126 matches
-
și paladinii lui Carol cel Mare, acesta din urmă având o "oarecare legătură cu Italia, ca un erou religios, protector al papei, învingător al sarazinilor și precursor al cruciadelor" (ibidem). Dintre poemele eroice franceze, numite chansons de geste 215, preferatul parodiștilor italieni este Cântecul lui Roland, poate și pentru că e cel mai bine realizat epic, unind diferite elemente de legendă și baladă, acreditându-se și ideea că la desăvârșirea lui au colaborat, în fapt, mai mulți poeți. Se știe că el
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
simte nevoia să facă parte integrantă din tablou, asemeni postmodernilor care își bat pe umeri personajele mai tot timpul, dar nu-și slăbesc din ochi nici cititorii. Similar e cazul confuziei narator-autor-personaj din romanul Cavalerul inexistent al lui Italo Calvino, parodist declarat al poemelor eroi-comice (pe care le cunoștea îndeaproape, în calitatea sa de îngrijitor al edițiilor de lux Einaudi). În acest timp, Carol cel Mare țese intrigi vulgare, lipsit de glorie și îmbătrânit, Gano (replică parodică la trădătorul Ganelon din
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
noi (cel mai probabil și cu multe altele, posibili să nu se mai fi păstrat până astăzi), în care opera lui și-a găsit o sursă vitală. Nici nu se putea altfel, cu atât mai mult cu cât munca de parodist începută de Luigi Pulci va fi continuată de Matteo Maria Boiardo (1441-1494). După scrieri în care, anacronic vremii sale, promova gravitatea temelor 222, își propune să preia romanul cavaleresc "din mâinile plebei", cum spunea De Sanctis, și să-l reconstruiască
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
le-asculte"), au "omis", în prezentarea adevărului istoric, și faptele care l-ar fi umanizat pe eroul luptelor încrâncenate ("Fiindc'Amor îl birui cu harul,/ pe el, biruitor în lupte multe:/ spun de Orlando bravul, dar nu-s apte/ cuvintele..."). Parodistul ni-l înfățișează pe Carol cel Mare la Paris, în mijlocul baronilor săi, făcând ultimele pregătiri pentru turnirul prin care se va sărbători Ziua Înălțării. Cadrul festiv e mai puțin medieval și mai degrabă dominat de imagini din commedia dell'arte
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sub diverse măști "epifaniile"... Aceeași dorință de răsturnare a idealului l-a motivat și pe Ludovico Ariosto (1474-1533), cel care și-a făcut apariția în peisajul literelor umaniste anume parcă pentru a încerca să ducă la perfecțiune munca extenuantă de parodist începută de Pulci și continuată de Boiardo. Poemul care a făcut ca numele său să răsune chiar în centrul romanului cervantesc se intitulează, pe aceeași linie deschisă de autorii menționați în subcaitolul anterior, Orlando furiosul (în unele traduceri românești chiar
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
reducându-se la "un împrumut de cuvinte" exacte dintr-o operă cunoscută, pe care scriitorul le introduce în opera proprie, îmbogățindu-le cu noi semnificații pe structura veche, schematizată. Acest lucru s-ar realiza doar după o selecționare prealabilă acerbă, parodistul fiind obligat să-și atingă "scopul" pe care și-l propune în funcție de materialul existent în textul de pornire. Cu privire la incidența satirei în modul parodic, Du Marsais nu face prea multe precizări. În schimb îi atrag atenția umorul, tratarea mai puțin
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodiei mușcătoare, criza limbajului de început de secol și "absurdul" originalității literare. Desigur, Tînianov nu s-a apropiat de textul urmuzian atunci când și-a enunțat teza. O vom face noi însă, întrucât observațiile sale pot fi mai ușor înțelese prin intermediul parodistului român. Lupta ce are drept rezultat "preluarea", urmată de desființarea anumitor modele și instaurarea noii opere reprezintă, de fapt, garantul evoluției formelor și școlilor literare. Indiferent dacă e dusă răutăcios sau în spiritul omagierii modelului, presupune dispariția linearității ce ar
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
poezie, proză sau teatru, răsturnând tiparele demonetizate. De la o simplă specie, facil de înseriat într-un gen sau altul (roman de aventuri, nuvelă sau poem eroi-comic), tinde și chiar devine un gen în sine. Chiar anumite teme revin obsesiv. Și parodiștii postmoderni își îndreaptă armele împotriva motivului Lumii de Apoi, multe din scrierile lor transformând ludic, din nou, Infernul lui Dante 308. Moartea prin râs din Morgante a lui Luigi Pulci și Infernul-pe-dos, în care diavolul este depășit în răutate și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sale de pierdere a lucidității. Spontana apariție a unor halucinații îl face să devină circumspect, de unde și brusca sa hotărâre să se organizeze, să-și administreze "noua proprietate" insulară, dobândită involuntar. Acesta e de fapt momentul în care intențiile de parodist ale lui Michel Tournier capătă și consistența unor episoade memorabile, alcătuind o parabolă a cărei morală neagă, în final, obișnuita percepție asupra misiunii educației. Temându-se să nu-și piardă mințile de singurătate, Robinson mimează, "maimuțărește", asemenea lui Don Quijote odinioară
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fie și numai pentru a ieși din impasul în care se află în lipsa unui subiect mai valoros. Deși poate uza de comic, de ironie sau umor, parodia literară nu rămâne tributară nici uneia dintre aceste formule. Natura ușor malițioasă a unor parodiști nu se extinde, prin urmare, asupra întregii literaturi de acest gen. Deseori, rescrierea unor texte se petrece în spiritul omagierii modelului, vizând aducerea la zi a lecturilor unor autori canonici, chiar dacă situați la o distanță temporală considerabilă și clasicizați din
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în sens strict, drept o "evocare sardonică" sau conștient-ironică a unui model artistic precizat din start, prin adnotări explicite, a căror decodare nu mai prezintă dificultăți majore, ci este o provocare erudită. O dată ce au depășit nivelul prim al imitației stilistice, parodiștii "atacă" anumite opere fie pentru că le consideră demne de polemică, fie pentru că acestea din urmă au, pur și simplu, o valoare îndeobște și unanim acceptată. Ceea ce, să recunoaștem, poate la fel de bine să mascheze o strategie de impunere, pe o piață
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
plagiatul reprezintă adesea un precedent periculos. Din acest motiv, o distincție precum cea făcută de Mihail Bahtin între stilizarea (înțeleasă ca parodie pură, nedublată de ironie) și parodia ironică se impunea pentru a explica și în ce mod se raportează parodistul la modelul său. Atunci când stilizează pur și simplu un text, glosând pe marginea unui subiect arhicunoscut, un romancier redistribuie scrierea originară sub forma unor nuclee fie imitative, fie aluzive, folosește citarea exactă sau pastișează. Modelele parodiei variază, alegându-se în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Summary of past theories and uses of parody", în Parody: ancient, modern, and post-modern, Cambridge University Press, Cambridge, 1993, p. 282. 5 "The parodied text is used as a word-mask or decoy-code to conceal or complicate the message of the parodist", în Margaret A. Rose, "Distinguishing parody from related forms", în Parody: ancient, modern, and post-modern, Cambridge University Press, Cambridge, 1993, p. 87. 6 Este vorba aici despre o tendință de sublimare a râsului, condamnat de teologia medievală ca semn de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
76 "1. Imitation burlesque d'une oeuvre littéraire ou artistique. 2. Imitation grossière. Une parodie de procès", în Le Petit Larousse, Dictionnaire encyclopédique, Larousse, Paris, 1993. 77 Reținem totuși de aici punerea în oglindă a definițiilor date fenomenului de către doi parodiști, Thomas Mann (care pune accentul pe spiritul de negare, considerându-l parodic prin excelență) și G. Topîrceanu ("O încercare mai ușoară în acest gen este parodierea unei bucăți literare anumite. E vorba în acest caz de un soi de parafrază
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a trecut altuia prin minte, așază oul ca și Columb, spărgând coaja în partea sferoidală și apoi găsindu-și o stabilitate vorbește în chipul cel mai simplu. Perspectiva insolită devine un regim normal". Cu puțin înainte, criticul "bănuia" că tânărul parodist din Singur printre poeți (abia apărut în volum) "va izbuti în poezia serioasă". I Seriozitatea soresciană se vede dincolo de "narativ" în consecventa dinamitare a truismelor și drumurilor bătute; absurdul e un instrument de corecție, un antidot țintind discreditarea idilicului și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cezar Ivănescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru și ceilalți sunt exponenți ai unui saeculum. Dincolo de stilurile individuale, ei participă la o mare sinteză, fiecare relevând câte ceva din spiritul epocii. În menționatul profil din Contemporanul, G. Călinescu afirma că Sorescu nu e parodist "în înțelesul curent al cuvântului, chiar și în acela al lui G. Topîrceanu" văzând în el "un fantast". E drept, în acel Singur printre poeți din 1964 (lărgit și reeditat în 1972), uneori Sorescu încetează să parodieze, totuși dimensiunea parodică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
originale, până la Marin Sorescu și Mircea Micu (acesta cu Parodii de la A la Z, cu Cetăți-le ziua), parodia e reconstrucție amabilă, un fel de ca și cum, demers îngânător exhibând și îngroșând, punctând reliefurile, bagatelizând și ironizând ticurile. Meritul primordial al parodistului inteligent e de "a vorbi ca alții" însă rămânând el însuși; diversele moduri de expresie ale cuiva se topesc în câte o piesă nouă în care se disting inflexiunile unei voci cunoscute. Trecând lejer de la un registru la altul, demontând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
reverența auctorială. În orice caz, genul parodic pe care îl cultivă de o vreme autorul Clondirului de mastică (prima?) îi șade foarte bine. Pentru că acest gen poetic (pe care numai ignoranții l-ar mai putea astăzi considera minor) solicită de la parodist nu atât o ușurință a versificării pe tipare date ușurință care nu e decât aparentă, din moment ce, singur, talentul nativ nu o poate produce, în lipsa unui exercițiu îndelungat cât o inteligență ascuțită, pliată pe o empatie nu numai literară. Cum am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Sîrbu. Jertfe. Petroșani: Editura Fundației Culturale, 2009. SOROHAN, Elvira. Jocul și etica ironiei în nuvela lui Petru Cimpoeșu. În: Convorbiri literare, 143, sept. 2009, nr. 9, p. 36-39. Petru Cimpoeșu. Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite. SOROHAN, Elvira. Petru Cimpoeșu un parodist ignorat. În: Convorbiri literare, 143, oct. 2009, nr. 10, p. 46-48. Petru Cimpoeșu. Un regat pentru o muscă. Botoșani: Axa, 1995. SOROHAN, Elvira. Reabilitarea personalizată a romanului psihologic. În: Convorbiri literare, 142, ian. 2009, nr. 1, p. 24-28. Amélie Nothomb
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și-și număra voturile. 61 Zicea că de fapt tu nici nu ești poet, că te-a umflat Manolescu ca pe broasca lui La Fontaine, dar că degeaba, nu ai substanță, nu ai nimic. Că, de fapt, tu ești un parodist, cel mult un ins care folosește limbajul generației lui Nichita Stănescu, fără nimic înnoitor. Iți recunoștea o oarecare dexteritate, dar spunea că e ceva care ține de meșteșug, nu de artă." Și bineînțeles că în toiul discuției pica un alt
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a dedublării se regăsește în mai toate categoriile comicului, însă cele predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a obiectului real, este, în substanța sa, un atipic discurs critic. Obiectul însuși este pus de parodist să-și etaleze vulnerabilitățile în fața unui receptor familiarizat cu convenția parodică. Cu cât obiectul este mai cunosut și mai evident, cu atât imitația lui este mai ușor de decodificat și invers, cu cât obiectul apare ca abstract și greu de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul, Editura Minerva, București, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, Editura Cartea Românească, București, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, Editura Minerva, București, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994. Spiridon, Monica, Eminescu. Proza jurnalistică, Editura Curtea Veche, București, 2003. Tomuș Mircea, "Prefață" la Ce-ai cu mine vântule?, Editura
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul,București, Editura Minerva, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, București, Editura Cartea Românească, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, București, Editura Minerva, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, București, Editura Minerva, 1994. Eminescu. Proza jurnalistică, București, Editura Curtea veche, 2003. Tomuș Mircea, Prefață la Ce-ai cu mine vântule?, București, Editura Minerva
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Relev cutezanța prin care Loredana Ilie rectifică opiniile critice ale predecesorilor. În poezie, Caragiale a parodiat câteva din textele lui Eminescu, Delavrancea, Coșbuc, Alecsandri, Bolintineanu. Multe au ca obiect poeziile lui Macedonski. Critica lui Caragiale reflecta Șerban Cioculescu dezvăluie "opacitatea parodistului față de un fenomen liric". În realitate intervine Loredana Ilie -, parodiile incriminate au fost publicate în anul 1893, "anul de vârf al conștiinței artistice caragialiene" și ar trebui receptate ca expresie a unei "înțelepciuni estetice care ar presupune rezistența la lectură
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
forme și specii literare precum pamfletul în versuri sau proză, foiletonul, fabula, caricatura, fotomontajul, schița, comedia satirică. Și parodiei i s-au marcat granițe: istoria națională, politica prezentului sau valorile de patrimoniu precum poezia lui Eminescu erau domenii în care parodistul nu putea pătrunde fără grave consecințe, orice atingere fiind "un sacrilegiu sau pur și simplu un delict penal"2. În paralel au fost eliminate revistele umoristice (Veselia, Humorul, Papagalul, Pițigoiul, suprimate în 1947 sau 1948), comedia bulevardieră și revuistica, lansându
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]