159 matches
-
se fi încheiat (sau să se fi întrerupt), dar e la fel de posibil ca acțiunea să fi continuat: Când am întâlnit-o, cânta într-un restaurant. Categoria gramaticală a aspectului se dezvoltă în limba română prin opoziția dintre doi termeni corelativi: perfectiv/imperfectiv. Solidară cu categoria timpului, categoria gramaticală a aspectului se realizează în mod diferit în funcție de timp, mod și diateză, precum și în strânsă legătură cu conținutul semantic al verbelor. Opoziția cea mai bine reprezentată caracterizează timpul trecut indicativ: - perfectul compus aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperfectiv. Solidară cu categoria timpului, categoria gramaticală a aspectului se realizează în mod diferit în funcție de timp, mod și diateză, precum și în strânsă legătură cu conținutul semantic al verbelor. Opoziția cea mai bine reprezentată caracterizează timpul trecut indicativ: - perfectul compus aspectul perfectiv - perfectul simplu - mai mult ca perfectul aspectul imperfectiv - imperfectul În planul expresiei, opoziția aspectuală se manifestă concomitent cu opoziția temporală: cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mult ca perfectul aspectul imperfectiv - imperfectul În planul expresiei, opoziția aspectuală se manifestă concomitent cu opoziția temporală: cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi, văzu-Øi (pf.simplu) - coborâ-se-m, văzu-se-m (m.m.c.p.) aspectul imperfectiv -tema de imperfect cobora-:- cobor-a-m, ved-ea-m La prezent, opoziția perfectiv-imperfectiv se neutralizează, în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul semantic al verbelor, în funcție de înscrierea conținutului lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă. La viitor, opoziția aspectuală se suprapune opoziției temporale viitorul I - imperfectiv/viitor II (anterior) - perfectiv: Voi cânta/Voi fi cântat. Celelalte moduri, datorită conținutului lor semantic, rămân înafara opoziției aspectuale. Opoziția perfectiv-imperfectiv stă în legătură și cu alte opoziții, precum momentan - durativ, iterativ (frecventativ), incoativ - continuativ - terminativ etc. interpretate, direct, mai ales în studii de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de înscriere de către subiectul vorbitor a temporalității acțiunii verbale în durata enunțării; Aspectul obiectiv - expresia modului specific de desfășurare obiectivă a acțiunii verbale în durata enunțului. Prin aspectul subiectiv, subiectul vorbitor modalizează temporalitatea acțiunii verbale; el o poate prezenta ca: • perfectivă: Am traversat în fugă bulevardul. • imperfectivă: Pe când traversam bulevardul, m-am auzit strigat de cineva. Prin aspectul obiectiv, subiectul vorbitor descrie modul de desfășurare sau momente, etape în desfășurarea acțiunii verbale în planul enunțului - obiect al comunicării lingvistice. Acțiunea se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o categorie gramaticală al cărei plan semantic se caracterizează prin solidaritate cu componenta temporală, în planul expresiei, aspectul subiectiv se manifestă prin aceleași morfeme prin care se exprimă opozițiile temporale, considerate doar la primul nivel al temelor primare: am citit perfectiv: cit-i(am...-t; -Øi; -se-m) citii citisem imperfectiv: cit-ea-(m) Distinct de categoria gramaticală a timpului, dezvoltând un plan semantic propriu, aspectul obiectiv se manifestă în mod autonom în planul expresiei, prin prefixe și, mai ales, prin verbe semiauxiliare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de timp absolut: „Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă Turnuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în mod cert într-un moment anterior procesului comunicării: „Eu am citit acest roman.”; în momentul vorbirii „Eu (îl) am (deja) citit (romanul).” Este în afara opozițiilor aspectuale durativ-momentan sau iterativ-noniterativ.Poate fi privit din perspectiva opoziției perfectiv-imperfectiv; este un timp perfectiv, opunându-se imperfectului; acțiunea a fost fără nici o îndoială realizată: „S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;” (M. Eminescu) Structura morfologică Este un timp compus, cu structură analitică. Sintagma perfectului compus este formată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului: prin adverbul de negație nu (sau nici, mai rar): „Ș-apoi...cine știe de este mai bine. A fi sau a nu fi...dar știe oricine.” (M. Eminescu) Cunoaște opoziții categoriale verbale: • timpul - realizat ca opoziție aspectuală: imperfectiv (prezentul)/perfectiv (perfectul): Înainte de a trece pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă./ Înainte de a fi trecut pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă.. • diateza: Grija de a spăla mașina o avea Mihai./ Refuza de la început ideea de a se spăla cu apă rece
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unui atribut. În construcții infinitivale relative intră în relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se află înscris
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și cea din urmă ocazie nu-l mai părăsea... sau un „timp” posterior, mai cu seamă când este precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu rămâne, în toate cazurile, sensul perfectiv. Structura morfologică Sintagma infinitivului perfect este constituită din infinitivul prezent al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului liber: a fi cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a fi părut, a fi făcut, a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
legații cum se-nșiră.” (T. Arghezi) Participiul nu manifestă opoziții categoriale verbale: timp, diateză. Caracteristici verbaletc "Caracteristici verbale" În planul semantic al participiului conținutul lexical intră în complementaritate cu sensuri gramaticale absolutizate: • de timp-aspect; este un timp perfect, de aspect perfectiv: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) • de diateză; participiul cu originea în verbe intranzitive are sens activ: „Și să pară răsărită din visările pustiei.” (M. Eminescu) Participiul cu originea în verbe tranzitive are sens
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dar a eșuat$$ însă de fiecare dată.” SINTAXA PARTICIPIULUITC "SINTAXA PARTICIPIULUI" Dimensiunea adjectivală din planul semantic al participiului (nedevenit adjectiv, întrucât acțiunea exprimată de verbul în care își are originea nu se transformă în însușire; se produce doar absolutizarea sensului perfectiv, de proces încheiat) îi determină specificul funcțional; realizează în mod definitoriu funcțiile sintactice: • atribut: „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș! Copac pribeag uitat în câmpie.” (T. Arghezi) • nume predicativ în structura unui predicat analitic: „Pirgu, îndeosebi, părea frământat de o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gradul II. Alte verbe de aspect se construiesc numai cu infinitivul sau conjunctivul: a începe, a prinde, a continua: Mihai a început a cânta/să cânte la pian. Verbele de aspect a termina, a sfârși, a încheia, în legătură cu sensul aspectual perfectiv pe care îl impun, se construiesc cu supinul și, mai rar, cu conjunctivul, fără a accepta infinitivul. Forma absolută de supin este concurată de supinul devenit substantiv: El a terminat de cules, de secerat/culesul, seceratul. Supinul intră și în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Bloom) ; Teoria interdependenței proceselor cognitive, dinamice și reacționale (J. Nuttin); Teoria integratorie, plurideterministă (J. Linhart); Teoria integrativ-interdisciplinară (J. Nisbert); Teoria alosterică (A. Giordan; Y. Girault; G.D. Vecchi); Teoria structural sinergetică (H. Haken; A. Whitehead). • Paradigma Autodidaxologică/autoformativă: Teoria învățării completive, perfective și de autoinstruire (H. Lowe, J. Kidd, L. Thomas, C. Olivier, F. Robinson). • Paradigma învățării sociale și personale creative: Teoria problem-solvingului/ rezolvării de probleme (W. Glaser; J. Connor; S. Finkle; L. Torp; J. Savoie; A. Hughes); Teoria jocului de rol
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
că acțiunea este concepută în desfășurarea ei, ca fiind în mod concret săvîrșită, într-un moment prezent, trecut sau viitor (he is singing, he was singing). Deși în parte similară, această distincție din engleză este totuși diferită de tipul aspectual perfectiv (acțiune încheiată) - imperfectiv (acțiune în curs de desfășurare). Astfel, perfectul compus din română (și din celelalte limbi romanice) exprimă o acțiune trecută și terminată (am scris un articol), în vreme ce imperfectul exprimă o acțiune în curs de desfășurare, deci neterminată (ieri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sistemul lexical, deoarece timpul implicat de un proces, inerent evenimentului pe care îl reprezintă construcția verbală, este adesea modificat de actanți și de circumstanțele frazei. De aceea, s-a creat posibilitatea inventarierii tipurilor de procese care substituie aspectului imperfectiv și perfectiv un continuum de patru grade: stări (a iubi), activități (a respira), realizări (a naște) și finalizări (a strănuta). Procesele din tipul stării se caracterizează prin absența limitelor inițiale și finale, precum și prin absența schimbării: ea are părul blond; el simte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
latina populară tîrzie. De altfel, încă din perioada preclasică, se folosea în vorbirea familiară, alături de structura amatus sum, care era forma pentru perfect pasiv, și structura amatus fui (cu perfectul lui esse, în loc de prezent), pentru a exprima mai intens caracterul perfectiv al acțiunii. Ulterior, varianta emfatică amatus fui a fost folosită frecvent pentru a reda perfectul, pentru că timpul auxiliarului concorda cu cel exprimat de întreaga construcție. Pe măsură ce amatus fui devenea forma obișnuită a perfectului pasiv, amatus sum (cu esse la prezent
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un moment prezent, trecut sau viitor determinat, care poate fi momentul vorbirii sau un moment marcat de o altă acțiune prezentă, trecută sau viitoare (he is singing, he was singing etc). În limbile slave, categoria aspectului realizează opoziția între formele perfective (care exprimă o acțiune încheiată, terminată) și formele imperfective (care exprimă o acțiune în curs de desfășurare). În aceste condiții, precizările aspectuale, necesare uneori în traducere pentru a reda adecvat conținutul textului original, se pot concretiza în limba scop, care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ceea ce percepem este, de fapt, rezultatul evenimentului subordonat percepției: faptul că Peter se află de o parte a străzii, știind că se afla de cealaltă parte a străzii cu cinci minute înainte. Telicitatea verbului de percepție este determinată de caracterul perfectiv al acțiunii subordonate. În exemplul (17) se redă o percepție a unui eveniment în desfășurare, deci construcția are interpretare atelică, așa cum se observă și din imposibilitatea de a adăuga un delimitator temporal de tipul in five seconds flat 'în fix
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
1ʼ) Văd că urcă scările. Diferența de interpretare dintre contextele (1) și (1ʼ) se explică prin structura semantico-sintactică a propoziției subordonate: în (1) se exprimă percepția unui eveniment la care perceptorul 80 nu a luat parte (verbul din subordonată este [+Perfectiv], față de verbul de matrice, [+Prezent]), în (1ʼ) se exprimă o percepție a unui eveniment (a urca scările) surprins în desfășurare. O opoziție semantică prin care se structurează câmpul verbelor de percepție este cea care distinge între percepția directă și percepția
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
nu este necesar ca acesta să perceapă chiar procesul exprimat în subordonată. Caracterul indirect al percepției se poate explica ca urmare a decalajului temporal dintre cele două predicații - predicația din matrice are trăsătura [+Prezent], în timp ce predicația din subordonată are trăsătura [+Perfectiv]. * percepții indirecte cognitive (46) Mă pot lipsi de o călătorie mereu amînată în Grecia, mă pot lipsi de Bucuresti, dar de voi văd ("constat") [că nu mă pot lipsi]. (Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, în CLRA) (47) Dar văd ("constat") [că
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
OBOseala după deplaSArea și jocul totuși greu de la# paris (IVRLA: 257) (62) B: îl analizează # vedem dacă e da bun sau nu # dacă se aprobă sau nu Structura [a vedea + GCompldacă] se blochează în prezența verbului a vedea cu trăsăturile [+Perfectiv] [+Afirmativ]: (63) *A văzut dacă era cineva acasă. vs (63') Nu a văzut dacă era cineva acasă. 4.2.3. A vedea, cu obiect direct realizat ca propoziții non-finite Verbul a vedea admite, restrâns, realizarea obiectului direct ca propoziție infinitivală
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
exprimă percepții mediate, preluate, verbul a auzi nu mai desemnează percepția auditivă, ci un act de cunoaștere - a auzi "a afla". 4.2.5.2. Tiparul [a auzi + Gcomplsă] Tiparul este condiționat de apariția în matrice a verbului cu trăsătura [+Perfectiv] la formă negativă, o structura cu verb nonperfectiv [+Afirmativ] nefiind admisă: (76) Mi se pare o zonă foarte sigură, nu mi-a furat nimeni nimic și nici nu am auzit [să se întâmple]. Selecția conjunctivului este legată de gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
Prezent] satisface contextul pasivului reflexiv, independent de realizarea obiectului direct ca nominal, ca subordonată conjuncțională/relativă sau ca propoziție gerunzială (264-267). Alegerea între tipul de pasiv pare că este determinată și de anumite restricții aspectuale. Dacă verbul din matrice este [+Perfectiv] sau dacă întreaga construcție exprimă un eveniment iterativ, verbul de percepție acceptă doar pasivizarea prototipică (268). ACTIV PASIV (264) De aici văd munții. > (264') *Sunt văzuți munții vs Se văd munții. (265) Îl văd pe Andrei jucându-se în parc
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]