248 matches
-
seniori". Iar dacă tonul cu care ne este înfățișată vesela parodie a infernului din Cartea a doua rămâne unul plin de umor, conducând la destinderea și amuzarea majorității cititorilor, finalitatea fragmentului este una cât se poate de serioasă, consonând cu parodierea altei teme prețuite în literatura imediat anterioară apariției romanului despre care vorbim, utopia. Rabelais intră în conflict, într-un conflict livresc, desigur, cu lumile considerate intangibile și arborând, drept urmare, un statut de impasibilă superioritate față de cea mai mare parte a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
modelului, fapt ce îl apropie din nou pe Swift de teoriile moderne. "Eu unul cred că se întâmplă cu bibliotecile precum cu cimitirele", ne face, îngăduitor, o confidență naratorul Istoriei amănunțite... Așadar "moartea" prin necitire a unui autor atrage și parodierea acestuia într-o "nouă speță de cărți de controversă, încărcate cu și mai mult spirit malign (s.n.), și avându-și obârșia în sus-pomenitul război al învățaților în legătură cu piscul mai înalt de pe Parnas". "Spiritul malign" al parodiilor așa cum le vedea Swift
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în traducerea românească (Ce este literatura?), literaturitatea textului și a funcționat mai târziu drept literaritate va putea fi făcută, așadar, doar printr-un limbaj de specialitate, adecvat, rezervându-și marje de eroare cât mai reduse. În cadrul acestui limbaj, parodia și parodierea sunt fenomene asupra cărora formaliștii s-au aplecat cu obstinație, motivați de faptul că dezvoltarea literaturii ar fi, practic, incompletă (dacă nu chiar imposibilă) în lipsa textelor parodice importante. Interesantă și din punctul de vedere al inspirației, al abordării subiectelor vechi
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
are loc numai după ce vor fi fost luate toate precauțiile. Altfel spus, hipertextul nu trebuie să se solidarizeze (întrucât s-ar confunda) cu hipotextul, față de care manifestă discursiv o opoziție certă, chiar dacă opoziția nu antrenează întotdeauna polemica. De multe ori, "parodierea este atât de evidentă încât pentru stabilirea ei este de ajuns o simplă așezare în paralel a textelor"289. Tocmai opoziția planurilor permite citirea "romanului în patru părți" ca parodie; revenim așadar la ideea recognoscibilității textului de origine în opera
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
subsumând ironia, ludicul etc. Comicul asigură glisarea dinspre stilizare spre parodie, căci "stilizarea, motivată sau subliniată în plan comic (s.n.), devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin ancorarea într-un tip de stilizare asemănător. Parodiind motive ale literaturii epopeice, dar și, conform altor criterii, ale realismului, scrierea urmuziană de dimensiunile unei proze scurte se transformă într-un roman, care
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
este și povestea infidelității lui Stamate cu o bizară, dar îndeajuns de simbolică pâlnie. Modul în care autorul accentuează una din observațiile făcute de un personaj cu privire la starea în care se găsește celălalt, opusul său, este definitorie pentru tipul de parodiere practicată de Urmuz. Intrând în cameră, Algazy "cu groază observă în stomacul lui Grummer că tot ce rămăsese bun în literatură fusese consumat și digerat". Iată, într-o exprimare cât se poate de directă, fără înflorituri bombastice și de prisos
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
bucuria comună, compunînd madrigale, semnate prin punere de deget", în ecourile unui altfel de concert din muzică de Bach. Se mai putea întâmpla ceva pentru ca aceste schițe umanizate să fie zdruncinate din "fericirea" lor conjugală? Doar intriga, mai bine zis, parodierea conflictului clasic, poate spune răspunde acestei întrebări. Așa că naratorul se angajează să propună un nou final, dublat de o nouă perspectivă asupra "caracterelor" și de o atmosferă ce trece în zona comicului: "drama lui Stamate", constând în "seducerea și decăderea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
versuri din poemele Cântec pentru mine al lui Walt Whitman și America a lui Allen Ginsberg. În ceea ce privește dublarea/ multiplicarea începuturilor, interesant e cazul lui Umberto Eco. Acesta chiar punea în directă legătură "sofisticatele combinații de stiluri din arhitectura postmodernă cu parodierea nostalgică a operelor secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea" pe care o încercase, după spusele sale, în Numele trandafirului. Romanul său are cel puțin trei incipituri, fără a mai vorbi de tehnica povestirii în ramă (din desfășurarea propriu-zisă a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
desparte de model, chiar îl subminează. Astfel, modifică esențial perspectiva narativă, care din autodiegetică devine heterodiegetică. Trecerea de la persoana întâi (la Defoe) la persoana a treia (la Tournier) presupune, în plus, o conștiință auctorială care își asumă, prin distanțare, actul parodierii. O altă transformare substanțială, de asemenea semnalizată și prin titlu, vizează locația desfășurării evenimentelor, căci insula unde se produce naufragiul corabiei Virginia nu mai este situată în Ocanul Atlantic, ci în Ocanul Pacific. Din punct de vedere formal, Tournier păstrează
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
trăsături trebuie delimitate cu precizie și reprezentate cu talent. Dintre acestea, câteva sunt general valabile: prezența unor aluzii intertextuale prin care hipertextul trimite evident la hipotext, plăcerea ludică a stilizării, existența unor similarități notabile între model și textul produs prin parodiere, dublată de semnalarea, prin procedee specifice, a distanței ideologice și artistice între "copie" și "original". A vorbi deschis despre "denudarea" procedeului folosit în parodie nu mai miră astăzi pe nimeni căci, în lipsa deconspirării mijloacelor utilizate, în lipsa exhibării regiei interioare, orice
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
77 Reținem totuși de aici punerea în oglindă a definițiilor date fenomenului de către doi parodiști, Thomas Mann (care pune accentul pe spiritul de negare, considerându-l parodic prin excelență) și G. Topîrceanu ("O încercare mai ușoară în acest gen este parodierea unei bucăți literare anumite. E vorba în acest caz de un soi de parafrază spirituală, în care autorul parodiei abundă în sensul bucății parodiate, bagatelizându-i tonul și vulgarizându-i conținutul. O încercare mai dificilă însă este parodierea nu a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
gen este parodierea unei bucăți literare anumite. E vorba în acest caz de un soi de parafrază spirituală, în care autorul parodiei abundă în sensul bucății parodiate, bagatelizându-i tonul și vulgarizându-i conținutul. O încercare mai dificilă însă este parodierea nu a unei bucăți anumite, ci a unui scriitor, luat în întregime, cu felul lui de a gândi, de a simți și de a se exprima. Iar în acest din urmă caz, mi se pare că parodia începe să devină
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd încă urmele vechiului text, la cea actuală, de text-rezultat, printre altele, și în urma parodierii unui alt text. "Palimpsestul", scria Cornel Mihai Ionescu, "încorporează acea "prezență temporală" pe care Curtius o socotea "calitatea proprie literaturii", anume de a dezvălui "bogăția inepuizabilă de raporturi posibile" între textele feluritelor vremi. Cititorul de palimpseste îndură vraja unui mimetism
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de Chariotn, Ephesiaka lui Xenofon din Efes, Dafnis și Cloe de Longos. 171 Cizek, E., "Prefață", în op. cit., p. XIX. 172 Ibidem. 173 În Probleme de literatură și estetică, pp. 298-299. 174 "Îndeobște se consideră că ar fi aici o parodiere a elegiei dedicate de Ovidiu unei tinere fete care chelise (Amores, 1, 14". Cf. Cizek, E., note la Petronius, Satyricon, ed. cit., p. 213. 175 Bahtin, M., "Eposul și romanul", în op. cit., p. 538. 176 Traducere de Irina Ilegitim, Editura
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
însă nu numai spre coduri lingvistice, ci și spre coduri culturale/estetice. Astfel, artele poetice fa cilitează decodarea semnificațiilor, oferind „chei de lectură“. Metaliteratura activează această func ție prin autoreferențialitate, prin discursul textualist al postmoderniștilor, prin proce deul intertextualității, al parodierii etc., care impun coduri de lectură și de interpretare spe cifice, în relație cu „pretextul“ și cu „arhitextul“ (Julia Kristeva). FUNCȚIA FATICĂ denotă capacitatea actanților comunicării de a iniția și a menține contactul, prin controlul canalului, al circuitului; se realizează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
tură a tăcerii“ - Ihab Hassan), eclectismul rafinat, care presupune codificarea mul ti plă/hipercodificarea și recuperarea trecutului, dintro perspectivă ironic nostalgică, ludică etc. Rescrierea majorității temelor (chiar și a celor cu deschidere spre tragic sau metafizic) în registru minor, prin parodiere, ironizare, pastișă, prin „traducere“ în regimul derizoriului, prin parafrazare, colaj sau aluzie culturală. Relativizarea și fragmentarea textului, cultivarea formelor deschise, recursul la colaje și marcaje textuale care permit lectorului să participe la construcția textuală și la procesul de semnificare. Paradigma
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ajunul Anului Nou, Testamentul și memorialul unui nebun), prin viziunea „corpului subtil” din magnetism, în metamorfozele karmice ( În vis și aievea) sau chiar prin explorarea credințelor budiste (Îngerul verde). Ironică și fantezistă, Istoria unui țânțar (1891) obține efecte deosebite în parodierea relațiilor umane prin atribuirea acestora unor insecte. Romanul Insula Sagalin, țara misterioasă a exilaților (1894) ține să atragă atenția atât asupra poeziei aspre a ținuturilor sălbatice ale Siberiei și Amurului, cât și asupra barbariei regimului autocratic țarist și să trezească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
ai unei drame cu deznodământ funest. Nuvela poate fi considerată, la limită, eboșa unui roman ultraconcentrat. Și aici tonul este la prima vedere neutru, impersonal, însă întrețesut cu nuanțe contextuale (identificare, compasiune, distanțare), ironia coexistând cu gravitatea în pasaje de parodiere discretă a limbajului cronicii mondene, a limbajului prozei despre „obsedantul deceniu” ș.a.m.d. Ca romancier, Ț. se întoarce în Anotimpuri de trecere (1998) la convenția reprezentării, dar cu valorificarea unor „cuceriri” ale predecesorilor imediați în materie de deconstruire și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
al lumii povestitorului, funcția transformatoare a râsului (G. Munteanu); deplasarea spre psihologic în analiza personajelor (Pompiliu Constantinescu); depozitar de înțelepciune populară, mimează "idioțenia" în fața culturii oficiale, imaginează o lume paralelă cu cea oficială, "lumea pe dos" cu personajul anapoda, grotescul, parodierea limbajului, cult și a stilului "înalt" (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). În opera lui Creangă întâlnim dimensiunile unei lumi pre-homerice, dominată de instinct, dar stilizată prin geniul natural al autorului (Vladimir Streinu). În atmosfera generală de râs, de voioșie colectivă "se conturează o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
corporală a acesteia. De pildă, cearta din casa de aramă din Povestea lui Harap-Alb, dintre "monștri" care sunt personaje carnavalești (Petru Poantă). Cuvintele acestor bufoni grotești sunt stâlcite, sonoritatea coborâtă, mișcările trupului au ceva grotesc. Aceleași lucruri se remarcă în parodierea sau degradarea infernului și a paradisului în Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul și Ivan Turbincă. Personajele devin niște măscărici, pactul cu diavolul este grotesc, râsul regenerator abundă și ni-l închipuim ca fiind râsul întregului popor (Petru Poantă). Infernul e
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
paralel cu condamnarea orientării politice a lui Slavici"159. Nu există nici o informație care să îndreptățească aceste supoziții. E drept că I.L. Caragiale scrisese Smărăndița și Dă-dămult... mai dă-dămult pornind de la Sultănica și De departe, de departe ale lui Delavrancea. Parodierea este însă evidentă la nivelul textelor, în plus neînțelegerea dintre cei doi a fost bine cunoscută de contemporani și a făcut deliciul celor ce le-au urmat 160. Un lucru e neîndoielnic: în timp ce nuvela "Hanul Ciorilor" a fost aruncată alături de
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
de ludicul lexical barbian, fără să cadă sub limitele artisticului: „Damiroză culp nastralp,/vestrapună pulc dirică” sau: „Dam, daira, dara, darac,/[...] dever, dalcauc, dovleac/ dandana, dambla, dalac.../ - Dud, duducă, dușumea”. Ca prozator, V. nu este mai puțin interesant. Apelând la parodierea stilurilor (hiperbolic, detașat, grațios, participativ, explicativ etc.), el polemizează cu tiparele consacrate. Volumul Proză. Exerciții de stil (1967) conține un număr important de schițe „patafizice”, descinse adică din „știința soluțiilor imaginare”, conform definiției date de Alfred Jarry. Modalitatea construcției este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
în Doctorul Poenaru (1977) și Înainte de tăcere (1975). Primul e un medic erou, un Albert Schweitzer de Bărăgan, nou Popa Tanda în același timp, angajat, când evoluția istorică o impune, și în acțiunea antifascistă. Roman-biografie, construit cu mijloace atât de parodiere a literarului, cât și de înlocuire a lui printr-o relatare pretins neelaborată, autentică, într-un „caiet”, Doctorul Poenaru devine implicit și roman-portret. Reușita autorului în portretizarea unui om autentic, viu e atestată și de faptul că romanul a fost
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
nuvelele din Abecedar de povestiri populare (1930), după cum revin, în mai mare sau în mai mică măsură, și în romane. Totodată, în multe proze atmosfera este invadată de oniricul îmbinat cu semne, revelări ale sacrului, deseori putându-se observa chiar parodierea vechilor scrieri biblice. Textul nuvelelor este concentrat, iar personajele sunt încercate parcă de convulsii aflate la granița normalității, experimentând neîncetat, și pervers uneori, în zona unei sexualități atotstăpânitoare. Pe de altă parte, tot în acest spațiu se regăsesc și elementele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286046_a_287375]
-
În literatura modernă, se schimbă perspectiva asupra obiectului/tabloului descris. Claritatea nu mai este o condiție esențială 232, acolo unde cititorul s-ar aștepta să abunde detaliile, apar goluri, alteori limbajul se ermetizează făcând ambiguă reprezentarea. Se recurge inclusiv la parodierea speciei, forțându-se limitele acesteia, redefinind-o. Peter Barry 233 remarca faptul că, în general, în poezia contemporană, se revine tot mai frecvent la poemul ekphrastic, redeșteptarea interesului față de această specie pare să se fi realizat la începutul anilor '90
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]