283 matches
-
cărți ale Bibliei ebraice, cărți cunoscute sub numele ebraic Tora, sau sub echivalentul grecesc Pentateuh. Această atribuire este însă o idee recentă în iudaism, ea apărând, se crede, numai din secolul I î.e.n. Istoricii Bibliei (criticismul) arată de altfel că Pentateuhul nu putea fi în întregime scris de Moise cât timp o bună parte a evenimentelor descrise în acesta sunt posterioare perioadei în care cronologia biblică presupune că personajul Moise a trăit. Astfel însemnările despre regii care au domnit peste Edom
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
Aaron că El va lovi țara Egiptului cu cele 10 urgii (sau Plăgi). Deși, cum s-a arătat, nu întotdeauna este util de a căuta explicații științifice naturaliste în spatele tuturor miracolelor descrise de o carte religioasă care abundă în mituri. (Pentateuhul grupează aproape toate miturile din întreaga Biblie), anumiți autori cedează tentației și caută astfel de explicații (în mod obișnuit în știință se caută explicații unor fenomene atestate în mod repetat ca fiind reale, și nu unor singularități, care pe deasupra sunt
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
Exodul sau Ieșirea este a doua carte a Pentateuhului, deci și a Vechiului Testament și Tanakhului. În limba ebraică se numește שְׁמוֹת ("Șemoth", "Numele" (pl.)), de la primele ei cuvinte — ואלה שמות ("We-eleh hașemoth", " Iar acestea sunt numele ..."). În LXX e denumită Ἔξοδος, adică ieșire (cuvântul
Cartea Exodului () [Corola-website/Science/308630_a_309959]
-
publicului, mai rar a istoricilor de profesie. Dovezile arheologice nu susțin relatările din iar cei mai mulți arheologi au abandonat cercetările asupra lui Moise și a Exodului drept „o activitate lipsită de roade”. Opinia majorității covârșitoare a cercetătorilor biblici moderni este că Pentateuhul și-a căpătat forma finală în perioada post-exilică, deși tradițiile pe care se bazează sunt mai vechi și pot fi întâlnite în scrieri ale profeților din sec. VIII î.Hr. Cât de timpuriu provin aceste tradiții nu se poate spune: „Probabil
Cartea Exodului () [Corola-website/Science/308630_a_309959]
-
Zalman, numit astfel dupa numele lui Shneur Zalman din Ljadi fondatorul hasidismului Habad, s-a dovedit un copil dotat din vârstă fragedă: a învățat ebraica deja la 3 ani, iar la 5 ani cunoștea deja cele cinci cărți ale Torei (Pentateuhul). A învățat apoi la o școală evreiască din Focșani, iar în continuare, de la 10 ani, la o ieșivă (yeshiva) din Piatra Neamț, iar de la 13 ani la Lvov (Lemberg), capitala Galiției de est, pe atunci aflată în Imperiul Austro-Ungar. La Lvov
Solomon Schechter () [Corola-website/Science/311282_a_312611]
-
considerat strămoșul tribului israelit . Spre deosebire de fratele său mai mare, Iosif, el s-a născut, după tradiție, în Canaan. „Binyamin” are în limba ebraică sensul de „Fiu al mâinii drepte” sau „Fiu al sudulu”i (yamin însemnând „dreapta” sau „sud”). În Pentateuhul samaritean el este denumit Binyaamem - adică „Fiul zilelo”r ori „Fiul zilelor mele” În Koran, sub numele de Yamin, este prezentat ca fiul mezin cu firea dreaptă, care rămâne alături de Iacob, în vreme ce frații cei mari unelteau împotriva lui Iosif. Tradiții
Beniamin () [Corola-website/Science/322925_a_324254]
-
traducere a termenului ebraic "olah", care înseamnă „ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim) căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte a Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe. Cuvântul "holocaust" era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul "masacru", de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alți oameni
Holocaust () [Corola-website/Science/297775_a_299104]
-
cuvintele directe ale lui Dumnezeu însuși, și Scrieri (categorie care include cărți, cum ar fi Plângerile și Cronicile) sunt cuvinte despre Dumnezeu. Această diviziune nu apare în viziunea creștinismului, dar a moștenit de la iudaism credința în originea divină directă a Pentateuhului, însușire pe care multe denominații creștine o extind asupra întregii Biblii. Uniele denominații, inclusiv Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă folosesc modelul evreiesc de a considera anumite cărți ca fiind apocrife (deși acestea nu sunt cărțile pe care Biblia ebraică le
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
Israelului cuprinse în cărțile de la Iosua la Regi), și teorii similare pentru a explica problema sinoptică (interrelația dintre primele trei Evanghelii). Bursele de studiu biblic produc puține certitudini - în ziua de azi nimeni nu este destul de sigur de relația dintre Pentateuhul samaritean și textul masoretic mai familiar, sau răspunsul la întrebarea dacă ebraica veche a fost sau nu împărțită în dialecte. Abordările seculare sunt criticate de Allan Bloom în felul următor: Afirmația că Biblia are o inerentă coerență internă contine o
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
antici să disprețuiască vechii zei. A interzis creștinilor să predea și să studieze în școlile publice. Scriitori creștini ca Apolinarie cel Bătrân și Apolinarie cel Tânăr, și-au propus crearea unei literaturi proprii, traducând psalmii după stilul odelor lui Pindar, Pentateuhul a fost redat în hexametrii, iar evangheliile au fost rescrise în stilul dialogurilor lui Platon. În 362, Iulian a întreprins o călătorie spre provinciile orientale, oprindu-se la Antiohia, unde populația era majoritar creștină. A întâmpinat incidente neplăcute, așteptându-se
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
un naos și doua părți laterale. Intrarea se afla în sud-est. În sud se era platforma altarului înalt de 5,50 metri, sau bima ,unde erau aduse, cum era obiceiul în acea vreme, cinci suluri pentru fiecare carte a Torei (Pentateuh). Elemente ale scărilor se păstraseră intacte. Pe una din coloanele de pe platformă se deslușesc elemente decorative - o menora - candelabrul evreiesc cu șapte ramuri,sub ea lopățica pentru tămâie, o frunză și un fruct de chitră „lulav”, caracteristic pentru cultul iudaic
Umm al-Kanatir () [Corola-website/Science/328085_a_329414]
-
lume și de-a lungul tuturor perioadelor istorice. La loc de cinste se află Biblia ebraică ("Tanah", în ). Culegerea de compilații Mișna a fost scrisă în primele secole ale mileniului I d.Hr. și are ca punct de plecare Tora, în ,(Pentateuhul). Cărturarul Avraham ibn Ezra (1092/1093? - 1167) a scris comentarii asupra Bibliei. Rabinul Rashi (1040 - 1105) a scris primul comentariu complet al Talmudului. Marele filozof Moise Maimonide (1135 - 1204) a realizat diverse exegeze ale scrierilor sacre, din care se remarcă
Literatura ebraică () [Corola-website/Science/321044_a_322373]
-
din Madian, tatăl Seforei, care a devenit soția lui Moise. În Cartea Exodului 2,18, el este denumit și Reuél, în schimb în Cartea Exodului 3,1 este numit Itro. După el se numește o pericopă a săptămânii din lectura Pentateuhului, pericopa Itro (Parashat Itro)/ În cartea „Numerii” 10,29 din Pentateuh este menționat Itro ca tatăl lui Hovav. Sub numele arab Shuayib este menționat în Koran. Religia druzilor din Levant îl consideră pe Shuayib fondatorul spiritual al cultului său și
Ietro () [Corola-website/Science/330670_a_331999]
-
apropierea Paștelui evreiesc nu era, probabil, întâmplătoare, acesta din urmă fiind dedicat ieșirii evreilor din Egipt sub conducerea lui Moise, care este relatată și în Coran. O chestiune mai complexă este credința în legătură cu locul mormântului lui Moise. În Tora sau Pentateuhul, care stă în centrul religiei iudaice, este scris in mod explicit, că Moise nu a călcat în Țara lui Israel, ci a murit în Țara Moabului, unde a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut: „Și a murit Moise, robul
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
Oamenii nu sunt copaci și societatea nu este o pădure formată din indivizi solitari pentru că sunt identici. Fratele meu este cel care trece Înaintea mea, Îmi răpește confortul și liniștea, Îmi forțează ușa. Lui Lévinas Îi place să citeze din Pentateuh. Se spune acolo de treizeci și șase de ori: „Să-l iubești pe străin”. Între frați de sânge, trebuie să fii fratern oricum. Aceasta exclude orice formă de ucidere sau de Însușire a bunurilor celuilalt. „Cain nu este fratele lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
simbol și în duh, nesățios de slava ce și-a instaurat-o, copie a slavei divine: "Ca să văd acești pruni înfloriți/ fiecare celulă-mi/ devine văzduh/ un nalt mă insuflă -/ o slavă mă duce/ o bucurie legiuiește în tunet/ galacticul pentateuh!/ Ascensiune de temple-n delir!/ În sîngele-mi zeii-s în/ apoteoză -/ floarea de prun/ este singura gnoză/ și suma întregii vădiri!" (Ca să văd). Uneori e atinsă nota unui materialism franc: "Domin din toate spațiile!/ Nu mai/ e pulbere-n mine
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
temeiul unei credințe articulate, subiectul asociază orgiastica-i stare, transa incendiară, cu puterea zeiească și - cît de grăitor! - cu sîngele zeiesc: " Fericirea mea -/ -i sîngele zeilor!/ Cu mîinile-n transă/ m-ating de văzduh!/ Îmi izbucnesc/ cuvintele-n flăcări/ țin uranicul/ Pentateuh!/ Ardeți harpe-ale/ nervilor oarbe-n/ largul imperial/ al întregii puteri!" Fericirea mea). Misticismul se varsă într-un estetism "barbar". Ne aflăm într-o zonă literară suficient de bogat ilustrată, de la Coșbuc și Blaga cel din Poemele luminii la Cioran. P.S.
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
Trismegistul la Moise, care se ferise strașnic să le comunice zdrențăroșilor lui cu burțile Încă pline de mană - cărora le oferise cele zece porunci, căci pe acelea măcar le puteau Înțelege. Adevărul, care e aristocratic, Moise Îl introdusese, cifrat, În Pentateuh. Asta o Înțeleseseră cabaliștii. „Gândiți-vă“, ziceam eu, „totul era deja scris, ca Într-o carte deschisă, În măsurile Templului lui Solomon, iar păzitorii secretului erau Rozacruceenii care constituiau Marea Frăție Albă, sau esenienii, care, după cum se știe, Îl țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care a cunoscut-o de-a lungul istoriei transmiterii sale, face în aceeași măsură parte din istoria textului ca și examinarea originalului ebraic, începând de la formele sale cele mai vechi, printre acestea numărându-se manuscrisele descoperite la Marea Moartă și Pentateuhul samaritean, și până la forma de maturitate din textul masoretic. La acestea se adaugă studiul Bibliei siriace antice, tradusă în primele secole ale erei creștine. Între aceste ediții diferite ale Vechiului Testament raporturile sunt multiple; influențele s-au exercitat de la una
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mulți ani. Din partea Bisericii romano-catolice venea reproșul că protestanții au aderat la o invenție rabinică a cărei consecință directă era îndepărtarea de adevăratul Cuvânt. Pentru a confirma acest punct de vedere, iezuitul Bonfrère a publicat în 1631 un comentariu la Pentateuh în care sublinia toate discrepanțele dintre textul latin și cel ebraic. În 1633, un alt romano-catolic, Morinus, arătând că există mai multe versiuni ale textului ebraic, îi acuza pe reformați că sunt de acord cu tradiția rabinică 1. Cu timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
reprezintă numai rezultatul final al unui lung proces prin care foarte multe texte aflate în circulație au devenit unitare prin eforturile copiștilor iudei, samariteni și creștini, până au devenit textele oficiale ale acestor trei comunități religioase: textul protomasoretic pentru evrei, Pentateuhul samaritean pentru samariteni și textul grecesc al Septuagintei pentru creștini; mai mult, fiecare tradiție oficială a păstrat urmele vechilor texte aflate în circulație 3. Deși teoria lui Kahle are mult mai multe în comun cu teoria lui Rosenmüller decât teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a dominat totuși înțelegerea textului Vechiului Testament până la descoperirea manuscriselor de la Qumran, în 19474. IV. Teoria textelor locale. Înainte de descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă, singurele surse importante care prezentau variante consonantice anterioare fazei de unificare a textului erau Septuaginta și Pentateuhul samaritean. Materialul hexaplar, Vulgata, Peșita, diversele targumuri, lucrările rabinice, versiunea arabă a lui Saadia, variantele manuscriselor biblice medievale nu ofereau decât eventuale variante consonantice care supraviețuiseră fazei de unificare a textului. În 1955, William Foxwell Albright 1 a propus o
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textuale se postulează un prototext care ar fi fost în circulație în jurul secolului al V-lea î.Hr.2. Bazându-se pe o foarte bună cunoaștere a fragmentelor inedite din grota 4Q, Cross socotea că poate distinge trei forme textuale ale Pentateuhului, a căror specificitate s-a păstrat și transmis în medii geografice distincte: 1. un model expansionist atât în privința textului, cât și în cea a ortografiei, model atestat de mai multe manuscrise de la Qumran; 2. modelul relativ primar al textului masoretic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
gramatica. F.M. Cross reconstituie istoria textului ebraic, alături de cea a textului grecesc al Septuagintei, în următoarele patru etape: a) în perioada persană, cel mai probabil în secolul al V-lea î.Hr., apar în Palestina și în Babilonia diferite texte locale; Pentateuhul și cărțile istorice își dobândesc forma finală în Babilonia, în secolul al VI-lea î.Hr; „textele locale” iau naștere din copii ale acestor lucrări; b) la începutul secolului IV î.Hr., textul egiptean al Pentateuhului devine independent de cel palestinian
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în Babilonia diferite texte locale; Pentateuhul și cărțile istorice își dobândesc forma finală în Babilonia, în secolul al VI-lea î.Hr; „textele locale” iau naștere din copii ale acestor lucrări; b) la începutul secolului IV î.Hr., textul egiptean al Pentateuhului devine independent de cel palestinian. Până acum autorul Cronicilor folosise o formă primară a textului palestinian; în același timp, în Babilonia se dezvoltă un al treilea tip textual, care rămâne izolat până în perioada Macabeilor (sec. al II-lea î.Hr.), când
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]