302 matches
-
Alexandru, 7.000 de călăreți și 40.000 de pedestrași. Conform lui Arrian, armata lui Darius avea 40.000 de călăreți și 1.000.000 de pedestrași; Diodor din Sicilia vorbește despre 200.000 de călăreți și 800.000 de pedestrași; Plutarh amintește de o armată de 1.000.000 de soldați (împreună cu forțele indisponibile), deși în conformitate cu istoricul Curtius Rufus această forță avea 45.000 de călăreți și 200.000 de pedestrași. Mai mult, conform lui Arrian, Diodor și Curtius, Darius
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
despre 200.000 de călăreți și 800.000 de pedestrași; Plutarh amintește de o armată de 1.000.000 de soldați (împreună cu forțele indisponibile), deși în conformitate cu istoricul Curtius Rufus această forță avea 45.000 de călăreți și 200.000 de pedestrași. Mai mult, conform lui Arrian, Diodor și Curtius, Darius avea și 200 de care de luptă scitice, iar Arrian menționează 15 elefanți de luptă. Între pedestrași care formau armata lui Darius se aflau și 2.000 de mercenari greci. Darius
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
istoricul Curtius Rufus această forță avea 45.000 de călăreți și 200.000 de pedestrași. Mai mult, conform lui Arrian, Diodor și Curtius, Darius avea și 200 de care de luptă scitice, iar Arrian menționează 15 elefanți de luptă. Între pedestrași care formau armata lui Darius se aflau și 2.000 de mercenari greci. Darius avea după toate sursele o mare superioritate numerică, dar majoritatea trupelor pe care le avea erau de o calitate mai slabă, decât trupele lui Alexandru. Falanga
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
mercenari greci. Darius avea după toate sursele o mare superioritate numerică, dar majoritatea trupelor pe care le avea erau de o calitate mai slabă, decât trupele lui Alexandru. Falanga lui Alexandru era echipată cu sulițe de șase metri, numite sarissa. Pedestrașii persani erau slab antrenați și echipați în comparație cu falanga lui Alexandru și hopliți. Singura infanterie bine antrenată și echipată a lui Darius era formată din cei 10.000 de hopliți greci și din garda lui personală, cei 10.000 de nemuritori
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
Darius s-a așezat în centru, împreună cu cea mai bună infanterie a sa, care prin tradiție se aflau alături de regele persan. În jurul lui se aflau cavaleria din Caria, mercenari greci și garda de călăreți persană. Chiar în centru a plasat pedestrași perși (nemuritorii), cavaleria indiană și arcașii din Mardian. Pe ambele flancuri era așezată cavaleria. Bessus comanda flancul stâng, pe care se aflau cavaleria din Bactria, Dahae, Arachosia, cavaleria din Persia, din Susia, Cadusia și călăreții sciți. Carele de luptă au
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
000 erau arcași. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului, magnații maghiari au încercat constant să limiteze influența cavalerilor nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic opozanții politicii sale personale. Problema de ordin militar al Ordinului era tensiunea între proporția pedestrașilor mercenari, alcătuită îndeosebi din oșteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi și nucleul arcașilor maghiari.
Ordinul Dragonului () [Corola-website/Science/299784_a_301113]
-
de fierărie. Localitatea Tulgheș a evoluat după secolul al XVII-lea, în principal în secolul al XIX-lea când a avut loc o modificare a drumurilor transcarpatice locale. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea Pasul Priska era poartă accesibilă pentru pedestrași și călăreți. Oficiul vamal și carantină erau pe Muntele Priska (Piricske) între obirșia Putnei și Belcina. Cei care veneau din Gheorgheni urcau Muntele Tătarului (Tatárháó) apoi coborau pe valea Putnei și prin Tulgheș ajungeau în Moldova . Vama ardeleneasca de la Priska
Tulgheș, Harghita () [Corola-website/Science/300488_a_301817]
-
al) germanilor (și) dacilor, preot suprem (investit) cu putere (tribuniciară) de 12 ori, consul de 4 ori, aclamat împarat de 6 ori, părintele patriei, a făcut (această bornă) prin intermediul (unității militare) "cohorta I Flavia Ulpia Hispanorum" de o mie de pedestrași, cetățeni romani și cuprinzând un contingent de cavalerie. De la "Potaissa Napocae" (sunt) 14,8 km (M.P.X. = millia passuum 10 = 1000 x 1,48 x 10 = 14,8 km)." În ultima parte sintagma "Potaissa Napocae" este tradusă îndeobște: "de la Potaissa
Miliarul de la Aiton () [Corola-website/Science/306906_a_308235]
-
de asediu; el avea totuși o flotă la dispoziție, și ea strânsă în portul Ascalon. Numărul exact al cruciaților este și el necunoscut, dar Raymond de Aguilers afirmă că ar fi fost 1.200 de cavaleri și 9.000 de pedestrași. Cea mai mare estimare este de 20.000 de oameni dar în acest moment al cruciadei este puțin probabil să fie adevărată. Al-Afdal și-a pus tabăra în câmpia al-Majdal într-o vale de lângă Ascalon, pregătindu-se să-și continue
Bătălia de la Ascalon () [Corola-website/Science/323412_a_324741]
-
în nouă divizii: Godefroy conducea flancul stâng, Raimond pe cel drept, iar Tancred, Eustațiu, Robert de Normandia și Gaston al IV-lea al Béarnului formau centrul; ei erau împărțiți în încă două divizii mai mici, iar câte o divizie de pedestrași mergea în fața fiecăreia. Acest aranjament a fost utilizat și ca linie de luptă lângă Ascalon, centrul armatei fiind între porțile Ierusalim și Iaffa, dreapta aliniată cu coasta Mediteranei, și cu stânga în dreptul porții Iaffa. Conform majorității relatărilor (atât creștine cât
Bătălia de la Ascalon () [Corola-website/Science/323412_a_324741]
-
nu s-a prezentat, toți au fost declarați trădători. Edward a ordonat apoi armatei să se adune la Roxburgh în ziua de 25 iunie. Forța strânsă de el era impresionantă: peste 2.000 de călăreți înarmați și 12.000 de pedestrași în soldă, dar, după cum era tradiția armatelor medievale, ar putea să fi fost mulți alții care luptau fără plată, fie din convingere, fie pentru iertarea datoriilor față de coroană, pentru grațiere sau doar pentru aventură, inclusiv un număr mare de galezi
Bătălia de la Falkirk () [Corola-website/Science/323037_a_324366]
-
Edward să se întoarcă, moment în care scoțienii sperau să-i poată hărțui. Flota de aprovizionare a lui Edward a întârziat din cauza vremii, după care, când a ajuns în centrul Scoției, armata sa era obosită și înfometată. În mod deosebit, pedestrașii galezi erau demoralizați. Când armata era încartiruită la Temple Liston, lângă Edinburgh, aceștia au declanșat la beție o revoltă înăbușită de cavaleria engleză, care a ucis 80 de galezi. Edward avea în față perspectiva unei retrageri nedemne, din acelea din
Bătălia de la Falkirk () [Corola-website/Science/323037_a_324366]
-
în mâinile rușilor. Înaintarea inițială a acestora l-a avut în frunte pe , , cu alți doi locotenenți tătari în fruntea unei forțe în care se aflau boieri ruși, călăreți tătari, dar și cazaci, care la acea vreme erau mai mult pedestrași. Ivan a câștigat și mai mult teren în campaniile din anii 1559 si 1560. În ianuarie 1559, forțele rusești au invadat din nou Livonia. Un armistițiu de șase luni, între mai și noiembrie, a fost semnat între Rusia și Livonia
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
confruntat cu o ofensivă rusească asupra pozițiilor sale din Estonia. Revalul a rezistat unui asediu rusesc în 1570 și 1571, dar câteva orașe mai mici au fost ocupate de forțele rusești. La 23 ianuarie, o armată suedeză de 700 de pedestrași și 600 de călăreți sub comanda lui (cel Bătrân) s-a ciocnit cu o armată rusă și tătară de 16.000 de oameni sub comanda hanului în lângă satul Koluvere. Înaintarea rusească s-a încheiat cu jefuirea Weissensteinului (Paide) în
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Ioan s-a împotmolit la în 1574 când unități germane și scoțiene ale armatei suedeze s-au îndreptat unele împotriva celorlalte. Acest eșec a fost pus și pe seama dificultăților de a lupta în condiții grele de iarnă, mai ales pentru pedestrași. Războiul din Livonia a reprezentat o povară financiară grea pentru Suedia și până la sfârșitul lui 1573, mercenarilor germani ai Suediei li se datora în total 200.000 de "". Ioan le dăduse castelele de la Hapsal, Leal și ca gaj, iar când
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Cazimir a plecat în Germania, unde în 1039, ruda sa, Împăratul Henric al III-lea (care se temea de puterea crescută a domnitorului din Boemia), l-a sprijinit militar și financiar. Cazimir a primit o forță de 1.000 de pedestrași și o cantitate semnificantă de aur pentru a-și restabili puterea în Polonia. Cazimir a semnat, de asemenea, o alianță cu Iaroslav I cel Înțelept, Prințul Rusiei, care se lega prin căsătorie cu sora lui Iaroslav, Maria Dobronega. Cu acest
Cazimir Restauratorul () [Corola-website/Science/327697_a_329026]
-
cei 40.000 de tătari (sub comanda Hanului Gazi Ghirai), moldovenii trimiși de fratele său, Ieremia Movilă, și circa 300 de cazaci a intrat în Țara Românească. Oastea lui Radu Șerban era mult mai mică, însumând circa 8000 - 10000 de pedestrași și 6000 de călăreți, cărora li s-au adăugat ulterior 1000 de călăreți trimiși din Transilvania de către generalul habsburgic Giorgio Basta. Având în vedere superioritatea numerică a invadatorilor, Radu Șerban a adoptat o tactică defensivă. Bătălia hotărâtoare s-a dat
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
Boemia, în perioada 1420 - 1434. O parte a istoricilor consideră că aceste războaie au fost primele în care în care armele de foc portabile, precum erau muschetele, au avut o contribuție decisivă la desfășurarea luptelor. Războinicii husiți erau, în principal, pedestrași, iar victoriile lor împotriva unor armate mai numeroase, în componența cărora erau mulți cavaleri în armuri, au revoluționat tacticile militare ale infanteriei. Mișcarea Husită a căpătat un caracter revoluționar de îndată ce vestea execuției lui Jan Hus , ca urmare a condamnării lui
Războaiele Husite () [Corola-website/Science/306674_a_308003]
-
18.000 de polonezi, 6.000 - 11.000 de lituanieni și ruteni și cam 16.000 - 20.000 de teutoni. Cei mai mulți istorici contemporani iau în calcul numai unitățile de cavalerie. În afara cavaleriștilor, teutonii au avut și cam 9.000 de pedestrași, arcași și trăgători cu arbaleta. Ambele armate aveau tabere militare întărite, unităti mobile de care de lupta (tabor) și altele, care formau cam 10% din efective. Ambele armate erau organizate în subunități denumite "steaguri". Fiecare steag de cavalerie grea era
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
era compus din cam 240 de cavaleri, alături de care mai luptau scutierii și slujitorii. Fiecare steag își avea propriul drapel de luptă și lupta independent. Steagurile lituaniene de cavalerie ușoară erau compuse din cam 180 de luptători. Structura unităților de pedestrași (sulițași, arcași, trăgători cu arbaleta) sau cea a subunităților de artilerie este necunoscută. Printre luptătorii ambelor tabere se aflau militari din multe țări și ținuturi. În afara soldaților din Polonia, Lituania și cei ai Ordinului teutonic, la bătălie au participat mercenari
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
în luptă ultimele rezerve în sprijinul steagurilor obosite. În ciuda rezistenței puternice, cele 16 steaguri de sub conducerea Marelui Maestru au fost încercuite. Teutonii au suferit pierderi grele, însuși Ulrich von Jungingen căzând pe câmpul de luptă, pare-se că răpus de pedestrașii țărani polonezi. Teutonii, după uciderea comandantului lor suprem, au început să se retragă în dezordine spre tabăra lor întărită. O parte dintre teutonii aflați în retragere au căutat adăpost în păduri, unde au fost urmăriți de unitățile de cavalerie polono-lituaniană
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
retragerea armatei regale ungare. În 1476 regele Matia a hotărât să-l ajute pe Vlad Țepeș să obțină din nou tronul Valahiei de la Laiotă Basarab. El l-a numit pe Báthory comandant al unei armate de aproximativ 8.000 de pedestrași și 13.000 călăreți, dar fiindcă Báthory era neexperimentat că și comandant de oști, "adevărații conducători de oaste au fost Vlad și despotul Voicu Brancu (șerb. "Vuk Brancovič". Înaintea acestei campanii, Vlad și Báthory au avut o incursiune armata în
Ștefan Báthory de Ecsed () [Corola-website/Science/307023_a_308352]
-
număr mai aproape de adevăr este cel oferit de trimisul venețian de la Buda, Tommasi, care menționează o armată formată din circa 60.000 de soldați, însoțiți de circa 30.000 mercenari. În componența acestei armate se numărau "ienicerii" (trupele de elită); pedestrașii; "spahiii" (cavaleria feudală); "saialii" (trupele de sacrificiu formate din sclavi care puteau să-și câștige libertatea în cazul că supraviețuiau); "achingiii" (arcașii); "silahdârii" (gărzile armelor sultanului, de asemenea protejau flancurile); "asabii" (lăncierii); "beșlii" (cei care mânuiau armele de foc); și
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
desfășura. Drept urmare, caii nu se mai puteau mișca, s-au îngrămădit unii în alții. Adversarii s-au încleștat om cu om, trăgându-se unul pe altul de pe cal, astfel încât bătălia s-a transformat, în mare parte, într-o luptă de pedestrași. Încăierarea a fost mai mult îndârjită decât de lungă durată, și călăreții romani au dat bir cu fugiții. Spre sfârșitul luptei dintre cele doua cavalerii s-a dezlănțuit și atacul trupelor pedestre. Forțele romane au atacat concentric în rânduri strânse
Bătălia de la Cannae () [Corola-website/Science/301557_a_302886]
-
fatimid Iftikar ad-Daula expulzase din oraș majoritatea creștinilor. Dintre cei aproximativ 7.000 de cavaleri care luaseră parte la Cruciada Principilor, în fața zidurilor Orașului Sfânt mai ajunseseră doar aproximativ 1.500. Alături de ei se mai aflau cam 12.000 de pedestrași din cei cam 20.000 de oameni care începuseră pelerinajul. Godfrey, Robert de Flandra și Robert de Normandia au asediat zona începând de la zidurile nordice până la Turnul lui David, în vreme ce Raymond și-a așezat tabăra pe partea de vest a
Asediul Ierusalimului (1099) () [Corola-website/Science/306563_a_307892]