185 matches
-
moarte care nu dovedește nimic. 1923 Este pasionat de cenaclul "Sburătorul". 1924 Este scutit de satisfacerea serviciului militar pe motive de sănătate. Vara vizitează mănăstirile din nordul Moldovei care vor constitui obiect de inspirație pentru nuvela " Două fete ale aceluiași peisagiu". Noiembrie Anton Holban debutează în revista "Mișcarea literară", condusă de Liviu Rebreanu, cu articole despre monumentele de artă românească veche, recenzii, dări de seamă și "figurine" critice. 1925 ianuarie Anton Holban susține examenul de licență și în iunie se înscrie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
părcă, fără să fi știut dinainte, într-o eclipsă s-a acoperit și s-a descoperit, tulburând culorile de alb și negru lăsate pe frunze și pe iarbă. A fost și hram la biserică, cu petrecere mare, cu țărani gătiți. Peisagiu bucolic. Pe drum, căruțele musafirilor. Hora. Câte un țăran beat încerca să tulbure petrecerea, dar ceilalți făceau ordine. Lăutarii țigani erau neobosiți. Noi eram mari personagii acolo, salutați ceremonios, la biserică invitați în locul de onoare. În definitiv, nu prea îmi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să treacă și să ajung mai repede. Aveam în valiză daruri bine alese; ca să-i facă bucurii; am întors în minte, îndelung, toate aceste bucurii. Acum eram în voia mai multor emoții: încîntat de primirea ce mi se făcea, de peisagiul gol din față, de marea de alături. Eram intimidat de atâția oameni primindu-mă cu exclamații, cu toate că pe unii nici nu-i cunoșteam. Ioana, abia sosită și ea la Cavarna, a și luat aerul provincial: arsă de soare, pe frunte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu inspiră nici un fel de încredere; e și ridicol să cumperi cutii de sardele la mare. În fața cârciumii lui sunt câteva mese. La una din ele văd uneori pe un civil cu fes, jucând șah cu multă răbdare, în ritmul peisagiului. Mi s-a spus că e un ofițer în armata română și că vila roz îi aparține. Dar niciodată n-am avut ocazia să-l cercetez mai de aproape și nici n-am voit să limpezesc misterul. Prin fața casei noastre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai aproape, să le aduc la doi pași de mine. Cîte-odată nu mă remarcă: se găsesc chiar la începutul mării, și albul penelor continuă albul spumelor. Am crezut că m-am obișnuit perfect cu obiceiurile lor, că cel puțin în peisagiul acela nu au nici un gust pe care să nu-l cunosc. Dar într-o zi s-a întîmplat ceva extraordinar, și nici acum nu pot da explicații. O gâscă s-a depărtat de tovarășe și a început, tot timpul cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
corp negru, dogorit de soare și plin de păr. În cap poartă o pălărie specială de paie, mare cât o umbrelă, prinsă pe sub bărbie cu un elastic. Stranie apariție și Hacik, așa de străin și totuși atât de apropiat de peisagiul acesta, că nu l-aș putea închipui în alt loc. Un om ridicol: mic, subțire, păros, cu sprincenile împreunate, fără vârstă. Limbaj amuzant, dar și mai amuzant e timbrul vocii, pe care nu-l pot reda prin scris. O caracteristică
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
7 ani, nu țin minte, e încîlcit în amintirea mea. Am stat la țară cu bunică-mea, apoi la altă moșie, cu tatăl meu și mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de priveliști și peisagii, care se numesc Sălăveștri, Berbenceni, sate în județul Bacău unde tatăl meu ținea moșii în arendă cu rudele lui noi. În această vreme moșul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
deci, se lega cu toate sentimentele mele, era natura. Am amintiri curioase, unele stranii, ca din altă planetă. Țin minte o călătorie a mea cu tatăl meu într-o dimineață, pe un drum care mergea pe culmea unui deal - un peisagiu de vis, albastru, siniliu, cu o ceață subțire, cu un orizont nemărginit și străin. Dar nu știu când a fost asta, unde mergeam, pe unde eram - nimic! Ceva colorat, dar nereal! O impresie extraordinară mi-a făcut un zmeu, fabricat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe care tocmai îl isprăveam: Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă. Așa încât, uneori mă despărțeam de prietinii mei, ca să cercetez colțul de oraș unde a fost cândva Bogdan-Serai, sau mănăstirea sfintei Marii Mogliutisa. Am suit și am coborât treptele Fenerului deasupra peisagiului nemuritor al Cornului de Aur. Pe dealul din fund, între chiparoși, era cimitirul Eyub; în altă parte, la țărmul mării deschise, temnița împărătească de la Edicule, unde au putrezit și unii din voievozii de la Carpați; în larg, departe, în pâcla ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Asistența femeii". Să te Jj? odată pe-acolo, te-ai sătura! Prin ochii lui Mini treceau atunci priviri care, desigur după ideile ei, ar fi proiectat, la examenul unor instrumente viitoare, fășii ele uliți, colțuri, alei, popasuri, un film de peisagii fragmentate, la lumini și anotimpuri felurite, dar toate învăluite în farmecul ce da acelei priviri o lumină de fericire enigmatică. - Sunt aceleași! zise încet. Drumurile pe care le cutreieri tu sunt tăiate de celelalte, de ale sufletului. - Voi oferi primarului
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
uneori renegat, în glumă. Mă trimite la Pinacotecă să văd Pădurea noastră, brevet de iubirea solului natal. - Da, brevet bun! zise Mini. Greg al tău are spirit de conciliare și în pictură. Dacă cumva ai rămas la Courbet cu gustul peisagiului, te satisface prin liniștea limpede a naturei - și este destul de modern ca factură pentru cei care vor modernism. O împăcăciune cinstită a celor două formule. - Pe prinț l-ai mai văzut tu de-atunci? o întrebă Nory. - Nu! zise Mini
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ai lui Mika-Le, trag și ei beneficii și alții înjură pe Greg de "prismă". Mini râse, învinsă de verva lui Nory. - Eu, care cunoșteam parola, i-am făcut-o lui Bonifaciu, deși mi-e simpatic, cu ochii lui celești și peisagiile lui nobile. Dar când poți necăji un bărbat!. . . Elena auzise că Mika-Le a desenat-o și, Rum tot ce face lăcusta e opera diavolului, se speriase. M-am dus de-a dreptul la curs. Pictorul era urcat pe masă și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și grupurilor. În marea lor majoritate, personajele sunt pline de viață, spontane în gesturi și atitudini, deși bineînțeles că unele se vede convenționalismul caracteristic picturii bizantine. Măiestria pictorilor de la Mănăstirea Cetățuia se evidențiază și în tratarea iconografică amplă, cu numeroase peisagii și elemente arhitecturale, precum și în compunerea scenelor strâns legate de viața reală. Opera acestor pictori este remarcabilă și prin puterea și talentul cu care au reușit să imprime personajelor expresivitatea și dramatismul uman, de reușită introspectivă nepsihologică, ca și prin
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
criză trecuse. Urma convalescența foarte lungă și serioasă din cauza accidentelor mereu posibile. Maxențiu nu mai avea acum micile voluptăți vulgare ale boalei și căuta alte distracții, tot exterioare. Părăsise de tot călătoriile în interior. In acel interior nu mai erau peisagiile turmentate de altădată cărora, în nesiguranță, să le cerceteze parcursul tragic. Boala se statornicise în forma ei clasică și harta plămânilor fotografiată sta precisă subt ochii lui Maxențiu, resemnat. Căuta acum ocupații mărunte și răutăcioase, îngrijirile infirmierei îl plictiseau fiindcă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lui Maxențiu care se stingea pe fiecare zi. Elena și Marcian inventase pentru acel scop existența unei prietene, ce s-ar fi aflat la Leysins și trimitea de-acolo referințe îneîntătoare, începînd de la călătoria lesnicioasă, la orice alte detalii de peisagiu și tratament. Povestea era alimentată cu date precise luate de Ada la sanatoriul din localitate, așa îneît numai învelișul era romantic. Povestea fictivă era acum o bună camaradă a Elenei și a lui Marcian, care combinau împreună ultimele ei noutăți
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ceremonia funebră. Vorbea calm de sfârșitul lui apropiat si ae iluzia lui statornică. Vorbele ei erau blajine și cam misterioase, cum era și starea sufletească a lui Maxențiu către dânsa, deși nu din aceleași pricini. Comenta ultima lui cartă, un peisagiu alb de Alpi, însoțită de cuvintele: "Iată minunea pe care o privesc din camera unde mă odihnesc de câteva zile, din prudență. Sărut mâinile frumoase și darnice." Buletinul doctorului, sumar și categoric, de la aceeași dată, suna: "Stare extremă. In orice
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
sânt tânără. Extrem de tânără... Nu vreau să mi se pară că e prea târziu... Nu, draga mea, n-am să-ți îngădui să nu te bucuri din adâncul inimii." "Londra, gândi Grigore Popa. Lui Alecu nu-i plăcuse orașul. Prefera peisagii luminoase, cu soare mult... Bond Street, Picadilly Circus, Hyde-Park... Păcat că bucătăria nu e grozavă. Budinci, ovăz fiert, plăcintele lor cu carne. Poate chiar mâine o să am banii... Adică un cec. Am să-mi cumpăr o meda..." Gândul rămase suspendat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în Cronica din 12 iunie 1916), arată un adversar al anecdoticului pitoresc și un adept al intelectualizării peisajului: „Poezia nu mai e atît de importantă cît sînt versurile. Versurile sînt schițe de adevăr sufletesc sau de idee (...) Pentru cei vechi, peisagiul nu avea însemnătate estetică. (...) În artă, peisagiul nu a intrat decît atunci cînd a fost intelectualizat. Un burghez nu simte frumusețea cîmpului decît ca pitoresc”. Iconoclasmul este expresia unei nevoi de purificare (aristocratică) a artei „murdărite” de utilitarismul burghez: „Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un adversar al anecdoticului pitoresc și un adept al intelectualizării peisajului: „Poezia nu mai e atît de importantă cît sînt versurile. Versurile sînt schițe de adevăr sufletesc sau de idee (...) Pentru cei vechi, peisagiul nu avea însemnătate estetică. (...) În artă, peisagiul nu a intrat decît atunci cînd a fost intelectualizat. Un burghez nu simte frumusețea cîmpului decît ca pitoresc”. Iconoclasmul este expresia unei nevoi de purificare (aristocratică) a artei „murdărite” de utilitarismul burghez: „Întoarce mănușa frazelor pe dos cînd s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Verhaeren să-l iubim mai mult? (...) Verhaeren știe să privească și să rămîie fidel emoțiilor imediate. Forma simplă a poemelor e perfect adecvată sentimentelor exprimate. Nu mai găsim emfaza și elocința, de multe ori supărătoare, din cărțile lui anterioare. În peisagii și tablouri bucolice, a păstrat numai trăsăturile strict necesare, sobre și comune; iată în ce constă simbolismul lui Verhaeren. Totul e natural și precis, nimic afectat sau echivoc”. Recenzînd un articol al lui René Arcos din Mercure de France („A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nucleele moderniste în plină creștere reprezintă de aceea isbucnirile vulcanice ale spiritualității europene, aceeaș ca esență pe toată întinderea ei, ce se manifestă aici ca și aiurea, biruind date psihologice și climaterice, socotite pînă acum inalterabile. (...) Modernismul românesc se integrează peisagiului spiritual european, așa cum o certifică cazul Brâncuși!”. Particularismele, specificitățile naționale sînt respinse în favoarea unei identități unice europene. În editorialul numărului 6-7 („Interpretări“), Ion Călugăru definește tradiția ca „Inteligența norodului, evadată din pastișul etern natural - și tehnica” (propoziție formulată prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu sine însuși” în falsificarea propriei personalități, cazul lui Fundoianu e mai grav, căci, abandonîndu-și disponibilitatea naturală pentru un „tradiționalism specific autohton” în linia pastelismului pillatian („un început de plasticizare a unei simțiri și o înfiripare de gînd în legătură cu un peisagiu”), poetul devenit „stegar al curentelor nouă” s-a simțit „obligat să’și deformeze scrisul, în credința că-l va putea cota pe piața literară á la hausse”; „sugestiile modei” și „rigiditatea ideologiei estetice susținută printr-un permanent efort de voință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imaginilor” e taxată ca o abatere de la norma subordonării lor față de un peisaj „organic”. Exemplul „descompunerii” din pictura lui Fernand Léger - o descompunere analitică a componentelor peisajului - este ilustrativ în acest sens: „Întrebați pe un pictor modern ce este un peisagiu. Nu cunoaște. El cunoaște un arbore, o creangă, o foaie. Cunoaște obiectele peisagiului și atîta tot” (ibid., p. 382). Primatul imaginii în raport cu construcția poetică, autonomizarea părții în raport cu întregul au ca efect, în opinia lui Perpessicius, „poezia care impresionează, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
organic”. Exemplul „descompunerii” din pictura lui Fernand Léger - o descompunere analitică a componentelor peisajului - este ilustrativ în acest sens: „Întrebați pe un pictor modern ce este un peisagiu. Nu cunoaște. El cunoaște un arbore, o creangă, o foaie. Cunoaște obiectele peisagiului și atîta tot” (ibid., p. 382). Primatul imaginii în raport cu construcția poetică, autonomizarea părții în raport cu întregul au ca efect, în opinia lui Perpessicius, „poezia care impresionează, dar nu vrăjește. Izbește, dar nu reține. Pentru că este o poezie fragmentară”. Criticul nu refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și mai adîncă semnificație”. Iar „această atitudine” numește aici suma trăsăturilor plasticii noi, ale „sistemului constructivist”, enunțate Într-un pasaj imediat anterior: „considerarea obiectului ca obiect În spațiu, posedînd toate elementele de echilibru ale volumului”, „Îndepărtarea oricărui subiectivism, integrarea portretului, peisagiului, naturei moarte, nu ca expresie de suflet, ca existență materială, organică”. Poezia va fi și ea considerată sub semnul organicității, al unei coerențe interne de natură a-i conferi obiectivitate, eliberînd-o de excesul emoțional romantic: o de-subiectivizare despre care
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]