106 matches
-
de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori, folosirii improprii a mijloacelor limbii, încît studiul paralogismelor a orientat atenția asupra cunoașterii și definirii semnificațiilor cuvintelor. Nu toate paralogismele sînt însă legate de aspecte de limbă și Aristotel a observat că, dacă unele au la bază ambiguitățile limbii, altele se plasează în afara limbii, atunci cînd se întemeiază pe o cauză falsă sau pe considerarea ca fiind dat în enunț
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la bază ambiguitățile limbii, altele se plasează în afara limbii, atunci cînd se întemeiază pe o cauză falsă sau pe considerarea ca fiind dat în enunț a ceea ce era de fapt în dispută. Considerat o abatere de la argumentarea logică specifică științei, paralogismul reprezintă o violare a regulilor discursului și dialogului, care cer o precizie a elementelor date inițial și a celor rezultate prin raționare și în ceea ce privește semnificațiile cuvintelor cu care se constriesc enunțurile și în ceea ce privește relaționarea lor din punctul de vedere al
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului și dialogului, care cer o precizie a elementelor date inițial și a celor rezultate prin raționare și în ceea ce privește semnificațiile cuvintelor cu care se constriesc enunțurile și în ceea ce privește relaționarea lor din punctul de vedere al coerenței discursive. În consecință, evitarea paralogismelor presupune o reflecție asupra mijloacelor și normelor argumentative. V. argumentare, deducție, raționament, silogism, sofism. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO PARANTEZĂ. Ca semn de punctuație, paranteza (denumită uneori cu forma de plural) introduce și delimitează un element incident (un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a structurii discursive poate induce în eroare și numai a n a l i z a d i s c u r s u l u i din perspectivă semantică și logică poate omologa valabilitatea concluziei. V. argumentare, discurs, inferență, paralogism, raționament. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO SIMBOL. Cu definiții sensibil diferențiate de la un sistem semiotic la altul, termenul simbol rămîne, în principiu, cu un conținut apropiat celui atribuit de Ferdinand de Saussure: este un semn motivat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se înscrie praxematica, fiindcă ea urmărește aceeași plasare a raportului limbă-societate în centrul lingvisticii. V. diglosie, etnometodologie, praxematică, variație lingvistică. DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SOFISM. Cînd paralogismul este construit intenționat, pentru a induce în eroare, el devine sofism. Cel care recurge la sofism poate uza de aspecte ce țin de limbă (precum echiovocul, prolixitatea sau parataxa) ori de elemente extralingvistice, precum premisele false și încălcarea regulilor de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
devine sofism. Cel care recurge la sofism poate uza de aspecte ce țin de limbă (precum echiovocul, prolixitatea sau parataxa) ori de elemente extralingvistice, precum premisele false și încălcarea regulilor de derivare ce țin de exigențele silogismului. Prin urmare, dacă paralogismul propriu-zis ține de eroare sau de ignoranță, sofismul servește unor interese, unor scopuri sau unor pasiuni, fiind realizat cu intenția de a manipula și, de aceea, el este atent alcătuit și greu de combătut. Unii dintre gînditorii antici au recurs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin a n a l i z a d i s c u r s u l u i reprezintă în acest caz un efort hermeneutic ce antrenează aspecte preponderent lingvistice, dar în asociere cu cele logice și cognitive. V. paralogism, raționament, silogism. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO SPECIFICITATE. De mult timp, s-a observat și s-a cercetat abaterea în folosirea unor unități de sens, a cuvintelor sau a segmentelor dintr-un text în raport cu alte texte
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dictaturii judicativului. Sensul propriu-zis formal al adevărului, așadar preeminența formală a enunțului judicativ (originar), poate ieși în evidență în acele împrejurări. Modernitatea face posibile anumite reacții anti-judicative pe linia identității, toate însă încadrate judicativ-constitutiv. Kant, de exemplu, va semnala antinomiile, paralogismele, amfibolia conceptelor metafizicii, legate, toate, de felul în care a fost croită această "știință". Însă reconstrucția "critică" propusă de el prin proiectul metafizicii-știință rămâne, în liniile ei fundamentale, judicativă, nedepășind condițiile expuse mai sus. Kant tematizează în filosofia sa enunțul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are a face cu aparența (transcendentală), în sensul că îi limitează constituirea, iar cea din sistemul logicii-organon cu aparența logică, în sensul că o produce ca atare, cea dintâi este concepută de Kant după schema celei aristotelice, pornind de la terminologie ("paralogism", "antinomie", "teză" etc.) și sfârșind cu structura logică a argumentelor dialectice (structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cea din sistemul logicii-organon cu aparența logică, în sensul că o produce ca atare, cea dintâi este concepută de Kant după schema celei aristotelice, pornind de la terminologie ("paralogism", "antinomie", "teză" etc.) și sfârșind cu structura logică a argumentelor dialectice (structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și își recunoaște capcanele în care își poate trimite operațiile, adică raționamentele. Paralogismul, antinomia
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și își recunoaște capcanele în care își poate trimite operațiile, adică raționamentele. Paralogismul, antinomia și idealul rațiunii pure exprimă tocmai operațiile raționale prin care este produsă aparența, aproape într-un mod "natural", și doar scoaterea la iveală a sensului lor face cu putință operarea rațională regulativă.102 Dintr-o anumită perspectivă, este vorba
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
folosită ca instrument (organon), adică în sens constitutiv, produce aparență. Întregul spațiu al metafizicii este ocupat de producții dialectice, adică de o cunoaștere aparentă. Kant încearcă să transforme în așa fel dialectica ce a produs, până la el, cunoaștere aparentă (prin paralogism transcendental, antinomii ale rațiunii și prin idealul rațiunii pure) într-un fel de cod de disciplină a folosirii și stabilirii semnificației unor tipuri de judecăți (cele transcendente, al căror obiect, de fapt, este transcendent, dar prezentat ca și cum ar fi un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise de constituire a aparenței și a raporturilor sale cu fenomenul, demersul de față trebuie să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alt cadru de discurs, anume cel din parte a doua; important pentru demersul de față este faptul că aceste raționamente conchid asupra necondiționatului pornind de la condiționat: de aici încadrarea lor sofistică și aparența în cunoaștere pe care ele o creează. Paralogismul transcendental, antinomia rațiunii și idealul rațiunii pure, singurele forme posibile ale raționamentului dialectic, conduc spre necondiționat. Cum a apărut acesta? Ce rost are el în proiectul lui Kant, care încearcă să facă ordine în spațiul cunoașterii veritabile? Pentru a răspunde
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin amfibolice, Ideile constituie paralogisme, antinomii etc.; înfrânarea cognitivă presupune, după cum se vede, comparația: între ceea ce corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie respins; nerespingerea așa-ziselor cunoștințe despre lucrurile în sine constituie, totuși, "regula" dialecticii tradiționale, socotește Kant, iar exemplul acesta
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în dialectica transcendentală, ca parte a unei critici a rațiunii pure. Mai sus a fost arătat că raționamentul, în sens logic, reprezintă operația principală rațională. Dar raționamentul, cum însuși Kant susține, nu este altceva decât o judecată. De altfel, în privința paralogismelor rațiunii pure (legate de Ideea psihologică), judecata este "judecătorul" aparenței produsă prin constituirea rațională a unui eu ca substanță simplă, unitară și opusă unor obiecte posibile în spațiu. În fiecare situație dintre cele patru (eul ca substanță, simplu, unitate, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
forma unui raționament disjunctiv pe care s-ar baza "determinarea logică a unui concept prin rațiune".154 Dar, în fapt, judecățile ce alcătuiesc acest tip de raționament sunt elementele unui "aparat" logic prin care se creează aparența. Tocmai pentru că prin paralogismele raționale eul apare ca fiind altceva decât este cu adevărat: anume el este o simplă "conștiință" de sine, susține Kant, iar nu o substanță (simplă etc.), pentru că prin antinomiile raționale noumenul este luat drept fenomen și pentru că prin idealul rațiunii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
kantieni corespunzători este vorba despre "constitutiv" și "regulativ" ne-ar putea fi de ajutor. Am numit astfel aceste determinări ale judicativului, având gândul la funcționarea dublă a Ideilor rațiunii: constitutivă și regulativă, prima fiind socotită de Kant drept sursă de paralogisme și antinomii, cea de-a doua oarecum nespecifică felului în care rațiunea a funcționat pentru a crea metafizică (până la Kant) fiind cea "corectă", care nu pervertește cunoașterea. Judicativul constitutiv, tema lucrării de față, se apropie de conceptul "formelor raționale" constitutive
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sensul că și acesta intervine în însăși în-ființarea a "ceva": a unui gând, a unei rostiri, făptuiri (formele raționale intervenind în actul cunoașterii), nu însă și în privința rezultatului: gândurile, rostirile și făptuirile judicativ-constitutive nu sunt, în însăși ființa lor, paralogisme și antinomii (deși, la limită, pot fi). De asemenea, judicativul regulativ se apropie de formele raționale kantiene care intervin doar regulativ în privința funcției lor fundamentale: acestea orientează cunoașterea, judicativul regulativ orientează constituirea unor gânduri, rostiri, făptuiri care nu-și înlăuntrizează
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant nu le mai ia drept părți ale unei "teorii a elementelor", în diferență de o "metodologie", pentru că aceasta din urmă nu mai este posibilă, din anumite motive, în contextul precizat). 101 CRP, II, p. 101. 102 Toți acești termeni: paralogism, antinomie, ideal, regulativ, aparență etc. vor fi lămuriți în partea a doua din această prezentare a analiticii și dialecticii transcendentale kantiene. 103 CRP, II; (1994) p. 274. 104 Cf. CRP, partea finală a Analiticii transcendentale, Apendice: Despre amfibolia conceptelor reflecției
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unităților, al sintezelor parțiale și relative ale intelectului. Rațiunea lărgește categoriile și le transformă în „idei” adică în noțiuni, care au funcția de a unifica deplin (necondiționat și universal) cunoștințele intelectului. Ideile îmbrățișează întreaga experiență, totalitatea cunoștințelor. Se preocupă de paralogismul psihologiei raționale pornind de la întrebarea dacă ideile sunt îndreptățite a trece peste fenomene și care este rezultatul acestui salt de la fenomen la realitatea în sine. El susține că putem cunoaște substanța, substratul permanent al stărilor psihologice; că acestea sunt chiar
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
sale cumpăniri antinomice, doar argumentul dualismului (pe care ajunge să-l considere inconsistent), dar nu și teza conștiinței unitare, căreia îi va da o expresie desăvârșită (rămasă exemplară până la considerațiile actuale din psihologie sau din filosofia continentală). În capitolul dedicat paralogismelor rațiunii pure (din "Critica rațiunii pure"), el a invalidat demonstrația carteziană în baza unei analize de esență reductivă a propoziției "eu gândesc". El susținea că "simplicitatea reprezentării despre un subiect nu înseamnă totodată și o cunoaștere a simplicității subiectului însuși
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
și concepția platoniciană, Ritmuri pentru nunțile necesare și elementele de astronomie corelate concepției barbiene privind treptele de cunoaștere, aspecte care fac accesibilă interpretarea nu doar a acestui poem și mergând până la noțiunile de logică (propoziții logice și erori logice, silogisme, paralogisme, truisme, paradoxuri etc.) necesare a fi înțelese și aplicate/evitate conștient pentru însușirea demersului discursiv și argumentativ, dar și pentru analiza comicului de limbaj în comedii, a unor texte non literare sau a unor savuroase discursuri din Istoria ieroglifică. Ca să
Interdisciplinaritatea ca necesitate. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela-Paula Epurianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1337]
-
insurgent, misiune, ofensivă, recruta, rezervist, somare ș.a.; e) cultură: anticar, broșură, burlesc, clerical, coloană, comedie, confesional, ecleziastic, farsă, hebdomadar, monitor, mozaic, plagiator, plastograf, piedestal, prelat, sacrament ș.a.; f) știință: celulă, craniu, corolar, diagnoză, embrionar, fonetism, fibră, fiziolog, genetic, idiomatic, microcefal, paralogism, peripatetic, simptom, steril, supapă, telegraf, trigonometrie ș.a.; g) însușiri, atitudini, calități: abnegație, absurd, ariditate, atracțiune, barbarie, calomnie, catilinar, colosal, compromis, conduită, decepțiune, denatura, desfigura, dualism, duplicitate, echilibru, eufemistic, febril, flagrant, flotant, funebru, funest, gregar, imoralitate, impetuos, magnificență, maltratare, munificență, odios
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
fiind constitutivă rațiunii. De aceea, Kant va proceda la o altă strategie de a-i dovedi aparența: să arate că în acest corp de pretinsă cunoaștere s-au strecurat erori logice și contradicții. Deducția ideii psihologice este însoțită de anumite paralogisme, prin care rațiunea pură face un salt nepermis de la sufletul empiric, supus categoriilor, la sufletul metafizic. Ideea cosmologică este și ea rezultatul unei extinderi nelegitime de la seriile finite dinăuntrul naturii la unitatea absolută a naturii ca întreg, căci rațiunea pură
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]