674 matches
-
este vorba de magia scenei, hiperconștientă de iluzia în care se complace și pe care crede că doar o mimează, dar constată că nu o poate depăși. Absența este fundamental polisemantică, populată de viziuni. Prin implozia naturii (absență dusă la paroxism) se videază scena. Actorul lipsit de scenă (spațiu sacru!), ca și de recuzită, este un nonsens: Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? Jocul actorului este în sine o dramă. El e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
lucru, mai ales din corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a formelor originare, a Începuturilor. De cealaltă parte a lumii, statuile lui Buddha ne insuflă pacea nirvanică a unei a treia stări, dincolo de ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
indivizi. Acumulări îndelungate ce tind să atingă prea-plinul, la întâlnirea a două ființe în care stă gata să se spargă în bucăți același prea-plin sintetizat de specie. Chemarea elementară spre perpetuarea ei (a speciei), spre realizarea cuplului de elită atinge paroxismul, până la negare de sine prin ieșirea din timpul propriu (istoric). Prea-plinul se întoarce asupră-și, devenind durată pură. Receptaculul de carne în care clipa s-a epuizat trebuie să dispară, moartea pare unica rezolvare. Explicația mi se pare destul de la
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
când se auzeau glasurile lor ușor cam ridicate țlucru nepermis totuși de codul bunelor maniere și de ora înaintată). Ba chiar cortul prindea uneori a se mișca și lua forme din cele mai bizare. Vremea trecea. Cum ajunseserăm deja la paroxism și tot nu ne lămurea nimeni care e în drept să se poarte semeț și care nu, până la urmă copiii noștri s-au căsătorit cu ai lor țținând pe alocuri seama de sex), noi i-am binecuvântat. Am ridicat case
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
chiar dacă unele într-un fond care se activează în circumstanțe excepționale. Versurile - care explicitează mai precis sau mai vag evenimentele și trăirile emoționale ale scenelor de spectacol - au și ele același regim. Citez din scena 2, cea a morții ca paroxism al transei: Nu știu moarte ce să fac Încă nu ți-o fost vremea Să te blestem ori să tac Să te-amesteci cu tina; Mănânce-te focu' moarte Încă nu ți-o fost gându' Mult ești tu fără dreptate
O vară fierbinte pe Iza by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/8710_a_10035]
-
nepedepsite. Ele au fost încondeiate de contemporani cu o voluptate malițioasă și neînfrînată, al cărei rezultat a fost nașterea unei savuroase memorialistici în jurul numelui său. Eugen Lovinescu, Mihail Sebastian, Petru Manoliu, Mircea Eliade, Constant Ionescu au scris pagini delicioase despre paroxismele ideatice ale scriitorului. Iată, de pildă, cum îl vede Lovinescu: Cînd strănută, Camil privește în jur cu satisfacția unei acțiuni inedite: orice ai face a fost făcut mai întîi de dînsul și orice idee ai exprima, a fost exprimată de
Eșecul lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8746_a_10071]
-
cele mai mici detalii de expresie și direcționare a efectelor. O altă prestație de o valoare ieșită din comun, epuizantă, unde stările personajului Gerstein, cel mai complex și dificil din piesă, permanent la limita imprevizibilului ca tonuri și atitudini, ating paroxismul, am consemnat-o doar după câteva luni în Vicarul de Rolf Hochhuth, în regia lui Radu Penciulescu. Întâlnirile cu Victor Rebengiuc de acum încolo vor sta de fiecare dată, decenii la rând, nu doar sub semnul unor creații memorabile, dar
Lordul by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8822_a_10147]
-
urbanizate de lângă estuarul râului Tejo s-a distilat o sinteză arhitecturală fără precedent și fără ecouri imediate în restul Europei: așa-numitul stil manuelin, un fel de baroc flamboiant, în care vocația decorativă și cea a broderiei în piatră ating paroxismul. Capodoperele acestui stil sunt asaltate astăzi de cohorte de turiști: Mănăstirea Jerônimos din Belém (numele lusitanizat al Bethleemului, purtat de suburbia din vestul Lisabonei), în vecinătatea Turnului - Torre de Belém - devenit emblemă națională; Mănăstirea Batalha; fortăreața templierilor din Tomar; Palatul
Frânturi lusitane - O artă suverană by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9068_a_10393]
-
Angelo Mitchievici Acolo unde există o cultură a succesului, care atinge paroxismul imbecilității în spectacole de masă, acolo unde de mic societatea vrea să facă din tine un campion, n-are importanță la ce, fie chiar și la vîndut WC-uri, acolo există și o contracultură a eșecului și refuzului. Într-un
Micuța rază de soare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9410_a_10735]
-
o cruzime greu de imaginat în Europa secolului XXI. Ceea ce face filmul remarcabil ține de felul în care aceste traume se reflectă prin sensibilitatea copiilor. Filmul are relevanța unei terapii psihanalitice, readuce trauma în planul conștiinței, o amplifică pînă la paroxism pentru a o dizolva în final. Regizorul prezintă drama unor destine distruse care recuperează din frînturi normalitatea, așa cum și morții descoperiți în gropile comune sunt recunoscuți după mici detalii. Adevărul, chiar cel foarte dureros pentru mamă și fiică, reprezintă catharsisul
IPIFF 2007 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9456_a_10781]
-
semenilor, mai toate umorile pe care le declanșează înclinînd de partea simpatiei. Cu alte cuvinte, Șora este omul care, culegînd cea mai mică doză de ură, atrage cea mai mare afecțiune. E filozoful împotriva căruia criticile, chiar dacă există, nu ating paroxismul patimii. E contemporanul nostru cel mai puțin dușmănit. De pildă, într-o vreme cînd, bănuindu-l de ocultarea unui episod din perioada interbelică, îl priveam cu o amărăciune suspicioasă, simțeam prea bine că nu-l puteam dușmăni. Era prea prevenitor
Venerabilul Șora by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9546_a_10871]
-
vinei, care nu-l perturbă mai puțin. își face o autoanaliză târzie în termeni patetici, pentru o posibilitate nerealizată, ratată și permanentizată ca vină imposibil de expiat altfel decât prin autoflagelare morală. Cu exclamația: "mi-e silă de mine" atinge paroxismul imaginii despre sine, atunci cănd "privațiunile supraomenești" l-au forțat să-i trimită lui Romain Rolland zguduitoarele Ultime cuvinte.... Eșecul total va veni mai târziu, după masivul succes literar și publicistic internațional temporar, neegalat de nici un alt scriitor român, nici
Complexele lui Panait Istrati by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/9678_a_11003]
-
starea de veșnic provizorat specifice eroului nostru, îi agravează impasul sentimental, mai ales atunci când vede că din camera Adei de la spital iese triumfător medicul de la dializă. Expozeul analitic acreditează adevărul psihologic, fișele de identificare pregătesc reacțiile și confruntarea finală învecinată paroxismului: bătrânul care se tot fudulea cu feciorul său de la oraș, unul din corifeii dreptului, este, în fine, redus la tăcere de un internat mai nou care, având de-a face cu el, ajunsese la concluzia că e "cel mai mare
Fețele naratorului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9757_a_11082]
-
a materiei intrate în combustie, și nicidecum una emanată dintr-o sursă exterioară. Există în această perioadă, poate chiar într-o mai mare măsură decît în cea totemică și în cea decorativ-abstractă, o obsesie a interjecției și un tip de paroxism al trăirii gestualist-cromatice care se înalță pînă la experiența extazului. Intr-un fel cu totul particular, se dezlănțuie aici o formă de erotică panteistă, un exercițiu dezlănțuit al posesiunii elementare care poate fi și o componentă a expresionismului, în general
Ion Țuculescu sau despre ieșirea din timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9759_a_11084]
-
măsură chiar mai profundă, pe accea a materiei fluide, a magmei în plină efervescență, a amorfului elementar. Și chiar dacă pare paradoxal, în următoarele etape, cînd expresionismul lui se ritualizează și motivele coboară către reprezentări totemice, energia exprimării se disciplinează și paroxismul se îmblînzește. Îndepărtarea de sursa ,,realistă,, nu radicalizează gestul și nu exacerbează vitalitatea, ci, dimpotrivă, le supune unei extrem de subtile cerebralități. Și acest proces este tot mai evident pe măsură ce imaginea se abstractizează și suprafața începe să prevaleze în raport cu planurile de
Ion Țuculescu sau despre ieșirea din timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9759_a_11084]
-
Îi oferi și o explicație cât de cât plauzibilă: Nu pot să-l trădez pe dumnealui care se poartă așa bine cu noi doi! Ar fi un gest ignobil! Era un argument dar nu și pentru o fată adusă la paroxism: Așa vrei să mă lași! Te poți considera exmatriculat și văzând că băiatul se Îndreaptă agale către ușă, Îi aruncă vorbe grele: Crezi că-ți bați joc de mine, mă pedepsești, ai greșit adresa dobitocule, mototolule, tocilarule! S-au mai
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
niciodată n-o mai văzuse așa, cu toate că se poate spune că el „avea experiență” aici. Se uita la ea și o găsea foarte respingătoare. În cameră, totul era numai urlete din partea ei, care deja ajunsese la o stare nemaipomenită de paroxism isteric. - Haide, vorbește odată, răspunde drept, nemernicule! Ce s-a ales de mințile tale? Cum de te-ai putut gândi să te droghezi, făcând și datorii pe deasupra de pe urma patimii tale prăpăstioase? Zău că nici măcar prin vis n-aș fi putut
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
puțină răbdare. Dacă Dumnezeu o vrea, copilul nostru va fi al nostru, fii sigură! - Oricum, mâine dimineață, înainte de a mă duce la spital, am să trec pe la Miliție, trebuie... Ina arăta prin întregul său comportament că neliniștea îi ajunsese la paroxism și pusese stăpânire pe inima, pe sufletul, pe întreaga ei ființă. Așa se explica și faptul că reedita mereu aceeași rugăminte fierbinte către soțul ei: Alex, dragule, în drumul tău către șantier, abată-te un pic și pe la Miliție și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
acceleratul de dimineață, pe linia Iași-București. În apropierea gării Frunzeasca, pentru că mecanicii nu adaptaseră viteza, la o curbă, acceleratul a deraiat. Pasagerii îngroziți auzeau cum vagoanele, părăsind șinele, mergeau pe traverse ca pe bolovani. În panică, cu spaima ajunsă la paroxism, unii au sărit din mers, accidentându-se grav. Doi dintre cei aflați în acest voiaj au murit pe loc. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în toată țara. - Au murit doi oameni, îi spuse mama Olgăi vecinei ei, doamnei Lucreția
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
uită prin jaluzelele ei curate-lună la zăpada de afară, la ninsoarea care s-a pornit la lumina felinarului din stradă și începe să-și tureze mașina de făcut griji. De obicei, trec doar câteva minute până când neliniștea îi ajunge la paroxism. „Pe unde o fi?“, geme ea de fiecare dată când pe stradă apare o pereche de faruri ce se dovedesc a nu fi ale lui. Unde, vai, unde-i sărmanul nostru Odiseu! Sus la etaj, unchiu’ Hymie e acasă, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din brațele lui, se zbate. Nici nu are timp să-și cauterizeze rănile sufletului. El râde flegmatic, respirația lui fierbinte o înfioră. O poartă pe sus către dormitor. Amețește în timp ce simte că o ia în stăpânire, o plăcere împinsă până la paroxism. Acum îl știe lepădat de toate, curat, singur cu ea, aflat dincolo de puterea voinței, un ghem de reflexe. De stări primare mute, cu fiecare clipă își mai leapădă o greutate, un clișeu, o interdicție, o îndatorire, prestanța, statura țeapănă, clarviziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
există un asterisc, cu trimitere pe ultima pagină, în care se menționează pentru cei interesați, de către exegeți, neamuri, divinități, longitudinile și paralelele nenumăratelor ținuturi, continente, cuadraturi, galaxii și metagalaxii, pe unde și-a exercitat meseria lăsând în urmă religii, secte, paroxisme, paradigme, paradoxuri, istorii surpate în neant, dar și construcții megalitice care promulgau ideea universală a necesității plăpumii și pilotei cu puf de gâscă, de găină, cu câlți, cu păr de capră mongoleză sau de iac, din pânză țesută la război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
S-a potolit târziu (când bunicii Îngroziți, văzându-l cum se Înroșește și se Învinețește, credeau că-l vor pierde și nu Îndrăzneau a se gândi la consecințe), asurzit de lătratul strident a lui Vizanti, adus la rândul său la paroxism din cauza țipetelor neobișnuite ale copilului, la starea critică de paranoia canină, similară cu cea atinsă acum doi ani, când doi lupi flămânzi poftiseră la șuncile uriașe ale porcului Ghiță-Baiazid, Îngrășat pentru Crăciun, căruia bunicu’ Ghiorghi Îi spunea Baiazid (așa Îl
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
gelozie profesională ? Să fie incapacitatea de a accepta îmbătrânirea ? Sau să fie numai durerea veche că nu Justin, fiul lui, îi devine înlocuitor competent ? Atinsă din nou, struna asta dureroasă începe să vibreze cu o intensitate care se amplifică până la paroxism. Cu greu decide că un pic de mișcare i-ar face bine. Intră în vestiar și își schimbă din nou ținuta, de data asta în plăcutul costum de sport în care face alergări în parcul spitalului. Agenda deschisă pe biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
e ceea ce vrei tu să fie. Fără glasul rațiunii ne-am dezbina în mii de bucățele. Natura a avut grijă de toată suflarea de pe pământ. Omul, care a putut să depășească programul genetic e mai liber. Nebunia dacă a atins paroxismul se vindecă prin anulare. Ne oglindim în primele senzații! Raportăm totul la ceea ce știm noi. Și ce știm? Mintea controlează trupul. În ea este tot ceea ce noi avem în codul genetic. și mintea se controlează cu ea însăși. Bon. Vous
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]