344 matches
-
care plocamă:„Nu sunt decât o frază în marea simfonie”. Alteori intoducerea ex abrupto: „Ai biruit. O dungă-n miezul zilei- Și-o mare de cenușă-n asfințit”. Alteori, în fine, invocația „Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gândire” Parnasienii nu se exprimă așa niciodată.” (T. Vianu-op,cit...) „După melci”- arată tudor Vianu- se situează pe aceeași linie cu „Miorița”,cu ”Lunca de la Mircești” a lui Alecsandri, „Călin”, al lui Eminescu și „Nunta Zamfirei” a lui Coșbuc. În toate deopotrivă
ION BARBU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368981_a_370310]
-
cu placheta de versuri „Fluierul”, continuând cu „Florile cornului tânăr” cu o prefață de Otilia Cazimir, neconcludente pentru evoluția ulterioară. Deabia cu „Orfeu îndrăgostit” începe să-și desăvârșească marea lui pasiune. Având un cult al formei, trimițându-ne la poezia parnasiană pe care se pare că o cunoștea bine, autorul ne-a oferit o plăcută surpriză. Acum distingem forme lirice din Mallarme, din Ion Barbu, Baconsky și chiar din Eminescu. În „Umbra Paradisului” distingem printre rânduri pe Baudelaire, Verlaine, Rimbold: Ca
HORIA ZILIERU- UN „ORFEU ÎNDRGOSTIT” DE MAREA POEZIE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 793 din 03 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359689_a_361018]
-
romanul Germinal). Opus romantismului (începând cu al șaptelea deceniul al sec. al XIX-lea) dar și naturalismului este parnasianismul. Noua orientare se delimitează de romantismul devenit excesiv sentimental, cultivând o poezie impersonală, rece. Dacă estompează fondul emotiv al unui poem, parnasienii se ocupă, în schimb, de cizelarea formei acestuia, de perfecțiunea versificației, cultivând cu precădere poezia cu formă fixă. Șeful școlii parnasiene a fost Leconte de Lisle. Lui i se alătură Th. Gautier, J.M. de Hérédia, S. Prodhomme, Th. de Banville
DESPRE MODERNITATE ŞI MODERNISM de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1837 din 11 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340316_a_341645]
-
se delimitează de romantismul devenit excesiv sentimental, cultivând o poezie impersonală, rece. Dacă estompează fondul emotiv al unui poem, parnasienii se ocupă, în schimb, de cizelarea formei acestuia, de perfecțiunea versificației, cultivând cu precădere poezia cu formă fixă. Șeful școlii parnasiene a fost Leconte de Lisle. Lui i se alătură Th. Gautier, J.M. de Hérédia, S. Prodhomme, Th. de Banville ș.a. Numele curentului vine de la cel al revistei pariziene Parnasul contemporan, în care acești artiști își publicau creațiile. La această revistă
DESPRE MODERNITATE ŞI MODERNISM de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1837 din 11 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340316_a_341645]
-
e vorba de “corespondență” în accepția armoniei poetice - se întâlnește cu unul de morbiditate, încât nu poeții pot sta aproape, ca fire, nici universurile, cât claritatea, definibilitatea lor. Două lecturi care duc în altă parte opunând romantismul lui Eminescu clasicismului parnasian, formal, al lui Baudelaire, predestinarea modernă a celui de-al doilea, imobilitatea astrala a celui dintâi. Venind de la Baudelaire la Eminescu, îl uiți uiți pe unul sau nu-l sesizezi pe celalalt decât în termenii unei opoziții reciproc definitorii, ai
BAUDELAIRE ŞI POEŢII ROMÂNI -INDOEMINESCOLOGY de GEORGE ANCA în ediţia nr. 2359 din 16 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340064_a_341393]
-
În concluzie, adevărul este apreciat de toată lumea. SUBIECTUL al III-lea Simbolismul este un curent literar apărut în Franța în jurul anului 1886, odată cu publicarea articolului-manifest Simbolismul de către Jean Moreas, ca o reacție împotriva retorismului poeziei romantice și a impersonalității poeziei parnasiene. Simbolismul s-a manifestat în poezie. Acest curent continuă, precum romantismul, adâncirea caracterului cromatic al poeziei parnasiene, promovând o tehnică modernă. Așa se explică faptul că un poet celebru parnasian, Ch. Baudelaire, în sonetul Corespunderi, formulează un principiu fundamental al
Prof. LIVIA PIGULEA: Varianta 2 (rezolvată). Bacalaureat. Limba și literatura română () [Corola-blog/BlogPost/339556_a_340885]
-
în Franța în jurul anului 1886, odată cu publicarea articolului-manifest Simbolismul de către Jean Moreas, ca o reacție împotriva retorismului poeziei romantice și a impersonalității poeziei parnasiene. Simbolismul s-a manifestat în poezie. Acest curent continuă, precum romantismul, adâncirea caracterului cromatic al poeziei parnasiene, promovând o tehnică modernă. Așa se explică faptul că un poet celebru parnasian, Ch. Baudelaire, în sonetul Corespunderi, formulează un principiu fundamental al simbolismului, corespondența între senzații: Parfum, culoare, sunet se îngână și-și răspund. Simbolul, cuvânt de la care a
Prof. LIVIA PIGULEA: Varianta 2 (rezolvată). Bacalaureat. Limba și literatura română () [Corola-blog/BlogPost/339556_a_340885]
-
o reacție împotriva retorismului poeziei romantice și a impersonalității poeziei parnasiene. Simbolismul s-a manifestat în poezie. Acest curent continuă, precum romantismul, adâncirea caracterului cromatic al poeziei parnasiene, promovând o tehnică modernă. Așa se explică faptul că un poet celebru parnasian, Ch. Baudelaire, în sonetul Corespunderi, formulează un principiu fundamental al simbolismului, corespondența între senzații: Parfum, culoare, sunet se îngână și-și răspund. Simbolul, cuvânt de la care a derivat termenul simbolism, îl descoperim în folclor, în mituri, precum și în poezia cultă
Prof. LIVIA PIGULEA: Varianta 2 (rezolvată). Bacalaureat. Limba și literatura română () [Corola-blog/BlogPost/339556_a_340885]
-
un ovoid clasic, de bronz, cu suprafața lustruită, în așa fel încât acționează ca o oglindă. Astfel, în adâncul Începutului Lumii se oglindește privitorul, cu propriul său univers imediat. Materialul efemer se reflectă în oul simbolic, ca formă de perfecțiune. .Parnasienii (Leconte de Lisle, José-Maria Hérédia) - au cultivat o poezie decorativă, livrescă, marcată de perfecțiunea formei , dar lipsită de elanuri sufletești. Reversul clasicismului - a pune în paranteză armonia elaborată a unui univers decantat spre a urmări ce se petrece înaintea "înghețării
CONSUELA STOICESCU SCRIE SI TRADUCE VERSURI PE MUZICA DE VIVALDI SI DEBUSSY de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 123 din 03 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/343193_a_344522]
-
Pe mine viața mă face să simt uneori că stau cu capul plecat în pămînt, deși Cerul este deasupra mea un fel de astrogramă, în fața căreia cuvintele se chircesc de neputința în cumpănă cu drumurile atît de parfumate ale poeziei parnasiene și iată că lucrul de care mă temeam se întîmplă clipă se sparge, se preface în ceea ce pierd neîncetat, o tăcere pe care-o simt dincolo de auz în cele mai îndepărtate unghere cum ar fi fost, cum trebuia, cum s-
DESPRE LUCRURI AŞA CUM SÎNT, ÎN FUNCŢIE DE NATURĂ... de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375125_a_376454]
-
agreste, săvârșite de țărani radioși. Exuberanți, zburdalnici, țăranul și țărăncuța (Rodica) au un irezistibil tonus amoros, însă idila care îi ațâță suferă de prea mult dichis, alintându-se în artificiozități. Acest lirism descriptiv, bucolic etalează, în ornamentica lui, o notă parnasiană. Ca, de exemplu, înclinația către miniatură, în poezii ca Pastel chinez sau Mandarinul, care prefigurează rondelurile macedonskiene. Intenția lui A. a fost, încă de la primele sale doine, aceea de a realiza o epopee națională, având drept surse de inspirație istoria
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
mă-mbrac / Și iată-mă-s, deodată, cer și zare.” Se identifică aici liricul sedus de ascensional și transfigurat, macedonskian, de beatitudini celeste. De acum înainte se definește progresiv și fizionomia lui ca poet de descendență clasică, uneori în variantă parnasiană, animat de idealul limpidității, al artei epurate de lestul materiei brute și neinformate estetic, artă al cărei arhetip este spiritul meridional: „O! pantă clasică din miază-zi / Ivită ca-ntr-un vers de Valéry, / de zei bătrâni purtată între mâini / te
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
mișcării. / Luminez grădini și agit în fluxuri / apele mării. // M-am mutat mai sus. Și mirat, Selene-și / pune zborul meu încrustat cununii. Aș putea s-ating cu un deget leneș / cearcănul lunii.” În câteva rânduri, A. face profesiune de credință parnasiană. Aceasta se verifică mai ales sub aspectul grijii extreme pentru formă. Altminteri, nimic din răceala / impersonalitatea parnasienilor, la care cultivarea formei e doar un pretext de sugrumare a expresiei eului. Or, particularitatea e tocmai exprimarea liberă a afectivității; poetul e
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
pune zborul meu încrustat cununii. Aș putea s-ating cu un deget leneș / cearcănul lunii.” În câteva rânduri, A. face profesiune de credință parnasiană. Aceasta se verifică mai ales sub aspectul grijii extreme pentru formă. Altminteri, nimic din răceala / impersonalitatea parnasienilor, la care cultivarea formei e doar un pretext de sugrumare a expresiei eului. Or, particularitatea e tocmai exprimarea liberă a afectivității; poetul e un epicureu, un hedonist chiar, care glosează pe tema odei horațiene către Taliarh, încearcă să fixeze clipa
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
sustrage influenței eminesciene, cristalizarea unei expresii proprii începând încă din 1894, când publică poezia În grădină, pentru a se desăvârși în volumul cu același titlu, structurat riguros, ca un poem. Subiectivitatea poetului este preponderent modernă, recuzând în același timp demisia parnasiană și egolatria romantică. Înainte de toate, el este un senzitiv, cu o acuitate extraordinară a simțurilor, mai ales a celui olfactiv. Mobilitatea percepțiilor imprimă discursului un caracter difluent, accentuat de înclinația către inefabil și mister. Climatul este cel de morbidezza, întrucât
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
și, paradoxal, măcar pentru o scurtă perioadă a carierei lor, artiști boemi. Iar pentru ca deruta să fie completă, În armata dandy a Franței se Înrolează o mulțime de scriitori neoclasici, romantici din toate valurile, vajnici reprezentanți ai realismului, dar și parnasieni și simboliști. Într-o epocă ea Însăși tulbure, nu mai puțin șocante sunt volutele, ezitările În a adopta sau a schimba un stil, de care dau dovadă celebritățile artistice ale zilei. Alți „vechi și noi”, alți „clasici și moderni” se
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
roman (Confesiunea lui Cantemir) și tălmăciri. Dar abia peste trei decenii văd lumina zilei versiunile la Sonete de Shakespeare (1940) și florilegiul Poeme romantice. Sonetele Uraniei și altele (1942). Acestea, dar mai ales prezentarea lui în antologia Din poezia noastră parnasiană a lui N. Davidescu determină o adevărată redescoperire a poetului. D. este inclus de „Vieața nouă” printre cele „cinci frumoase stele” de curând ivite (alături de Gr. Pișculescu - Gala Galaction, Nelly - N.D. Cocea, Iuliu Dragomirescu și Mihail Sadoveanu), dar Câteva strofe
DONNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286830_a_288159]
-
cosmică și de misterele ei, iar studiile astronomice, întreprinse cu patimă, îi vor îmbogăți lexicul cu sonorități insolite, dar și cu percepții noi, ce vor da substanță reflexivității sale. De aceea, nu de puține ori, descriptivul, în formă îndelung cizelată, parnasiană, se convertește în sugestie, simbolistă, a unui spațiu infinit, misterios, clocotind de energie în aparența lui inertă, precum în Mi Cephei, Orionul, Palidul Selene, Nebuloasa din Andromeda, ori a unui fascinant „Nord letargic”, iluminat de fastuoase aurore boreale. Ulterior, D.
DONNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286830_a_288159]
-
lor transpunere în românește. SCRIERI: Câteva strofe, Buzău, 1898; Sonetele Uraniei, București, 1902; Marginalia, București, 1911; Poeme romantice. Sonetele Uraniei și altele, București, 1942. Traduceri: Shakespeare, Sonete, București, [1940]. Repere bibliografice: Arghezi, Scrieri, XXIII, 322; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943, 61-62; Perpessicius, Opere, X, 133-145; Caracostea, Scrieri, II, 283-288; Ciopraga, Lit. rom., 258; Piru, Ist. lit., 259; Dicț. scriit. rom., II, 124-125. V.D.
DONNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286830_a_288159]
-
deschide și dă titlul plachetei Spre Cetatea zorilor reia motivul infinitei aspirații, în timp ce altele (Trandafirii galbeni, Buchetul, Garoafa roză) relevă tehnica și substanța „romanțelor” minulesciene. Un efort de individualizare se constată în Poemul oglinzilor, în care însă alunecarea spre expozitiv parnasian și declamație erodează efectul. Aceeași propensiune e vizibilă și în ciclurile „vitrinelor”, din Altare nouă, și al „străzilor”, din Fericirea celorlalți, în care mai apar motivul orașului provincial, câteodată în note bacoviene, și accente de satiră socială. Prezent și în
CRUCEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286537_a_287866]
-
temperat, trăind discret voluptatea luminii solare și a succedaneelor ei -, sclipiri de calcare și irizări de suprafețe marine, „pulberea de azur” a nisipurilor Balcicului, într-o suită de acuarele ținând echilibrul între grație și sobrietate, între evanescența simbolistă și fermitatea parnasiană a liniilor. O suită asemănătoare, mutatis mutandis, este aceea a evocării peisajului natural și cultural italian: Veneția, Florența, Napoli, Roma, Sicilia („insula soarelui”) sau aceea a resuscitării „basmului copilăriei”, cu similitudini pillatiene în reconstituirea casei bunicilor etc., dar fără fiorul
COLORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286333_a_287662]
-
-l caracterul compozit al creației poetice cuprinse în Diafane și Turnul de fildeș (1929); sonetele sale cultivă motive specifice clasicismului, îmbinări ostentativ galante de sorginte preromantică, reverii în spații proprii romantismului, sonorități dense, contururi delicate și rezolvări estetizante frecventate de parnasieni, imagistică intensă, definitorie pentru simboliști. Prin dominanta rațională, care elimină efuziunile, exuberanțele și improvizația, C. rămâne el însuși un emul al lui Heredia sau al lui Rostand. Această dominantă, flancată de contemplarea sarcastică a vieții, asigură poeziei sale o notă
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
se situează în descendența unui anumit simbolism elegiac, nu lipsit de muzicalitate, dar văduvit de vigoare, vădind un lirism reticent față de evoluțiile moderniste și desuet față de tonul poetic al momentului. Sunt sesizabile răzlețe accente argheziene, ecouri ale sonorităților din poemele „parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica menită să preia discret rezonanțele emoției. Recuzita urban-modernă, care va fi masiv manipulată în următorul volum (ziare, fumuri, furnale, sirene, blocuri), se ivește și în Geode. Pâinea pădurii pare rezultatul unui efort mimetic
COSMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286436_a_287765]
-
Frecventa clubul socialist de la „Lumea nouă”. În ziarul „Liga ortodoxă”, la 30 iulie 1896, Ion Theo (prescurtarea i-a fost sugerată de Al. Macedonski) debutează în poezie, tăios, cu acuzatoarele strofe din Tatălui meu; le urmează compuneri când instrumentaliste, când parnasiene, când purtând amprenta elegiei eminesciene. Macedonski elogiază cutezanța cu care tânărul „rupe” tehnica versificării, însă acesta nu suportă amestecul „peniței” patronului său literar și părăsește cenaclul macedonskian. Colaborează totuși la sateliți ai „Literatorului”: „Revista modernă” (1897) și „Viața nouă” (1898
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
discretă, sentimentul trecerii inevitabile, presimțirea unui sfârșit al tuturor lucrurilor. Trecutul (biografic, istoric) este pretextul unor „popasuri durute”. Poetul rămâne același artizan al versului, fie că poemul se alcătuiește ca reflecție esopică, fie că ia forma comentariului, descrierii în gust parnasian sau a interogației și parabolei. B. a publicat și două romane istorice, Romanul Caterinei Varga (1960) și Când era Horia împărat (1962), evocând eroi din istoria românilor ardeleni. Paginile memorialistice, răspândite în presă, în ultimele două decenii, adunate, apoi, în
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]