142 matches
-
trădare, au predat Palatul imperial ienicerilor. Se va întoarce s-o îngroape într-o scobitură a zidului. Dar cine era de fapt franco-latinul Jean Ange? Născut la Avignon, încă de mic copil este silit să ia drumul pribegiei: acuzat de paricid în urma sinuciderii tatălui său grec, fuge în lume. Studiază filosofia, fără însă să afle mângâierea adevărului. Este îngrijitor de ciumați într-un lazaret din Ferrara, negustor de stofe la Florența, după care alege crucea și spada, în slujba cardinalului Cesarini
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
a fost premeditat de James, în efortul lui de "decredibilizare" a naratorului. Ne aflăm în fața unui maestru incontestabil al artei ficțiunii. Bibliografie Henry James O coardă prea întinsă. Traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian, București: ART, 2009. Cronica unui paricid epic Popularitatea imensă de care s-a bucurat victorianul Charles Dickens ca scriitor, atît în timpul vieții, cît și post mortem, a constituit mai curînd un obstacol în calea receptării sale critice de subtilitate. S-a cristalizat, în timp, stereotipul cultural
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde altundeva. La începutul modernității, el scrie despre un paricid literar inevitabil: naratorul (noului roman) îl elimină din joc pe autorul (vechiului roman). Neofitul greșește deocamdată flagrant, dar, chiar și așa, nu poate să nu observe că viața maestrului său s-a apropiat de sfîrșit. Naratorul se naște nietzschean din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Edgar Allan Poe 38 Diversiunile narative ale unui precursor (post)modern 45 Scriitura epifanică 56 Balena albă o experiență mesmerică 64 O povestire romantică de peste ocean 70 Stăpîni și sclavi 78 Reflectorul jamesian 85 "Straniu" sau "miraculos"? 91 Cronica unui paricid epic 95 Feminitate și victorianism 102 Cazul straniu al domnișoarei Hare și al domnului Warburton 109 O inițiere psihedelică 114 Revelațiile amurgului (existențial) 119 Un gentleman la Darlington Hall 125 Ce este un autor? 132 Liberalul radical. Un prototip 139
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Tezeu care ucide Minotaurul, înlocuind-o pe Ariadna, feminitatea fragilă și vulnerabilă. Schorske analizează acest conflict în context freudian drept confruntare cu dimensiunea instinctualului și a inconștientului. În viziunea lui Schorsche, uciderea minotarului definește civilizatoarea revoltă oedipiană, expresie a desantului paricid al tinerilor artiști ai Secesiunii vieneze, paricid explicat pe larg de Freud în Totem și tabu. Zeița este reprezentată bidimensional, ceea ce implică un efect suplimentar de abstractizare. A treia Atenă din reprezentările lui Klimt relevă întregul potențial subversiv pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ariadna, feminitatea fragilă și vulnerabilă. Schorske analizează acest conflict în context freudian drept confruntare cu dimensiunea instinctualului și a inconștientului. În viziunea lui Schorsche, uciderea minotarului definește civilizatoarea revoltă oedipiană, expresie a desantului paricid al tinerilor artiști ai Secesiunii vieneze, paricid explicat pe larg de Freud în Totem și tabu. Zeița este reprezentată bidimensional, ceea ce implică un efect suplimentar de abstractizare. A treia Atenă din reprezentările lui Klimt relevă întregul potențial subversiv pe care îl aduce arta lui Klimt, dar și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
propriului său destin: Oedip. Cele trei furii indică o tramă oedipiană a unei victime lipsite de apărare și a cărei vină este conținută în chiar modalitatea pedepsei. Posibile femmes fatales, ele sunt prin excelență divinități infernale care pedepsesc crimele abominabile: paricidul, matricidul, infanticidul sau incestul. În contextul contenciosului simbolic cu substrat oedipian al tragediei grecești, spre exemplu Eumenidele lui Eschil, Schorske este de părere că apariția lor concomitent cu dispariția zeiței Atena contituie analogon-ul simbolic al întoarcerii refulatului. Prin aceasta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la răscruce și se întoarce în cetate fără a se purifica, încălcând legea morală a vremii sale, însușită ca proprie lege odată cu credința în zei. Eroul tragediei antice e tragic pentru suferința justificată, asumată pentru refacerea echilibrului cetății, clătinat prin paricid și incest, și nu pentru suferința nejustificată prin căderea în hybris; deși fapta sa este infinit mai puțin gravă decât dubla crimă care i-a fost imputată. Lui Ghiță îi lipsesc și inocența și lupta pentru restaurarea echilibrului pierdut, de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
către un alt loc, acela în care este posibil să se producă evenimentul întâlnirii, adică al educației. Interesant este că, în scenariul paideic clasic, magistrul se află în centru, iar discipolul își asumă cu bucurie recunoscătoare marginea. Finalul scenariului paideic paricidul coincide cu migrarea discipolului către centru (un centru care îi poate conferi cândva poziția de magistru) și a magistrului către margini, bucuros pentru "sângeroasa" încheiere: îndepărtarea sa din ființa discipolului, devenit acum conștient de sine; în acest sens, Gabriel Liiceanu
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
să nu fie, și că nimicul nu este și nu poate să fie. Severino nu dorește însă o simplă întoarcere la Parmenide, după cum s-ar putea crede și după cum s-a reținut de fapt. Este necesar în schimb să repetăm "paricidul" prin care Platon crede că se eliberează de Parmenide, făcându-și iluzia că salvează lumea fenomenelor. În repetarea "paricidului", diferențele sunt în sfârșit reconduse la ființă: dacă nu mai sunt izolate de aceasta după cum se întâmplă la Parmenide, la Platon
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
întoarcere la Parmenide, după cum s-ar putea crede și după cum s-a reținut de fapt. Este necesar în schimb să repetăm "paricidul" prin care Platon crede că se eliberează de Parmenide, făcându-și iluzia că salvează lumea fenomenelor. În repetarea "paricidului", diferențele sunt în sfârșit reconduse la ființă: dacă nu mai sunt izolate de aceasta după cum se întâmplă la Parmenide, la Platon, în întreaga istorie a Occidentului acestea se revelează ca eterne. Se transformă așadar în mod radical și sensul devenirii
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
are un complex Oedip, din două motive opuse. În primul rînd, pentru că el nu a făcut numic din toate acestea; nu știa că bătrînul pe care l-a ucis este tatăl său, așa că actul uciderii nu l-a transformat în paricid. Și nici nu știa că regina îi este mamă. Astăzi am spune: aceste persoane nu erau decît părinții săi biologici; părinții săi reali erau ciobanul și nevasta lui, care l-au crescut. Dar acest argument nu convinge, opusul va convinge
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
că nu-i dădea niște ruble, mi se părea cât se poate de firesc... N-am înțeles de ce Ivan vroise să-și omoare tatăl prin Smerdiacov și nici de ce Smerdiacov acceptă sugestia... Cele trei mii de ruble puteau justifica un paricid? Căci Feodor Pavlovici Karamazov era tatăl său, conceput cu o neroadă a orașului, într-o grădină, după o seară de beție. De ce înnebunea Ivan? Că sugerase "ideea" uciderii tatălui? Dar de ce să-l ucidă? Nebunia îl făcuse să-i încolțească
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cap. 14) Eroul, care cunoaște identitatea celui pe care vrea să-l lovească, renunță la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle, care îl amenință pe Creon, pentru ca imediat să abandoneze ideea paricidului. Atunci, tragicul nu se poate produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea, căci ea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vinovatul, cu fruntea încinsă de o legătură, sărutând picioarele statuii Minervei și implorându-i ajutorul. Aici, Oreste își adresează jelania zeiței; acolo, se agită Furiile; merg, vin, aleargă. În sfârșit una dintre ele exclamă: "Iată urma de sânge pe care paricidul a lăsat-o cu pașii săi... Îl simt, îl simt..." Ea merge. Surorile-i nemiloase o urmează: ele trec, din locul unde erau, în adăpostul lui Oreste. Îl înconjoară, scoțând strigăte, fremătând de furie, scuturându-și făcliile. Ce moment de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cruzimilor iubitei sale. În fiecare clipă îl vedem gata să se îmblânzească, numai să-i dea Hermiona vreo speranță. Acest ucigaș al mamei sale pare chiar să fi uitat nelegiuirea comisă. Nu este cuprins decât de pasiunea lui: vorbește, după paricid, de nevinovăția-i care îl apasă, și dacă, omorându-l pe Pyrrhus, este urmărit de Furii, asta se întâmplă pentru că Racine a găsit, în tradiția mitologică, ocazia pentru o scenă superbă, dar care nu se leagă de subiectul său, așa cum
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
joc, atunci, după părerea mea, se naște neîncrederea sceptică în propriile sale creațiuni". Eminescu, așadar, are previziunea postmodernității în ecuația epigonism-joc, la care nu poate adera. Interpretarea derridaiană a pharmakon-ului platonician sfârșește prin a deveni psihanalitică. Scriitura se naște ca paricid, pe modelul "complexului Oedip". Pentru ca să apară simulacrul, arhetipul trebuie ucis, adică figura Tatălui dispare, încât există tentația ca moartea nietzscheană a lui Dumnezeu să aibă aceeași semnificație: Dispariția chipului este mișcarea di-feranței (différance) care deschide cu violență scriitura sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
până acum o serie de exegeți, cultura - ca de altfel și religia - se cere înțeleasă după propriile sale criterii, prin chiar natura sa specifică. Astăzi pare deseori neconvingător să explici un fapt cultural prin altul economic, sau unul religios prin ,,paricidul primordial", de exemplu. Le poți expune și argumenta interconexiunea, influențarea reciprocă, ceea ce este cu totul altceva. Paul Diel rămâne însă unul dintre fanii paradigmei psihologice de înțelegere și explicare a vieții spiritului uman. Faptul acesta cred că se poate argumenta
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
și: „Romanul Tristan și Isolda este un roman de dragoste/iubire și de pasiune. Acest roman ne prezintă iubirea dintre Tristan și Isolda, o iubire împărtășită cu multe greutăți. Acest roman este un roman de iubire și pasiune bazat pe paricid și incest“. „Tristan și Isolda trăiesc în pustietate până își dau seama că nu-și oferă condiții și o aduce regelui, dar tot se întâlnesc noaptea sub un copac în grădină. În final cei 2 se despart și mor“. Vreți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
ei, în plan literar aflându-ne în plin realism, cu prezența arivistului. Corespondenții din imaginarul poetic ar fi romanticii visători, idilici, geniali, pe de o parte, și iconoclaștii avangardelor de tot felul, pe de alta. Cești din urmă comit perpetuum "paricidul", pe când orfanii care-și caută părinții cei buni sunt visătorii, elegiacii" (p. 159). Am reprodus un amplu citat edificator. Criticul pune în relație analogică (așa cum se vede de-a lungul întregii cărți) pe Bacovia și Vieru. Cel dintâi, copleșit de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
picta Icoane Împărătești ale Mântuitorului și ale Maicii Sale pentru catapetesme de Biserici și alte icoane. Cei ce le comandau administrației nu știau cine era executantul. Aflând, puteau crede că Dumnezeu dă prilej de pocăință acestui suflet tulburat de crima paricidului. I-am văzut a doua zi după mutarea lor. Când duceam tineta la canal își cărau bagajul din Secție: haine, tablouri, icoane etc. Biroul gardianului deveni și depozit de materiale. Faptul ne-a surprins pe toți frații din celulă. Sile
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
era complicată: și personală, și metodologică, și generațională. Iar recenzia devenea publică într-un moment în care începeau să apară în presă... S.A.: ...ân presa cotidiană? M.I.: Da. Începeau să apară în presa cotidiană articole în care eram acuzat de paricid, mă rog, tot felul de lucruri umflate. S.A.: În care tu erai prezentat drept fiul simbolic monstruos, care distruge statuia lui Scholem XE "Scholem, Gershom" ? M.I.: Da. Și asta era exagerat, totul era într-o notă foarte negativă. S.A.: A
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
poate să fie și bun, și rău. N-am spus asta ca să-l apăr pe Culianu XE "Culianu, Ioan Petru" sau ca să-l atac pe Eliade XE "Eliade, Mircea" . Am constatat ceva structural. Dar dacă e adevărat, toată povestea cu paricidul simbolic al lui Culianu XE "Culianu, Ioan Petru" , cu revolta sa, nu mai contează. Fiindcă vorbim de o diferență fundamentală... S.A.: ...ân sensul că nu este vorba de o evoluție, că nu contează atât de mult interacțiunile dintre maestru și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
XE "Eliade, Mircea" spre sfârșitul vieții sale. Iată de ce cred că la mijloc e ceva fundamental, o profundă diferență structurală. S.A.: E foarte plauzibil. Sigur, în cazul absenței referințelor la Eliade XE "Eliade, Mircea" se poate recurge la scenariu de paricid, simbolic sau chiar numai ideologic: scenariul a fost schițat, unii l-au opus în mod net pe Culianu XE "Culianu, Ioan Petru" lui Eliade XE "Eliade, Mircea" , fără să mă convingă. În cazul celorlalți clasici români absenți din opera lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
baricada ridicată împotriva schimbărilor din Justiție, și mai ales a oamenilor implantați acolo, și se încheie firesc pe meterezele TVR și Radio, unde încă rezistă Nicolau și Șeuleanu, la fel de independenți. Incapabil să facă opoziție bazată pe proiecte alternative, paralizat de paricidul politic împotriva fondatorului Ion Iliescu, scăzut în sondaje la cea mai joasă cotă din ultimii zece ani, PSD se agață cu disperare de fiecare mușuroi. Principalul partid de opoziție i-a luat în brațe pe Nicolau și Șeuleanu atât de
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]