159 matches
-
în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul semantic al verbelor, în funcție de înscrierea conținutului lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă. La viitor, opoziția aspectuală se suprapune opoziției temporale viitorul I - imperfectiv/viitor II (anterior) - perfectiv: Voi cânta/Voi fi cântat. Celelalte moduri, datorită conținutului lor semantic, rămân înafara opoziției aspectuale. Opoziția perfectiv-imperfectiv stă în legătură și cu alte opoziții, precum momentan - durativ, iterativ (frecventativ), incoativ - continuativ - terminativ etc. interpretate, direct, mai ales în studii de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de înscriere de către subiectul vorbitor a temporalității acțiunii verbale în durata enunțării; Aspectul obiectiv - expresia modului specific de desfășurare obiectivă a acțiunii verbale în durata enunțului. Prin aspectul subiectiv, subiectul vorbitor modalizează temporalitatea acțiunii verbale; el o poate prezenta ca: • perfectivă: Am traversat în fugă bulevardul. • imperfectivă: Pe când traversam bulevardul, m-am auzit strigat de cineva. Prin aspectul obiectiv, subiectul vorbitor descrie modul de desfășurare sau momente, etape în desfășurarea acțiunii verbale în planul enunțului - obiect al comunicării lingvistice. Acțiunea se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o categorie gramaticală al cărei plan semantic se caracterizează prin solidaritate cu componenta temporală, în planul expresiei, aspectul subiectiv se manifestă prin aceleași morfeme prin care se exprimă opozițiile temporale, considerate doar la primul nivel al temelor primare: am citit perfectiv: cit-i(am...-t; -Øi; -se-m) citii citisem imperfectiv: cit-ea-(m) Distinct de categoria gramaticală a timpului, dezvoltând un plan semantic propriu, aspectul obiectiv se manifestă în mod autonom în planul expresiei, prin prefixe și, mai ales, prin verbe semiauxiliare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de timp absolut: „Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă Turnuri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în mod cert într-un moment anterior procesului comunicării: „Eu am citit acest roman.”; în momentul vorbirii „Eu (îl) am (deja) citit (romanul).” Este în afara opozițiilor aspectuale durativ-momentan sau iterativ-noniterativ.Poate fi privit din perspectiva opoziției perfectiv-imperfectiv; este un timp perfectiv, opunându-se imperfectului; acțiunea a fost fără nici o îndoială realizată: „S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;” (M. Eminescu) Structura morfologică Este un timp compus, cu structură analitică. Sintagma perfectului compus este formată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului: prin adverbul de negație nu (sau nici, mai rar): „Ș-apoi...cine știe de este mai bine. A fi sau a nu fi...dar știe oricine.” (M. Eminescu) Cunoaște opoziții categoriale verbale: • timpul - realizat ca opoziție aspectuală: imperfectiv (prezentul)/perfectiv (perfectul): Înainte de a trece pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă./ Înainte de a fi trecut pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă.. • diateza: Grija de a spăla mașina o avea Mihai./ Refuza de la început ideea de a se spăla cu apă rece
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unui atribut. În construcții infinitivale relative intră în relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se află înscris
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și cea din urmă ocazie nu-l mai părăsea... sau un „timp” posterior, mai cu seamă când este precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu rămâne, în toate cazurile, sensul perfectiv. Structura morfologică Sintagma infinitivului perfect este constituită din infinitivul prezent al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului liber: a fi cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a fi părut, a fi făcut, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
legații cum se-nșiră.” (T. Arghezi) Participiul nu manifestă opoziții categoriale verbale: timp, diateză. Caracteristici verbaletc "Caracteristici verbale" În planul semantic al participiului conținutul lexical intră în complementaritate cu sensuri gramaticale absolutizate: • de timp-aspect; este un timp perfect, de aspect perfectiv: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) • de diateză; participiul cu originea în verbe intranzitive are sens activ: „Și să pară răsărită din visările pustiei.” (M. Eminescu) Participiul cu originea în verbe tranzitive are sens
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dar a eșuat$$ însă de fiecare dată.” SINTAXA PARTICIPIULUITC "SINTAXA PARTICIPIULUI" Dimensiunea adjectivală din planul semantic al participiului (nedevenit adjectiv, întrucât acțiunea exprimată de verbul în care își are originea nu se transformă în însușire; se produce doar absolutizarea sensului perfectiv, de proces încheiat) îi determină specificul funcțional; realizează în mod definitoriu funcțiile sintactice: • atribut: „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș! Copac pribeag uitat în câmpie.” (T. Arghezi) • nume predicativ în structura unui predicat analitic: „Pirgu, îndeosebi, părea frământat de o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gradul II. Alte verbe de aspect se construiesc numai cu infinitivul sau conjunctivul: a începe, a prinde, a continua: Mihai a început a cânta/să cânte la pian. Verbele de aspect a termina, a sfârși, a încheia, în legătură cu sensul aspectual perfectiv pe care îl impun, se construiesc cu supinul și, mai rar, cu conjunctivul, fără a accepta infinitivul. Forma absolută de supin este concurată de supinul devenit substantiv: El a terminat de cules, de secerat/culesul, seceratul. Supinul intră și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectul, în sens strict, cu modurile de proces, legate de semnificatul verbelor. Aspectul propriu-zis desemnează un sistem închis de opoziții morfologice care caracterizează toate verbele. În acest fel, opoziția dintre perfectul simplu și imperfect implică o opoziție de aspect între perfectiv (când derularea se reduce la un fel de "punct" care face să coincidă începutul cu sfârșitul unui proces) și imperfectiv (în care procesul este prezentat în timpul derulării, fără a i se prevedea sfârșitul): pe de o parte el dormi, pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
măsură cu el doarme. El a dormit se interpretează ca "în acest moment, se află în situația cuiva care nu mai doarme". Vom vedea că perfectul compus nu este utilizat doar ca o formă realizată, ci și ca un trecut perfectiv. 2.2. Perfectul compus și perfectul simplu Teoria lui Benveniste se oprește tocmai asupra problemei puse de relația dintre perfectul simplu și perfectul compus. În mod tradițional, se consideră că ar exista o concurență între aceste două segmente temporale; perfectul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
între aceste două segmente temporale; perfectul compus ar lua încet-încet locul perfectului simplu, care nu ar supraviețui decât în scris și ar fi pe cale să dispară. Altădată formă împlinită a prezentului, perfectul compus ar fi devenit între timp o formă perfectivă a trecutului, fiind în concurență cu perfectul simplu, pe care l-ar fi redus la rolul de arhaism. Acestei analize Benveniste îi opune o alta, întemeiată pe conștientizarea dimensiunii enunțiative: în limba franceză contemporană, nu există concurență între două "timpuri
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe conștientizarea dimensiunii enunțiative: în limba franceză contemporană, nu există concurență între două "timpuri", ci complementaritate între două sisteme de enunțare, discursul (le discours) și istoria (l'histoire). Perfectul simplu este segmentul de bază al "povestirii", iar perfectul compus trecutul perfectiv al "discursului"91. La scurt timp, succesorii lui Benveniste au preferat termenul de récit (povestire) în loc de histoire (istorie), și acesta este cuvântul pe care îl vom folosi de acum înainte. Termenii de "discurs" și "povestire" nu trebuie înțeleși aici în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a trezit [mă trezi] abatele, care mă bătea pe umăr. Uitasem tot în timp ce dormeam... Salvatorul meu râse atunci cu poftă 118. Capitolul 3 "SCOATEREA ÎN RELIEF" ȘI DESCRIEREA După cum s-a văzut, complementaritatea aspectuală care există între imperfect și palierele perfective, perfectul simplu și perfectul compus explică prezența imperfectului atât în "discursul direct", cât și în "povestire". Imperfectul nu poate situa un proces din punct de vedere cronologic și nu poate realiza povestirea de unul singur. Să comparăm următoarele enunțuri: (1
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Spre deosebire de (2), enunțul (1) pare incomplet, ca și cum ar rămâne în suspans, și trebuie să i se adauge un reper care să remedieze această lipsă (de exemplu: Paul dormea când l-am văzut). Această divergență dintre utilizările imperfectului și utilizările formelor perfective este explicabilă dacă ne gândim că imperfectul nu constituie în mod direct un palier al trecutului: el nu poate situa singur un eveniment în trecut; el indică doar că un proces este contemporan cu un reper din trecut. Astfel, în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nimic a priori nu ne permite să afirmăm că somnul lui Paul s-a întâmplat în trecut, căci el poate să doarmă încă în momentul în care locutorul afirmă acest enunț. 3.1. Scoaterea în relief Dependența imperfectului față de formele perfective joacă un rol esențial în narațiunea literară, care o va exploata din plin. În timp ce în folosirea obișnuită a limbii, imperfectul denotă procese contemporane cu un reper trecut, în narațiune trebuie să distingem două niveluri: pe de o parte, evenimentele care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ținea [...] barăcilor") este inseparabilă de prima, de care depinde. Textul nu poate fi citit ca simplă succesiune de fraze situate pe același plan, cititorul este obligat să-l decupeze în unități mai largi: formele de imperfect sunt cuplate cu formele perfective, definind astfel domenii coerente în text. De exemplu, fraza "Știa [...] în casă" formează un domeniu cu cea care o precede. Afirmațiile făcute în legătură cu perfectul simplu sunt valabile și pentru formele de perfect compus perfectiv, chiar dacă, după cum am văzut, sunt prea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de imperfect sunt cuplate cu formele perfective, definind astfel domenii coerente în text. De exemplu, fraza "Știa [...] în casă" formează un domeniu cu cea care o precede. Afirmațiile făcute în legătură cu perfectul simplu sunt valabile și pentru formele de perfect compus perfectiv, chiar dacă, după cum am văzut, sunt prea puțin propice construcției unei înlănțuiri narative. În următorul fragment din Străinul, repartiția între imperfect și perfectul compus se face ca și pentru perechea imperfect / trecut simplu: Am făcut câțiva pași spre izvor. Arabul nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acestei arsuri pe care n-o mai puteam suporta, am făcut o mișcare înainte 120. Lingvistul german H. Weinrich 121 a denumit acest fenomen scoatere în relief, recurgând la o metaforă picturală, atribuind unui prim-plan fragmentele ce conțin forme perfective și unui plan secund formele de imperfect și de mai mult ca perfect. Putem măsura divergența funcțională dintre aceste două planuri dacă încercăm să le disociem în același text. De exemplu, dacă eliminăm fragmentele ce aparțin planulului secund din pasajele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de sub incidența regulilor economiei romanești clasice, pentru care "scoaterea în relief" este unul dintre elementele esențiale. Astfel, putem întâlni texte în care opoziția dintre "primul-plan" și "al doilea plan" este neutralizată. Această neutralizare nu s-ar putea efectua cu forme perfective, absolut improprii să exprime altceva decât procese punctuale. Așadar, va fi vorba de texte la imperfect sau la prezent; cum imperfectul folosit singur tinde să fie interpretat spontan ca iterativ, accentul cade în special pe prezent. Textul amintit mai sus
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
doua: adverbul adesea este cel care indică trecerea de la una la cealaltă. Imperfectul nu este singurul palier care poate marca o repetiție, ci prezintă particularitatea de a putea fi imediat interpretat astfel, atâta vreme cât ce nu se sprijină pe o formă perfectivă. Din punct de vedere semantic, iterația asociază două trăsături care ar fi contradictorii la același nivel: continuitatea și discontinuitatea. Pe de o parte, iterația delimitează un ansamblu de procese surprinse global, pe de altă parte, ea presupune analiza acestei totalități
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
186 non~persoană, 50 noua critică, 42 O-P obiectiv (adjectiv ~), 257 ocurență (enunț~), 56 om vs scriitor, 172 onomastică, 321 "povestire" (vs "discurs"), 103 paragraf, 297 parodie, 196 partitiv (articol ~), 267 pastișă, 196 perfect compus, 106 perfect simplu, 91 perfectiv, 104 persoană, 70 plan embraiat (vs non~embraiat), 113 plan secund vs prim-plan, 144 plural, 268 poetică, 43 polifonie, 167 povestire (vs narațiune), 104 prezent al narațiunii, 129 prezent istoric, 129 prim-plan (vs plan secund), 144 progresie tematică
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
latina populară tîrzie. De altfel, încă din perioada preclasică, se folosea în vorbirea familiară, alături de structura amatus sum, care era forma pentru perfect pasiv, și structura amatus fui (cu perfectul lui esse, în loc de prezent), pentru a exprima mai intens caracterul perfectiv al acțiunii. Ulterior, varianta emfatică amatus fui a fost folosită frecvent pentru a reda perfectul, pentru că timpul auxiliarului concorda cu cel exprimat de întreaga construcție. Pe măsură ce amatus fui devenea forma obișnuită a perfectului pasiv, amatus sum (cu esse la prezent
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]