471 matches
-
ridicarea societății. De aceea, cred, că pentru reușită este nevoie în primul rând de sinceritate din partea alegătorilor, dar și a candidaților. Interesele țării trebuie gândite, înțelese, în acest moment important. Sinceritate înseamnă adevăr și adevărul însemnă verticalitate. Opusă sincerității este perfidia, o trăsătură de caracter manifestată prin minciună, cinism, răutate, viclenie, necinste (separate sau împreună toate), de multe ori în ciuda aparențelor binevoitoare. Și ele sunt folosite în zilele noastre drept arme de luptă dintre cele mai eficiente. Cu ele se poate
SINCERITATE, ADEVĂR ŞI MINCIUNĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383820_a_385149]
-
și „o nație”, spunea Părintele arhimandrit Iustin Pârvu (1919-2013), vorbind despre „industria minciunii” a vremurilor noastre. Și să ne ferim de politicienii care pot fi aproape de gândirea lui Lenin, care pentru atingea scopul recomanda: „Trebuie să folosim orice șiretlic, truc, perfidie, ilegalitate, minciună ... Referință Bibliografică: Sinceritate, adevăr și minciună / Vavila Popovici : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1386, Anul IV, 17 octombrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
SINCERITATE, ADEVĂR ŞI MINCIUNĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383820_a_385149]
-
din care se poate vedea că oamenii nu erau proști, fiindcă dacă ar fi fost, nu ne-ar fi făcut să râdem. Acum, ceea ce se petrece în jurul nostru nu este nici umor, nici naivitate, nici prostie chiar, ci este răutate, perfidie, rafinament pervers, inteligență pusă în scopuri de distrugere, versatilitate, șmecherie, lipsă de înțelepciune și bun simț, minciună, oportunism. În două cuvinte - suflete bolnave. Vedem oameni avizi de putere care fac orice numai să-și mențină sau să dobândească puterea râvnită
POLITICA, MINCIUNA ȘI OPORTUNISMUL de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2130 din 30 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383301_a_384630]
-
-ți intre-n voie, dar nu au izbutit; vroiau, adică, să se vâre acolo unde și ție locul îți este prea strâmt. În adâncul tău, să te sufoce și în ultima ascunzătoare. Cu nimicurile lor, cu grijile lor stupide, cu perfidia, cu plânsul la comandă, cu mofturile, cu țâfna lor, cu amorurile trecute, pe care le poartă în taină, răzbunându-se instinctiv pentru nereușitele de dinainte. Nu pricep nimic, tot mai convinse că înțeleg totul. Amuzante, detestabile, te-ai folosit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
pentru barca lui, se gândi. — Înțelegi acum de ce ar fi oportun să se ocupe autoritatea supremă a Comunei. Ar trebui să chemăm... ar trebui chemată Sfânta Inchiziție. Diavolul locuiește În biserica asta pângărită... bâigui Bargello. De câte ori Își pusese Întrebări În privința perfidiei omenești, Își zise poetul. Acum o avea dinainte, În forma sa cea mai abjectă. — Ai procedat cu Înțelepciune atunci când m-ai adus aici, rosti el agale. Cât despre Inchiziție, deocamdată las-o În afara acestei chestiuni. Oricum, vom avea timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă Francisc și surioara Sărăcia... Altceva nu știa. Dante Îl concedie cu țâfnă, enervat de impertinența lui. Repertoriul acela de fraze gata făcute pe seama călugărilor Îl deranja. Numai cine, asemenea lui, Îi frecventase cu asiduitate le putea cunoaște până la capăt perfidiile și virtuțile. Virtuți puține, perfidii nenumărate. Bargello abia ieșise când străjerul Îl anunță pe Dante că un necunoscut cerea audiență. — A spus cine e? — Nu, dar afirmă că te cunoaște. Poetul simți cum i se Încordează mușchii maxilarului. Iarăși infamul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Altceva nu știa. Dante Îl concedie cu țâfnă, enervat de impertinența lui. Repertoriul acela de fraze gata făcute pe seama călugărilor Îl deranja. Numai cine, asemenea lui, Îi frecventase cu asiduitate le putea cunoaște până la capăt perfidiile și virtuțile. Virtuți puține, perfidii nenumărate. Bargello abia ieșise când străjerul Îl anunță pe Dante că un necunoscut cerea audiență. — A spus cine e? — Nu, dar afirmă că te cunoaște. Poetul simți cum i se Încordează mușchii maxilarului. Iarăși infamul acela de Manetto, cu pretențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe urmele asasinului? adăugă celălalt. — Și una și alta, fiind treaba mea de prior lupta Împotriva răului. — Ai șters-o deja din amintire pe splendida Antilia spre a urmări din nou enigma cvintuplă? Întrebă Antonio. În tonul său exista o perfidie subtilă, ca și când ar fi fost În continuare deranjat de favoarea pe care dansatoarea i-o rezervase. — Da, i-o reteză scurt Dante. Dar Întâlnirea noastră poate fi una de bun augur, Întrucât cred că mă puteți ajuta. Vreau să aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
e o adevărată expertă În materie... Eva? Cine o mai fi fiind și Eva? Oricum, suna bine: Adam... Eva... Lipsea doar grădina Edenului - șarpele biblic era, conștiincios, la datorie, mi se Încolăcea insidios În minte, Îndemnându-mă, cu ancestrala-i perfidie, să mă precipit către pomul cunoașterii, să Întreb, să aflu. Ezitam totuși. Ceva Îmi spunea că nu e bine să forțez nota prematur: nu eu făceam regulile aici. Prin urmare, răbdare, tutun și cafea preparată de necunoscuta expertă Eva. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
termeni sacri, cum spui, care ascund de fapt cu totul alte intenții și totuși, vezi bine, pentru fiecare din noi, În adîncul ființei noastre, aceste noțiuni Își păstrează sensurile inițiale așa cum le-am apucat din bătrîni. — Aparent. Tocmai aici e perfidia. Nu ai văzut că nici mata nu-mi acorzi creditul cuvenit, pentru că de fapt consideri tot ce Încerc să-ți demonstrez o simplă pălăvrăgeală retorică, susținută cu un patos excesiv pentru că insul În cauză se consideră o victimă? Stai, mon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
exprim atît de ironic cu privire la sentimente care mie mi-ar fi total străine. — E chestie de vocație, dragul meu, hai să ne menținem În limitele politeții. Firește că acest sentiment s-a dovedit salutar de-a lungul istoriei exact prin perfidia cu care a creat supunerea „dacă te Însori cu una din alt sat sau din altă comunitate, te dezmoștenesc!“. În același timp se mobilizează toate energiile pentru proslăvirea și apărarea națiunii. Individul este atît de acaparat de aceste „datorii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
noi vom pleca acum. Nu mai avem pentru ce sta... să mergem, domnule Luca, zise el, luându-mă de bietele mele mâini ce tremurau cumplit. Îmi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat, te rog să accepți scuzele mele pentru perfidia cu care ai fost atacat. Să mergem dar... Eram atât de amărât din pricina acestei ultime întâmplări și atât de speriat în același timp, încât nici măcar n-am mai fost în stare să-i spun că nu are de ce să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cinic dar cu inimă bună, Îi explica unui personaj secundar de ce femeile ca Veronica Lake erau pierzania tuturor masculilor dintr-o bucată și, chiar așa fiind, nu aveai Încotro decît să le iubești cu disperare și să pieri trădat de perfidia lor. Fermín Romero de Torres, care se transforma Într-un critic expert, numea acest gen de istorii „povestea călugăriței“. După el, nu erau decît niște fantasme misogine pentru amploaiații cu probleme de constipație și pentru bigotele ofilite de plictiseală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
artă pentru păstrarea rămășițelor pământești ale sfinților. Învelișuri pentru gambe, pentru mâini, uneori pentru capete. Dar acesta era atât de mare Încât putea găzdui un Întreg bust omenesc. Ciudățenia chipului reprezentat Îl nedumerea. Artistul Îi conferise trăsăturile perversiunii și ale perfidiei celei mai neînfrânate. Și, În același timp, o durere intensă, În gura Încordată În care se Întrevedeau dinții de sidef. Cu adevărat, mâna care Îl cizelase trebuie să se fost de o iscusință ieșită din comun, ca să evoce atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
știi cine sunt cei trei, o batjocură vădită la adresa figurii magilor? - Cred că da. Cei trei maeștri ai cărții: Moise, Cristos și Mahomed. - Înconjurați de prostituate! Numiți cei Trei Impostori, În filosofia lui eretică. Frederic a intrat În Ierusalim cu perfidie, batjocorind cu simbolurile lui popoarele care locuiau acolo, murmură Marcello. Dar ai trecut peste omul cu două fețe. El scapă de ascuțimea minții dumitale? - Nu știu, poate... Începu să spună Dante. Apoi se opri, amintindu-și de strania statuetă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
referea la un neajuns fizic sau la o lacună morală. Însă dacă episcopul voise să definească drept „om neîntreg” pe cineva care, pe atunci, era doar un copil? Și dacă acel copil ar fi acționat ca o unealtă oarbă a perfidiei celorlalți, din ură față de un tată care Îl renegase În mod inexplicabil și Îl ofensase În persoana mamei adorate? Acea durere veche putea să fi inițiat o tragedie ce ucisese o stirpe și devastase imperiul. Până la ultimul ei act, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
teatrul tuturor acestor fapte. Prin pereții care parcă se prăvăleau peste el, Închizându-i, pe Arrigo mort și pe el viu, Într-o aceeași Îmbrățișare de piatră, i se părea că vede străzile și zidurile, casele, ușile Închise, grămada de perfidie și de rău mereu pe punctul de a se revărsa. Și nu auzea pașii nimănui. Pentru că aceea era cetatea lui Dis, unde diavolii păzesc porțile. Arrigo Îl ucisese pe omul pe care Îl credea tatăl său chiar cu acea cupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nimeni. Bonatti era pierdut În contemplarea unui grup de stele aflate undeva jos, În dreptul orizontului. - Iată răsărind Scorpionul... Așa era scris, așa se va Întâmpla, murmură el, Închizând ochii, cu un glas care, dintr-o dată, parcă venea din depărtare. Toată perfidia maurilor și necromanția lor nu au nici o putere În fața admirabilei arhitecturi a creației, cu lumina ei nemișcată și cu hotarele ei statornice. - Nu maurii au căutat adevărul, ci mințile cele mai strălucite ale veacului nostru, ale seminției noastre, ale crezului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
combate aceste două gândiri niciodată citate, dar care-l preocupă, după câte se pare, tot timpul? Pentru că Aristip din Cirene nu e citat niciodată în opera completă a filosofului, ca să zicem așa, socratic, decât o singură dată, și atunci cu perfidie... Platon povestește sfârșitul lui Socrate, îi descrie ultimele clipe, subliniază absența filosofului din Cirene, care locuia nu departe, la Egina, și lasă deci să se înțeleagă că ar fi putut fi prezent... Perfidia denunțului se întoarce împotriva lui Platon, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
decât o singură dată, și atunci cu perfidie... Platon povestește sfârșitul lui Socrate, îi descrie ultimele clipe, subliniază absența filosofului din Cirene, care locuia nu departe, la Egina, și lasă deci să se înțeleagă că ar fi putut fi prezent... Perfidia denunțului se întoarce împotriva lui Platon, deoarece acesta ne aduce dovada irefutabilă că îl cunoștea pe Aristip; îi știa numele, cu certitudine, dar și, în mod obligatoriu, tezele, învățătura, ideile. A trece sub tăcere un filosof pe care-l combați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
adevăr, că absența lui Aristip din Cirene din opera lui Platon dovedește inexistența tezelor cirenaice în momentul în care acesta scrie dialogul Philebos, consacrat totuși în exclusivitate problemei plăcerii. Am văzut în ce măsură această omisiune s-a datorat mai curând unei perfidii ideologice voluntare decât inexistenței în epocă a unui corpus demn de acest nume. în schimb, așa cum o atestă fragmentele, ceea ce subzistă la rubrica filosofilor cirenaici seamănă cu un han spaniol în care nu găsești decât ce ai adus: Aristotel, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
evita să le critice în mod serios și nu le dă interlocutorilor șansa să-și apere realmente poziția. Probitatea intelectuală? O lasă în seama altora... Pentru că Platon îl știe pe Aristip din Cirene, ca să nu-l amintim decât pe acesta. Perfidia sa îl acuză, căci, așa cum s-a văzut, în Phaidon el menționează numele filosofului pentru a-i semnala absența de la moartea lui Socrate și prezența nu departe, la Egina - ar fi putut deci să vină fără nicio problemă... Iar în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
doar din punct de vedete statistic al managerilor politici efemeri, stăpâniți până în adâncul rărunchilor, din nefericire, de duhul inexpresiv și închis la culoare al lipsei de bune intenții și al minciunii). În acest nou lagăr terestru cu gust amar de perfidie postmodernă, trebuie spus că se moare, la fel ca și în anii '40, de foame fizică și, mai nou, de însingurare. Numele noului spațiu concentraționar contemporan simbolizează, de fapt, un areal geografic limitat, dar cu o denumire exactă, un perimetru
DIN LAGĂRUL SIBERIEI ÎNGHEŢATE ÎN AZILUL DE NOAPTE AL UE ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364404_a_365733]
-
hotăra: „Să i se dea femeia!” Și i se trimetea femeia; dacă afla că îi place băutura, hotăra: „Să i se dea băutură!” Și i se oferea băutura. Și totul până la „terminarea” individului, căderea lui în mlaștină sau lichidarea fizică. Perfidia și cruzimea erau trăsăturile de caracter care se cultivau, încercându-se estomparea trăsăturilor nobile ale poporului român. Chiar dacă el nu a fost asasinat, Labiș a fost cu siguranță un ghimpe în coasta regimului. După Revoluția română din 1989, Gheorghe Tomozei
AURUL DIN POEZIA LUI NICOLAE LABIŞ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1067 din 02 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362904_a_364233]
-
din peisajele pictate de ea, uneori sugerând un non sens, alteori o luptă durută dintre bine și rău, o dorință neîmplinită, o victorie a frumosului, a existenței sau a speranței. Durerile acestei poete a penelului sunt provocate de nedreptatea, răutatea, perfidia, lașitatea, josnicia unor oameni. Este vorba, de fapt, despre permanenta luptă a pictoriței cu sine însăși și cu lumea care nu e cum trebuie, lumea, viața, care sunt atât de frumoase și nu de puține ori atât de urâțite de
PICTORIŢA LIANA SAXONE HORODI, ÎNTRECÂNDU-SE PE SINE de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 1077 din 12 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363286_a_364615]