427 matches
-
consacrate actualității literare. Cu volumul dedicat mistificțiunilor, Mircea Anghelescu a captat din start interesul cititorilor, făcând ca aria specialiștilor și cea a publicului larg să se intersecteze. Aceasta nu înseamnă, desigur, că toată lumea va deveni expertă în "falsuri, farse, apocrife, pastișe, pseudonime și alte mistificații în literatură", ci că un asemenea subiect de discuție va interesa mai mult și pe mai mulți decât, să zicem, "echilibrul între antiteze" al lui Heliade-Rădulescu. Fără să facă vreo concesie, păstrând rigoarea în documentare și
Cum se scrie istoria by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8164_a_9489]
-
din colportajul condamnat la oralitatea măruntă, nici din elogiul cu osatură falsificată nu se poate deduce o istorie creditabilă, adică o structură conceptuală demnă de memoria colectivă. Cu asemenea premise, încremenirea în iluzii ar deveni, la scară globală, o regretabilă pastișă a protocronismului. Iar decența culturală s-ar reduce din păcate, pe scara individului, la eliminarea, cu bună-credință, a privatului. Adică la a fi nevoit să exprimi ceea ce crezi fără a negocia cu suma diversă de verdicte prealabile de care, în
Luna de miere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8090_a_9415]
-
genul tragediei s-a încheiat, sfîrșitul ei nu s-a petrecut de azi de ieri, ci în urmă cu două milenii și jumătate, o dată cu ieșirea din vigoare a mitologiei grecești. Ce a urmat după aceea au fost fie suita unor pastișe grotești după Eschil, Euripide și Sofocle, fie prelungiri dramatice de o incontestabilă valoare, dar cărora nu le mai putem da numele de tragedie. Cu alte cuvinte, atunci s-a petrecut un moment irepetabil a cărui durată nu a depășit 70
Pe urmele Antigonei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8111_a_9436]
-
chiar actul de numire primordială a lucrurilor. Etimologic vorbind, orice substantiv sau adjectiv s-au ivit dintr-o onomatopee, adică dintr-o botezare primitivă în cursul căreia subiectul, mimînd alura sonoră a obiectului, face corp comun cu el. Interjecția e pastișa fonetică a unui obiect în pielea căruia a intrat și subiectul. În limbaj noician, onomatopeea e holomerul (partea purtătoare de întreg) din care se va desprinde ulterior substantivul (subiectul) și verbul (predicatul). În schimb, articolul este iremediabil steril, neavînd virtuți
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
și el ispitit când și când de un asemenea experiment. Fiecare proză-pretext a fost mai întâi o preferință de cititor, o iubire. Intervine apoi scriitorul și o deturnează cu instrumentar propriu, ocolind abil parodia (ironia lipsește din peisaj), dar și pastișa, deși avem de-a face cu un exercițiu mărturisit de afecțiune. În cele din urmă, e o pledoarie pentru relativism și diversitate. Nicio întâmplare cu oameni nu are final unic și absolut, mai încape un rest, o nuanță, o prelungire
Proză pe teme date by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4285_a_5610]
-
de la Geo Dumitrescu și Constant Tonegaru la Nichita Stănescu și Leonid Dimov, nici măcar crearea ad hoc a unei grupări - altminteri compozite - în care finețea livrescă a părintelui lui mopete să coexiste cu umorul etnografic din Liliecii lui Sorescu și cu pastișa sămănătoristă din Georgicele aduse la zi, cărtăresciene. Aplicații tactice mai mult decât parade tehnice, cazurile românești propuse în Labirintul de oglinzi sunt numai niște posibile eboșe pentru alte și alte discuții. Cum ar fi - ca să alegem un exemplu nu întru
Pornind de la prefață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8722_a_10047]
-
patru acte, nu tresărisem nici măcar o dată, emoționată de un gest personal care să îmi dezvăluie o cută ascunsă a sufletului ei. La Baiadera, suport cel mai greu actul doi, atât datorită muzicii lui Ludwig Mincus, cât și libretului, o nefericită pastișă după actul doi din Giselle, și nu mai puțin datorită coregrafiei -de astă dată neinspirate - a lui Marius Petipa, readaptată și regândită la Opera din București, atât cât era posibil, de Mihai Babușka. În schimb, ca și la premiera bucureșteană
Mâinile care cântî și vorbesc by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8871_a_10196]
-
ca agenda să i se încarce de șarje anticonservatoare." Să nu trecem neatenți peste încă una dintre intuițiile spectaculoase ale criticului: "Cu ani în urmă mi-am exprimat convingerea (o am și acum) că Mircea Cărtărescu are nu atât geniul pastișei, cum au spus unii răuvoitori, ci excelența sintetizatorului. Poate face la fel de bine nu doar poezie și proză de vârf, ci și teatru, eseu, critică și istorie literară, să traducă și să facă gazetărie de cea mai pură speță, fie pamflet
Întâmpinarea criticului by Cosmin Ciotloş () [Corola-journal/Journalistic/9902_a_11227]
-
ca apa de izvor / Ce-o sorb cu toată fața răsturnată pe unde./ Mi-s mîinile-afumate și freamătă ușor, / Și-o gravă bucurie mă pătrunde" (Adolescent). La fel o chermeză rustică ce, în ciuda localizării sale ardelenești, nu e decît o pastișă după Labiș: "Căciulile se-neacă smintite, în tavane, / Ardeleneasca țuică întunecă mărgele./ Femeile bronzate pe țîțe, frate Ioane, / Te trag de după masă și să fii om de ele.// Și chefu-n toată legea se-ncinge dimineața, / E țuica-n zori mai
Un poet crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8960_a_10285]
-
moi, prin culorile ei tăioase și neliniștite, cît prin eternitatea profundă de dincolo de ele". Așijderea o fascinează coloanele de la Olimpia, "groase cît stejarii multiseculari", moscheele maure transformate în lăcașuri de cult catolice, satirii lui Picasso care ar fi "numai palide pastișe ale celor vii de pe amforele grecești". Sau într-o formulă sintetic-patetică: Timpul îl căutam în toate aceste profunde și senzaționale întîmplări, știința lui de a urîți și arta lui de a înfrumuseța, puterea lui de a uita și priceperea lui
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
multinațională. Dacă maliția aceasta ar fi venit din partea unui rusofil înveterat sau a unui profesor de limba română încremenit în eternele secționări de frază neaoșă, am fi putut foarte bine să strâmbăm - cosmopolit - din nas. Numai că autorul acestei savuroase pastișe e nimeni altul decât redutabilul anglist Radu Paraschivescu. Adică unul dintre puținii cărora o asemenea terminologie hibridă îi poate suna - pe drept cuvânt - prost din ambele părți. Stereo, cum s-ar zice. Alt caz: Animal plan(e)t. Vă arunc
Cronică anacronică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9267_a_10592]
-
nu a încremenit o dată cu cristalizarea acestei generații. Explozia socio-politică din 1989 a fost dublată - chiar dacă nu și reflectată - de creația insurgentă, iconoclastă a "nouăzeciștilor", care au întors spatele textualismului spre a privi realitatea în față. Livrescul, ludicul, intertextualitatea, parafraza culturală, pastișa, parodia, autoreferențialitatea semi-ironică sunt, în ultimul deceniu, tot mai rar folosite și practicate. Poeții tineri aleg modele lirice ale revoltei sociale și convulsiei expresioniste, iar prozatorii, variantele multiple ale unui neorealism cu puternice implicații existențiale. Singurul domeniu în care postmodernismul
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]
-
cu timpul lucrări pe care le-aș numi de circumstanță, mici lucrări umoristice, fără ambiție, în general, în versuri, în forma cea mai clasică. Chiar dacă rar, nu am încetat niciodată să scriu! Ca să vă formați ați făcut încercări, ați scris pastișe, ați încercat să scrieți "á la maniere de" sau, dimpotrivă, ați scris de fiecare dată așa cum doreați? Nu, de fiecare dată era după inspirația de moment și întotdeauna ca să mă distrez. Și era mult! Numai între 14 și 17 ani
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
Olivetti portabile, și mă străduiam să aștern pe hârtie povestiri năucitoare. Câteva îmi apăruseră deja în gazete literare trimestriale, iar una dintre ele se bucurase chiar de oarece succes la scară națională, însă respectivele povestiri nu erau năucitoare, erau niște pastișe, iar eu voiam să provoc năuceala în stilul meu propriu, și să mă năucesc și pe mine însumi nu mai puțin decât pe alții. Și de ce nu, la o adică? În apartamentul meu de două camere nu era nimeni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de cuvinte? Dintotdeauna, pentru că gustul și talentul îl împingeau în acest sens, dar mai mult ca niciodată de când relația lui cu Ludmila intrase în criză, Ermes Marana voia o literatură compusă doar din cărți apocrife, false atribuiri, imitații, contrafaceri și pastișe. Dacă această idee ar fi reușit să se impună, dacă o nesiguranță sistematică asupra identității celui care scrie ar fi împiedicat cititorul să se abandoneze cu încredere - încredere nu atât în ce i se povestește, cât în vocea tăcută care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
plătește cine face descoperirea. À propos, cine a fost în comisia de verificare a plagiatului?" "Păi cine? Leandru-Diță-Lerești, cel care m-a scos din presă, secretarul științific al universității care a debutat cu un pseudoplagiat: un sfert citate, trei sferturi pastișe, Mistrie însuși, plus Milucă". "Mda. Care-i papagalizează părerile". La scurt timp, Miron a profitat de faptul că Institutul funcționa în regim de colonie a universității și a obținut un transfer la catedra de limbă. "Show must go on! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
oferit să-i pozeze modelul nu s-a imprimat decât o linie frântă închisă, lipseau poveștile: Faceți liniște! Dumnezeu doarme într-un contur de acuarelă. Cum altfel să fi fost rugăciunea lui Petru dacă nu strigăt dezamăgit: Viața este o pastișă după Cioran. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu mare, Marele meu amânat, tu ești cu actele în regulă, eu către cine să mă plătesc impozit că sunt? Când oglinda îți întoarce spatele, trebuie să te simți cel puțin ridicol. Fals ești atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Retorica, 1,4) și Cicero (De oratore) despre historia magistra vitae. Pentru subtilitatea modului în care Machiavelli, umanistul, comentează modelul antic și funcționalitatea lui în lumea modernă, ar trebui să cităm în întregime prefața la cartea I din Discorsi. Orice pastișă ar ruina originalul de importanță capitală. După-cum, în aceeași ordine de idei, va susține în Istoriile florentine că vede un stat ideal prin păstrarea instituțiilor republicane de model roman, apărate, acum, de autoritatea sacrosantă a principelui. În plus, merită să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
că teoria i-ar fi sufocat pofta polemică. Dovadă necruțarea cu care îi judecă pe doi din autorii aflați în vogă: Samuel Huntington și Francis Fukuyama. Primul este un epigon al lui Spengler (iar The Clash of Civilizations e o pastișă după Der Untergang des Abendlandes), un diletant care scoate naivități americane pe bandă rulantă, pretîndu-se la un fast-food de idei și făcînd un talmeș-balmeș din criteriile lingvistice, geografice, politice și religioase. Nici Fukuyama nu scapă de vituperările autorului: un politolog
Acvariul cu mentalități by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7884_a_9209]
-
citi, a reciti, Ed. Polirom, 2003, 2007). Majoritatea trăsăturilor ce aproximează postmodernismul se regăsesc în roman, le enumăr pe cele relevante, vizibile: indeterminare, fragmentare și decanonizare, hibridizare, ironie și carnavalesc. Li s-ar putea adăuga reciclarea trecutului și revizitarea lui, pastișa, parodia și ludicul. Amintește de Iubita locotenentului francez și de Daniel Martin, dar împinge și mai departe demontarea și remontarea convențiilor literare decât a făcut-o John Fowles. Ca majoritatea romanelor postmoderne, i se aplică și acestuia prima regulă dintre
Romanul ca romance (sau invers...) by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7004_a_8329]
-
atunci, foarte utilă mie. Pentru Cu ou și cu oțet mi-am citit colegii romancieri și am încercat să dau alt suflu epic unor idei din cărțile lor și, de ce nu, să amuz cititorii ce-i vor fi citit, cu pastișe stilistice și intertext. Pentru Cărțile vieții, romanul abia scos pe piață, am studiat cronicarii munteni, mai ales pe Stolnicul Canatacuzino. Dar nu asta e important. Cărțile vieții au un model... intuitiv, Biblia. Din Biblie am luat ideea de Carte (o
Dan Perșa: „Singurul limbaj universal e omul.“ by Mădălina Roșioru () [Corola-journal/Journalistic/7390_a_8715]
-
semiplagiatori din munca altora (p. 46)" -, cum nu pune preț pe lumea universitară franceză, umplută cu figuranți care "sunt perfect convinși de faptul că sunt de neînlocuit" (p. 36). Așijderea, privește cu mefiență existențialismul francez, pe care îl consideră o pastișă după "exaltarea mistico-literară a gîndirii hölderliniano-heideggeriene" (p. 56), și nu-și ascunde rezerva față de "prestigiile contrafăcute" ale majorității numelor care domină scena culturală. Mai mult, își exprimă prețuirea pentru sarcasticul Karl Kraus, în care vede un nimerit exemplu de reflecție
O efigie impersonală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7422_a_8747]
-
în Prefața din 1873), a dorit crearea unei poezii opuse celei contemporane, adică a unei poezii tragice. Nivelul și maniera poetică a acestei poezii de intenții novatoare rămîn însă cele ale postpașoptiștilor de jos nivel. Unele versuri au aer de pastișe nereușite după Bolintineanu, în ceea ce poetul avusese mai plat (La Iulia, Craniul lui Mihai). Poezia i-a rămas, structural, străină lui Hasdeu, iar mania lui de a explica, în final, metaforele utilizate, duce de obicei la anularea întregului efort (Frunzele
Poliglotul literat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7668_a_8993]
-
imprevizibilă, amestec de grotesc, perversitate și umor, o găselniță reușită a regizorului. Bobby Păunescu lucrează după rețetă și lucrează bine, însă tot de aici vine și defectul major al filmului și anume absența propriei sale amprente stilistice. Filmul este o pastișă perfectă, cu toate ingredientele minimaliste, apropiat de o altă peliculă, Cealaltă Irina (2009) al lui Andrei Gruzniczki. Ca și acesta este inspirat de o temă fierbinte aflată mult timp în centrul unei atenției publice pentru a se face din ea
Duios Francesca trecea... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6830_a_8155]
-
cu filmările cu camera în mână îți creează iluzia că te afli de fapt la un film al lui Cristi Puiu, gen Marfa și banii (2001), - Ioana Flora a jucat și acolo - un efect care în literatură poartă numele de pastișă. Un cuplu, Mihai (Adrian Titieni) și Mihaela (Ioana Flora), până și numele denotă o anume indiferență împinsă spre sublinierea convenției, iese cu mașina la un picnic. Aici accentul cade pe verbul de mișcare, pentru că o bună parte din film se
Cârligul și peștele by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7579_a_8904]