166 matches
-
prezența pecenegilor în mormintele nomazilor din bazinul amintit; ele nu au fost atribuite uzilor, întrucât aceștia au stat prea puțin pe teritoriul românesc. Posibil ca și celelalte morminte turanice de la Banca, Bârlad-Parc, Matca, Drăgănești și Grivița să fi aparținut tot pecenegilor. În pofida acestor dovezi, prezența și superioritatea militară a migratorilor turanici în viața socio-politică a zonei geografice stabilite nu s-a materializat și în privința nivelului de civilizație, fapt dovedit de izvoarele istorice și cercetările arheologice care au demonstrat inferioritatea culturii materiale
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
din teritoriul nord-pontic, de la Sarkel - Belaja Veja și Bykov. Deși piesa de la Brăhășești este bizantină și a circulat în secolele X-XI, astfel de pandantive sunt puse nu doar pe seama populațiilor de la Dunărea de Jos ci sunt atribuite și triburilor turanice (pecenegi, uzi, cumani), din stepele nord-pontice (îndeosebi exemplarele foliacee, cu decor fito-florar). În privința utilizării lor există mai multe păreri: s-a afirmat că erau obiecte de podoabă pentru migratori (purtate singular ori în asociere cu mărgele), că stilizau piese de harnașament
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
tezaurul de la Dolhești-Iași, aprox. 120, însă din aur, emise de Vasile al II-lea (976-1025) și Constantin al VIII-lea (1025-1028). Potrivit unor opinii, tezaurul este rezultatul unei acumulări locale (nevoia tezaurizării monedei), în fața pericolului extern, reprezentat de grupurile turanice (pecenegi și uzi), care se perindau pe teritoriul de la est de Carpați. 3.3. Circulația și importanța monedei bizantine de bronz Unele dintre monedele bizantine din bronz s-au găsit în apropierea unor stațiuni Dridu, precum cele de la Negrești, Zorleni (așezări
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
provocat întreruperea legăturilor comerciale dintre bizantini și populația veche românească. Revenirea stăpânirii bizantine, prin acțiunile întreprinse de unii împărați asupra slavilor, pecenegilor și cumanilor, readuce influența acestei civilizații asupra spațiului nord-dunărean. Potrivit unor opinii, invaziile migratorilor slavi și ale triburilor pecenege au determinat prezența unor tezaure monetare, ca urmare a nevoii de tezaurizare a monedei bizantine (tezaurele de la Obârșeni - Vaslui și Dolhești - Iași). Consecințele acutizării crizei monetare din Imperiul Bizantin (secolele VIII-IX) au fost resimțite și în spațiul carpato-dunărean, prin scăderea
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
Penetrarea ținuturilor nord-dunărene de către pecenegi (în prima jumătate a secolului al XI-lea) a impus grăbirea și definitivarea elementelor evolutive ale culturii Dridu. Ca argument al acestei teorii este situația de la Curcani - Ilfov, unde groapa mormântului unui călăreț nomad (posibil peceneg), din secolele X-XI, a perforat stratul corespunzător culturii amintite. La impactul migratorilor, autohtonii au putut răspunde doar prin două variante: una de a rămâne pe loc, în propriile așezări, cum este cazul stațiunii de la Șuletea - Vaslui (ceramica Dridu și o
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
-lea Monomahul, 1042-1055, dovedesc continuarea locuirii sitului chiar și în condiții vitrege, poate până la invazia uzilor), iar cealaltă de a se retrage din fața pecenegilor în zone ferite și sigure. Fenomenul depopulării anumitor zone din spațiul românesc, datorită pătrunderii triburilor migratoare (pecenegi, uzi), care a determinat și o scădere demografică în rândul băștinașilor, s-a înregistrat și în alte părți ale Europei, cum a fost cazul populației din Bazinul Nistrului refugiată spre nord, din fața nomazilor. Ulterior, în condițiile retragerii turanicilor, cei rămași
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
harnașament cele mai numeroase sunt zăbalele, prezente atât în așezări (Simila-Zorleni), dar mai ales în morminte (Bârlad-Moara lui Chicoș, Bârlad-Dealul Țuguieta, Grivița, Pogonești, Matca și Umbrărești). Cea de la Zorleni (pl. LXX/5) pusă pe seama legăturilor dintre membrii comunității locale și pecenegi, apare ca tip în estul Europei, încă din perioada posthunică, fiind originară din Siberia, iar din secolele X-XI s-a generalizat în restul continentului. Exemplare similare s-au descoperit la Tangâru - Giurgiu, Curcani - Ilfov, Orăștie - Hunedoara și în multe stațiuni
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
a raporturilor provinciilor cu centru de putere amintit. De altfel, fenomenul tezaurizării aproape lipsește pentru secolele IX-X, exceptând tezaurele de la Cleja - Bacău (o acumulare locală), Răducăneni - Iași și Echimăuți (Basarabia), care se înscriu în contextul deplasării spre vest a triburilor pecenege (pe la mijlocul secolului X), din regiunile nord-pontice, acțiune ce a avut un impact covârșitor asupra comunităților de la răsărit de Carpați. Dacă primul tezaur conținea monede bizantine (38 bronz și una de argint), de valoare modestă, celelalte două erau constituite din dirhemi
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
s-a descoperit mormântul unui călăreț nomad, al cărui schelet era orientat vest-est. Inventarul funerar cuprindea un cuțit, o zăbală dintr-o singură tijă și un fragment de cataramă. Pe baza acestor obiecte, mormântul a fost atribuit unui alogen (posibil peceneg) și datat în secolele X-XI. Cercetare V. Spinei. Piesele sunt la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Bibliografie: Spinei 1985, p. 113, nota 168, 202 (fig. 30/5-6, 9). 143. Halta C.F.R. Dodești (comuna Viișoara), județul Vaslui a) Calea ferată
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
obștile sătești tradiționale), Preslavul (omonim cu numele primei capitale a Bulgariei), Presaca (< v. sl. presĕka, „curătură, tăietură, poiană“, „loc de apărare“). Cernavoda (numele unei ape de lîngă Sibiu). Urmează, în aceeași regiune, toponimele care amintesc de pecenegi: Beșinău (< magh. besenő, „peceneg“), Hendorf (< săs. Hendraf < Hendorf = Heidendorf, „satul păgînilor“), Bezermen Szancsal (în săsește „Sîncelul peceneg“); de secui și de maghiari: Mănărada, Mănărăi, Mănirăuș, Măierău (cf. magh. *monyoró, *monyaró, *mangyaró > magyaró, „alun“); de sași: Șona (< germ. Schőnau, „lunca frumoasă“), Blèșubéș (< săs. bleschbesch, „pădurea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sl. presĕka, „curătură, tăietură, poiană“, „loc de apărare“). Cernavoda (numele unei ape de lîngă Sibiu). Urmează, în aceeași regiune, toponimele care amintesc de pecenegi: Beșinău (< magh. besenő, „peceneg“), Hendorf (< săs. Hendraf < Hendorf = Heidendorf, „satul păgînilor“), Bezermen Szancsal (în săsește „Sîncelul peceneg“); de secui și de maghiari: Mănărada, Mănărăi, Mănirăuș, Măierău (cf. magh. *monyoró, *monyaró, *mangyaró > magyaró, „alun“); de sași: Șona (< germ. Schőnau, „lunca frumoasă“), Blèșubéș (< săs. bleschbesch, „pădurea romînilor“), Fuslaiher (< săs. Fuslehar, „găurile vulpii“); de schei (bulgari ulterior asimilați): Grobiște (< bg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
slav (spre deosebire, de exemplu, de maghiari ori de sași, care au pre ferat toponime „traduse“: Küküllő, respectiv Kokel - pentru Tîrnava, Gyula, Fehérvár, respectiv Stuhl Weissenburg - pentru Belgrad (de menționat că antroponimul Gyula se referă la un conducător cuman sau peceneg). Profunzimea și durata conviețuirii cu slavii este confirmată de traducerea unor toponime romînești (Valea Seacă-Sohodol, Repedea- Bistrița, Nucet-Cozia, Cîmpulung-Dălgopol) și de posibilul reflex fonetic slav al unor toponime moștenite (Pathisus-Tisa, Dierna-Cerna, Berzovis-Bîrzava, Marisius- Mureș, Alutus-Olt). Interesant este că numele unei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
antroponim este frecvent în toponimia romînească. Pornind de la cea mai veche atestare a Brașovului, P. Binder crede că s-ar putea face o corelație formală cu numele vechi al rîului din apropiere, Barasu, Boroșu, Brassou (actualmente Ghimbav), dovedit de origine pecenegă. Alte ipoteze, nesusținute de analize riguroase, derivă urmele Brașovului din: sl. brŏs < broșt, „roibă“ (plantă colorată în roșu); magh. boros -jő, „valea borcutului“ „valea borvizului“; brad (+ -iș) > brădis (+ -ăn) > brădișău (-ău > -ov) > Brădișov > (printr-o evoluție neexplicată) > Brașov; i.e. *bharos
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Joasă a Prutului (rezervație naturală), Lunca Joasă a Prutului Inferior (parc natural), Șesul Prutului. Numele este atestat de Herodot sub forma Pórata, folosită de localnicii sciți, și Piretós, folosită de greci. Ulterior apar în documente variantele Brutos și Burát (formă pecenegă). Herodot însuși spune că numele este dat de sciți, varianta grecească fiind o adaptare la sistemul fonetic și morfologic al limbii lor. Baza iraniană (sciții erau înrudiți cu iranienii) propusă printre primele este Par auta(h), „bogat în ape“ (< păr
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sciți, varianta grecească fiind o adaptare la sistemul fonetic și morfologic al limbii lor. Baza iraniană (sciții erau înrudiți cu iranienii) propusă printre primele este Par auta(h), „bogat în ape“ (< păr „bogat“ + aoda, înrudit cu slavul voda, „apă“). Forma pecenegă Burát indică faptul că treptat accentul a trecut de pe silaba antepenultimă pe cea penultimă. Varianta tracică, neatestată, ar fi putut avea u în loc de o, potrivit specificului celor două limbi și, prin asemănare, cu sanscritul Pru-th (< pru, „a sări, a izbucni
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Comăna de Sus (magh. Felső Komána), Cumănești, Coman, Comanul, Comana, Comanca, Comani, Comăneanca, Comănița, Comăneasa, Comănești, Comănița, Caracal (< Kara, „negru“ și kala, „cetate“). Pecenegii sunt și ei reprezentați în numele de locuri (Peceneaga, Pecinegul, Peceneagul, Pecenevra, Pecenișca, Tălmaciu (numele unui trib peceneg, tolmač), Uzul, Uza (numele unui alt trib), și, probabil, Brașov (< Barasu, „apă albă“), Bucegi-Buceci (bučak-buğak- buğag „unghi, colț, margine, loc izolat“), Bugeac (< buğak), Bărăgan (baragan, boragan „furtună, viscol“, din sintagma „ținut bîntuit de furtuni, viscole“), Fălciu (< filiqči, „luntraș“), Argeș (argiș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
altaica și a limbii ainu280 (vezi notele la p. 181). 6.5.2.1. Grupul turcic 40 de limbi (Ethnologue) și aproximativ 200 de milioane de vorbitori. Lars Johanson 281 împarte limbile turcice în șase ramuri: 1. Ramură sud-vestică (oguz): - pecenega (limba moartă) - otomană sau turcă veche (limba moartă) - turcă (osmanli) 60 mîl. în Turcia și Cipru - găgăuza (200.000 de vorbitori - turci creștinați - în Moldova și Ucraina) - azera sau azerbaijana (22 mîl. în Iran și Azerbaidjan) - turkmena (4 mîl. în
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
l subiectului nul (pro-DROP) 56, 92, ~ tehnicii de sinteză 59, ~l SVO 56 parole 28, 64, 379 paștu (afghana) 152, 292, 317 pasiv 56, 205, anti~ 56, 307 patrie primitivă 15, 141, 148, 161, 164, 167, 169, 179, 189, 194 pecenega 181 pedi (sepedi) 292, 317 permian 179, 277, 278, 312 persana 135, 136, 137, 146, 240, 241, 242, 245, 255, 268, 274, 276, 291, 292, 306, 312, ~ medie (parsik, parta, persana sasanidă) 152, 292, 307, ~ modernă (neopersană, dări, farsi) 100
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
sau mai puțin temei, ca demni urmași ai lui Genghis Han, care năzuia să transforme întreaga lume într-o stepă. Au dispărut, însă, în amestecul cu masa autohtonă pașnică, dar mai avansată civilizațional. Așa s-a petrecut cu neînduplecații războinici pecenegi, cumani sau chiar tătari. Noapte magică În fiecare an, în noaptea din miezul verii, magia pogora din ceruri peste ținuturile noastre. Din văzduhurile în care pluteau, ielele se uitau spre pământ. Hojbăiau după locuri nespurcate de umblătura de multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
să încheie pacea cu Bizanțul. Supărat de acest atac în spatele oastei sale, țarul Simeon (893-927), în dorința lui de răzbunare, trece în anul 896 Dunărea, Nistrul și Bugul și le distruge așezările întâlnite în cale, tocmai în momentul în care pecenegii îi atacau dinspre răsărit. Prins între două focuri, Arpad părăsi complet regiunea Atelkuz și se îndreptă pe la Kiev, spre Poarta Rusiei, numită și Vereszke, din munții Beschizi, și plecă spre Panonia, pe care o și ocupă. Curățind regiunea Atelkuz de
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
ceea ce corespunde cu regiunea de sud, cu centru la Alba Iulia, iar șesul din stânga Dunării, din Țara Românească, Oltenia și Banat, a fost ocupat de tribul Giaxihopon, fiind în imediată vecinătate cu Bulgaria. Șefii acestor triburi se numeau gylas. Triburile pecenege rămase în stepele Mării Negre asediază Kievul, în anul 968, care scapă de cucerire numai datorită intervenției din afară a lui Sviatoslav (rechemat în grabă de curierii trimiși de mama sa, Olga), de la gurile Dunării, din Pereiaslaveț (nu departe de Isaccea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
orașului Alba Iulia distruse, iar căpetenia lui, care purta numele de Gylas, cu soția, doi copii și tezaurul, duși în captivitate în Ungaria. Învingătorii au impus în locul lui Gylas pe Zultan. Nu mult după aceste evenimente, izbucnind certuri între triburile pecenege de pe stânga Dunării, în anul 1021, șaizeci de familii ale unor șefi pecenegi din Țara Românească au trecut munții și i s-au închinat „cu toate averile lor, stabilindu-se în Panonia”. Neînțelegerile au continuat și au culminat în răscoala
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
soția, doi copii și tezaurul, duși în captivitate în Ungaria. Învingătorii au impus în locul lui Gylas pe Zultan. Nu mult după aceste evenimente, izbucnind certuri între triburile pecenege de pe stânga Dunării, în anul 1021, șaizeci de familii ale unor șefi pecenegi din Țara Românească au trecut munții și i s-au închinat „cu toate averile lor, stabilindu-se în Panonia”. Neînțelegerile au continuat și au culminat în răscoala lui Kegenes, așezat cu două triburi în regiunea gurilor Dunării, în contra marelui han
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Dunăre, mai ales că supraviețuitorilor care se retrăgeau le-au ieșit în cale uzii, împingându-i complet în mlaștinile create de bălțile marelui fluviu. Apariția uzilor și, după aceea, a cumanilor pe teritoriul Daciei nu a însemnat și lichidarea stăpânirii pecenege. În 1069, triburile pecenege, din Moldova și Transilvania, năvălesc sub conducerea lui Oslu, „princeps militiae paganorum”, prin Poarta Mezeșului, distrug întăriturile ungurilor și pradă până la Oradea Mare, de unde iau printre alți prizonieri chiar pe fiica episcopului. Bătuți la întoarcere lângă
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
supraviețuitorilor care se retrăgeau le-au ieșit în cale uzii, împingându-i complet în mlaștinile create de bălțile marelui fluviu. Apariția uzilor și, după aceea, a cumanilor pe teritoriul Daciei nu a însemnat și lichidarea stăpânirii pecenege. În 1069, triburile pecenege, din Moldova și Transilvania, năvălesc sub conducerea lui Oslu, „princeps militiae paganorum”, prin Poarta Mezeșului, distrug întăriturile ungurilor și pradă până la Oradea Mare, de unde iau printre alți prizonieri chiar pe fiica episcopului. Bătuți la întoarcere lângă cetatea Dobâca de pe Someș
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]