270 matches
-
iubi aproapele pe care-l iubești deja - un tată, o mamă, copiii, frații și surorile, prietenii... - nu prezintă niciun interes. Ce-ar însemna un îndemn la o îndatorire pe care o practicăm deja? în schimb, a-ți iubi călăul, stăpânul, persecutorul, iată o adevărată ocazie de a practica iubirea de aproape... în Spiritul Liber, nu-l iei pe celălalt ostatic pentru a-ți câștiga paradisul, nu practici milostenia sau iubirea de aproapele tău pentru a-ți asigura mântuirea - pentru că ești deja
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cea mai mare parte dintre ei o ignoră. Biserica îi combate: nu-i plac nici ironia lor, nici libertatea spiritului, nici vagabondajul, nici cerșetoria pe care uneori o predică. Astfel încât „goliarzii” dispar prin secolul al XIII-lea victime ale zelului persecutorilor lor creștini. Cuvântul „goliard” servește de atunci încoace la desemnarea peiorativă a fariseilor, a zeflemiștilor, înainte de a deveni, în jargonul judiciar, sinonim cu „patron de bordel”... în anii ieșirii din scenă a „goliarzilor”, Dante scrie Divina Comedie îîntre 1307 și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și contractul hedonist, și exegeza, și grația, și Infernul, și Luther, moartea sa, și sufletul, HEILWIGE DIN BRATISLAVA și banii, și bucuria, și sărăcia voluntară, IAN DIN BRNO abjurare, contract hedonist, dominican, și femeile, și furtul, și libertatea, și panteismul, persecutor, și procreația, și sărăcia, și sexualitatea, teolog sadian, IOHANNES HARTMANN DIN AMTMANSTETT îIOAN ȚESĂTORUL) și dorințele, și moartea, și morala, și păcatul, și sexualitatea, QUINTIN THIERRY și Calvin, și femeile, învățăturile sale, moartea sa, WALTER DIN OLANDA banchetele sale, moartea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a exprimat - fie și într-o situație de urgență - propria homosexualitate (ajutat de un curaj cu siguranță mai mult popular decât burghez: de aici conotația clasică a urii împotriva homosexualității) nu va mai fi, măcar în acest domeniu, rasist și persecutor. În experiența sa omenească va exista un element de „reală” toleranță în plus, care înainte nu era. Și, în cel mai bun caz, își va îmbogăți propria cunoaștere a persoanelor de același sex, relația cu acestea neputând să fie, în
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
aceasta. Tocmai datorită acestor particularități, o comunitate ce elaborează o anumită memorie colectivă va rămâne relativ impermeabilă memoriilor altor comunități, reciproca fiind, și ea, valabilă. „Memoria cuceriților e diferită de cea a cuceritorilor, cea a persecutaților diferă de cea a persecutorilor, cea a oprimaților de a celor ce oprimă”, cum bine observa R. Gildea, dar și memoriile cuceritorilor dintr-un loc diferă de cele ale cuceritorilor din alte locuri. Iar cu memoriile cuceriților, persecutaților și persecutorilor, a oprimaților și opresorilor se
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
persecutaților diferă de cea a persecutorilor, cea a oprimaților de a celor ce oprimă”, cum bine observa R. Gildea, dar și memoriile cuceritorilor dintr-un loc diferă de cele ale cuceritorilor din alte locuri. Iar cu memoriile cuceriților, persecutaților și persecutorilor, a oprimaților și opresorilor se Întâmplă același lucru. Din acest motiv, odată pornit pe calea elucidării chestiunii locurilor memoriei, cercetătorul poate avansa În multiple direcții, doar parțial intuite și dezvăluite de investigațiile de până astăzi. El se poate păstra În
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
în funcție de situație și de necesitatea unor relaționări specifice. Spre exemplu, dacă cineva își activează starea de Părinte el va acționa de o manieră care să confere dependență celor cu care interacționează, oscilând între: (1) reacții de impunere, reacții ostile (de persecutor), prin care partenerul comunicațional este „pus la punct” într-un mod brutal, fără să-i fie lăsată nici o situație de ieșire (expresii ca: „faceți cum vă spun eu”, „ce este asta?” „nu sunteți buni de nimic!” etc.) și (2) reacții
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
rolurilor poate fi definită de existența unor „jocuri” de manipulare. A. Cardon, adaptând cercetările din aria analizei tranzacționale efectuate de către Stephen Karpman, a preluat ceea ce autorul respectiv a numit „Triunghiul Dramatic”, evidențiind existența a trei roluri în organizații: rolul de persecutor, cel de victimă și cel de salvator. Interesant este faptul că aceste roluri sunt schimbate pe rând de către protagonișii jocului de manipulare. Cardon folosește pentru ilustrare o scenă fictivă: un angajat al unei organizații, pentru că îi este interzis să fumeze
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
pentru că îi este interzis să fumeze la locul de muncă, își exprimă dezacordul față de această regulă petrecând mult timp în vestiar și fumând acolo. șeful său direct percepe acest comportament ca pe o provocare. Muncitorul își asumă deci rolul de persecutor al șefului, care este în poziție de victimă; pentru a nu rămâne în poziția de nesiguranță, șeful trece la acțiune și preia dintr-o dată inițiativa și rolul de persecutor, dându-i un avertisment subordonatului său. Muncitorul, persecutor atunci când, pierzându-și
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
comportament ca pe o provocare. Muncitorul își asumă deci rolul de persecutor al șefului, care este în poziție de victimă; pentru a nu rămâne în poziția de nesiguranță, șeful trece la acțiune și preia dintr-o dată inițiativa și rolul de persecutor, dându-i un avertisment subordonatului său. Muncitorul, persecutor atunci când, pierzându-și timpul în vestiar, este neproductiv, devine victimă atunci când primește avertismentul. În rolul de victimă (se crede atacat pe nedrept de către șeful său), subordonatul își caută un salvator (un lider
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
deci rolul de persecutor al șefului, care este în poziție de victimă; pentru a nu rămâne în poziția de nesiguranță, șeful trece la acțiune și preia dintr-o dată inițiativa și rolul de persecutor, dându-i un avertisment subordonatului său. Muncitorul, persecutor atunci când, pierzându-și timpul în vestiar, este neproductiv, devine victimă atunci când primește avertismentul. În rolul de victimă (se crede atacat pe nedrept de către șeful său), subordonatul își caută un salvator (un lider de sindicat sau un alt șef, aflat la
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
crede atacat pe nedrept de către șeful său), subordonatul își caută un salvator (un lider de sindicat sau un alt șef, aflat la un nivel ierarhic mai ridicat) pentru a-și putea persecuta din nou șeful prin persoana interpusă. Astfel, din persecutor, șeful riscă să devină din nou o victimă. Aceste jocuri ale relațiilor și schimbărilor de rol devin foarte interesante de studiat din perspectiva înțelegerii multi-influenței pe care o exercită jucarea unui rol în structurarea relațiilor de comunicare și în apariția
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
-tău acasă ce primești...”. Într-adevăr, în momentul venirii tatălui, mama îi relatează comportamentul indezirabil al copilului în cursul zilei; tatălui i se cere să facă ceva în acest sens. Fără să aibă toate informațiile, tatăl intră în rolul de persecutor cerut de mamă și îl pedepsește pe copil. În acest moment, se întâmplă o schimbare de rol surprinzătoare: mama intervine între tată și copil să atenueze pedeapsa (pe care chiar ea o solicitase), pedeapsă pe care o consideră excesivă și
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
Tesalonic de iminența acesteia. 2Tes. apare ca un răspuns indirect, polemic. În cuprinsul epistolei se remarcă trei momente semnificative: 1) primul capitol dezvoltă temele complementare ale persecuției și răsplății. Cristos îi va pedepsi la a doua sa venire pe toți persecutorii, fără nici o excepție, iar pe toți cei credincioși îi va răsplăti; 2) al doilea capitol are în vedere eshatologia: parusia va întârzia din diferite motive; 3) al treilea capitol propune creștinilor un ghid de comportare. Dată fiind întârzierea parusiei pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și direct la o situație de persecuție suferită de creștini. În privința Anticristului, autorul pare să aibă în vizor un personaj istoric. De asemenea, el se adresează unei comunități nu doar amenințate, dar care a suferit deja încercarea martiriului. În ce măsură numele persecutorului poate fi identificat pe baza datelor furnizate de text? Cercetătorul scoțian R. Bauckham, în două studii impresionante, propune identificarea falsului Mesia cu Simeon bar Kokhba, conducătorul revoltei antiromane din 132‑135. Să vedem care sunt argumentele sale. În prezentarea primelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dezlănțuie împotriva tuturor celor care refuză să îl recunoască, să îl susțină, dar mai ales împotriva celor care „l‑au slăvit pe cel dintâi Cristos, cel pe care părinții noștri l‑au răstignit pe cruce” (2, 9). Fără nici o îndoială, persecutorul este un fals mesia evreu, iar printre persecutați se află creștinii care au ales să rămână neutri din punct de vedere politic, dat fiind faptul că ei cunoscuseră deja un Mesia, pe Isus. Prin urmare, miza textului este în primul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anumit scop; dacă persecuțiile împotriva creștinilor există, acestea vizează același scop, ascuns ochilor profanilor, dar limpede pentru cei inițiați. Episcopul de Lyon raportează sensul martiriului la o logică divină, al cărei sens profund scapă, pentru moment, atât victimelor, cât și persecutorilor. Potrivit acestei logici, încercarea martiriului este cea care îi separă cel mai bine pe sfinți de păcătoși, hărăzindu‑i pe cei dintâi raiului, iar pe ceilalți, iadului. Întrucât recapitulează întreaga istorie a apostaziei, Anticristul lucrează, la rândul său, în cadrul planului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să o poarte (cf. 2Mac. 6,7; 3Mac. 2,29). Ea este opusul cununii „vieții”, cununii martirilor. Hipolit îl menționează pe Antiochos Epiphanes, primul care a impus iudeilor asemenea sacrificii, din două motive: Antiochos constituie, în opinia sa, prefigurarea ultimului persecutor al „sfinților”; moartea sa îngrozitoare (a fost „mâncat de viermi”, 2Mac. 9,9) anunță sfârșitul Anticristului. În acest punct, exegetul atinge tema răzbunării divine, temă capitală în scrierile lui Lactanțiu. Prin aceste referiri livrești este sugerată realitatea cotidiană - comportamentul Romei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nedreptățită de Cristos” (57, 1). Hipolit accentuează opoziția, esențială la Chiril al Ierusalimului, între Isus, împărat ceresc, și Anticrist, împărat pământesc. Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei escalade a nelegiuirii - ei au trădat succesiv Legea, Profeții, Evangheliile și Apostolii (58, 2) - care va culmina cu recunoașterea lui Anticrist. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Daniel, Isaia și din Apocalipsă. Exegetul își propune organizarea sistematică a acestor testimonia și lămurirea pasajelor dificile, asistat fiind de Duhul Sfânt. Tratatul dezvoltă douăsprezece teme, enumerate în capitolul 5, organizate în jurul unei teme principale - tiranul eshatologic de origine iudaică, persecutor al creștinilor. Anticristul este caracterizat prin opoziție cu Cristos (există nouă opoziții, prezentate în capitolul 6). Potrivit profețiilor lui Moise și Ieremia, el se va naște din tribul lui Dan, în perioada ulterioară divizării Imperiului Roman în zece mici democrații
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru credința lor, cei șapte frați Macabei au devenit modele pentru posteritate, figuri exemplare, repere religioase (II, 35). Pe de altă parte, dacă Dumnezeu ar fi evitat în mod constant să‑și apere credincioșii, dacă ar fi acordat deplină libertate persecutorilor, aceasta ar fi apărut ca o dovadă de slăbiciune, de neputință. De aceea, de fiecare dată când un martir scapă din mâinile persecutorilor săi, acest lucru trebuie considerat o minune. Hipolit spune lucrurilor pe nume. Pe de o parte, el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dumnezeu ar fi evitat în mod constant să‑și apere credincioșii, dacă ar fi acordat deplină libertate persecutorilor, aceasta ar fi apărut ca o dovadă de slăbiciune, de neputință. De aceea, de fiecare dată când un martir scapă din mâinile persecutorilor săi, acest lucru trebuie considerat o minune. Hipolit spune lucrurilor pe nume. Pe de o parte, el dezaprobă orice compromis cu imperiul ostil creștinilor, pe de alta, lansează un îndemn foarte ferm la martiriu în numele credinței. Refuzarea martiriului, fuga de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
227; 361‑370. Nero încarnează aici monstrul absolut. Dacă în cartea precedentă, se simțea totuși o oarecare simpatie față de apărătorul cauzei orientale, sentimentele care se degajă de această dată sunt ura și setea de răzbunare față de un reprezentant al imperiului persecutor. Roma însăși este numită, ca și în Apoc. 17, „cetatea Babilonului”. Nero va fugi din această cetate a „noului Babilon” și se va refugia la curtea regelui Persiei, nu pentru a declanșa atacul împotriva propriei cetăți‑mamă, ci împotriva... Ierusalimului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sibiline, scrieri iudaice, reluate și completate mai târziu de creștini, folosesc legenda lui Nero într‑o campanie de propagandă antioccidentală. Această alegere se datorează probabil ambiguității personalității sale: respingător, pe de o parte, prin biografia sa monstruoasă - matricid, infanticid, incestuos, persecutor -, atrăgător, pe de alta, prin simpatia pe care o nutrește față de popoarele Orientului, pe toată durata domniei sale. Creștinii au integrat legenda unui scenariu cristologic. Astfel, începând cu Apocalipsa lui Ioan (cap. 13), Nero devine figura emblematică a tiranului de la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Cristos sunt puse pe același plan cu condamnarea Romei („Marea Desfrânată”, „Noul Babilon”) și a imperiului occidental. Pe de altă parte, declanșând cea dintâi persecuție sângeroasă împotriva creștinilor, în anul 64, Nero se impune practic drept paradigmă a persecutorului. Chiar dacă ideea dezvoltării mitului anticristic pornind de la legenda neroniană nu poate fi acceptată, merită remarcat rolul capital pe care figura tiranului păgân l‑a avut în gândirea apocaliptică creștină din toate timpurile. Autorul Urcării la cer a lui Isaia (cap
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]