentele principale ale impunerii mitului: definiția dată de către N. Iorga, în 1929, Ťexpresie integrală a sufletului românescť, și aceea din 1975 datorată lui C. Noica, Ťomul deplin al culturii româneștiť. Ambele au la bază concepția unui Eminescu paradigmatic și anistoric, neschimbător și pururi exemplar pentru toată suflarea românească. Dacă formula mai veche și curentă, Ťpoetul naționalť, pe care G. Călinescu însuși o așază în fruntea capitolului din Istorie (făcând oarecum pandant celei de la capitolul despre Alecsandri, Ťpoetul oficialť
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
inevitabil, atunci, ca organizatorii (printre care mă aflam) să fie reprimați de un aparat coercitiv care avea în minte, încă vie, dramatica toamnă maghiară din 1956. - Cu permisiunea Dvs., vom revizita un capitol dureros, punând accent pe ceea ce a fost paradigmatic în el. În "etica neuitării", după o cunoscută expresie a Monicăi Lovinescu, individualul trece în trans-individual și astfel destinul unui ins interesează întreaga comunitate, prezentă și viitoare. Este deja cunoscută discreția Dvs. Dar ați trecut, în cei șase ani de
Alexandru Zub by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/6869_a_8194]
-
mentalitatea defetistă a lui Harry și nici sensuri sofisticate în gestul său de abandon. El este, în mod cert, un ins mediocru (pus poate, pînă la un punct, în situații ieșite din rînd), fără înclinația actelor hybris-tice, încărcate de înțelesuri paradigmatice. După cum sugerează și numele lui (Angstrom), Rabbit trăiește o spaimă profundă în fața responsabilității (morale, personale și colective), refuzînd să devină individ social. Avem aici drama oricărui bărbat american, prizonier în lagărul identitar al imuabilei suburbii, ori, generalizînd puțin lucrurile, drama
Un (anti)erou american by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7581_a_8906]
-
așa cum vom vedea pe parcursul acestui studiu, folosește simboluri și strategii pe care le va utiliza și în proză, ceea ce ne demonstrează unitatea și coerența creației sale. Dintre toate textele aș dori să remarc nuvela "La țară", dat fiind caracterul său paradigmatic pentru obiectul lucrării de față. Protagonista acestei nuvele începe prin a critica abandonarea formelor tradiționale de viață cu următoarele fraze: "Părăsirea ei nu era firească, dictată de legile drepte ale naturii, ci de interese și logici circumstanțiale, perisabile" (PT 49
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
la amiază (publicat în 1940), sau Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru (publicat în 1949), alături de care l-a așezat critica. Ambele romane desfășoară epic traseul unui singur personaj principal, un fel de ultim om al cărui destin este paradigmatic. Dacă tu, Winston, ești om, atunci ești ultimul dintre oameni. Faci parte dintr-o specie dispărută", îi spune O'Brien revoltatului din O mie nouă sute optzeci și patru. Și Rubașov al lui Koestler este singurul rămas din specia sa de comuniști
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
Negrea în interpretarea lui Caragiale. Cum se poate ca un exeget atât de avansat sub raportul tehnicilor de investigație (lui îi datorăm remarcabila analiză disociativă a lecturilor acestor personaje) să apeleze nonșalant la un asemenea concept, din punct de vedere paradigmatic, vetust? A doua oară, la egalitarismul democratic pe care autorul Scrisorii pierdute îl conferea tuturor lumilor lui ficționale. A rămas între postumele lui, ca o dovadă a acestei politici narative liberale, un foarte curios Repertoriu de nume proprii. Unele concretizate
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
din Legea nr. 500/2002, reprezintă o prelevare obligatorie, fără contraprestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general. Această prelevare se realizează chiar în temeiul Constituției, al art. 56 mai precis, și reprezintă o exercitare paradigmatică a puterii suverane a statului în raport cu cetățenii săi. Tocmai prin aceste caracteristici extrem de oneroase pentru cetățean - caracterul obligatoriu, fără contraprestație și nerambursabil al prelevării - se explică, mai întâi, împrejurarea că însăși Constituția limitează puterea statului în exercitarea
DECIZIA nr. 222 din 28 aprilie 2022 () [Corola-llms4eu/Law/258429]
-
Criza valorilor Limbajul uman de la natură la cultură Noi experiențe ale gândirii în filosofia contemporană Filosofii ale identității și ale diferenței Teologie și filosofie primă în secolul XX Putere și magie în lumea contemporană Omul și provocările globale Contribuții paradigmatice la problema răului, în filosofia medievală a secolului XIII Ideologii politice contemporane Sisteme și regimuri politice Dinamica Relațiilor Internaționale în secolul XXI Instituțiile și procedurile de elaborare a politicilor Uniunii Europene Știința politică și teoria cunoașterii Obiectivitate și subiectivitate în
ANEXĂ din 15 iulie 2022 () [Corola-llms4eu/Law/260201]
-
Criza valorilor Limbajul uman de la natură la cultură Noi experiențe ale gândirii în filosofia contemporană Filosofii ale identității și ale diferenței Teologie și filosofie primă în secolul XX Putere și magie în lumea contemporană Omul și provocările globale Contribuții paradigmatice la problema răului, în filosofia medievală a secolului XIII Ideologii politice contemporane Sisteme și regimuri politice Dinamica Relațiilor Internaționale în secolul XXI Instituțiile și procedurile de elaborare a politicilor Uniunii Europene Știința politică și teoria cunoașterii Obiectivitate și subiectivitate în
ANEXĂ din 26 iulie 2022 () [Corola-llms4eu/Law/260202]
-
în ficțiune. Ca să fie fraudă, ar trebui ca Don Quijote și Emma Bovary să considere, precum Llosa, că literatura e o minciună adevărată, nu un adevăr mincinos. Dar dacă ar fi fost așa, nici unul, nici cealaltă n-ar fi ajuns personajele paradigmatice păstrate în memoria literaturii universale. Ce ar fi însemnat Cavalerul de la Mancha, dacă nu confunda literatura cu viața? Sau mica burgheză normandă, dacă nu credea cu toată ființa ei în realitatea ficțiunilor romantice pe care le-a devorat? Să revenim
La ce folosește literatura by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6010_a_7335]
-
scris-o, că am să scriu o carte, Norii. Altminteri, sigur că mi-ar fi pe plac să fiu eu autorul acestei cărți cuceritoare; tot astfel cum, dacă ar fi posibil, aș semna, eu, o carte similară, prin accentul pe paradigmatic, Exuvii de Simona Popescu, bunăoară, - norii, în plus, fiind exuviali prin excelență. Să amintesc și Însemnări de căpătâi, opul faimoasei Sei Șonagon... Vedeți, așa ne paște plagiatul (sau pastișa). Din admirație pentru cutare autor, falsa memorie dându-și și ea
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
Petru Manoliu, greșește vorbind în același timp de exemplu și de replică: exemplul fiind ceresc, replica este, ea, pământească). Ceea ce trebuie să reținem este că orice poveste este, în opinia lui Thomas Mann, repetarea alteia. Există întotdeauna o poveste dintâi, paradigmatică, la care se referă, direct sau oblic, aceea pe care o ascultăm sau o citim. Fie ea în cer, fie pe pământ. Orice poveste este relatarea unei întâmplări primordiale, iar personajul, întruparea unui erou mitic. Mitosul este, de altfel, substanța
Prâslea cel voinic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6131_a_7456]
-
Întrebarea fără răspuns este de ce, contrar legii tribului și a cutumei, tatăl îl preferă adesea primului său născut pe cel mai mic dintre fii. În Biblie, această ciudată preferință urcă până la Avraam, o regăsim la Isaac și îi aflăm ilustrarea paradigmatică în Iosif, cel de al doisprezecelea copil, din treisprezece, câți a avut Iacob de la două neveste și de la două sclave. Folclorul din multe țări preia această preferință care a dat mereu naștere unor conflicte familiale sfârșite tragic. Nu l-au
Prâslea cel voinic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6131_a_7456]
-
laolaltă cu reminiscențe de lectură. Și dacă există cu adevărat acel inconștient al speciei umane la care se referă Jung, nu văd de ce n-ar exista și o imaginație colectivă și istorică populată sau bântuită de situații și de personaje paradigmatice. În biografia intelectuală a fiecăruia dintre noi, se pot ascunde un Hamlet, o Anna Karenina, un Jean Valjean, o Alice în țara minunilor sau, de ce nu, o Berezina ori un Gulag. Dacă Tournier a mărturisit că e dator acestei imaginații
Marquezianul Thomas Mann by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6146_a_7471]
-
o progenitură cu românul, din moment ce trebuie să se ocupe de unul, și capricios încă) și de una crepusculară, de esență elegiacă, respectiv exact ceea ce nu suporta la poporul său mioritic. Impulsurile lui de a se identifica, uneori compulsiv, cu entități paradigmatice, cu un slav, un spaniol, sau ungur, sau evreu, ori Tonio Kröger al lui Thomas Mann, ori, variantă, pare-se, preferată, cu un „cetățean târziu al Kakaniei“ (niciodată nu și-a efasat regretul după situația de supus austro-ungar, al Kaiserului
Gândirea imprevizibilă by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4836_a_6161]
-
numea Entzauberung, Dezvrăjirea lumii lui Harry Potter. Acest fir al maturizării personajelor a scandat de la un punct încolo declinul poveștii, pe măsură ce problemele lor ieșeau din lumea ei pentru a intra într-o alta. Acest fapt îmi amintește de un personaj paradigmatic pentru universul magic al poveștii: Peter Pan. Peter Pan refuză să crească, preferă să rămână în lumea copilăriei pentru eternitate. Personajele din seria Potter au încercat cu concursul regizorilor, nu puțini, să țină timpul în loc. Gingășia lor inițială și-a
Harry Potter, Peter Pan și sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5308_a_6633]
-
în schimb ceea ce impresionează numaidecât este siguranța și finețea liniei, spiritul de observație al desenatorului și, nu în cele din urmă, sensibilitatea sa artistică. Și sunt câteva lucruri remarcabile pe care în mod firesc Hertzog a mizat făcând acest documentar. Paradigmatică rămâne întâlnirea prin intermediul acestor urme cu o umanitate din care provenim. Desenele constituie limbajul unui mesaj închis într-o capsulă temporală, un mesaj generic care nu ne este adresat direct, dar care vine din noaptea timpului cu un întreg univers
Cai negri pe pereți by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5420_a_6745]
-
romană, din spațiul Renașterii sau din acela, nostalgic și întîrziat, al neoclasicismului, avea drept reper al stabilității absolute, al împăcării cu lumea și al armoniei cu universul, al coabitării cu eternitatea și al victoriei cu duratele mici tocmai nudul, forma paradigmatică, deplină, a umanului, aceea în care se revarsă infinit mai multă contemplație ednică, fie ea și abstractă prin gradul înalt de generalizare, decît substanță tranzitorie culeasă de pe la ospețele orgiastice sau de prin lupanarele istoriei mărunte. Cu alte cuvinte, atunci cînd
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6410_a_7735]