111 matches
-
partenerului cu divorțul. După 20 de ani de căsnicie cu scriitorul și editorialistul David, Katie îl înșală cu ocazia unei deplasări la Leeds, anunțându-l telefonic, printre altele, că vrea să iasă din raza otrăvită a indiferenței lui cinice și persiflante. Analistă fără cusur a propriei vieți și mai ales a stării de fapt în care se află, încercată de sentimente profund contradictorii, își dă seama că rațiunea, bunul simț, statutul ei de medic și mamă a doi copii minori nu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fără voie, în rîndurile denigratorilor care s-au ivit cu diverse pretexte, mai mult sau mai puțin demne de luat în seamă. Citabil este acel Mauriciu Schwarzfeld, de la revista „Contemporanul”, cu al său titlu incriminator, din care nu lipsește sintagma persiflantă „meșterul drege-strică”, expresie intrată cu prea multă ușurință în presa de scandal. Se dorea eliminarea volumului, emblemă a unei generații, însă de pe poziții destul de șubrede. Mai întîi pentru că publicistul de la „Contemporanul” nu avea nici o competență: ieșise din neant. În al
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
inteligent pe gustul cititorului. La Arghezi, scrisoarea deschisă e concepută dal capo al fine în registrul finei ironii, în care reverențiozitatea corespunde cerinței de principialitate a polemicii. În genere însă, ea traduce, în egală măsură, un ton și o atitudine persiflante. Condescendența unui enunț precum " Onorate domnule profesor, spre părerea mea cea tare de rău, vă înțeleg" este infirmată de pasajul imediat următor, unde cuvântul "jidan", folosit de adversar, este pastișat prin subliniere grafică și folosit ca argument bumerang în confruntarea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Atunci când temperatura violenței scade, iar pamfletarul se mișcă în spațiul organizat și normat al polemicii literare, injuria, blestemul, ocara sau batjocura își pierd eficacitatea. Noul arsenal strategic mizează, așa cum am văzut, pe cu totul alte arme: ironia subtilă, diasirmul, parabola persiflantă, umorul absurd sau frust, portretul ridicol sau scenariul burlesc ș.a. care, aglutinate argumentației punctuale, creează un discurs unic, atemporal prin originalitate. În acest sens, e edificatoare însăși viziunea lui Arghezi privind polemica: În războiul cu pușca, materia se isprăvește și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
normat al confruntării, a cărei miză nu mai este de ordin pragmatic-persuasiv, ci exclusiv afectiv și estetic. În cea de-a treia serie a Biletelor..., așa cum am arătat la începutul acestui demers, Arghezi, deși își întețește atacul, revine la tonul persiflant și/sau sarcastic, astfel că, privită global, confruntarea cu Iorga, dacă adăugăm și abordarea satirico-alegorică, tipologizantă, a "Savantului", din Tablete din țara de Kuty (al cărei substrat polemic, de asemenea, nu poate fi ignorat), ne apare într-o coloratură diversă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
enigma)305, relevând abilitatea polemistului de a selecta, din tropologia polemică, figurile cel mai adecvate pentru a stimula latura imaginativă a receptorului. În discursul antiiorghist, disimularea argheziană este, de cele mai multe ori, sursa unui umor de o intensitate variabilă: de la surâsul persiflant sau malițios, la caraghioslâcul savant al unui simplu gest, până la comicăria generalizată a situației și râsul necenzurat sau până la deriziunea sarcastică, frizând umorul negru sau tragi-comicul, așadar, gama afectelor în registrul comic este extrem de flexibilă. Atunci când își propune să denunțe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-i scrie o epistolă în iunie 1908 în care se scuza că nu poate fi prezent la analiza lecției de probă și își declară disponibilitatea de a renunța la orele de la Seminar. Scrisoarea curajosului profesor, căreia nu-i lipsește nota persiflantă, capătă valoare de document în viziunea directorului, motiv pentru care ulterior îl demite. Profesorul de franceză reacționează printr-o plângere la ministerul instrucțiunii publice, și Spiru Haret, ministru în cabinetul național-liberal, îl întreabă dacă el consideră că a demisionat din
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
și sociale. Milioanele de oameni așezați în jurul televizorului, în stil CNN, absorbind echivalentul modern al învățăturii șamanice de la sursa autorizată, sunt o realitate izbitor de asemănătoare cu vechile relații tribale tiranice de instrucție și control."357 În stilul său acid persiflant, Umberto Eco atrage și el atenția asupra impactului mass-media pentru ritmurile vieții și ale conștiinței ("depinde de priceperea ziaristului să dea dramatism fleacului"), dar și de locul imaginarului în această dinamică: "mass-media ne-au convins mai întâi că imaginarul este
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mă întîmpină în timp ce eu, așezîndu-mă pe scaun în fața lui, îmi coborâi privirea: "Aaîîîaaa!" Crezui că eram descheiat la pantaloni, în orice caz îmi dădui seama că gravitatea mea, capul meu pe sus îi stârnise pesemne exclamația aceasta batjocoritoare. Intensa familiaritate persiflantă și rece a glasului său mă făcu să simt o clipă de senzație netă că pe acest om l-am cunoscut înainte ca atât eu cât și el să ne fi născut. Senzație stranie și violentă de coșmar metafizic, sau
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
conformă” cu epoca În care se scria despre acesta. Într-una dintre ele era semnalată lucrarea istoricului ieșean Alexandru Zub, intitulată Mihai Kogălniceanu istoric, apărută În anul 1974, la Editura Junimea, În care se considera că autorul „făcea o prezentare persiflantă evenimentelor revoluționare din Moldova” În mijlocul cărora s-a aflat și Mihail Kogălniceanu. Deficiențe similare erau semnalate de cenzor și pentru articolul Mihail Kogălniceanu și Gr. Al. Ghica, din Revista arhivelor, nr. 2, 1973. În aceeași carte, Mihai Kogălniceanu istoric, cenzorul
CAROL I ŞI MIHAIL KOGĂLNICEANU SUB LUPA CENZURII COMUNISTE (1973-1977). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GABRIEL MOISA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1285]
-
lui alde, dintre care - cu toată ambiguitatea inerentă - unele pot fi explicate ca desemnând grupul familial (a), altele ca formule de deferență individuală (b), dar multe apar în contexte neutre (de simplă aproximare enunțiativă) sau (mai probabil) ironice și vag persiflante (c): (a) Guica s-ar fi dus acasă la alde Besensac; (b) alde nean-său Cristache al lu' Dumitrache, cu alde Leana lui Floricel; (c) Polina era în vorbă cu alde Birică; neamțul e ca alde Ilie al lui Udubeașcă; îl
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
un moldovean, Alexei Mateevici, la congresul Învățătorilor moldoveni din mai 1917: . Era preluarea peste timp a atitudinii unui bucovinean, Alexandru Hurmuzachi, care combătea denumiri false la jumătatea secolului al XIX lea pentru limba română, printre care și limba moldo-valahă-română: . Numele persiflant, pe care Îl creează bucovineanul nostru, nu face decît să amintească provincii istorice românești, de la care s-au format nume ale locuitorilor: moldoveni, transilvăneni, bucovineni, basarabeni, bănățeni, la care pot fi adăgate și altele: maramureșeni, crișeni, dobrogeni, olteni. Numai de la
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
aspect intim legat de cucerirea ipseității de către naratorul-actant. V. narațiune, stereotipie. DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. IO IRONIE. Folosită deseori în vorbirea obișnuită, ironia reprezintă o expresie prin care se enunță ceva pentru a se înțelege contrariul, introducînd astfel o notă persiflantă sau disprețuitoare în legătură cu cineva sau cu ceva. Pentru a realiza aceasta, în discurs, cuvintele nu au valorile lor obișnuite sau valorile lor complete, încît fac să se înțeleagă altceva decît ceea ce se spune. În tradiția retorică, ironia, spre deosebire de metaforă și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
combătea denumiri false la jumătatea secolului al XIX-lea pentru limba română, printre care și limba moldo-valahă-română: „Dacă la numirea limbii noastre este neîndestulătoriu cuvîntul de românescă, apoi pentru a fi consecinte ar trebui [...] să se zică moldo-valahă-transilvano- bucovino-basarabo-banatoromânească“ . Numele persiflant, pe care îl creează bucovineanul nostru, nu face decît să amintească provincii istorice românești, de la care s-au format nume ale locuitorilor: moldoveni, transilvăneni, bucovineni, basarabeni, bănățeni, la care pot fi adăgate și altele: maramureșeni, crișeni, dobrogeni, olteni. Numai de la
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
se îndreaptă invariabil către dreapta; vinovăția mea, veche, dar pesistentă, că, deși am prețuit întotdeauna seriozitatea, sagacitatea și hărnicia eseistică a lui Valeriu Cristea, atunci când i-am recenzat în Transilvania volumul de evocări am fost întru câtva (și fără rost) persiflant; faptul că DCE părăsise cu foc România Literară tocmai când DCM acceptase rubrica oferită de Nicolae Manolescu, după care a părăsit-o DCM ca s-o regăsească DCE... Și încă altele". Nu se poate spune că, de-a lungul celor
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
și reflexe de existență fundamentale - ei bine, aceste„unelte” ale mele nu numai că nu s-au uzat, nu s-au perimat, dar sunt mai „lucitoare”, mai vii, mai neschimbate, aș zice -, mai insolente ca niciodată! Același Eu - valet sâcâitor, persiflant și, ciudat, profet uneori! -, libertatea mea - aceeași, insuportabil de aceeași, Îngustă cât o palmă de copil -, literatura: hazardul meu, ei bine, până azi el joacă, se pare, În favoarea mea, dar atenție: numai a „literatului”, a individului care se dedică total
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
oarecum retoric ce destin va avea oare cartea în discuție, ce destin va mai avea întreaga operă Mihai Eminescu? De la început, nu ai cum să treci peste un titlu evident polemic. Deși nu sunt așezate, poți resimți și tăria (auto)persiflantă a unui eventual semn de exclamație, fie sobrietatea dusă către tragic a semnului întrebării care, retoric, ar marca sfârșitul unui drum. Cine se ascunde până la urmă în spatele acestei "realități", cât de incorect politic este Eminescu în viziunea autorului? Răspunsurile sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un căpitan, trimis la Leonard Constantin, în care, în esență, se spunea că, mai ales în weekend, acei tineri se întâlneau la acea adresă, că era vorba despre persoane delincvente, ostile regimului, care ascultau muzică decadentă, care aveau un comportament persiflant la adresa partidului, care purtau blugi, plete, bărbi și pe pereți aveau afișe cu Lech Wałęsa și sigle naziste. Deci, în opinia lor, era vorba despre un nucleu foarte periculos, care trebuia distrus. Mai conținea și niște nume. Dintre acei tineri
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
lui Eu cu El: tehnica romanescă e inepuizabilă, iar tehnica inventivă/stilul narării este omul. Martin Amis, Time's Arrow, Penguin Books, 1992 2.5. Malcolm Bradbury: Distopia criticului Malcolm Bradbury își începe cariera ca ironist, ca autor de proză persiflantă, mai puțin atras de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating People Is Wrong (1959) și Stepping Westward (1965), persiflează viața universitară și eventualii scriitori invitați de universități, ale căror gafe sunt savuroase. Literatura și universitatea par incompatibile. Romancierul
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
om trebuie să pomenească totdeauna cu deosebită băgare de seamă, dacă vrea să nu supere atenția societății unde, în chipul cel mai util și cel mai plăcut, i se adăpostește persoana și i se apără interesele". Și pe același ton persiflant la adresa omului cultivat, sîntem avertizați: Timpul și puterile trebuiesc economisite, iar obligațiile de cultură nu ne iartă să rămînem în urmă cu ideile. Datoria literaților e să ușureze publicului această economisire în așa chip, încît acesta să nu-și pună
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
profeți prin aceasta ai marilor boli și catastrofe sociale ale secolului ce le va urma, XX. Da, eu am dorit să fac „carieră”, am făcut „carieră” literară cu atâta pasiune și consecvență încât nu e de mirare că unele spirite persiflante, cum cresc cu duiumul în spațiul nostru dunăreano-balcanic, m-au etichetat nu de puține ori ca un „carierist” - ei și, ce-i cu asta? M-au împiedicat asemenea lucruri, sarcasmele și variatele interpretări ale carierei mele, de a-mi urma
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
detașarea sa de orice „idealism romantic, utopic” ca și ironia sa „socială” ce nu rareori se masca într-un sarcasm grevat de note cinice, un cinism pozat, e drept, dar care, în timp, va prinde o anume detașare agresivă. Detașare persiflantă, rece, pe care Nichita, abil, „bun”, o accepta cu un zâmbet cald, mieros, extrem de fermecător, ca o acoladă între bărbați, impregnată de o tulburătoare feminitate; eu însă, „inabil”, cu o fire mai colțuroasă, „provincială” cu siguranță, aplicând când trebuie și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
simțului social”, nu o dată ne uimea și chiar stupefia prin judecățile sale tranșante, îmbibate de sarcasm, asupra mediului și oamenilor în mijlocul cărora ne învârteam. Sarcasmul său însuși, o formă radicală de definire și limitare, avea cel puțin două fețe: cea persiflantă, „amabilă”, și cea cinică. Dacă cu „prima” eu și amicii ne acomodam prea bine, amuzându-ne larg de surpriza și justețea epitetelor sau a „elucidărilor”, fațeta direct cinică a altora, eu, cel puțin, nu numai că nu o acceptam - remarcându
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
din scrisul românesc. Din scrisul, dar și din civilizația românească". Concluzie greu de acceptat, întrucât există nenumărate dovezi contrarii, tocmai de susținere de către aceștia a personalității scriitorului Eminescu. Dar, zice Cornel Ungureanu, cu destulă îndreptățire în a adopta o atitudine persiflantă, "Dacă secolul al XIX-lea are numeroase subterane, de ce tocmai viața și trecerea lui Eminescu să fi rămas în afara lor?" Subscriu întru totul la amendarea excesului, a "hermeneuticii exaltate, fanatice", numai că o judecată la fel de acidă s-ar cuveni aplicată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Sibiu Faptul că opera „dinastiei” Caragiale se află în atenția preocupărilor cerchiste o dovedește articolul lui Cornel Regman, „Caragialeștii «O dinastie» ?”, publicat în Revista cercului literar, la chiar apariția ei în ianuarie 1945. Cornel Regman identifică un stil, „o desinvoltură persiflantă”, un fel monden de a fi al membrilor „dinastiei” Caragiale, pe care-l apropie dandysmului în care deslușește și un reflex patologic în latura bastardului Mateiu. „E o poză acesta, un soiu de „dandysm” al Caragialeștilor, sau mai degrabă un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]