50,139 matches
-
rîndul său, își estetizează simțămintele. Atenția și mila față de necuvîntătoare ratifică o dată mai mult dispersia sacrului în toate înfățișările vieții, într-o inextricabilă țesătură a omenescului cu livrescul și cu arta, în care își poate găsi expresia fără teama păcatului: "Pasăre și om mîncăm în bună voire/ soră o simt, de mine ea nu se mai teme,/ fîlfîie fericită la picioarele mele/ ferecată-n arginturi: o carte" (Rîndunica). Graurului i se consacră un imn complicat de fervori trase în luxurianța asociațiilor
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
câtva timp zăpăcit, dând disperat din aripi. Căutătorul de minuni a scos caseta din aparat, a întors-o și a apăsat din nou pe clape. - Nu spun că explicația mea este cea corectă, dar vă asigur că e plauzibilă. Nici o pasăre uriașă n-a lăsat oul acolo. Nici o reptilă nemaivăzută. Nu era un ou. Nimeni n-a spus nimic. Căutătorul de minuni și-a mai turnat un pahar de rachiu, a băut câteva guri, apoi a scotocit în rucsac și a
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
cu pioletul. Soției lui îi trezeau curiozitatea o mulțime de lucruri: mărimea neobișnuită a frunzelor de stejar, urmele mistreților și iarba culcată, care, în pajiștea de la izvor, puneau o pată de lumină în desișul de nepătruns al codrului, ori numele păsărilor, ce treceau în zbor pe lângă noi înveselindu-ne cu trilurile lor. Pe măsură ce suiam, se descoperea tot mai clar larga perspectivă a muntelui, îngăduind privirii să se piardă în zările albastre. Transparența desăvârșită a zilei era din ce în ce mai evidentă cu cât urcam
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
a spus:/ minodora nu te mai gîndi la șam/ cînd te duci la piata/ gîndește-te la varză și la costița/ fii o femeie cuviincioasa/ ce parcă beethoven i-am zis/ nu se gîndea nu-i cîntă și lui/ tot timpul pasărea în cap?/ bine dar beethoven a spus mama/ a luat cîrpa de praf/ și-a început să șteargă urechile geniului" (minodora îl visează pe șam). Ori: "am venit la tine doamne/ să mă înveți ce să fac/ în fiecare noapte
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
mai mult pe Tamisa decît pe drumuri, rîul însuși fiind trecut cu barca, căci exista un singur pod, ridicat și acela abia de către elisabetani. Străzile miroseau urît și erau pline de zoaie. În lipsa gunoierilor și a canalizării, curățenia o făceau păsările de pradă, cărora nu le scăpa nimic din ce putea fi ciugulit. Citeam și mă gîndeam că orașele Europei nu arată de prea multă vreme așa cum arată astăzi. Numai pe durata generației mele, schimbările au fost considerabile. Orașul în care
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
Astăzi cumpărăm aproape totul. Economia casnică tradițională (valabilă la noi pînă prin anii '50, redescoperită, din pricina penuriei, în anii '80) consta în a prepara în casă multe dintre produse: magiunul, dulceața, compotul, murăturile, ba chiar făina, pîinea și carnea (de pasăre). Fiecare gospodărie avea livada ei. În magazine găseai materia brută sau exotică, zahărul, uleiul, măslinele, stafidele. Cafeaua se cumpăra exclusiv sub formă de boabe și se măcina cu rîșnița de alamă ținut bine între picioare. Ceaiul, după dispariția vremelnică a
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
apropiat mult de Gary Sârbu, într-un moment de tinerețe și căutări când aveam nevoie de mentori și modele. Mi-a fost și una și alta. Și tandru sfătuitor și atent cititor al primelor mele scrieri dramatice. Sârbu era o pasăre rară într-o Craiovă patriarhală din care majoritatea intelectualilor fie plecaseră la București fie în țări străine. El scria toată ziua în bucătărie. Vorbeam despre orice, doar despre scrierile lui nu pomenea niciodată nimic. Nu avea dreptul să publice, era
Virgil Nemoianu în dialog cu Carmen Firan: Despre I. D. Sârbu și alții by Carmen Firan () [Corola-journal/Journalistic/15103_a_16428]
-
început doar vocala a, pentru ca în final să atingă forma perfectă de comunicare prin disoluția fizică. Din cei doi îndrăgostiți nu mai rămân până la urmă decât două voci: "El - Te simt ca și cum am fi, tu și eu, aripile unei singure păsări. Ea - E ciudat că mai putem comunica. Ar trebui să avem de-acum un singur glas. El - Va veni și asta." Teatrul lui Matei Vișniec este o neliniștitoare călătorie între două extreme. De la cinism la cruzime ("Intendentul - Dle General, morții
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
rîdea ca tata". Cum rîdea Caragiale? "Închis, gutural. Așa... din gît". A încercat să-l imite și apoi, amuzată pe semne de situație, izbucnise într-un hohot de rîs limpede, tînăr, lăsînd imperceptibil capul pe spate. Mișcarea firească a unei păsări care ar începe să cînte. Pe Caragiale îl enerva cel mai mult rîsul necontrolat. "Toată copilăria, frate-meu și cu mine am auzit de-o mie de ori: "Destul! Nu vă mai esclafați"". Gestul de ușoară ridicare a capului îi
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
miros dulceag și scârbos. La vreo sută de metri de noi se afla un măgar mort, groaznic de umflat și de ciugulit, ce servea drept ospăț unei duzini de vulturi și câtorva câini. Spectacolul mă atrăgea și îmi repugna, deopotrivă. Păsările, îmbuibate, de-abia se puteau înălța în zbor. Țăranii, convinși că hoiturile îngrășau pământul, nu îngropau animalele. Pe mine, spectacolul m-a fascinat, intuind nu știu ce semnificație metafizică dincolo de putrefacție. Tata m-a apucat de braț și m-a luat de
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
pe mine la șase ani pe un câmp cu porumb împreună cu alți copii. Și apoi spălătoresele, țăranii tunzând oile, sora mea Conchita, micuță de tot, între picioarele tatei, care sporovăiește cu don Macario, bunicul meu, hrănindu-și câinele, o frumoasă pasăre în cuibul ei... Astăzi nu mai vezi în Calanda săraci așezându-se vinerea lângă biserică, pentru a cerși o bucată de pâine. Satul e relativ prosper, oamenii trăiesc bine. Costumul tradițional a dispărut, cum brâul faja, cu podoaba de păr
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
ani. Jurnalul este în custodie sigură care va funcționa indiferent de soarta custozilor". Împărtășim opinia dlui Hurezeanu: "Păcat că acesta va fi citit peste atîta timp, putea fi citit și mai repede, fiindcă lămurește foarte multe lucruri. Negoițescu era o pasăre rară în literatura română. Era un personaj care și-ar fi găsit loc fără atîta zarvă în cultura germană sau franceză. Ar fi putut fi asemeni lui Gide sau Montherlant." * După ce și-a declamat frustrarea pe toate tonurile (era să
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]
-
-i dat a reconstitui puntea. Noica, însă și socraticul Petre Țuțea, transmit, sub acolada lui Nae Ionescu, ștafeta criterionistă. La Păltiniș, prin apariția unor Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu ca și a altora, Criterionul reînvie din propria-i cenușă, precum mitologica pasăre: Nu voi înceta să spun, scrie Dan Ciachir, că rolul de ferment, rodul sacerdotal de mărturisitor al tovarășilor săi de idei, valorează mai mult decît opera scrisă a lui Noica. Iar filosoful nu s-a limitat la atît: și-a
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
portretul supradimensionat, însoțit de simboluri. În 1925, într-o călătorie la Paris, vede marea expoziție „Art Déco”. Urmele vizitei sunt evidente în unele coperți de revistă, cum ar fi cea la „Picto poezie”. Din Nibelungii lui Fritz Lang, reține motivul păsărilor și, coincidență sau nu, din ilustrațiile vienezului Otto Czechka, tot pentru Nibelungii, imagini pe care le vom regăsi, mult mai târziu, în gravurile create din 1941-1943, când Victor Brauner se va refugia în sudul Franței. În 1928 se instalează definitiv
Centenar Victor Brauner by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13461_a_14786]
-
m-a îndemnat pe mine, chiar înainte de a începe școala primară, să măzgălesc pereții cu cărbune, să iau câte o bucată de lut de la olar, s-o amestec și să fac câte o mogâldeață de om, de animal sau de pasăre. De exemplu, pe tine ce crezi că te-a îndemnat aici? - Dorința de a vă cunoaște, pasiunea mea, poate instinctivă, de a cunoaște oameni valoroși. - Exact, pasiunea ! Ea te împinge înainte, atâta timp cât e bine plasată și atent direcționată. Când nu
Ion Irimescu “Cine va vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13442_a_14767]
-
echipa Rapid nu va vedea meciul-finală, aflându-se, deci, la Bruxelles pentru rejucarea cu încetinitorul, după caseta video, a meciului său retur cu Anderlecht, care este analizat în prezent și de către o comisie specială de psihologi FIFA... Telefil 2 * Cucuvea, pasăre răpitoare de noapte, simbolul înțelepciunii și clarviziunii, care se va hrăni cu șoareci după ce Stadionul „Steaua” va fi pus la conservat (pentru distrugere deplină), ca loc de meditație transcendentală pentru unii experți într-ale fotbalului din M.Ap.N.
Cânta o cucuvea în noapte by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13518_a_14843]
-
pentru c-au pierdut sensul existenței, fie fiindcă, dimpotrivă, i-au aflat secretul și-i trăiesc preaplinul. Toată această lume e, ca, probabil, întotdeauna în proza lui Lăzărescu, bîntuită de literatură - căci reproduce, inconștient, gesturi livrești încărcate cu valori fondatoare: păsările de lut care vor zbura (dintr-o apocrifă a Noului Testament), craniul lui „a fi sau a nu fi”, Oblomov sau chiar melodramele amorurilor dintre tînăra de viță nobilă și tînărul viteaz și harnic, dar sărac, din foiletoanele spălătoreselor. Acest
80 de ani, 14 mărturii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13523_a_14848]
-
apariție a unui studiu care a prefațat în 1983 și ulterior, ușor modificat, în 1987, ediția Bacovia de la Editura Minerva, după cum Alexandru Ivasiuc, ultimul modernist (2001) reia studiul deja publicat la Editura Albatros în ediția din Colecția “Lyceum” a romanului Păsările. Situația este similară cu cea a studiilor despre nuveliștii Liviu Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu. Anul acesta la Bookarest, Ion Bogdan Lefter a ieșit la rampă cu încă două astfel de cărți-puzzle care adună articolele și răspunsurile criticului la diverse anchete
Din reviste adunate și din nou la lume date by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13565_a_14890]
-
lui Dumnezeu./ Sau foc din lemnul lor/ Va aduce’n amintire pe cel ce ai fost...// Dar dacă te uiți pur și simplu/ Și vezi cum mor merii, Părinții.../ Blestemul lor va fi colindul/ Pe care îl vei alunga/ Și păsările primăverii și bruma toamnei./ Hristosul neavând pe ce se răstigni/ Și nu vei avea icoane să le rogi/ Să nu mai moară merii/ fără tine”... Autorul adaugă, în finalul epistolei sale, că are 25 de ani, că a terminat Colegiul
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13603_a_14928]
-
solul unei noi patrii: „Toamna israeliană seamănă cu o primăvară, bate un vânticel ușor, călduț și înmiresmat, până la căderea bruscă a tenebrelor lumina blândă se îngemănează cu umbra de pe trotuoare, gâzele pământului mișună grăbite, frunzele colcăie încă de seve ascunse, păsările cerului, cu apelurile lor intermitente, aripi pestrițe și nume necunoscute fug speriate la orice apropiere, fâlfâind din aripi.” Cum se vede, instrumentul expresiei este limba maternă, cea română, scriitoarea cunoaște prețul cuvântului „cred că păstrând proporțiile, ca și nouă, lui
Pe portativul a trei meridiane by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13613_a_14938]
-
avansurile sentimentale ale unor Radu Boureanu, Anton Holban sau Zaharia Stancu, se apropie, în această perioadă, de Mircea Eliade, tânărul de o inteligență fascinantă. Cei doi fac cunoștință printr-o colegă a Ricăi, Erifili Comati, în timpul unei excursii la Mănăstirea Pasărea. Încă din primul moment, se creează între ei o legătură puternică. Prietenia va căpăta profunzimi în timpul lungilor plimbări în doi, mână în mână, și al discuțiilor din mansarda de pe strada Melodiei. “N-am vorbit niciodată despre dragoste - își amintea Profira
Enigmatica doamnă R... by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13594_a_14919]
-
e în declin. Puțin mai încolo ce citim? Un kilogram de carne de struț fără os costă între “10-25 de euro”, iar kilogramul de carne în carcasă “8-10 euro”. Să fie sănătoși crescătorii de struți, dar să ceară subvenție pentru păsările lor, cînd țăranul care crește găini la prețuri accesibile românilor obișnuiți nu primește nimic, e ușor deplasat spre sfidare. Povestea cu struții care erau cît pe-aci să primească binecuvîntarea bănească a fostului seminarist ajuns în fruntea Agriculturii, amintește de
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
veseli, răcoriți, uitând de oboseală, de drumul rătăcit, de călătorie. Femeia s-a așezat pe o piatră acoperită de mușchi, bărbatul a luat loc lângă ea și au stat acolo ținându-se de mână, nemișcați și tăcuți. Pe urmă, o pasăre s-a oprit lângă izvor și bărbatul a spus: Trebuie să mergem. S-au ridicat și au pornit spre grădina de zarzavat, în căutarea omului. Dar când au ajuns la grădină, omul nu mai era acolo. Au văzut cum curgea
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Cărările există ca să ducă spre locuri unde sunt oameni. Și au intrat în pădure. Ici și colo trosnea câte o creangă uscată. Uneori cădea câte un con de pin. Se auzea murmurul brizei prin frunzișul de sus. Se auzea ciripitul păsărilor ascunse. Se auzea tăcerea mușchiului și a țărânei. Îmbătați de frumusețea, de muzica și de miresmele pădurii, bărbatul și femeia urmau poteca ținându-se de mână. Până când au auzit în depărtare ca niște lovituri de topor. Au continuat să înainteze
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
lemne tăiate. Tăietorul de lemne dispăruse. A plecat, a spus femeia. Nu poate să fi ajuns departe. Să-l strigăm. Au strigat de mai multe ori. Dar nici o voce, nici o rumoare omenească nu le-a răspuns. Auzeau doar ciripit de păsări, trosnituri de crengi uscate, șoapte ale brizei și frunzelor. Și au mers înainte. Au dat peste un gard viu încărcat de mure. Sunt minunate a spus femeia. Bărbatul a cules un pumn de mure și le-a întins, în palmă
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]