172 matches
-
cu toate că acest lucru poate părea paradoxal. În consecință, situația cititorului este aici, cumva, diferită de aceea în care citea începutul textului lui Thomas Mann pe care l-am redat mai sus. În textul lui Maugham nu există la început niciun personaj-narator care ar putea garanta cititorului că referința pronominală nedeterminată a primei propoziții va fi rezolvată. Dimpotrivă, cititorul simte că va găsi el însuși soluția, concentrîndu-se asupra implicațiilor textului narativ și prin empatie cu personajul-reflector. Doar o situație narativă personală implică
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
potrivit modelului narativ, dar se dovedește imediat că aparține modelului relatării sau, în termenii opoziției mod, că procesul comunicării de la începutul povestirii The Force of Circumstance este dominat de un personaj-reflector. Spre deosebire de acesta, începutul povestirii Schwere Stunde dispune de un personaj-narator, în ciuda nedeterminării referențiale a primului cuvînt. Thomas Mann a impus temporar o convenție mai veche de a începe o narațiune pe baza unei convenții recente. Această tehnică are ca rezultat o anumită înstrăinare. Efectul acestei înstrăinări a cititorului oricum nu
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a cititorului oricum nu poate fi descris ca un disconfort. În mod obișnuit acesta amplifică efectul unui început in medias res. Un alt aspect al artei narative a lui Thomas Mann va fi discutat în următoarea secțiune. 6.4. Reflectorizarea personajului-narator în operele lui Katherine Mansfield, James Joyce și Thomas Mann Doar în construcția teoretică a cercului tipologic, personajul-narator și personajul-reflector se află în opoziție unul față de celălalt, ca doi poli clar delimitați. În practică, întîlnim aceste tehnici în combinație alternînd
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a cercului tipologic, personajul-narator și personajul-reflector se află în opoziție unul față de celălalt, ca doi poli clar delimitați. În practică, întîlnim aceste tehnici în combinație alternînd în cadrul aceluiași text. Această secțiune se ocupă de un caz special de asimilare a personajului-narator de către personajul-reflector, care cere un interes deosebit, reflectorizarea personajului-narator. Exemplele extrase din romanul Ulise al lui Joyce reprezintă un caz extrem. The Garden Party al lui Mansfield și povestirea lui Thomas Mann, Tristan, ne oferă exemple tipice 395, dar mai
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
opoziție unul față de celălalt, ca doi poli clar delimitați. În practică, întîlnim aceste tehnici în combinație alternînd în cadrul aceluiași text. Această secțiune se ocupă de un caz special de asimilare a personajului-narator de către personajul-reflector, care cere un interes deosebit, reflectorizarea personajului-narator. Exemplele extrase din romanul Ulise al lui Joyce reprezintă un caz extrem. The Garden Party al lui Mansfield și povestirea lui Thomas Mann, Tristan, ne oferă exemple tipice 395, dar mai puțin surprinzătoare. Analiza exemplului din povestirea Tristan se referă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lui Harweg a situației narative în acea povestire 396. Aici avem ocazia rară de a prezenta o descriere a situației narative din punctul de vedere a lingvisticii textului, alături de descrierea ei din perspectiva criticii literare. Pentru a clarifica procesul reflectorizării personajului-narator, adică tranziția de la un personaj-narator la un personaj-reflector, este necesar să rezumăm poziția narativă, care e caracteristică unui narator, și să o comparăm cu poziția prezentării, caracteristică unui reflector. În virtutea preciziei și a clarității, trăsăturile caracteristice sînt prezentate sub forma
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în acea povestire 396. Aici avem ocazia rară de a prezenta o descriere a situației narative din punctul de vedere a lingvisticii textului, alături de descrierea ei din perspectiva criticii literare. Pentru a clarifica procesul reflectorizării personajului-narator, adică tranziția de la un personaj-narator la un personaj-reflector, este necesar să rezumăm poziția narativă, care e caracteristică unui narator, și să o comparăm cu poziția prezentării, caracteristică unui reflector. În virtutea preciziei și a clarității, trăsăturile caracteristice sînt prezentate sub forma a două liste paralele. Personajul-narator
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
așa cum a fost plănuit. Sora Laurei, Jose, numește aceste scrupule ,,extravagante", părere care va fi mai tîrziu împărtășită de mama ei și de cealaltă soră. În mijlocul conversației dintre Laura și Jose se află un comentariu expozițional lung, care trebuie atribuit personajului-narator, din moment ce nu aparține nici unui alt personaj în mod deosebit: Dar nu putem să petrecem la un garden party, cu un mort chiar peste drum de grădina noastră. Acesta ar fi fost un lucru extravagant, deoarece cocioabele se îngrămădeau pe un
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și natura rezumativă a impresiilor lor evocate mai tîrziu de explorarea acestui cartier sărăcăcios subliniază situația narativă auctorială a acestui pasaj. Această impresie este accentuată de perspectiva externă a deicticelor apoi/acolo. Toate acestea sînt parte a poziției narative caracteristice personajului-narator. Totuși, maniera subiectivă a comentariului despre obiecțiile Laurei este incompatibilă cu poziția naratorului auctorial. "Acesta ar fi fost un lucru extravagant" nu este doar un ecou verbal al opiniei lui Jose, ci, de asemenea, un mod de gîndire caracteristic celorlalți
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestei prejudecăți în virtutea perspectivei externe de care dispunea. Pe de altă parte, stă în natura reflectorului să permită această subiectivitate pînă la capăt. Din cauză că naratorul reflectorizat nu are o bază existențială în povestea sa, el trebuie considerat o transformare a personajului-narator. A-l face pe naratorul auctorial să gîndească și să vorbească de parcă ar fi unul dintre personajele povestirii este un proces numit reflectorizare. În pasajul citat din The Garden Party, personajul-narator reflectorizat devine temporar vocea colectivă a membrilor familiei Sheridan
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care coincid cu cele ale familiei Sheridan. În acest mod provocator, autorul probabil că evocă o respingere și mai puternică a opiniilor decît în cazul în care acestea ar fi fost prezentate doar de personaje individuale precum Mrs. Sheridan. Reflectorizarea personajului-narator este o trăsătură caracteristică stilului narativ al lui Mansfield, ceea ce pînă acum abia dacă a fost remarcat în spațiul criticii literare. Exemple interesante pot fi găsite în texte precum At the Bay, The Garden Party, The Daughters of the Late
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
naratorului poate fi găsită la alți pozatori moderni, cum ar fi Virginia Woolf 400 și Muriel Spark 401. Un studiu cuprinzător al acestui fenomen interesant din romanul modern nu s-a întreprins încă. 6.4.2. James Joyce, Ulise Reflectorizarea personajului-narator este, într-un fel, continuarea tendinței situațiilor narative, de la cele auctoriale la cele personale, care poate fi observată în romanele și povestirile moderne 402. Această tendință este deosebit de evidentă în opera lui Joyce. În timpul procesului reflectorizării, un narator auctorial își
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
segmente personale" nu pot fi atribuite unui anumit personaj ficțional 404. Încă o dată modul reflector pare să se fi suprapus naratorului, căruia i-au fost atribuite majoritatea segmentelor extrapersonale ale lui Fischer-Seidel. În acest fel are loc aici și reflectorizarea personajului-narator. Preludiul episodului Sirenele din Ulise poate fi privit ca un produs al personajului-narator reflectorizat. Acest prolog este compus ca o fugă conținînd cele mai importante motive, gesturi, sunete și expresii ale capitolului. Geneza acestui preludiu poate fi văzută în felul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
modul reflector pare să se fi suprapus naratorului, căruia i-au fost atribuite majoritatea segmentelor extrapersonale ale lui Fischer-Seidel. În acest fel are loc aici și reflectorizarea personajului-narator. Preludiul episodului Sirenele din Ulise poate fi privit ca un produs al personajului-narator reflectorizat. Acest prolog este compus ca o fugă conținînd cele mai importante motive, gesturi, sunete și expresii ale capitolului. Geneza acestui preludiu poate fi văzută în felul următor: după ce naratorul-autor a conceput conținutul capitolului, el dă frîu liber imaginației în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
formînd noi fascicule de motive, sunete și poate chiar de sensuri. Forța care reglează acest proces pare să vină din straturile de adîncime ale conștiinței 405. Montajul motivelor de acest gen nu poate fi interpretat ca o muncă a unui personaj-narator care organizează materialul în interesul cititorului, ci mai degrabă ca un produs al unei fantezii dezlănțuite a personajului-narator reflectorizat care se joacă cu elementele realității ficționale. O reflectorizare a personajului-narator este evidentă în alte cîteva pasaje din prima jumătate a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vină din straturile de adîncime ale conștiinței 405. Montajul motivelor de acest gen nu poate fi interpretat ca o muncă a unui personaj-narator care organizează materialul în interesul cititorului, ci mai degrabă ca un produs al unei fantezii dezlănțuite a personajului-narator reflectorizat care se joacă cu elementele realității ficționale. O reflectorizare a personajului-narator este evidentă în alte cîteva pasaje din prima jumătate a romanului Ulise, cu toate că o manieră atît de detaliată și de frapantă precum aceea din preludiul episodului Sirenelor nu
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
gen nu poate fi interpretat ca o muncă a unui personaj-narator care organizează materialul în interesul cititorului, ci mai degrabă ca un produs al unei fantezii dezlănțuite a personajului-narator reflectorizat care se joacă cu elementele realității ficționale. O reflectorizare a personajului-narator este evidentă în alte cîteva pasaje din prima jumătate a romanului Ulise, cu toate că o manieră atît de detaliată și de frapantă precum aceea din preludiul episodului Sirenelor nu poate fi găsită nicăieri 406. Unul dintre aceste pasaje este primul mare
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să vină să le facă o vizită, fără îndoială. La revedere, doamnă Sheehy 407. Cîteva lucruri sînt uimitoare în prezentarea acestei întîlniri. Selectarea extraselor din conversația dintre părintele Conmee și doamna Sheehy nu corespunde convențiilor unui dialog redat de un personaj-narator. Salutul părintelui Conmee este omis, dar replica doamnei Sheehy este citată în vorbire directă. Restul conversației dintre cei doi apare în stilul indirect liber. Este uimitor modul în care conștiința ce înregistrează această conversație sau, mai precis, ecoul incomplet al
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de două ori prin titlu și prin nume. Reprezentarea personală ar conduce doar la așteptarea pronumelui personal corespunzător. O dată cu schimbarea ciudată a formulei de salut "Ce mai faci?", devine evident faptul că avem de-a face cu o exprimare a personajului-narator reflectorizat în acest paragraf. "Ce mai făcea dumneaei?" nu poate fi în stil indirect liber 410, sau, dacă e stil indirect liber, atunci nu reflectă punctul de vedere al părintelui Conmee, ci mai degrabă pe acela al naratorului reflectorizat. Deoarece
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
romanul Ulise poate fi interpretat ca un fel de Konzeptionsmonolog, monologul interior al autorului sau al unui mediu auctorial în timp ce imaginația acestuia este concentrată asupra compunerii poveștii din 16 iunie 1904 din Dublin, este bazată pe un fenomen precum reflectorizarea personajului-narator. Termenul de Konzeptionsmonolog (monolog compozițional)411 este, desigur, mai mult o descriere metaforică decît una exactă a ceea ce este extraordinar în actul narativ din Ulise, însă oferă o ipoteză prin care diverse fenomene asociate cu reflectorizarea personajului-narator din Ulise pot
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fenomen precum reflectorizarea personajului-narator. Termenul de Konzeptionsmonolog (monolog compozițional)411 este, desigur, mai mult o descriere metaforică decît una exactă a ceea ce este extraordinar în actul narativ din Ulise, însă oferă o ipoteză prin care diverse fenomene asociate cu reflectorizarea personajului-narator din Ulise pot fi subordonate unui concept unificator. 6.4.3. Thomas Mann, Muntele vrăjit La început poate fi surprinzător faptul că noțiunea de monolog compozițional, cuprinsă în analiza romanului Ulise, poate fi aplicată, de asemenea, operei lui Thomas Mann
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
separă o conștiință individuală de alta. În acest context, revărsarea noțiunilor și motivelor din conștiința naratorială, adică din cea auctorială, în cea a conștiinței personale a unui personaj ficțional și viceversa este deosebit de importantă, deoarece oferă o paralelă a reflectorizării personajului-narator. Aici, de asemenea, un mediu auctorial și unul personal par să-și împărtășească ceva din conținutul conștiinței lor. Bulhof discută un exemplu al acestui proces din Muntele vrăjit: "Hans Castorp află mai întîi cîteva detalii despre Clawdia Chauchat de la domnișoara
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
schimb, trebuie să ne străduim să izolăm aceste fenomene în text, ca să le facem accesibile interpretării. Aceste fenomene sînt importante, în primul rînd, pentru înțelegerea procesului intern de concepere și de scriere și pentru înțelegerea funcției catalizatoare, pe care un personaj-narator sau reflector și-o asumă în acest proces, în imaginația autorului. Se pare că un autor care începe să scrie o narațiune cu un personaj-narator procedează diferit în timpul conceperii narațiunii decît un autor care plănuiește să încredințeze intermedierea povestirii unui
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
procesului intern de concepere și de scriere și pentru înțelegerea funcției catalizatoare, pe care un personaj-narator sau reflector și-o asumă în acest proces, în imaginația autorului. Se pare că un autor care începe să scrie o narațiune cu un personaj-narator procedează diferit în timpul conceperii narațiunii decît un autor care plănuiește să încredințeze intermedierea povestirii unui personaj-reflector. Ar fi un studiu recompensator să examinăm această conjunctură pe baza unui material textual mai extins, în special cu ajutorul primelor schițe din caiet și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
patrulea) este definit, iar apoi respins, cu toate că este realizat în literatura narativă modernă aproape la fel de frecvent ca primul și al doilea model. Acest caz este caracterizat în sistemul meu prin faptul că aici intermedierea narațiunii nu este efectuată de un personaj-narator, ci mai degrabă de un personaj-reflector. Dacă substituim conceptul de reflector cu acela de narator din definiția lui Harweg dată celui de-al patrulea model, aceasta devine o definiție a situației narative personale, în care personajul-reflector (Harweg îl numește mereu
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]