282 matches
-
implică structural narațiunea, biografia potențială și parțial reală; curentul de sinteză personalistă inițiat de Ricoeur (1992; 1999Ă concepe, din punct de vedere hermeneutic și fenomenologic, persoana umană ca bazată pe limbaj, acțiune, narațiune și viață etică. La acest nivel tradițiile „personaliste” se intersectează cu direcțiile de studiu ale psihologiei persoanei. 2.11. Psihologia persoanei și doctrina sinelui (selfă În ultimii ani, cercetările din domeniul psihologiei persoanei, pe lângă preocuparea față de trăsături, de condițiile contextuale de manifestare și cea față de perspectiva narativă, acordă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
tot mai mobilă și schimbătoare, mai ales în a doua jumătate a acestui veac, fapt ce necesită tot mai multe și variate adaptări la noi situații, spontaneitate și ingeniozitate pentru schimbare, maleabilitate, frecvente reorganizări interioare ale psihismului. În acest context, personaliștii și existențialiștii europeni au încercat să vorbească despre autenticitate și angajare, ca fațete ale responsabilității etice. Dar, în lipsa unor doctrine mai coerente această mișcare s-a pierdut în comentarii morale cazuistice, într-o „morală a ambiguității”. Explozia informațională se însoțește
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
în etică au fost dominate de filozofia anglo-saxonă interesată de analiza semnificației unor termeni, ca de exemplu binele, echitatea, dreptatea, responsabilitatea. Relativ singular și interesant a fost demersul lui LEVINAS (1999Ă care a încercat reactivarea unei filozofii etice de sorginte personalistă. Este presupusă o situație paradigmatică: persoana ce se confruntă „față către față” cu „celălalt”, considerat ca un subiect aflat în dificultate, slab și neajutorat dar care tocmai de aceea se impune ca un „Tu” impresionant, ca cineva „cu totul altul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Europe, Martin Robertson, Londra, 1980. 95 Streeck, W., "Le capitalisme allemand: existe-t-il? A-t-il des chances de survivre?", în C. Crouch și W. Streeck (dir.), Les capitalismes en Europe, Paris, La Découverte, 1996 96 Înrădăcinată în tradiția filozofică de la Aristotel la personaliști, trecând prin Toma d'Aquino și enciclopediști, ideea de subsidiaritate a fost aplicată sistematic pe parcursul construirii Uniunii Europene și ea cere ca autonomia cetățenilor și ordinea socială justă să coabiteze. 97 Polidano, C. și D. Hulme, "Public Management Reform in
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
și cea a filosofiei grecești: "Cea dintâi ne prezintă un Dumnezeu viu, plin de înțelegere pentru oameni; a doua, un Dumnezeu nemișcat, impasibil, cu care nu știe ce să facă viața religioasă"37. În fine, a treia dimensiune e cea personalistă. Astfel, eternitatea nu e ceva de felul unei substanțe materiale, nici o lege eternă în ea însăși, cum își imaginau Parmenide sau Heraclit, la antipozi. Nu e nici simpla mișcare în cerc (fără scară), ca eternă reîntoarcere, cum își închipuia Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
oferite de Dumnezeu creaturii. Ele ne apar, în definitiv, ca forme de existență ale lumii și ale persoanei. Țin, așadar, de Dasein, nu de Sein. Când Kant, Schopenhauer sau Eminescu vorbesc de "subiectivitatea" spațio-timpului, ei se apropie, implicit, de teologia personalistă a Părintelui Stăniloae. Dar acești gânditori riscă să rămână prizonieri ai subiectivității, cum a pățit-o chiar un teolog ca abatele Berkeley. De aceea, Părintele Stăniloae atrage atenția: "Înțelegerea spațiului dintr-o perspectivă pur individuală este imposibilă. E drept că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
altui tip de antropocentrism, cel luciferic, împărtășit de moderni și adâncit de amintitul "nou antropocentrism" postmodern. Omul izolat de Creator este egoist, opunându-se lumii ca lumen și neantizând-o, convins că i se cuvine orice. Antropocentrismul Părintelui Stăniloae este personalist, nu individualist. Este prăpastia eonică dintre creștinism și orice formă de ateism. Cel din urmă nu încetează să aducă laude la adresa omului, contrapunându-l unei divinități fioroase, tiranice și obscure, ca simplă născocire a minții neputincioase a omului, totuși 53. Personalismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
indivizii și de a le încărca o memorie care excede propria biografie, de a-i izola și de a-i condamna să zică <<Eu>>, altfel spus, de a exista ca persoane distincte"78. Iată cum ne ciocnim, vrând-nevrând, de antropologia personalistă creștină a Părintelui Stăniloae. Or, omul postmodern s-a săturat de a fi persoană. Comunicarea pe internet este o non-comunicare, căci e un nesfârșit joc al mesajelor anonime, pur distractive. Iată de ce persoana (Je) a fost înlocuită ce Je-une, zice
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și ascetic, care se intensifică în gândirea modernă cu cât subiectivitatea se modelează pe obiectivitatea științifică și devine pură funcțiune a acesteia"92. Frază mustind de echivoc, de îndată ce părăsim sistemul de referință ateist și descoperim, în teologia Părintelui Stăniloae, subiectivitatea personalistă (nerepresivă), izvorând din Dumnezeul personal în Treime, ceea ce nu contrazice Dasein-ul heideggerian, ci îi dă suportul ontologic al unității dialogice a lumii ca lumen, sprijin care trimite, în definitiv, la ontologia fundamentală de după Kehre, când Heidegger însuși va sfârși prin
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
expresivă verbală și non-verbală a simptomatologiei bolii semnificativ mai mare, și o înțelegere intuitivă superioară. 2.2. Aspecte psihosociale ale statutului de bolnav W. Stern a contribuit la clarificarea problematicii persoanei prin lucrările filosofice și psihologice (dintre 1924-1926). Psihologia sa „personalistă” consideră că persoana umană este: a) existență (unitate în multiplicitate); b) activitate (cauzalitate imanentă), care apare în forma unei finalități; c) specificitate (individualitate, originalitate). Persoana ca realitate este activă în raport cu mediul ambiant, între cauză și efect se interpune persoana, ceea ce
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
paralelei, de pildă, în Song of Myself (Cântec despre mine însumi), el este stăpânit de dorința de a prezenta detaliile, indivizii, fragmentele drept părți ale unui întreg, în ciuda slăbiciunii sale pentru înșiruiri, Whitman nu este de fapt nici pluralist, nici personalist, ci un monist panteist, iar efectul final al catalogărilor lui nu este complexitatea, ci simplicitatea. Mai întâi el își expune categoriile și apoi și le ilustrează copios. Metafora, care e-a bucurat de atenția teoreticienilor poeziei și a retorilor încă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
În sfera antropologiei. Omul reprezintă o realitate cu un caracter particular. El este parte a lumii, dar și obiect al cunoașterii și subiect cunoscător, având prin aceasta o semnificație antropologică (N. Berdiaevă. Orice doctrină care Încearcă să explice omul este personalistă. Persoana umană aparține, În egală măsură, unei „categorii naturaliste și biologice”, dar și unei „categorii religioase și spirituale”, afirmă N. Berdiaev, pentru care, „personalitatea constituie o integralitate și o unitate care se bucură de o valoare absolută și eternă”. Persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
în vedere pe cele radicale - susțin că nici nu este nevoie ca liderii să dețină în mod real o serie de însușiri deosebite, ci este suficient ca ei să fie percepuți ca posedând asemenea însușiri. Așadar se trece la explicarea personalistă a carismei, la explicarea ei atribuțională. Carisma apare ca reprezentând o simplă atribuire, virtual fără legătură cu conduitele și comportamentele liderului. Chiar dacă un asemenea punct de vedere este extremist, el a orientat cercetările de la simple inventare de însușiri și trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
orientate după alte criterii ale activităților, decât după principiile dezvoltării durabile. Revenind la propunerile UE, rezumate în caseta 4, care interesează și România ca țară membră, nu se poate să nu se observe următoarele mesaje: - luarea în considerare a filosofiei personaliste (de natură egocentristă) asupra dezvoltării economice, filosofie - fundament al statutului UE; - pledoarie pentru guvernarea mondială, ca soluție la marile probleme ale societății umane mondiale; - globalizare mai blândă a economiei, prin includerea reprezentanților mișcărilor antiglobalizare în masa imensă de decidenți și
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
calm dominatoare, cu frumosu-i chip devastat de vârstă.”5 1 op. cit., p. 754-755 2 Mircea Zaciu - Colaje - Cluj, Editura Dacia, 1972 3 op. cit., p. 41 4 loc. cit. 5 op. cit., p. 44 98 Într-o carte ce îmbină discret confesiunea personalistă și sentimentală cu detaliul memorialistic și comentariul critic, Liviu Călin consacră câteva pagini cald-comprehensive lui Vladimir Streinu. Peste rânduri adie un vag aer encomiastic, subtil reprimat: „Ușoara afectare, un anume orgoliu aristocratic în mișcarea studiată a mâinilor, pauzele care te
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
originea într-o Ființă care a urmărit prin crearea lumii - și urmărește prin conservarea ei - cunoașterea lumii și, prin ea, însăși cunoașterea Ei de către om”1. Apoi, acest limbaj substanțialist („Ființa supremă”) este abandonat aproape complet pentru a îmbrățișa idiomul personalist: setea de comuniune, sens și iubire a omului trădează nevoia de relație „cu o Persoană infinită și absolută”2. Pentru Părinții Bisericii, distincția conceptuală între „natură” și „persoană” nu este niciodată transgresată, iar un limbaj analog celui folosit de Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rezultatelor muncii de laborator, fiind acoperit abia ulterior de referințe culturale din câmpul teologiei, fenomenologiei, existențialismului, hermeneuticii sau esteticii. H.-G. Gadamer a salutat în lucrările sale târzii relația de conivență între presupozițiile filozofice ale hermeneuticii sale fenomenologice și gândirea personalistă a lui Michael Polanyi 1. Creștin practicant 2, M. Polanyi și-a adus un aport filozofic nu lipsit de semnificații pentru teologia creștină aflată într-un divorț polemic cu ideologia iluministă. Conștiința focală versus conștiința subsidiarătc "Conștiința focală versus conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o informație Îmbogățită prin precizări, condiții, nuanțe, contrapropuneri, simulări de impact etc., care multiplică valoarea utilă pentru gândirea strategică. În aceeași măsură, și persoanele ies Înnobilate profesional și personal datorită procesului dinamic la care au participat: sinergie caracteristică unui management personalist. Există riscul de a cădea În iluzia spontaneității. Aceste grupuri de lucru degenerează În activism sindical. Ele vor fi eficiente numai dacă schimbul liber este strict organizat. Pentru aceasta, se impune respectarea următoarelor aspecte: • structurarea adecvată a grupului, evitând personalitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
o voință explicită care anulează orice considerație privind "viclenia rațiunii" (List der Vernunft) care se folosește de anumite violente pentru a instaura o etapă superioară 1. Deci, fie că este vorba despre interpretarea impersonalistă a istoriei, în maniera hegeliana, fie personalista (faptă ca efect al unei voințe individuale conștiente) prezenta vârșarii de sânge în constituirea republicii (Anglia lui Cromwell, Franța lui Robespierre, Turcia lui Talaat Pasă, Rusia lui Lenin, Germania lui Hitler, etc) reprezintă o realitate pe care nici teoria politică
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
este să începi cu regimurile nedemocratice, pentru că procesul de democratizare reprezintă înlocuirea acestora cu altele, bazate pe aspirații democratice. Regimurile nedemocratice apar sub diferite forme, dictaturi civile sau militare, conducere totalitară în numele unui partid fanatic sau a unei ideologii, despotism personalist sau un regim oligarhic care respectă supremația legii dar nu răspunde în fața majorității electoratului (pentru o tipologie detaliată, vezi Linz, 1975). Tradiția europeană nu este cea a statului democratic, ci a celui nedemocratic. Statul european modern a fost creat pentru
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
sentimentelor naționale și de clasă (ajuns model al cumetrismului politic comunist și aspirant la titlul de șmenarh ereditar, mai cu seamă în mediul zis "academic"), Master X atras concluzia că perspectiva politică a lui LP era îngustă, bazată pe iluzia personalistă a răspunderii individuale, exaltată de gânditori remarcabili din secolul trecut și fundament al vieții de zi cu zi în lumea neoprotestantă. Astfel, când combătea șperțul/șpaga, el presupunea că ar fi vorba de un cont(r)act între persoane, care
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
de părintele Sofronie sunt rareori redate în traducerile românești care - cu excepția aproape singulară a versiunilor publicate la Editura Deisis - păcătuiesc cel puțin printr-o inadecvare stilistică definită de arhaizarea excesivă a limbajului. Intenția părintelui Sofronie - care adoptă din start limbajul personalist și patosul existențial al filozofiei europene din secolul XX- a fost aceea de a expune, prin scrierile sale, dimensiunile cu adevărat universale ale mărturiei Sfântului Siluan. Pentru a face transparentă această universalitate - care, în esență, reflectă dumnezeirea lui Hristos -, starețul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
anume se ascunde timbrul special al vocii părintelui Sofronie 1, prin care își dovedește noutatea, distanțându-se totodată de spiritul conservator și îngust al unei ortodoxii defensive? Fără îndoială, cel mai neobișnuit aspect al teologiei părintelui Sofronie îl reprezintă limbajul personalist, folosit pentru a exprima taina omului făcut „după chipul și asemănarea” lui Hristos. Noutatea o reprezintă aici nu atât viziunea despre om, cel care, fiind înzestrat cu daruri prin însuși faptul creației și al restaurării baptismale, este chemat de Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sunt gata să recunoască epigonii săi moderni, sfinții Bisericii apusene au subscris la îndemnul apostolic: „Vedeți dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credință” (Iacov 2, 24). Sursele idolatriei conceptualetc "Sursele idolatriei conceptuale" Prin urmare, „apofatismul personalist” pe care Yannaras îl atribuie Părinților greci presupune, și nu exclude, „apofatismul esențialist” profesat de occidentali. Părinții greci au considerat, fără excepție, că natura Dumnezeirii este incognoscibilă pentru orice facultate de cunoaștere umană, „infinit distanțată”1 de increatul naturii divine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
descriere fidelă a situării existențiale a omului lipsit de Dumnezeu, bântuit doar de nostalgia paradisului într-o lume închisă, în care orizontul morții este nedepășit. În sfârșit, Yannaras supralicitează conexiunea dintre tematizarea heideggeriană a experienței afective a nimicului și „apofatismul personalist” ce refuză orice determinare de tip ontologic a Dumnezeirii. Cu greu s-ar putea găsi un termen comun de discuție între reflecția heideggeriană asupra nimicului și dogma teologică a creației ex nihilo. Sf. Maxim Mărturisitorul afirma că nimicul nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]