107 matches
-
și perseverarea din cursul melancoliei sau schizofreniei, - neoformațiile verbale (neologisme, schizofazie, glosolalie) întâlnite la bolnavii schizofrenici. Făcând o sinteza a aspectelor psihopatologice ale limbajului la bolnavii psihotici, J. Bobon izolează mai mufte forme clinice, așa cum se poate vedea mai jos: Paralogismul, descris de Tanzi este un cuvânt existent în limbă, dar căruia bolnavul îi atribuie un sens diferit. Agramatismul, descris de Küssmaul, este a tulburare de ordonare sintactică putând merge până la forma stilului telegrafic. Paragramatismul descris de Bleuler, specific schizofreniei, este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prezența următoarele elemente psihopatologice: egocentrism cu hipertrofia Eului care determină dezvoltarea orgoliului și a unor sentimente de personale superioritate în raport cu celelalte persoane, dispoziție incertă, cu neîncredere, tendință la suspiciune ostilă față de anturaj și interpretări răuvoitoare față de ceilalți, falsitatea judecății, cu paralogisme ireductibile, responsabile de interpretări eronate care vor constitui premisele unui sistem de gândire de factură delirantă, fie de persecuție, de grandoare sau cu o altă tematică bine conturată. După Genil-Perrin, personalitatea paranoiacă se caracterizează prin următoarele patru trăsături fundamentale: hipertrofia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unităților, al sintezelor parțiale și relative ale intelectului. Rațiunea lărgește categoriile și le transformă în „idei” adică în noțiuni, care au funcția de a unifica deplin (necondiționat și universal) cunoștințele intelectului. Ideile îmbrățișează întreaga experiență, totalitatea cunoștințelor. Se preocupă de paralogismul psihologiei raționale pornind de la întrebarea dacă ideile sunt îndreptățite a trece peste fenomene și care este rezultatul acestui salt de la fenomen la realitatea în sine. El susține că putem cunoaște substanța, substratul permanent al stărilor psihologice; că acestea sunt chiar
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
ești sau nu convins că plouă. Puțini autori ar merge totuși pînă într-acolo încît să creadă că legile generale descoperite corespund unui adevăr etern. Aceste legi sînt doar aproximări și rămîn axiomatice, adică imposibil de verificat. Falsificaționismul combate două paralogisme sau erori logice majore. Ambele fac imposibilă falsificarea. Prima eroare este așa-numitul regres la infinit. Să luăm un exemplu din literatura teoriei politice asupra puterii, care opune școala elitistă celei pluraliste (Dahl 1958): Statul nostru este guvernat de o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
insurgent, misiune, ofensivă, recruta, rezervist, somare ș.a.; e) cultură: anticar, broșură, burlesc, clerical, coloană, comedie, confesional, ecleziastic, farsă, hebdomadar, monitor, mozaic, plagiator, plastograf, piedestal, prelat, sacrament ș.a.; f) știință: celulă, craniu, corolar, diagnoză, embrionar, fonetism, fibră, fiziolog, genetic, idiomatic, microcefal, paralogism, peripatetic, simptom, steril, supapă, telegraf, trigonometrie ș.a.; g) însușiri, atitudini, calități: abnegație, absurd, ariditate, atracțiune, barbarie, calomnie, catilinar, colosal, compromis, conduită, decepțiune, denatura, desfigura, dualism, duplicitate, echilibru, eufemistic, febril, flagrant, flotant, funebru, funest, gregar, imoralitate, impetuos, magnificență, maltratare, munificență, odios
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
gramatologiei în înțelesul lui Derrida îi atrage atenția și criticile. Utilizarea termenului de écriture în două sensuri, cel curent și cel de archi-écriture conduce la transferarea caracteristicilor uneia asupra utilizării celeilalte, astfel încât întregul demers derridarian poate fi pus sub semnul paralogismului: "am putea emite câteva rezerve în ceea ce privește structura logică a argumentării în favoarea existenței gramatologiei în sensul lui Derrida. Ne dăm seama cu dificultate de ceea ce ar putea fi demonstrat vreodată printr-o structură argumentativă de tipul: pentru ca să fie A, trebuie să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ocolesc capcana prezumțiilor, socotind că orice experiență recompune întregurile după legile construcției și deconstrucției experiențiale, cognitive. Fenomenul identitar este de acest tip, încât o atare diviziune a teoriilor despre identitate esențialism, constructivism ferește o cercetare de riscul tautologiilor și al paralogismelor. A cunoaște ceva înseamnă a-l experia, a experia ceva înseamnă a construi și reconstrui realitatea lucrului experiat. Chestiunea este esențială mai ales când discutăm dinamica identitară la tineri. Viziunea noologică, la care face referire Horațiu atrage atenția supra unui
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
dictaturii judicativului. Sensul propriu-zis formal al adevărului, așadar preeminența formală a enunțului judicativ (originar), poate ieși în evidență în acele împrejurări. Modernitatea face posibile anumite reacții anti-judicative pe linia identității, toate însă încadrate judicativ-constitutiv. Kant, de exemplu, va semnala antinomiile, paralogismele, amfibolia conceptelor metafizicii, legate, toate, de felul în care a fost croită această "știință". Însă reconstrucția "critică" propusă de el prin proiectul metafizicii-știință rămâne, în liniile ei fundamentale, judicativă, nedepășind condițiile expuse mai sus. Kant tematizează în filosofia sa enunțul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are a face cu aparența (transcendentală), în sensul că îi limitează constituirea, iar cea din sistemul logicii-organon cu aparența logică, în sensul că o produce ca atare, cea dintâi este concepută de Kant după schema celei aristotelice, pornind de la terminologie ("paralogism", "antinomie", "teză" etc.) și sfârșind cu structura logică a argumentelor dialectice (structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cea din sistemul logicii-organon cu aparența logică, în sensul că o produce ca atare, cea dintâi este concepută de Kant după schema celei aristotelice, pornind de la terminologie ("paralogism", "antinomie", "teză" etc.) și sfârșind cu structura logică a argumentelor dialectice (structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și își recunoaște capcanele în care își poate trimite operațiile, adică raționamentele. Paralogismul, antinomia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și își recunoaște capcanele în care își poate trimite operațiile, adică raționamentele. Paralogismul, antinomia și idealul rațiunii pure exprimă tocmai operațiile raționale prin care este produsă aparența, aproape într-un mod "natural", și doar scoaterea la iveală a sensului lor face cu putință operarea rațională regulativă.102 Dintr-o anumită perspectivă, este vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
folosită ca instrument (organon), adică în sens constitutiv, produce aparență. Întregul spațiu al metafizicii este ocupat de producții dialectice, adică de o cunoaștere aparentă. Kant încearcă să transforme în așa fel dialectica ce a produs, până la el, cunoaștere aparentă (prin paralogism transcendental, antinomii ale rațiunii și prin idealul rațiunii pure) într-un fel de cod de disciplină a folosirii și stabilirii semnificației unor tipuri de judecăți (cele transcendente, al căror obiect, de fapt, este transcendent, dar prezentat ca și cum ar fi un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise de constituire a aparenței și a raporturilor sale cu fenomenul, demersul de față trebuie să
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alt cadru de discurs, anume cel din parte a doua; important pentru demersul de față este faptul că aceste raționamente conchid asupra necondiționatului pornind de la condiționat: de aici încadrarea lor sofistică și aparența în cunoaștere pe care ele o creează. Paralogismul transcendental, antinomia rațiunii și idealul rațiunii pure, singurele forme posibile ale raționamentului dialectic, conduc spre necondiționat. Cum a apărut acesta? Ce rost are el în proiectul lui Kant, care încearcă să facă ordine în spațiul cunoașterii veritabile? Pentru a răspunde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin amfibolice, Ideile constituie paralogisme, antinomii etc.; înfrânarea cognitivă presupune, după cum se vede, comparația: între ceea ce corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie respins; nerespingerea așa-ziselor cunoștințe despre lucrurile în sine constituie, totuși, "regula" dialecticii tradiționale, socotește Kant, iar exemplul acesta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în dialectica transcendentală, ca parte a unei critici a rațiunii pure. Mai sus a fost arătat că raționamentul, în sens logic, reprezintă operația principală rațională. Dar raționamentul, cum însuși Kant susține, nu este altceva decât o judecată. De altfel, în privința paralogismelor rațiunii pure (legate de Ideea psihologică), judecata este "judecătorul" aparenței produsă prin constituirea rațională a unui eu ca substanță simplă, unitară și opusă unor obiecte posibile în spațiu. În fiecare situație dintre cele patru (eul ca substanță, simplu, unitate, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
forma unui raționament disjunctiv pe care s-ar baza "determinarea logică a unui concept prin rațiune".154 Dar, în fapt, judecățile ce alcătuiesc acest tip de raționament sunt elementele unui "aparat" logic prin care se creează aparența. Tocmai pentru că prin paralogismele raționale eul apare ca fiind altceva decât este cu adevărat: anume el este o simplă "conștiință" de sine, susține Kant, iar nu o substanță (simplă etc.), pentru că prin antinomiile raționale noumenul este luat drept fenomen și pentru că prin idealul rațiunii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
kantieni corespunzători este vorba despre "constitutiv" și "regulativ" ne-ar putea fi de ajutor. Am numit astfel aceste determinări ale judicativului, având gândul la funcționarea dublă a Ideilor rațiunii: constitutivă și regulativă, prima fiind socotită de Kant drept sursă de paralogisme și antinomii, cea de-a doua oarecum nespecifică felului în care rațiunea a funcționat pentru a crea metafizică (până la Kant) fiind cea "corectă", care nu pervertește cunoașterea. Judicativul constitutiv, tema lucrării de față, se apropie de conceptul "formelor raționale" constitutive
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sensul că și acesta intervine în însăși în-ființarea a "ceva": a unui gând, a unei rostiri, făptuiri (formele raționale intervenind în actul cunoașterii), nu însă și în privința rezultatului: gândurile, rostirile și făptuirile judicativ-constitutive nu sunt, în însăși ființa lor, paralogisme și antinomii (deși, la limită, pot fi). De asemenea, judicativul regulativ se apropie de formele raționale kantiene care intervin doar regulativ în privința funcției lor fundamentale: acestea orientează cunoașterea, judicativul regulativ orientează constituirea unor gânduri, rostiri, făptuiri care nu-și înlăuntrizează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant nu le mai ia drept părți ale unei "teorii a elementelor", în diferență de o "metodologie", pentru că aceasta din urmă nu mai este posibilă, din anumite motive, în contextul precizat). 101 CRP, II, p. 101. 102 Toți acești termeni: paralogism, antinomie, ideal, regulativ, aparență etc. vor fi lămuriți în partea a doua din această prezentare a analiticii și dialecticii transcendentale kantiene. 103 CRP, II; (1994) p. 274. 104 Cf. CRP, partea finală a Analiticii transcendentale, Apendice: Despre amfibolia conceptelor reflecției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Raport.... este nota informativă prin care vierul Costică Dură îi prezintă stăpânei șirul de nenoriociri abătute asupra moșiei, cu o seninătate care sfidează orice logică a bunului simț și a responsabilității. Blocarea gândirii receptorului, etapă specifică umorului negru, este efectul paralogismelor cauzate tot de incultura și inabilitatea comunicațională: Că umblă prin păsări și moare toate, mai ales la noi, căci nu ne-au mai rămas decât unsprezece găini în afară de cocoș, care l-am tăiat să nu moară de viu [...] și după ce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și mostrele de stil birocratic: C.F.R. Raport către șeful mișcării din partea șefului unei gări, În stilul și cu sintaxa" Monitorului Oficial". Pe de altă parte și concentrarea abuzivă, conducând la omiterea unor termeni esențiali pentru clarificarea sensurilor, generează comicul prin paralogisme 121 ale spunerii, de tipul ,,Cuțitu os" sau ,,Pupat toți piața independinți" (Telegrame). Așadar agramatismele constituie marca cea mai stridentă a limbajului specific personajelor caragialiene. Deficiențele de exprimare reflectă incapacitatea "eroilor" de a raționa corect și de a stabili raporturi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tip de "manual" bazat pe caragialisme, un inventar al sofismelor care ar putea exemplifica erorile logice, este deja întocmit de Marta Petreu în studiul Filosofia lui Caragiale. Instrumentarul logicii aristotelice este util autoarei pentru a dovedi că diferitele specii de paralogisme in dictione, de tipul celor amintite deja, săvârșite involuntar din cauza lipsei de instruire (de exemplu, de reclamanta Leanca din Justiție), din semidoctism (cum e cazul "pedagogului de școală nouă") sau deliberat de către un "eristician"122 precum Mitică, pot explica mecanismele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
șarjare sau, pur și simplu, de abilă cunoaștere a procedeelor de generare a râsului. Ne amintim, pentru primul caz, de polemicile în care face uz de cacofonii -"Cine mai poate scrie ca Caton?" (Poetul și "Moftul") iar ca exemplu de paralogism deliberat cu sens ironic, putem cita un comentariu al lui Caragiale din cronica teatrală cu titlul Ruy-Blas-Răsăritul unei stele: "Desigur, traducătorul a voit să prelungească spectacolul ca să obosească mai puțin pe spectatori. Cuminte lucru: arta trebuie să fie o favoare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale lui Al. O. Teodoreanu, relativ puține aspecte lingvistice din scrierile impregnate de un suav umor patristic ale lui Damian Stănoiu amintesc de limbajul personajelor caragialiene. Unul dintre aceste aspecte ține de revalorificarea potențialului comic al stilului telegrafic. Generatoare de paralogisme derivate din concentrarea abuzivă responsabilă de lipsa de precizie a anunțurilor, telegrama este și la Damian Stănoiu utilizată ca mijloc de informare denaturată. În microromanul Cazul maicii Varvara, poznașa notiță din telegrama prin care Trilifia informa mitropolia în legătură cu incidentul din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]