734 matches
-
Nataliei Negru din Tecucel. În anul 1908 Dimitrie Anghel și Iosif publică comedia Cometa. Poetul Column, așezat, duios, o pierde pe Roro, așa cum Iosif o va pierde pe Natalia. Tity Roznov, cometa, tânăr spiritual și plin de vervă, îndrăgostit fără patetism, dar insistent și cuceritor, fiu de moșier, bogat în fantezie dar și în bunuri materiale, e un alte ego al lui Dimitrie Anghel. Iosif și-a scris cu propria mână sentința într-un proces sentimental, desigur fără să-și dea
Natalia Negru () [Corola-website/Science/310717_a_312046]
-
12, 1990, Teatrul "Maria Filotti", Brăila NOAPTEA MARILOR SPERANȚE, Mai 22, 1988, Teatrul dramatic "Bacovia", Bacău; Decembrie 21, 1989, Teatrul de stat, Sibiu; Mai 5, 1988, Televiziunea Română, București "Partitură complexă și greu de condus între melodramatismul înșelător al textului și patetismul ironic al viziunii, personajul Delia face parte din galeria de caractere foarte generoase cu actorul. Hiperbolizarea elementelor «melo» introduce în spectacol o paradoxală orchestrare de elemente din zona realului și cea a suprarealului, imaginea teatrală de ansamblu fiind apropiată de
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
grație substanței sufletești a autoarei: romantică, frumoasă, pe cât de suavă, pe atât de energică, ziarista adoră drumețiile, peisajul viforos și amalgamat, știe să extragă ce e de preț în peisajul uman, stilul este cald, alert, proaspăt și franc, nerefuzându-și patetismul de calitate. O parte din această frenetică activitate va fi selectată în volumele „Viața cere viață” (1974, în colaborare cu Gabriela Melinescu), „Propuneri pentru paradis” (1975) și „Scrisori din linia întâi” (1984), iar rezonanțele ei se vor simți din plin
Sânziana Pop () [Corola-website/Science/323450_a_324779]
-
din nou din raiul mioritic, nu rămân pe loc. Repede, repejor, se Întorc În țarile lor de adopție, În state cu un Înalt nivel de trai, precum Germania, Austria, Grecia, Austria, Israel și altele. Urmărind luările de cuvânt pline de patetism, am fost impresionat de acțiunea temerară a organizatorilor naivi, care nu și-au pus Întrebările capitale: Îi chemăm, dar ce facem cu ei? Ce locuri de muncă le oferim și de unde le asigurăm lefuri rezonabile, similare cu salariile din statele
Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_344]
-
filozofie si filozofare", care trebuie văzute în accepțiuni interdisciplinare. Volumul îl arată pe profesorul filozof - - ancorat în realitățile contemporane, dovedind prin articolele cuprinse în volum că este un spirit constructiv pomovând un jurnalism civic, izvorât din frământările acestei lumi, ocolind patetismul și patima, și cultivând un stil sobru, echilibrat. În "Cuvântul înainte", autorul mărturisește că în ultimii douăzeci de ani, a fost nevoit să trăiască în străinătate - Germania - timp, în care a acumulat multe impresii, pe care le-a valorificat în
Ion Irimie () [Corola-website/Science/333751_a_335080]
-
de remușcări adoptat în discursurile în care președintele Clinton își cere scuze pentru slăbiciunile omului Clinton în fața întregii națiuni. Nu mai putem vorbi de un discurs efervescent, ci de unul plin de căință, relativ umil, cu o ușoară undă de patetism chiar. Discursul “I have sinned” din 11 septembrie 1998, adoptă acest ton plin de remușcări, Clinton lasă să i se simtă stânjeneala și totodată dorința de a se justifica cumva și de a cere scuze în primul rând poporului american
Bill Clinton () [Corola-website/Science/302391_a_303720]
-
lui Dragoș Vicol are o structură fundamental lirică. Scriitorul folosește metafora de influență folclorică în descrierea plaiurilor sale natale și a oamenilor din munții Bucovinei. Prospețimea metaforei este alterată însă în anii '50-'60, sub imperativul comenzii politice, într-un patetism convențional. Volumele de versuri ostășești "Reportaj liric" (1963) și "Poeme în marș" (1969) conțin declarații de dragoste în versuri adresate „patriei socialiste” și Partidului Comunist. Orizontul liric se limpezește odată cu trecerea timpului, iar scriitorul își manifestă sentimentele patriotice și elogiază
Dragoș Vicol () [Corola-website/Science/337020_a_338349]
-
de către niște vânători preistorici ce migraseră din depărtări necunoscute aflate la miazănoapte până în luncile Siretului (în „Vânători de lupi, în veacuri vechi”) sau povestirea unui vânător că a văzut zimbri în prăpăstiile inaccesibile din munții Călimani (în „Vânt dinspre Căliman”). Patetismul inevitabil al evocărilor sadoveniene este corectat prin umor, autorul neezitând să apeleze la ironie și autoironie pentru a reduce subiectivitatea unor povestiri. Spre exemplu, atunci când descrie cu emoție și mândrie prima sa experiență cinegetică, autorul nu uită să consemneze cu
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
în Franța în jurului anului 1880, ca o reacție împotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum și împotriva impersonalității reci a parnasianismului. Se desprind două mari tendințe: Acest model liric se caracterizează prin preocupare pentru politic, social și istoric, atitudine mobilizatoare, patetism, combativitate. Printre poeții care se înscriu în această direcție, amintim: Vladimir Maiakovski (1893 - 1930), Federico García Lorca (1898 - 1936), Rafael Alberti (1902 - 1999), Louis Aragon (1897 - 1982), Attila József (1905 - 1937), Guo Moruo (1892 - 1978), Pablo Neruda (1904 - 1973), Nicolás
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar, în paralel, își intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: "Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului" (1982), "Critică la persoana întâi" (1983), "Escale în timp și spațiu" (1987) și "Prin alții spre sine" (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române. În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
perioade, cele două tentații formale sînt chiar exprimate simultan: în registrul de sus al imaginii, în zona ei aeriană și celestă, dacă ar fi să recurgem la o topografie simbolică, limbajul este liber, exploziv, încărcat de energie și de un patetism ingenuu, în timp ce în registrul inferior, cel corespunzător lumii materiale și existenței terestre, culoarea se ordonează, liniile converg către un centru gravitațional și forma capătă o evidentă structură antropomorfă. Această oscilație va mai continua o vreme, dar conținutul ei își va
Marin Gherasim () [Corola-website/Science/316858_a_318187]
-
sinucide (majoritatea biografilor afirmă că, de fapt, a fost asasinată de NKVD) în 1941. Numeroase romane apărute în anii '20 au ca teme principale evenimente din timpul revoluției sau din războiul civil. - Dmitri Furmanov în romanul "Ceapaev" (1923), scris cu patetism "revoluționar", evită, totuși, idealizarea eroilor, cum va fi cazul, mai târziu, în realismul socialist. - Konstantin Fedin, autor al romanului "Orașe și ani" (1924) - Leonid Leonov, "Viezurii" (1924) - Aleksandr Fadeev, "Cei nouăsprezece" (1927), mai târziu "Tânăra gardă" (1946). Secretar al Uniunii
Literatura rusă () [Corola-website/Science/305066_a_306395]
-
realizând, în perioada de aur a filmului mut, cele mai importante creații din strălucita ei carieră. Este prezentă în cele mai mari opere ale genialului regizor. Făptura ei încântătoare - întruchipare a inocenței - a conferit rolurilor o forță dramatică plină de patetism. Născută într-o familie engleză emigrată în America în 1632, de fapt un amestec de emigranți scoțieni, irlandezi și francezi, numără printre strămoși pe cel de-al doisprezecelea președinte american, Zachary Taylor. În 1902 începe să joace teatru în compania
Lillian Gish () [Corola-website/Science/319715_a_321044]
-
și "Recviem pentru nebuni și bestii" al lui Augustin Buzura. Aprecia la autoare „”, psihologiile complexe și dialogurile dinamice. De asemenea, el aprecia că „"Alina Mungiu-Pippidi, face literatură din tot ce știe, inclusiv din cunoștințele ei de medicină” și „nu evită patetismul, ci și-l asumă într-un mod inteligent"”. Criticul de întâmpinare Costi Rogozanu era surprins de epicitatea redescoperită, o caracteristică rară în literatura postmodernă. El compara cartea cu "Numele trandafirului" al lui Umberto Eco, însă remarca lipsa ironiei superioare prezente
Alina Mungiu-Pippidi () [Corola-website/Science/303138_a_304467]
-
film, profesoara Elena Saulea îl considera "„o creație artistică de ținută, delicată și gravă, o dramă de război ce are toate atributele unei pelicule la care spectatorul rezonează afectiv, printr-o firească identificare de personalitate”". Cadrele filmului nu imprimă un patetism cu privire la martiriul eroinei, ci se remarcă prin sobrietate și naturalețe. Criticul Tudor Caranfil a dat filmului doar o stea din cinci și a făcut următorul comentariu: "„În toamna lui 1916, o bravă învățătoare se înrolează, întâi ca infirmieră de campanie
Ecaterina Teodoroiu (film din 1978) () [Corola-website/Science/326768_a_328097]
-
două laturi: lumea exterioară a societății și lumea interioară a sufletului. Instinctul de neam determină crize sufletești care influențează evoluția ulterioară a personajelor. "Pădurea spânzuraților" se înscrie în rândul romanelor realiste prin descrierile obiective și lipsite de sentimentalism sau de patetism, prin accentul pus pe analiza psihologică și prin imparțialitatea și lipsa de șovinism a autorului în prezentarea unor indivizi aparținând mai multor naționalități. Întâmplările prezentate de autor sunt inspirate din realitate, ele reprezentând realități atestate istoric (Primul Război Mondial, conflictele
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
a protagonistului, pentru ca Gyula Dávid să considere că pune accentul pe aspectele sociale ale unui imperiu multinațional ce-și trimite soldații să lupte împotriva propriei națiuni. Romanul "Pădurea spânzuraților" a fost asemănat cu scrierile marilor romancieri ruși prin zugrăvirea fără patetism a războiului ca o „acumulare de mizerabile eroisme și lașități necunoscute, monotone” (ca în volumul „Povestiri din Sevastopol” al lui Lev Tolstoi), prin misticismul bolnăvicios de esență dostoievskiană al personajului principal, generator precipitat al unei „psihoze spre disoluție”, și prin
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
chemare n-ar fi putut cuprinde un întreg așa de adanc uman" - îl caracteriza Nicolae Iorga. Într-o vreme de sfârșit și început de secol, când actorului i se cerea un joc nuanțat, fără excese de gesturi și strigăte, de patetism silit, Petre Liciu s-a folosit de voce, mimică și gest cu o extremă economie, înfiorând spectatorii, după cum afirmă contemporanii lui, doar cu o șoaptă.
Petre Liciu () [Corola-website/Science/307578_a_308907]
-
mare eleganță. "Îi ardeau ochii și-i ardea glasul când apărea în public, dăruindu-se cântecului cum numai puțini interpreți ai acestui gen au făcut-o. Avea o voce caldă, clară, maleabilă, cu un ușor tremur în ea, al cărei patetism exprima o întreagă epocă. Ion Vasilescu i-a spus „Ultimul trubadur”. După o noapte de cântec, a doua zi "a dat piept" cu profesorul Vrăbiescu. Acesta i-a pus în brațe volumul cu vocalize. Tânărul student s-a poticnit încă
Cristian Vasile (muzician) () [Corola-website/Science/302558_a_303887]
-
considerat că filmul "Începutul adevărului" este "„o colecție de clișee solemne, stângăcii felurite și rutină profesionistă”", un amestec între un film politic și un film de război. Replicile personajelor sunt în majoritate citate documentare melodramatice. Figura mareșalului Antonescu (interpretată cu patetism de Ion Siminie) domină filmul ca frecvență de apariție, în timp ce personajele celelalte au doar rol episodic. Criticul consideră că Nicolaescu tratează faptele istorice fie cu naivitate, fie cu viclenie, răsturnarea regimului Antonescu fiind explicată simplist ca un "„capriciu al suveranului
Începutul adevărului () [Corola-website/Science/327366_a_328695]
-
a plagiat drama . În pedoaria intitulată "Inocent", Delavrancea apără, chiar și împotriva celui mai mare avocat al timpului, Take Ionescu, pe arhitectul Ion Socolescu, acuzat de crimă cu premeditare. Oratorul și confereințiarul își păstra intactă puritatea sentimentelor, demonstrând sinceritate și patetism. Ține conferințe la Ateneu, polemizează înflăcărat cu politicienii vremii, fiind prezent la toate întrunirile importante ale timpului, în toate având, cum spunea Vlahuță: "„un cult pios pentru popor“" (exemplu, conferința "Țăranul nostru și țăranul mizeriei": "„Însăși libertatea, supremul element al
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
a lui Orfeu la Gluck: "On m'a ravi mon Eurydice!" Zeii îl acompaniază imediat, cunoscând toți melodia - patosul operei "Orfeo ed Eurydice " înlocuiește aici, sub formă de citat, disperarea reală. Nici Jupiter nu se lasă înșelat de acest fals patetism, dar poruncește totuși eliberarea Euridicei, fiind supus convențiilor sociale și în plus sperând să o seducă el însuși pe nimfă. Deși acțiunea se derulează de-acum încolo în infern, spațiul scenic nu se schimbă în mod semnificativ față de cel din
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
partidele de stânga, care declară că acesta este "o diversiune, un act de natură anticonstituțională, ostil poporului român". „Raportul Tismăneanu“ e redactat într-un limbaj publicistic, retoric, „electoral“, într-o „limbă de lemn“ analoagă invers stereotipiei verbale comuniste..., de un „patetism grotesc, autodegradant“, care „împinge grandilocvența și tonul sforăitor până la indecență“.
Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România () [Corola-website/Science/304997_a_306326]
-
care și Galeria Tretiakov. Mihail Grecu este personalitatea fascinantă și plină de înțelesuri, care a reușit să păstreze bazele artei românești și să imprime o orientare sigură evoluției artei naționale moderne pe meleagurile noastre. Temperament solar, colorist de un rar patetism, pictorul se lasă captivat de armoniile între culori, logica fiecarui tablou izvorând din raporturile dintre tonurile calde și reci, dintre formele tulburătoare prin jocurile de umbră și lumină. Creația pictorului Mihail Grecu se distinge prin inovații tehnologice, gen colaj, coloranți
Mihail Grecu () [Corola-website/Science/299987_a_301316]
-
strălucire în lucrări precum: „Anemone”, „Cascada tăcută a culorilor”, „Scara cu flori”. O dată cu realizarea compoziției „Lăutul”, Luchian marchează o nouă etapă în pictura românească. A pictat și autoportrete dar cel mai celebru este cel intitulat „Un zugrav”, acesta impresionând prin patetismul său. În perioada interbelică, arta românească cunoaște schimbări majore. Chiar dacă ecourile cubismului și clasicismului modern stârnesc controverse, acestea sunt benefice. Pictura românească interbelică are trei izvoare de plecare: lirismul grigorescian, ecourile curentelor noi în arta Europeană și interpretarea modernă a
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]