513 matches
-
rătăci niciodată. Pășește! Pe unde a trecut Dumnezeu, calea este bătută. Drumul drept, răcoros, la o lungime de suflet merge înainte. Îl trimit în fiecare seară se te întâmpine când ieși de la școală, să te ocrotească, să te aibă în pavăza. Pășește pe urmele lui fără frică!" În pașii mamei mereu bate inima. Drumul spre casă l-a făcut pe ascuns, gardul viu îi ajungea până la sâni. Castanii pocneau de viață în muguri de frunză crudă; teii generoși răsturnau cupele pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu." Plângi părinte, plângi până când lac va crește sub picioarele tale, dar nu deznădăjdui! Vei trece și peste această cumpănă și vor veni altele și mai grele. Te rog, părinte Petru, nu dispera! Rămâi sub pavăza tatălui ceresc până la capăt! Doar așa vei putea păși cu sufletul curat la cei dragi. Iartă-mă, părinte arhimandrit, eu am pus foc sub tălpile lumii. Arhimandritul a binecuvântat valea, făcând semnul crucii în văzduh și peste creștetul lui Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
târziu, bolnav și disperat din cauza insucceselor militare, murise și "maimuța". Dar pentru toate e timp și mâine. Acum însă, o să treacă pe la biserică, în drum spre casă. O să stea până la sfârșit. Îl uimea mai ales cum stingea preotul lumânările. Punea pavăză cu mâna în fața fiecărei flăcărui, iar lumina se reflecta o clipă pe veșminte și pe fața lui. O clipă plină de blândețe și parcă fără de sfârșit... Mâine dis-de-dimineață... o să vadă și cum aprinde lumânările: uneori, o singură flacără pentru toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
întuneric: la noi aproape nu există asfințit, seara cade repede îmi amintesc chipul bărbatului luminat de flacără: dar parcă de pe chipul lui venea lumina și nu de la flacără: era atâta liniște, împăcare și iubire și bucurie pe chipul acela; pusese pavăză lumânării în timp ce o stingea, ca nu cumva să ne atingă vreo scânteie... Dar cum altfel să se aprindă și în noi lumina aceea și pacea și bucuria? Se uită blând la mine și surâse. Știa că nu înțelesesem. Și cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înșelătoare și de greșite sunt toate iluziile din om și m-ai învățat cum anume trebuie să fac, ca să mă lepăd de ele. Și iacătă, exact așa am și făcut! Ei bine, îți spun că lucrul acesta a fost ultima pavăză, care îmi mai ascundea ceea ce căutam. Înlăturând-o, am constatat, fără chip de întoarcere, că slujba mea de la Poștă, această activitate cu totul searbădă și stupidă, mi-a distrus de-a dreptul viața! Pot spune că am muncit Istorisiri nesănătoase
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
locul, neuitându-se drept la felinar pentru ca acesta să nu-l orbească, Împiedicându-l să scruteze cotloanele cele mai Întunecate, apoi, după ce-și pipăi o clipă pieptarul din piele de bivol pe care și-l pusese pe sub haine ca pavăză Împotriva unor lovituri de cuțit oricând posibile, Își Înfundă mai bine pălăria pe cap și se Îndreptă Încet spre portiță. Eu Îl văzusem Îmbrăcându-se cu o oră Înainte, acasă, cu o minuțiozitate profesională: — O să mă Întorc târziu, Íñigo. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
chichirezul ei: În acel Madrid periculos, cu străzile prost sau deloc iluminate și strâmte, respectivul veșmânt se dovedea foarte practic dacă trebuia să te bați cu arme albe. Pusă În diagonală peste piept sau răsucită pe brațul stâng, servea de pavăză contra adversarului; și aruncată peste oțelul lui, Îl putea stânjeni Îndestul până Îl miruiai cu o „botă à la Nevers, adică o Împunsătură de spadă de toată frumusețea. La urma urmei, chestia cu loviturile cinstite, când Îți riscai pielea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
generos, ca o invitație la bancheturi paradisiace, li se întipărise adânc pe obraz? Din mistica de partid, dăduseră în damblaua salutului cu "Doamne-ajută!" Ceea ce mi-a indus instantaneu un sentiment de respingere. Dumnezeu devenea, în mintea mea, complicele acestor nemernici, pavăza îndărătul căreia se masa întreaga abjecție a unui sistem criminal. Începutul anilor '90 a marcat deplina banalizare - ba chiar trivializare - a formelor de existență religioasă. "Soborul de preoți" fără de care nu mișca nici musca (exact cum pe vremea comunismului nu
Credeți în Dumnezeu? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8065_a_9390]
-
inferioritate, fiindcă știu de la Lucian Raicu, prietenul meu, că scriitorii de linia întîi scriu nocturn. N-am ce face, eu sînt matinal“. Florina Ilis, matinală și d-sa, precizează în plus că „momentul privilegiat“ al scrisului e duminica, sub o pavăză biblică: „Eu cred că Dumnezeu, odihnindu-se în cea de-a șaptea zi a creației, ne-a dat și nouă, oamenilor, prilejul să ne încercăm puterile și, în liniștea duminicală a lumii, să ne îndreptăm mintea și sufletul înspre misterele
Cum scriu autorii români? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7869_a_9194]
-
însă cum arată ochii ei micșorați de cearcăne adânci care atârnau ca niște podoabe prețioase și de aceea prea grele. Nu de cearcănele ei ne era frică, aflaserăm o mulțime de povești despre ele. Ci de lentilele puse ca o pavăză amenințătoare. Până nu-i auzeam vocea anunțând, cu aceeași intonație, eroii și condamnații acelei dimineți, nu puteam ști nimic despre soarta noastră." (Amintiri, pag. 33) Nu altfel stau lucrurile cu cititorii Florii de menghină. Cu tonalități, la urma urmelor, egale
Multe flori sunt, dar puține... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7885_a_9210]
-
de resignată superbie: "cît despre metafizică s-o lăsăm celor ce-au livrat-o / vanitoșilor vizionari bîlbîiți și vicioși" (ibidem). Dar cum se vede Mircea Petean pe sine? Cum își reflectă figura în textul emis? Chipul d-sale apare sub pavăza unei poze neoromantice, cu procente egale între asumarea vechimii organice și a unei fantezii contemporane pentru care notația "plată" e o manieră a libertății. Autopersiflarea elegiacă ni-l prezintă în postura unui iluzionist confruntat cu "proza" satului actual, străbătut în
O sensibilitate transilvană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7337_a_8662]
-
patru au fost transilvăneni de-ai lui, doi dintre ei secui, doi ciangăi), alteori acționa singur, nu purta niciodată mască sau mănuși, la început folosea arme de jucărie, spre sfârșit a trecut la revolvere adevărate. Camerele de supraveghere și celelalte pavăze moderne antifurt nu erau încă omniprezente, avea un sistem propriu, în majoritatea cazurilor eficient, de alegere a țintelor și de acțiune la fața locului și a ajuns să fie cunoscut ca un fel de „gentleman-bandit" după modelul aceluia interpretat de
Cum se ajunge erou de legendă by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6174_a_7499]
-
cît de radical, făptura vulnerabilă a combatantului, carcasa lui fragilizată, Mircea Spătaru le proiectase abrupt, la amplitudini pe care doar un spectru milenar le poate năzui. Bornă de neclintit între tărîmuri metafizice, își proteguie enunțul vertical printr-o dublă, stîncoasă pavăză, ce zidește fatidic pasul figurii străbătînd veacurile. O pelerină astfel hieratică, rigidă ca un platou pentru emergențe de neuitat, poartă un creștet răscolitor, portretul omului de la 1848 s-a preschimbat în zeu imprevizibil, - Ormuzd al bunătății care poate fi clarviziune
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
intensifică autoritatea prezenței. Atît de puternice sunt pulsațiile vitalității, încît aceasta își îngăduie a cocheta cu eșecul, cu îndoiala, cu angoasa. Aidoma entităților naturii, care-și găsesc echilibrul în „pactul" organic încheiat cu misterele, ființa auctorială înaintează în viață sub pavăza unei inefabile garanții. Departe de-a duce la o inhibiție, ininteligibilul constituie un stimul: „însă ea / continua să meargă / cu dinții cu unghiile croindu-și drum / căzînd ridicîndu-se ridicîn-du-se / ea continua să privească / înțelegînd tot mai puțin" (s-au spus
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
îi fusese elev și mamei mele (pe care o va reîntâlni după 1989 la București și cu care va purta îndelungi discuții în garsoniera în care locuiam pe atunci). El mi-a povestit că s-a apucat de fumat sub pavăza profesoarei noastre comune. Până și cocoșul îi era familiar, altul, desigur, dar la fel de agresiv, vreun bunic al cocoșului meu. Pompilia a murit la București, acum exact patruzeci de ani, la fiica ei. În mod inexplicabil, în parcela din cimitirul din
Amintiri amestecate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6350_a_7675]
-
spaimă transparentă și lunecoasă ca albușul de ou. Secundele erau tot mai mari - aveam loc în ele - crescuseră cât clădiri de spital. Parcă ar mai fi rămas ceva timp să respir o clipă înainte să fiu zdrobit. Atunci, deodată, o pavăză: un grăunte de nisip salvator ori poate o pală de vânt miraculoasă. Mașina s-a desprins, târându-se grăbită peste drum. Un stâlp a țâșnit și s-a frânt, cu sunet ascuțit, zburând departe-n întuneric. Apoi se-așternu tăcerea
Singurătate () [Corola-journal/Journalistic/5008_a_6333]
-
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că limitarea, prin Constituție, a deficitului și a datoriei publice este necesară "pentru a avea o pavăză împotriva oricăror politici populiste de a cumpăra voturi pe bani publici". Premierul a spus, la o dezbatere, că aceste limitări nu reprezintă o noutate în statele europene. "Avem precedentul Germaniei, care a introdus o dispoziție similară privind echilibrul bugetar în
Boc: Limitatarea prin Constituţie a deficitului şi datoriei publice, necesară împotriva populismului () [Corola-journal/Journalistic/48134_a_49459]
-
citat de. Potrivit președintelui PDL, criza a arătat cât de vulnerabile pot fi Guvernele și țările în fața populismului, demagogiei și a politicilor iresponsabile pentru a cumpăra voturi cu bani publici. Avem nevoie de o asemenea prevedere pentru a avea o pavăză împotriva oricăror politici populiste de a cumpăra voturi pe bani publici, iar lecția pe care România a trăit-o în 2008și experiența din ultimii doi ani ne demonstrează cât de ușor este să pui țara în pargul colapsului prin politici
Boc: Limitatarea prin Constituţie a deficitului şi datoriei publice, necesară împotriva populismului () [Corola-journal/Journalistic/48134_a_49459]
-
o viață nouă, ciudată, feroce,/ în cer se aude o muzică blîndă/ asemenea cîntecului mamei, al cărnii ei născătoare” (ibidem). Moartea e confruntată cu nivelul biologicului, cu animalitatea care pare a alcătui concomitent cea mai vulnerabilă și cea mai sigură pavăză a ființei. O dorință lascivă e trasă în următorii termeni: „Aș vrea să duc cu mine în noaptea placentară/ ceva smerit din tine, mirosul tău de fiară/ și gînguritul tandru al sînilor răpiți/ de pumnii mei, agonici cîndva și fericiți
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
asumări comprehensive a ermeticului Mallarmé, dacă nu admiratorul său din tagma chirurgilor, eminentul Henri Mondor? Devenită precauție pedagogică, trecerea, cîțiva ani, prin asprele delicii ale umanităților, la nivelul limbilor clasice, îi apăruse venerabilului nostru profesor, esteticianul Tudor Vianu, ca o pavăză de neînlocuit și un imbold, totodată, cînd își menea feciorul unei cariere medicale. Dimpotrivă, a face un popas întîi, la exordiul formației studioase, prin miros de formol și a înfrunta, dezolant cumulativă, alinierea cadavrelor pentru disecție, i-a fost prescris
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
tînăr cu o înfățișare stranie, smead, numai piele și os, cu un obraz supt și cu o privire arzătoare. Fiu fidel al Maramureșului, purta în figura sa crispată zestrea acestei provincii avute în tradiții, de-o intemporalitate ce constituia o pavăză împotriva prezentului atît de tulburat. I-a preluat melodiile „bătrînești”, acele incantații din timpuri imemoriale, roade pure ale duhului local. O metafizică spontană se propaga din interpretările sale, sfidînd contingentul. L-am auzit cîntînd ultima oară, cu doi ani în
Noapte bună, Ion Zubașcu! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5506_a_6831]
-
Petru Comarnescu. Era în clipele ce premerg vernisajului, și străbătînd sala, printre atîția cunoscuți, fără de voie ochii mi s-au oprit asupra unei imagini de neocolit: enigmatic iscată, parcă dintr-un trecut al referințelor atașante. Inevitabil, m-am simțit sub pavăza unei meniri de bine, - cu creștetul de un verde mătăsos, amplu gîndită, pasărea își făcea anvergura prielnic prezentă, se implica natural, ai fi spus, încrezător, vernisajului pe care-l oficiam. Nu era corbul lui Poe, croncănind fatidic Nevermore; era, din
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
voci mai pragmatice. De pildă a unui comentator din „Le Nouvel Observateur” din 5-11 iulie: „Judecătorii din Köln uită esențialul. Circumcizia nu se reduce la a imprima în carnea omului un Dumnezeu și o religie. Și nu e doar o pavăză contra bolii și morții. Făcând glandul mai puțin sensibil, ea prelungește raportul sexual și împiedică ejaculația precoce”. Cine zice că francezii nu rămân poporul cel mai cartezian din lume, chiar și când e vorba de cea mai necarteziană comportare umană
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4496_a_5821]
-
o ușă/ peste o ușă/ peste încă o ușă/ închisă// eram în tine/ în loc de penis cu o umbră” (click). „Specialitatea” lui Alexandru Petria o reprezintă o ingenioasă asociere de frivolități și de profunzimi fulgurante. Ca și cum cele dintîi ar alcătui o pavăză în fața celorlalte, prea tulburătoare spre a fi receptate în sine. Notele porno ar fi un mijloc de protecție. O pereche de ochelari de soare împotriva dezlănțuirii luminii. Esența e altceva decît aparența contingentului lasciv: „te-am iubit cu trupul pe
Procesarea lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3326_a_4651]
-
de Șerban Foarță”. Să fie la mijloc admirația față de o speță splendidă prin grație și agilitate, printr-un savant dozaj de torpoare, sprinteneală și prezumată visare? Ori iubirea generoasă față de o făptură totuși vulnerabilă, care a acceptat a viețui sub pavăza mai mult ori mai puțin eficientă a omului? Ori numai prilejul unor asociații ale minții cultivate cu bătaie către simbol? Depinde de motivațiile fiecărui condei care a cultivat subiectul. Să ne oprim o clipă la ultima abordare, cea care, implicînd
Un motan poetic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3550_a_4875]