KorAP: Find »[drukola/base=pasivizare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

108 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

impersonal, si mediu și cliticele reflexive argumentale sunt formate la nivelul sintaxei; cliticele reflexive nonargumentale sunt produse prin procese lexicale; în română nu există si nonargumental (opțiune parametrică neactualizată). 6.2.3. Dobrovie-Sorin (1998: 399) își propune să demonstreze că pasivizarea inergativelor depinde de analiza inergativelor ca tranzitive cu obiect nul. Autoarea arată că italiana, spaniola, portugheza au un se nominativ, asemănător cu one din engleză și cu on din franceză, care s-a dezvoltat, așa cum arată Naro (1976)153, din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
perfect pot fi folosite ca modificatori prenominali, pe când verbele atelice cu un argument selectează hebben 'a avea', iar participiul lor nu poate fi folosit ca modificator prenominal. Van Hout (2004: 71) preia de la Zaenen (1993)2 ideea că, în neerlandeză, pasivizarea impersonală este sensibilă la control, iar selecția auxiliarelor și modificarea prin participiu, la telicitate; pasivizarea impersonală nu este deci un test pentru inacuzativitate. Alexiadou (2001: 38) arată că în greacă nu există teste standard pentru a distinge între inacuzative și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a avea', iar participiul lor nu poate fi folosit ca modificator prenominal. Van Hout (2004: 71) preia de la Zaenen (1993)2 ideea că, în neerlandeză, pasivizarea impersonală este sensibilă la control, iar selecția auxiliarelor și modificarea prin participiu, la telicitate; pasivizarea impersonală nu este deci un test pentru inacuzativitate. Alexiadou (2001: 38) arată că în greacă nu există teste standard pentru a distinge între inacuzative și inergative, dar distincția există. Alexiadou (2001: 84) afirmă că rusa nu distinge între inacuzative și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structura informațională, deci nu sunt relevante pentru delimitarea clasei. 2. ADJECTIVAREA PARTICIPIULUI Deși în lucrările despre inacuzativitate nu i se acordă foarte mare importanță, primul test pe care îl prezint este adjectivizarea participiului. Motivația acestei ordini este că, pe lângă imposibilitatea pasivizării 3, este singurul test aplicabil, în limba română, la toate verbele inacuzative (Pană Dindelegan 2003a: 104), cu excepții nesemnificative. În Anexa 2 am menționat pentru fiecare verb forma de participiu adjectival, la masculin și la feminin, așa că nu voi relua

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu voi relua aici lista de exemple. Relevanța adjectivării participiului pentru clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6, semnalate de Mackenzie (2006: 139

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de teste (greaca − vezi supra, 1. −, spaniola − vezi supra, 6.2.). O analiză mai atentă a funcționării acestor teste conduce însă către o altă concluzie: specificul tipologic și evoluția limbii române fac ca testele propuse pentru alte limbi (în afară de neacceptarea pasivizării și de adjectivizarea participiului) să nu funcționeze (sau să funcționeze numai parțial) în limba română: ● româna a pierdut, pentru cele mai multe verbe, cu excepția celor de mișcare direcționată, posibilitatea de selecție a auxiliarului, așa cum s-a întâmplat și în spaniolă și cum

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care se comportă ca verb psihologic (24, 28, 30, 31, 32, 33 − pentru explicația excluderii verbelor psihologice din clasa inacuzativelor, vezi Capitolul 3, 3.3.1.1.). Din punct de vedere sintactic, verbul a fi, ca orice inacuzativ, nu acceptă pasivizarea: *Ion este fost frumos (de cineva) *Ion este fost la munte (de cineva). Singurul test la care limba română este sensibilă este adjectivizarea participiului (vezi Capitolul 4, 2.). Verbul a fi trece acest test (cu adjectivul obligatoriu antepus), însă numai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și de tip sintactic - Pană Dindelegan (2003: 106; și 2008a [2005a]: 345), care îl așază pe a avea pe prima treaptă de tranzitivitate slabă, pentru că acceptă testul dublării complementului direct (O am pe bunica la mine), dar nu și testul pasivizării (*Bunica este avută la mine). Niculescu (2008: 234) arată că verbul a avea < lat. habeo, -ere provine dintr-o rădăcină indo-europeană *ghabh 'a lua' (apud Creissels 199614), iar în limbile germanice 'a avea' provine din radicalul *kap-, cu același sens

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
avea' este un pseudotranzitiv, pentru că nu exprimă niciun proces, nu este un verb de acțiune, în niciuna dintre ipostazele în care apare; a avea nu e polisemantic, ci sensul său e stratificat (Cotte 1998). Cotte (1998: 417) arată, folosind argumentul pasivizării accidentale, că a avea nu este tranzitiv, ci atributiv, complementul direct în acuzativ apărând numai în limbile care au flexiune cazuală. Dacă presupunerea lui Benveniste (avoir este un être à inversat) este adevărată, atunci a avea este o entitate complexă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pornește analiza sintactico-semantică a verbului a avea din limba română sunt: (a) a avea este un verb pseudotranzitiv, de stare, iar subiectul său nu este Agent (Benveniste 1966a); (b) a avea este un verb cu tranzitivitate slabă, pentru că nu acceptă pasivizarea (Pană Dindelegan 2003, GALR I). Ca și în cazul verbului a fi, cele 53 de exemple oferă o imagine eterogenă a valorilor și a utilizării verbului a avea. Asemănarea dintre a fi și a avea se manifestă și prin absența

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lume. În afară de semantica apropiată (dar, în multe contexte, destul de vagă), cele două verbe au în comun și construcția cu subiect nonagentiv, subiectul Agent putând apărea doar în contexte speciale. Din punct de vedere sintactic, am remarcat, pentru ambele verbe, imposibilitatea pasivizării (care se poate explica prin absența proiecției v sau prin absența unui tip anume de proiecție v) și acceptarea adjectivizării participiului, însă nu pentru toate aparițiile celor două verbe. Deși tradiția lingvistică separă clar cele două ipostaze ale lui a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a inacuzativității, formulate de Bennis (2004) − vezi Capitolul 3, 4.1.2. − inacuzativitate înseamnă absența proiecției v, nu și a argumentului extern; dovada faptului că, deși acceptă apariția unui complement direct, a avea nu dispune de proiecția v este imposibilitatea pasivizării; se poate formula și o altă soluție legată de proiecția v: a avea are proiecția vDEVENI, specifică inacuzativelor (nu există argument extern, iar verbul ia drept complement o propoziție redusă − vezi Capitolul 3, 4.1.1.3., analiza propusă de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unei definiții mai puțin restrictive a inacuzativității) pentru posibilitatea de apariție a unui complement direct. Deși soluția (b) poate fi la fel de bine acceptată, ea nu este verificabilă prin teste, spre deosebire de soluția (c), care se sprijină, în română, pe testul imposibilității pasivizării. Soluția (a) pare cel mai puțin satisfăcătoare, pentru că funcționează numai pentru anumite ipostaze ale verbului. Concluzii Așa cum am arătat în introducerea acestei lucrări, cele două obiective majore − descrierea fenomenului ergativității din punct de vedere tipologic și descrierea și analiza clasei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Limbă aglutinantă, cu urme de flexiune, componentă polisintetică. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de aspect: nominalul primește cazul ergativ numai dacă verbul e la aspectul perfectiv. La prezent, ambii participanți sunt nemarcați, funcția lor fiind indicată prin topică. Există mecanismul pasivizării, care permite verbului cu doi participanți să nu ia decât unul, întotdeauna pe cel nonagentiv. La aspectul perfectiv, verbele tranzitive nu se acordă cu agentul (aflat în cazul oblic, marcat cu postpoziția ne), ci cu pacientul (aflat în caz direct

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbă nu există nicio propoziție fără un nominal în absolutiv), iar nominalul în ergativ poate fi omis. Argumentul în absolutiv al unui verb tranzitiv poate trece în cazul modalis (instrumental, comitativ, acuzativ, secundar) prin antipasivizare. Ergativul poate deveni ablativ prin pasivizare. Terminațiile de persoanele 3 și 4 disting tranzitivitatea verbului la infinitiv. Topică liberă. Nu există conjuncții subordonatoare, pronume relative, nici fenomenul deplasării particulelor interogative. INUKTITUT Una dintre cele patru varietăți ale limbii INUIT, varietate vorbită în estul Arcticii. Cazul absolutiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Autorii menționează că Pesetsky contestă validitatea acestui test pentru engleză. 2 A. Zaenen, "Unaccusativity in Dutch: Integrating Syntax and Lexical Semantics", în: J. Pustejovsky (ed.), Semantics and the Lexicon, Dordrecht, Kluwer, p. 129−161. 3 Nu am considerat că imposibilitatea pasivizării este un simplu test/diagnostic, ci are legătură atât cu accepția pasivului, cât și cu alte fenomene, cum este tranzitivitatea; de aceea nu am discutat separat, în acest capitol, acest fenomen. Voi reține ideea că, indiferent de accepția dată pasivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
test/diagnostic, ci are legătură atât cu accepția pasivului, cât și cu alte fenomene, cum este tranzitivitatea; de aceea nu am discutat separat, în acest capitol, acest fenomen. Voi reține ideea că, indiferent de accepția dată pasivului, inacuzativele nu acceptă pasivizarea cu a fi (dacă se consideră că impersonalizarea cu se este un subtip al pasivului, într-o accepție largă a acestuia − vezi Capitolul 3, 6.2. − nu se poate spune că inacuzativele exclud total pasivizarea). Dacă se adoptă o definiție

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dată pasivului, inacuzativele nu acceptă pasivizarea cu a fi (dacă se consideră că impersonalizarea cu se este un subtip al pasivului, într-o accepție largă a acestuia − vezi Capitolul 3, 6.2. − nu se poate spune că inacuzativele exclud total pasivizarea). Dacă se adoptă o definiție mai restrictivă a pasivului, se poate reține ideea, formulată între alții de Perlmutter și Postal (1984), Baker, Johnson și Roberts (1989), apud Roberts (2007b), că pasivul de la inacuzative este universal imposibil. 4 B. Levin, M.

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072

Spre exemplu, enunțul Vinovățiile lor trebuie demonstrate are la bază construcția impersonală cu subordonată activă Trebuie / ca cineva să demonstreze vinovățiile lor (constituită dintr-un verb impersonal + subordonată subiectivă). Primul pas în derivarea dublului subordonat simultan constă în transformarea de „pasivizare”: Trebuie / vinovățiile lor să fie demonstrate de cineva. Procesul continuă cu suprimarea agentului: Trebuie / vinovățiile lor să fie demonstrate. Una dintre transformările esențiale o constituie avansarea subiectului înaintea verbului impersonal sau, conform altei terminologii, se efectuează ridicarea subiectului din subordonată

Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
Să urmărim câteva exemple: (1) Forumul PNR merită privit cu mai multă atenție. Construcția impersonală (cu structură activă în subordonata subiectivă) de la care pornește procesul de derivare este: Merită / ca cineva să privească forumul. Transformările care au loc sunt: 1. Pasivizarea: Merită forumul să fie privit de cineva. 2. Suprimarea agentului: Merită forumul să fie privit. 3. „Ridicarea” subiectului din subordonată în subiect în regentă: Forumul merită să fie privit. 4. Elipsa auxiliarului pasiv și suprimarea conjuncției să: Forumul merită privit

Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
acelei dulci-amare victorii, comentariile se cuvin rostite. Acest enunț derivă, de asemenea, dintr-o construcție impersonală cu subordonată subiectivă activă: Se cuvine / ca cineva să rostească comentariile. Pentru obținerea construcției cu dublul subordonat simultan, s-au efectuat următoarele transformări: 1. Pasivizarea: Se cuvine comentariile să fie rostite de cineva. 2. Suprimarea agentului: Se cuvine comentariile să fie rostite. 3. „Ridicarea” subiectului: Comentariile se cuvine să fie rostite. 4. Suprimarea auxiliarului pasiv și a conjuncției să: Comentariile se cuvin rostite. Cât privește

Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
Soluția pare calculată greșit. (Se) pare (2) că elevul este atent. Elevul pare atent. După cum observăm, în subordonată poate apărea atât un auxiliar pasiv (1), cât și un verb activ-copulativ (2). În procesul derivării structurilor cu verbe impersonale, transformarea de pasivizare are loc doar când determinantul este actualizat printr-un participiu pasiv (fenomen marcat ca în exemplul (1) prin apariția auxiliarului pasiv în subordonată). Când însă un dublu subordonat simultan dintr-o structură cu verb impersonal este exprimat printr-un substantiv

Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
ca în exemplul (1) prin apariția auxiliarului pasiv în subordonată). Când însă un dublu subordonat simultan dintr-o structură cu verb impersonal este exprimat printr-un substantiv, adjectiv, pronume și numeral, atunci nu mai putem vorbi despre realizarea procesului de pasivizare, iar verbul din subordonata subiectivă se prezintă ca unul activcopulativ. Spre exemplu: (1) Se arată / că articolul este un studiu reușit. Articolul se arată un studiu reușit. (2) S-a dovedit / ca aprecierea să fie corectă. Aprecierea s-a dovedit

Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
și că. Spre exemplu: să fie rezolvată problema. Se) pare că este rezolvată problema. „Când construcțiile cu verbul a (se) părea au în subordonată o structură pasivă (ca în aceste două enunțuri), procesul de derivare constă în transformarea de: 1. Pasivizare: Se pare să fie rezolvată problema de cineva. 2. Suprimare a agentului: Se pare să fie rezolvată problema. 3. „Ridicarea” subiectului: Problema se pare să fie rezolvată. 4. Suprimarea auxiliarului pasiv și a conjuncției: Problema pare rezolvată.” Când însă construcțiile

Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
a dublului subordonat simultan la adverbul de loc”. Prin urmare, în structura de bază, propoziția subordonată subiectivă poate avea structură pasivă sau activă, cea din urmă fiind materializată fie printr-un copulativ, fie printr-un existențial. Menționăm că, în procesul pasivizării (acolo unde există), construcțiile în cauză acceptă atât un conjunctiv pasiv cu a fi (Ex.: Pasivizarea: Trebuie materialul să fie expus succint de către cineva. Materialul trebuie expus succint.), cât și un conjunctiv pasiv cu reflexivul se. (Ex.: Pasivizarea: Trebuie materialul

Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]