665 matches
-
Carpați, și avea ca reședință Orșova ("castrum Urscia"), dar deținea și alte fortificații ca Horom (Palanka), Keve (Cuvin), Morisena (Cenad). În cronică nu se precizează cine erau locuitorii voievodatului, dar conducătorul său Glad (Vlad) luptă împotriva cuceritorilor unguri, cu ajutorul românilor, pecenegilor și bulgarilor-deducem că ei alcătuiau populația acestei formațiuni, în secolul al X-lea. Conflictul voievodului Glad cu ungurii s-a încheiat cu cedarea castrului Keve și pierderea cetății Orșova, reședința sa, ocupată de unguri, dar se pare că el a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
așezările din Transilvania și de la Dunărea de Jos. De exemplu, Menumorut avea relații politice cu împăratul Bizanțului, apoi existau legături între voievodul din Banat, Glad, și statul bulgar din sudul Dunării, armata sa din Vidin era alcătuită din români (vlahi), pecenegi și bulgari.25 Expedițiile ungare de la începutul secolului al X-lea, în Transilvania, nu aveau un caracter permanent, sistematic, erau doar incursiuni de pradă și cucerire, apoi cea mai mare parte a maghiarilor și a căpeteniilor lor s-au retras
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unor puncte fortificate, precum Dristra, Dinogetia și Capidava. Amintim în treacăt că aici existau mari feudali cu apartenență etnică diversă, care aspirau la constituirea unor autonomii teritorial-politice. Dar lumea aceasta dunăreană-dobrogeană este confruntată, în secolele X-XI, cu prezența masivă a pecenegilor. După ce-am zugrăvit contextul social-politic, vom urmări în continuare unele aspecte ale vieții bisericești în evul mediu timpuriu. Dobrogea și Banatul, vechi provincii romane dunărene, ne oferă date concrete despre organizarea bisericească și civilizația din regiune. Aceste două provincii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Jos, fapt caracteristic acestei provincii bizantine. Ca o trăsătură aparte, menționăm că în Dobrogea bizantină erau închegate modeste așezăminte monastice, într-un mediu popular foarte amestecat etnic-aici a acționat călugărul Eftimie, la mijlocul secolului al XI-lea, pentru creștinarea pecenegilor lui Kegenes. În secolul al XII-lea, istoria politică, ca și cea bisericească, a Dobrogei a continuat pe cea din secolul precedent, sub autoritatea mitropoliei de Dristra și oblăduirea patriarhiei de Constantinopol, ea avea cinci episcopii dependente, cum aflăm dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu reședința la Alba Iulia, botezat la Constantinopol (vezi mai sus), avea pe lângă sine pe Ierotheus, episcop "al Turciei" (deducem că ducele Gyula era peceneg). Acesta stăpânea peste o populație eterogenă, sub aspect etnic, alcătuită din romanici, slavi și turanici (pecenegi). La Dăbâca, o altă reședință a stăpânului feudal menționat, întâlnim același amestec etnic și bisericesc, ce-l vom vedea și la Cenad-Morisena. În Banat, la începutul secolului al XI-lea, lupta bisericească bizantino-bulgară și cea a regalității ungare și bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și la Biharea, peste organizarea bisericească ortodoxă s-a suprapus cea catolică.32 În Banat, în secolul al X-lea, exista un voievodat condus de Glad, cu reședința în cetatea Cuvin (Keve), iar oastea sa era alcătuită din vlahi, bulgari, pecenegi. Nu știm dacă pe teritoriul voievodatului său exista o episcopie, dar este cunoscut faptul că în apropiere se afla scaunul episcopal de la Bononia (Vidin), unde probabil a fost botezat Glad. La începutul secolului al XI-lea, în Banat stăpânea un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
domnului Nicolae Alexandru. După mutarea sa la nord de Dunăre, nu mai avem informații despre mitropolia Vicinei, probabil că aceasta și-a încetat activitatea.34 Viața bisericească în regiunile extra-carpatice Teritoriile respective erau dominate, în secolele X-XIII, de populații nomade, pecenegi și cumani. Împotriva acestora, regii unguri au adus în sud-estul Transilvaniei pe cavalerii teutoni (1211-1225). După îndepărtarea acestora, Ungaria, regii Andrei II și Bela IV au urmărit instalarea dominației proprii, la sud și est de Carpați, inclusiv prin creștinarea cumanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Structuri teritorial-politice românești în spațiul carpato-danubiano-pontic în secolele VIII-XI, în RdI, 2, 1979, p. 285-309; Istoria Românilor, vol. III, p. 234-237. 23. Istoria Românilor, vol. III, p. 237-238. 24. P. Diaconu, Realități politice la Dunărea de Jos: români, bizantini, bulgari, pecenegi, în RdI, 34, 1981, 6, p. 1111-1132; I. Barnea, Șt. Ștefănescu, Din istoria Dobrogei, III. Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos, București, 1971; A. Rădulescu, I. Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Constanța, 1998; Istoria Românilor, vol. III, p. 238-239. 25
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o puternică expediție navală împotriva statului chazar. Influența Bizanțului în nordul Dunării devenise un fapt real încă din a doua jumătate a secolului al X-lea, înainte de sfârșitul războiului cu bulgarii. Aceștia, deși au reușit să intre în contact cu pecenegii, nu au reușit să învingă diplomația bizantină ! Sub împăratul Vasile II (976-1025), nu s-au produs atacuri ale pecenegilor în sudul Dunării, însă după moartea lui, aceștia s-au impus în Câmpia Munteniei ca o nouă putere politică. Pătrunși în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
doua jumătate a secolului al X-lea, înainte de sfârșitul războiului cu bulgarii. Aceștia, deși au reușit să intre în contact cu pecenegii, nu au reușit să învingă diplomația bizantină ! Sub împăratul Vasile II (976-1025), nu s-au produs atacuri ale pecenegilor în sudul Dunării, însă după moartea lui, aceștia s-au impus în Câmpia Munteniei ca o nouă putere politică. Pătrunși în zonă după 900, pecenegii își consolidează pozițiile în Câmpia Dunării, la începutul secolului al XI-lea, odată cu așezarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să învingă diplomația bizantină ! Sub împăratul Vasile II (976-1025), nu s-au produs atacuri ale pecenegilor în sudul Dunării, însă după moartea lui, aceștia s-au impus în Câmpia Munteniei ca o nouă putere politică. Pătrunși în zonă după 900, pecenegii își consolidează pozițiile în Câmpia Dunării, la începutul secolului al XI-lea, odată cu așezarea lor în masă aici. Riposta anemică și postarea în defensivă a conducătorilor Imperiului în fața năvălitorilor de la nord a dus la pierderea totală a controlului politic asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au încăput în mâinile nomazilor. Populația autohtonă românească nu se putea opune încă forțelor de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu Imperiul, năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au staționat aproape deloc în regiunile nord-dunărene datorită presiunii cumanilor, și au trecut în sudul fluviului unde au fost secerați de boli. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
concretizat în prezența negustorilor săi și activul comerț promovat la Dunărea de Jos. Mai concret, revenirea Imperiului în această zonă a avut loc în condițiile complexe ale situației de-aici: bizantinii aflați în plină ofensivă, existența bulgarilor primului țarat (679-971), pecenegii și rușii. După moartea lui Simeon (927), statul bulgar a slăbit tot mai mult, sub țarul Petru, ca urmare a pericolelor externe, în primul rând, conflictele cu bizantinii. Dacă până la mijlocul secolului al X-lea, Imperiul plătea tribut statului bulgar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre, cu 60.000 de luptători, s-au desfășurat în spațiul dintre Dunăre și Haemus și au ocupat așezări și fortificații din Dobrogea. Dar Sviatoslav și-a întrerupt acțiunea militară și s-a întors brusc în țara sa, atacată de pecenegi. După înfrângerea acestora, Sviatoslav a revenit la Dunărea de Jos și acționa aici în virtutea unui plan politic: el intenționa să-și stabilească aici centrul puterii sale. Apoi, într-un mesaj către împăratului Bizanțului, el mărturisea că voia să devină stăpân
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și greaua luptă cu ostașii țarului Samuil, devin acum, la începutul secolului al XI-lea, un adevărat "depozit de luptători" pentru împărații din Constantinopol. Astfel, încă la 1027, se văd vlahi în oastea bizantină din sudul Italiei, alături de ruși, vandali, pecenegi, bulgari, macedoneni-pe la jumătatea secolului, ei luptau în Sicilia. Rolul lor militar deosebit se manifesta încă sub Vasile II, apoi sub Alexie Comnenul, împăratul recurgea la "păstorii de acasă" și, în felul acesta, avem ceata muntenilor (vlahii din munți), care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numeroasă aflată în această regiune, în perioada menționată, în orașele de pe malul drept al Dunării, a fost adusă din altă parte sau, se pare, s-a refugiat din sudul Moldovei și estul Munteniei, unde s-au ivit triburile nomade ale pecenegilor. Fortăreața din Insula Păcuiul lui Soare și-a păstrat însemnătatea militară, dar a încetat să mai fie bază navală, ea nu era apărată de o garnizoană specială, ci de populația locală.14 Penetrația în nordul Dunării a pecenegilor (vezi cap
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nomade ale pecenegilor. Fortăreața din Insula Păcuiul lui Soare și-a păstrat însemnătatea militară, dar a încetat să mai fie bază navală, ea nu era apărată de o garnizoană specială, ci de populația locală.14 Penetrația în nordul Dunării a pecenegilor (vezi cap. X), populație nomadă de stepă, a determinat autoritățile bizantine să întărească și să adapteze sistemul de apărare al themei de frontieră Paristrion tacticii de luptă a noilor năvălitori, care își bazau atacul pe cavalerie. Pentru atacuri, pecenegii preferau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a pecenegilor (vezi cap. X), populație nomadă de stepă, a determinat autoritățile bizantine să întărească și să adapteze sistemul de apărare al themei de frontieră Paristrion tacticii de luptă a noilor năvălitori, care își bazau atacul pe cavalerie. Pentru atacuri, pecenegii preferau iernile grele, când Dunărea se transforma într-un pod de ghiață pentru năvălitori. Din cauza acestei primejdii, între Dunăre și Mare a fost ridicat un val de pământ și unul de piatră. Pentru a se apăra de năvălitorii nomazi în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autoritățile bizantine au construit marele val circular de pământ din nordul Dobrogei, de la Niculițel (jud. Tulcea). Sub urmașii lui Vasile II, puterea militară imperială a slăbit și la fel s-a întâmplat cu apărarea frontierei Dunării de Jos. În 1027, pecenegii au organizat prima mare incursiune de pradă la sud de Dunăre, pe teritoriul themei Bulgariei, de unde au fost respinși după mai multe lupte, de "ducele" acesteia, Constantin Diogene. Începând cu 1032, atacurile pecenege s-au deplasat spre Balcani și s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
malul drept al Dunări, de la Capidava până la Dervent, au fost complet distruse, încheindu-și definitiv existența.-așezarea de la Dinogetia-Garvăn a fost incendiată, dar locuitorii s-au refugiat în mare parte. Până în 1046, n-au mai avut loc alte năvăliri ale pecenegilor, iar în acest interval de timp, orașele de pe malul drept al Dunării au cunoscut o nouă prosperitate, economia a luat iarăși avânt. Monedele bizantine ale împăraților Mihail IV și Constantin IX sunt cele mai răspândite pe teritoriul Dobrogei. Invaziile pecenegilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pecenegilor, iar în acest interval de timp, orașele de pe malul drept al Dunării au cunoscut o nouă prosperitate, economia a luat iarăși avânt. Monedele bizantine ale împăraților Mihail IV și Constantin IX sunt cele mai răspândite pe teritoriul Dobrogei. Invaziile pecenegilor s-au întrerupt datorită slăbirii puterii lor militare, în urma înfrângerii suferite, în 1036, din partea lui Iaroslav, cneazul Kievului, a luptelor cu uzii și a conflictelor dintre ei. În același timp, s-a încheiat un tratat de pace între bizantini și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-au întrerupt datorită slăbirii puterii lor militare, în urma înfrângerii suferite, în 1036, din partea lui Iaroslav, cneazul Kievului, a luptelor cu uzii și a conflictelor dintre ei. În același timp, s-a încheiat un tratat de pace între bizantini și pecenegi. Tratatul a fost negociat de generalul bizantin Kekaumenos, care, în 1043, era comandantul orașelor și teritoriilor de la Dunăre. El a atacat trupele ruse trimise de Iaroslav, care, în drum spre Constantinopol, au debarcat pe țărmul de apus al Mării Negre, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
generalul bizantin Kekaumenos, care, în 1043, era comandantul orașelor și teritoriilor de la Dunăre. El a atacat trupele ruse trimise de Iaroslav, care, în drum spre Constantinopol, au debarcat pe țărmul de apus al Mării Negre, după care a angajat lupte cu pecenegii la Dunărea de Jos.15 În urma neînțelegerilor dintre cele două căpetenii pecenege, Tyrach și Kegenes, acesta a trecut în sudul Dunării cu cei 20.000 de supuși ai săi, în regiunea Silistrei, unde a fost bine primit și avea obligația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dintre cele două căpetenii pecenege, Tyrach și Kegenes, acesta a trecut în sudul Dunării cu cei 20.000 de supuși ai săi, în regiunea Silistrei, unde a fost bine primit și avea obligația de a apăra frontiera bizantină. Dar ceilalți pecenegi de sub conducerea lui Tyrach au atacat sudul Dunării, în 1046 (1048), în fruntea unei imense mulțimi de năvălitori. Decimați de boli, cei care au supraviețuit s-au predat autorităților imperiale și au fost colonizați în nord-estul Bulgariei, cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării, în 1046 (1048), în fruntea unei imense mulțimi de năvălitori. Decimați de boli, cei care au supraviețuit s-au predat autorităților imperiale și au fost colonizați în nord-estul Bulgariei, cu toate acestea, au urmat noi lupte între bizantini și pecenegi. Alți guvernatori ai themei Paristrion din cursul secolului al XI-lea confirmă stăpânirea bizantină neîntreruptă la Dunărea de Jos, în momentele grele ale atacurilor pecenege. Unul din guvernatori a fost chiar Roman Diogene, viitorul împărat, menționat de cronicarul bizantin Mihail
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]